Dan-Obogeanu Gheorghe: Cristale

Cristale

 

Inimă albă de gheaţă,
Rodul pietrei silicii,
Lacrima scursă pe faţă
Din al timpului robii

Nespălată nici de ploaie,
Nici de soare-i netopită,
Nu se sparge, nu se-ndoaie
Ca a robului ursită.

Înflorind în mii de ace,
Ca şi rugul printre flori.
Poartă-n el imnul de pace
Cu luminile din zori

Amintiri din sfera vie
Cu ochi mulţi din stea de mare,
Cerul lin în armonie,
Dorul în raza de soare…

Călăuza palmei fine,
Porii sufletului gol,
Lunecând între suspine
Calcă sufletul domol

Și aprinde cu o rază
Sufletul străin de pace,
Lacrima căzută-n vaza
Înfloreşte-n mii de ace!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

20 noiembrie, 2018

Lasă un răspuns