Corneliu NEAGU: Miza din oglindă

MIZA DIN OGLINDĂ

Seara a venit dinspre apus
pe o aripă de vânt tăiată,
se lăsa pe gândul readus
dintr-o amintire amânată.
Razele venite peste dâmb,
încărcate încă de lumină,
în tăcere își lăsau un nimb
pe pictura de pe etamină.

Am văzut acolo zugrăvit,
în culori părând reașezate,
chipul unui om nedumerit
de oglinda apărută-n spate.
În oglindă razele jucau,
pe o miză încă neștiută,
ora celor care încă stau
pe o albie de vis cusută.

Picături căzute cu amar,
pe la colț de albie crăpată,
s-așezau pe muchie de zar
să sfideze ziua fără dată.
Deodată-am înțeles pe loc
că acolo se juca o miză
cu ciudate teste de noroc
devenite încă o surpriză.

———————————————–

Corneliu NEAGU

21 noiembrie, 2018

Ioan Nicolae MUȘAT: Ești pentru că mi-e dor

Ești pentru că mi-e dor

Ești pentru că mi-e sete, ești pentru că mi-e dor
Ești pentru că te-admir într-o lume durută
Ești pentru ca bucuria de frumos în fior
Să ne treacă din iarna aceasta cumplită!

Și pentru că ești trebuia să te cânt
Cu visu-mi fugar să-ți cuprind alinarea
Cu pofta luminii să te țes în cuvânt
Cu trompete de îngeri să-ți lucru chemarea

Și pentru că ești trebuia să te-arat
În straie de dor pe la toți pământenii
Paradigma luminii în destin inserat
Cuptorului jertfei ce ne poartă milenii

Și pentru că ești trebuia să m-aprind
În jocul femeii ce dă rost în toate
Să sper și să sufăr zbuciumat în colind
Prin raiuri și iaduri de lacrimi săpate

Și pentru că ești trebuia să te-admir
Și pentru că sunt, trebuia să te-alini
În mine, cu glas de-mplinire mă mir
Când ești zarea din ochi-mi senini…

———————————

Ioan Nicolae MUȘAT

Buzău

20 noiembrie, 2018

(Imagine internet)

Mariana Zorița TURDA: Tu, eu și destinul

Tu, eu și destinul

Am căutat în suflet
Intrând cu gingășie
Dup-o așteptare-n prag
Timid am făcut pașii
Am alungat tristeți
Am ascultat povești
Am oblojit și răni
Și pentru ce ?
Destinul m-a trădat !

Am căutat în suflet
Un umăr să pun capul
Precum de-atâtea ori
Un umăr am fost eu…
Am căutat refugiu
De iarnă grea ce vine
Cu nopțile mai lungi
Și zilele mai scurte
Dar ce-am găsit ? Nimic
Destinul m-a trădat !

Am căutat în suflet
Dar nu-ntr-al meu
Era al tău, cândva pribeag
Era atât de trist,încât…
Eu umărul l-am aplecat
Apoi…ce s-a-ntâmplat?
Eram doar un refugiu
Un suflet cald…
Pe vreme de furtună
Pe care, tu laolaltă cu destinul
În prag de iarnă l-ați trădat !

————————–

Mariana Zorița TURDA

20 noiembrie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Poeme

Dintr-un lut ca de păgân

Prin pădurea din sprâncene, azi ți-am căutat privirea
Și-am îngenunchiat pe scara din obloanele cerești ,
Căutând pe nu știu cine, căutând dumnezeirea
Și-am găsit lumina stinsă si obloane la ferești.

Mă gândesc a câta oară, cine-o fi la masă oare,
Porumbei din vise albe, prin palate nevisate ?
Plec cu gândurile-n traistă, până data viitoare
Și cu mâna ce-mi fac cruce, la privirea ta voi bate.

Lacrimile înghețate prinse-n porți împărătești
Nu demult au fost aievea, erau curse, erau vii,
Tu, pe prispa casei mele, unde te-am crezut că ești
Erai dorul prins buchete, din cleşter, credeam că știi.

Strâng căușul la ureche și-aud îngerii cum cântă,
În surdină ,dintr-o harpă , dintr-un cântec nenăscut ,
Parcă e un imn al păcii, parcă-i o priceasnă sfântă,
Dar uşor vântul adie și tot cântul l-am pierdut…

Îmi ascut urechea toată , cum făcut-am eu de veci,
Peste trupul depărtării, dintr-un veac ce-i părăsit…
Și te văd în depărtare, de-unde vii… unde te pleci,
Pașii tai plutesc pe timpul ,care-n mine n-a venit.

Îmi aşez priviri de gheață și te caut prin alt lut
Și mă trec la masa firii printr-o altă judecată ,
Deapăn clipe de speranță, dintr-un timp crezut pierdut
Și-l aşez pe-o altă cale, peste calea mea sperată.

O las unde-o vrea să meargă, poate-o merge către tine,
Poate înspre zări albastre, căutând un alt tărâm ,
Eu, în săniuța vremii, ce-o deşert uşor pe şine
Și îi cresc aripi de îngeri, din tot lutul de păgân.

Să nu te miri

Toamna și-a făcut bagajul și-a plecat în Galaxii
Frunzele demult murite, codrilor se mai închină,
Florile uitării mele, nu mai ai cum să le-nvii...
Au căzut pe alte clipe, peste vremea de rutină.

Gerul și-a deschis cojocul și pășește tot mai trist
Cerul rupt cu trupu-n două, poartă umbre de cocori,
Văd picturi in alb și negru sub penelul fantezist,
Iar pe lacrimile Lunii, au crescut în nopți tumori.

Versul meu ascuns prin suflet, are ritmul mai ciudat,
Rimele sunt șchiopătate, vrând să fugă înapoi,
Și se-aștern sub frunze moarte prin tabloul despuiat
Ori în norii strânși în suflet , ori prin toamnă, ca strigoi.

Poezia toamnei mele n-am să vreau să o descriu,
O așez pe masa lumii ca s-o trec de reci priviri,
Anotimpurile pleacă, simt că-n mine e târziu,
Iar de-am să mă trec de toamna frunzelor, să nu te miri !

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poeme” →

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Dacă m-ar iubi

Dacă m-ar iubi

În adâncul celui care mă cred, nu mai sunt,
am rămas risipit într-o fiinţă străină,
să-i acopăr cu fluturi zâmbetul trist.

Dacă m-ar iubi ar fi prea târziu,
s-a copt miezul din fruct, să-l storci şi să-l bei
aşa cum tăcerea înghite zarva după furtună,
suspinul se cerne în intimitatea trupului,
mi se furişază uitarea în memorie,
şterge amintiri şi pune altceva în lumină.

Cerul de mâine îl voi înlocui cu altul,
toţi norii se-mbracă-n armuri de piatră,
pietrele vor cădea pe rând îngheţate
umilind plăcerea verdelui crud
dincolo de voinţa înnoită-n zadar.

Ce ştiu nu se mai încheagă,
îmi lasă pe umeri tot ce se naşte din patimă
nebiruit şi cu moartea împăcat.

–––––––––––––-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

20 noiembrie, 2018

Anatol COVALI: Ce mai este?

Ce mai este?

Sunt uşile închise,
în cuie par bătute
şi lumea tigrii-asmute
pe ultimele vise

ce umblă indecise
părând firave ciute,
prin stepe largi pierdute,
uşor de-a fi ucise.

Degeaba baţi în poartă,
căci este încuiată
de când sunt o erată
a tot ce-am fost în artă,

fiindcă vioara-i spartă
şi e dezacordată
în timp ce-n jur e zloată
şi ger care nu iartă.

De-o dimineaţă clară
mi-aduc cu drag aminte.
Aveam sânge fierbinte,
nu mă gândeam la seară.

Treceam prin orice gară
în iureş, către ţinte
fixate dinainte.
Vultur eram, nu cioară.

Visam şi fără veste
din gânduri făceam fapte,
aveam doar lanuri coapte
şi chiuiam pe creste…

Din toate ce mai este?
Treptat se face noapte,
speranţele sunt şoapte,
iar viaţa e-o poveste….

————————————–

Anatol COVALI

București

20 noiembrie, 2018

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Eu sunt umbra, peregrini pe calea vremii…

EU ȘI UMBRA, PEREGRINI PE CALEA VREMII…

Peste ceața zilei-apuse, se stinge-amurgul mohorât,
Se scurge-ncet, șuvoaie, în huma umezită, pripășit…
C-alte și-alte-amurguri, în carcera timpului, posomorât,
Sub colbul vremilor trecute, în veșnica uitare zăvorât,
Într-un ieri și-alaltăieri… tot mai taciturn, mai ispășit,
Pe ceaslov scriind titlu-i de sfârșit…

Se las-agale întunericul, în odaia goală se strecoară,
Topindu-mi Umbra tristă, făcând-o mică și sfioasă…
Ascult la geamul meu, de departe scâncet de vioară,
Număr clipele, una câte una, cum din pendulă zboară,
Tăcerea aciuindu-se-n perdele, lângă mine cuvioasă,
Cu Liniștea adâncă și evlavioasă…

Mi-i soră Umbra, pas cu pas, peste tot mă urmărește,
Un invizibil fir ne-unește, mi-e strâns legată de picior…
Cu soare-n drum, după mine se târăște, se lungește
De m-opresc din mersu-mi și ea pe loc mi se oprește,
De-i întuneric beznă, intră-n mine, culcuș făcând ușor,
Depănându-mi visele dintr-un fuior…

În Singurătatea odăii, sub slabele pâlpâiri ale feștilei,
Și-n nopțile-adânci, pe stradă, sub gălbejite felinare,
Văd Umbra-mi cum se pitulează, cu șerpuirile reptilei,
Aceeași fantasmă cenușie, în noapte și-n lumina zilei,
Lângă mine dar și-n mine pătrunsă, mi-aduce alinare,
Cu mângâierea-i consolantă pe spinare…

De când venim pe lume, până ne-om stinge, așadar,
Însoțitoare-i Umbra, la bine și la rău ni-e credincioasă…
Cu ea urmăresc ceasul, cu ticăitul sacadat de secundar,
Cum fură clipele, tăind una câte una filele din calendar
La ultima filă, ne-om strânge-ntr-o-mbrătișare duioasă,
Adumbrită și eu, sub aripa-i umbroasă…

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

20 noiembrie, 2018

Marin BEȘCUCĂ: Dintr-un suspin prin Grădina Maicii Domnului

DINTR-UN SUSPIN PRIN GRĂDINA MAICII DOMNULUI

… viața mea ?
viața mea !?
eh …
privind în mine sunt atâtea întrebări pe care chiar mi le pun
și mi le pun fără să-mi caut răspunsuri,
cum să mai înveți de le pui răspunsuri ?
firul de te trage înainte, nu ține cont de urmă, el te trage doar,
pe mine acum mă trage firul de mărțișor …
ÎNȘIR-TE FIR DE MĂRȚIȘOR dă trăirile le început de zi,
iar Dimineața noastră de fiecare zi, e mereu o alta,
tocmai de-aia i-am pus majuscule, să se știe !
DAR S-A ȘTIUT CUM S-A VRUT ȘTIE
doar Magister – Gheorghe Pârlea a decantat aurul
și ce e culmea, Domnia -Sa nu a lăsat cianuri !
uite cum se poate prin tradiția pămâtului străbun:
pregătește-ți ogorul, curăță pomul, ai grijă de horn,
deretică-ți vatra și văruie proaspăt de sărbători …
și astea le are Domnul Trandafir ca lecție de netrecut !
i-am spus Magister !
dar asta am făcut-o să arăt acelora ce înseamnă spiritul cu adevărat viu …
uniți în cuget și-n simțiri !… uau !
ce bine că pixelii n-au gloanțe !
noi ni l-am adus pe Magister la cafea să ne scrobim sufletele …
și din curăția asta vă spunem la toți !
… aburul de cafea are darul de a ne aduna, iar sub adunare încep poveștile – câteodată mai apare câte cineva … câteodată,
dar ne-am ferit, să fim doar noi amândoi, UNULne să nu-și simtă stânjenitul, ceea ce dă un oarecare farmec stării în sine,
sigur că fondul îl lucrăm de ceva ani, dar l-am trecut usturător de SUPLICIU și ne-am trezit bătrâni în spirit, iată de ce mișcarea are unele precepte din care nu vrem să se vadă, știe,
nutrim prețiozitate pe Prietenie,
dar sunt situații în care fiecare participant la ecuație este chiar de n-ar vrea recunoaște, un BIET OM …
și mai și greșim !
eu, ferească Domnului analiza,
dar am spus-o de fiecare dată, apoi plătesc până se va putea, altfel las Domnului …
Doamne, miluiește-mă pe mine, păcătosul !
dar asta la mine nu e doar zicere, eu am o contribuție psaltică aici și încerc, încerc, încerc …
doare supărarea, doare supărarea altora,
iert !
dar totul e relativ, deci posibil să nu mulțumesc nici prin
ce cred eu că s-ar trebui în compensare,
dar nădăjdui Domnul fie iertător cu mine,
Corola e întreagă,
nici n-am ucis …
apoi,
Mărțișor e mereu în înfir-te !
lumea ?
ehhh !
… oamenii ăștia din juru-mi,
nu-mi spun nimic …!
n-au bioritm,
au suflu sistolic,
doar atât …!
sentimentele sunt desculțe,
au aer de primate !
sărutul e unul clorofilian
și ochii …
ochii sunt criogenici
sau kryogenici, nu contează
că e treișpe, că e șarpe ori stăpân,
sunt atâtea inele că zău …
vorbirea curentă le admite !
apoi …
aerul nu e respirabil
este unul cosmic, adevărat,
dar eu vreau o accelerație gravitațională
între 9,8 și 10 …!
nu-mi contează culoarea pielii,
nu mă impresionează nici dacă
mărul lui Newton
nu ne-ar mai cădea în cap …
însăilez în clipă !
fără ritm,
fără aureolă …
doar Nichita mi-i mai aproape
de imboldul meu neurovegetativ,
hai, și Gellu !!
mai mârâie unii dispre ei,
dar mi-i închipui niște viscere de taur înțepat
matadorisiac sub cascade de urlete diavolești …
pe unii aceia !
și timpul a trecut !
mmpf mă împresoară !
și totuși …
oamenii ăștia din prejurul meu
nu-mi spun nimic,
n-au suflu sistolic decât în expresie
sinergico-mecanică …
poate e vremea de tăiat prinprejur,
poate zic…
POATE !!

—————————–

Marin BEȘCUCĂ
20 noiembrie, 2018

Gheorghe PÂRLEA: Trandafirul (Rondel)

TRANDAFIRUL (Rondel)

Cum oare nasc în tine, trandafire,
Și spinul crud, și vraja din chemare?!
Privindu-te, chiar sângerând, sunt mire –
Mireasă mi-i dumnezeiasca ta culoare.

Parfumul tău asemenea,-n uimire,
Mă-nvăluie, sedus, cu sfânta-ți boare –
Cum oare nasc în tine, trandafire,
Și spinul crud, și vraja din chemare?!

Străpuns de spin, aș arde în iubire,
Primind în schimb, fecioară floare,
Prinos din taina ta de la-ntocmire.
Și iar te-ntreb de daruri, în mirare,
Cum oare nasc în tine, trandafire?!

———————————

Gheorghe PÂRLEA

20 noiembrie, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Cristale

Cristale

Inimă albă de gheaţă,
Rodul pietrei silicii,
Lacrima scursă pe faţă
Din al timpului robii

Nespălată nici de ploaie,
Nici de soare-i netopită,
Nu se sparge, nu se-ndoaie
Ca a robului ursită.

Înflorind în mii de ace,
Ca şi rugul printre flori.
Poartă-n el imnul de pace
Cu luminile din zori

Amintiri din sfera vie
Cu ochi mulţi din stea de mare,
Cerul lin în armonie,
Dorul în raza de soare…

Călăuza palmei fine,
Porii sufletului gol,
Lunecând între suspine
Calcă sufletul domol

Și aprinde cu o rază
Sufletul străin de pace,
Lacrima căzută-n vaza
Înfloreşte-n mii de ace!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

20 noiembrie, 2018