Corneliu NEAGU: Miza din oglindă

MIZA DIN OGLINDĂ

 

Seara a venit dinspre apus
pe o aripă de vânt tăiată,
se lăsa pe gândul readus
dintr-o amintire amânată.
Razele venite peste dâmb,
încărcate încă de lumină,
în tăcere își lăsau un nimb
pe pictura de pe etamină.

Am văzut acolo zugrăvit,
în culori părând reașezate,
chipul unui om nedumerit
de oglinda apărută-n spate.
În oglindă razele jucau,
pe o miză încă neștiută,
ora celor care încă stau
pe o albie de vis cusută.

Picături căzute cu amar,
pe la colț de albie crăpată,
s-așezau pe muchie de zar
să sfideze ziua fără dată.
Deodată-am înțeles pe loc
că acolo se juca o miză
cu ciudate teste de noroc
devenite încă o surpriză.

———————————————–

Corneliu NEAGU

21 noiembrie, 2018

Lasă un răspuns