Claudia BOTA: Autumnală

Autumnală

 

Razele soarelui stăpânesc odiseea gândurilor,
Lumina luminează Cuvântul absolut,
Viața stă în mâinile Tale.
Ceasornicarul armonizează trecerea timpului,
Înfierat într-un lanț de verigi ruginite.
Când frunzele copacilor toamnei s-au scuturat
Anii stau în metamorfoza autumnală,
Bunica mă întâmpină cu galbena gutuie
Ce îmi luminează palma dintr-un vis ce nu s-a sfârșit.
Vântul caută destinul brumei ce s-a lipit de-a ta scrisoare
În trecerile tale mi-am așezat urechea la inima ta,
Cântecul iubirii învinge singurătatea,
Blestemul, durerea și patima grea,
Pe drumul toamnei am rupt sigiliul,
Și-am pus hotar între cuvântul tău și liniștea mea.

———————————

Claudia BOTA

19 noiembrie, 2018

 

 

Lasă un răspuns