Maria CĂLINESCU: Eu și…tăcerea

Eu și…tăcerea

 

Toamna adăpostește timpul pământului
amurguri se destramă într-un ritm greoi
cerul murmură o tristă baladă
încarcă ființa cu un ocean de liniște
departe de zbuciumul
fantasmagoric al lumii reale

tăcerea generează tristeți
gândul mistuie speranța porților deschise
mintea nu mai generează vise
mor nenăscute

adun în cuvintele ce-am strâns
în suflet pentru suflete
conturează viata în tot și toate
ca o primă lecție de supraviețuire

vibrația dorului rămâne veșnică
mângâie îndrăzneț ochii uscați de vânturi
scuipă foc
tatuează clipele ce se preling în vraja
ce înfioară gândul interzis

frânturi de curcubeie construiesc printre umbre
leagăne de pace
amurguri sălbatice copleșesc
ca o stare de solitudine supremă

toate dispar într-un vis cu aripi imaculate
doar eu rămân și… tăcerea.

———————————

Maria CĂLINESCU

19 noiembrie, 2018

 

Lasă un răspuns