Daniela PÂRVU DORIN: Exercițiul de uitare

EXERCIȚIUL DE UITARE…

 

din spatele fiecărei zile am rămas

să citesc un testament lunii,

ca și cum numai în spatele oglinzilor mi-aș vedea chipul,

și viața fără tine, pas cu pas…

eu, cea care te iubea atât, nu mi-e bine!

din spatele zilei de azi să văd lumea

evadată din dragostea mea pentru tine!

nu știu cine-mi îndulcește gustul vieții amar

în temeiul credinței, încerc să nu fiu trist

Dumnezeu nu clipește, măcar

sunt și eu, un biet purtător de chinuri

cum zice-n acatist…

sau, doar mi se pare…

că din spatele fiecărei zile,

rămân să te trăiesc

ca-ntr-un exercițiu de uitare…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

Iași

11 ianuarie 2019

Dan MORARU: Acasă…

Acasă…

 

Sărut mâna mamă, iată,
Sun acum… venim acasă,
Sărbătorile ne-așteaptă,
Florile de pe terasă…

Glasul stins ce îmi răspunde
Cu o bucurie-amară,
Se ridică, se coboară,
Lacrimile îl doboară.

Vă aștept cu bucurie
De mult n-ați venit acasă,
Pun acum să coc și pâine,
Vinu-l scot și-l pun pe masă…

Intru-n curte …si tresar,
Câinele nu mă mai latră,
A murit acum un an…
Poarta-i veche și lăsată.

Te-am văzut, erai la geam,
Părul alb , căzut pe tâmple,
Lacrimi pure de mărgean
Ce cădeau ușor… și multe…

Ai venit în grabă-afară
Șchiopătând, într-un baston,
Ochii triști se-nviorară
Dar picioarele te dor…

Intru, masa-i pregătită
Toate sunt cum le știam,
Sărăcuță este casa,
Curată, cu flori la geam.

Stai…, privești, dorul se-alină,
Dragostea din ochii tăi…
Mă privești ca pe-o copilă,
De-ar mai fi o clipă… ieri…

Ia… mănâncă tot ce vrei,
Cozonacul îți plăcea,
Ți-am făcut și colărezi,
Uite, ai și o cafea.

Camera v-am pregătit-o
Am pus plapuma de lână,
Și păpușa ce plângea…
Somn ușor și noapte bună.

Ne-am trezit de dimineață,
Timp deloc nu mai aveam,
Am plecat… mi-e dor de-acasă…
Lacrimi cad din nou la geam…

—————————

Dan MORARU

11 ianuarie 2019

Valeriu CÎMPEANU: Cuvintele

CUVINTELE

 

Frânturi de lumină sunt cuvintele
rod al luminii dintr-un pom negustat
de foamea timpului prea des întâmplat
Trupuri de aer ,de gând spânzurat
fără de ele timpul s-ar preface în munte tăcut
în imperiul Prea Marelui Durut…

Ruguri în așteptare sunt cuvintele
văpăi în templul globulelor mele
descărnate de timp și de spațiu
neostoită sete de Dor și Nesațiu
Vedere a vederii din mine în Sine
auz ne-nceput dintr-un viitor trecut
al unui dumnezeu mereu nenăscut…

Stau lungit pe-o rază de soare
și privesc cum oști de cuvinte
mă încolțesc ostile,rebele
nici nu-și mai aduc aminte
că le-am fost și sclav și împărat
și fiu și părinte…
Că le-am condus în lupte grele
mă țintesc și mă lovesc
drept în inima globulelor mele…

Uf, Doamne, de nu m-or lovi și-n văzul
în care mereu încolțesc
măcar atât, măcar atât să-mi rămână
din tot infernul trupului ce-l locuiesc…

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

11 ianuarie 2019

Galina MARTEA: Mihai Eminescu – identitate literară universală cu rădăcini spirituale românești

Luând în consideraţie cuvintele lui Tudor Arghezi „Fiind foarte român, Eminescu este universal”, aş spune universalitatea eminesciană şi universalitatea operei lui Mihai Eminescu este o realitate plină de valori ce are la bază spiritul românesc inedit. Universalitatea eminesciană, cu rădăcini spirituale româneşti, este cuprinsul prin care poetul a reuşit să descrie cu multă pasiune şi inteligenţă procesele afective, intelectuale, morale şi voliționale ale omului. Corespunzător, prin procesele trăirilor spirituale, Eminescu a reușit să atingă realitatea care a desemnat tot ceea ce există efectiv în existența ființei umane. Eminescu, spirit din spiritul românesc, prin inteligenţa sa şi, respectiv, prin intermediul ideilor sale originale a promovat nespus de intens cultura neamului românesc, aceasta devenind parte componentă a culturii universale. Astfel, opera eminesciană corelată la cultura universală a format un întreg autentic, în consecință, definind atât identitatea universală, cât și identitatea marelui Eminescu. Prin prezenta formulă putem confirma de mii şi sute de mii de ori, la nesfârșit, faptul că Eminescu este identitatea literară universală, cu opera eminesciană universală, iar identitatea română este inima spiritului românesc al unui poet/ scriitor de mare valoare. În acest context, marele scriitor român Vladimir Streinu, critic şi istoric literar, menţionează că opera lui Eminescu este „actul de identitate universală al neamului nostru”. Susținem, acestea sunt cuvinte extrem de preţioase în adresa neamului român!

Prin personalitatea Omului/ Poetului/ Scriitorului/ Jurnalistului Mihai Eminescu s-a întemeiat modelul autentic de creaţie literară, în mod aparte, poezia originală care a îmbogăţit literatura română şi cea universală la cele mai înalte valori. Valori, care vor fi mereu autentice atât pentru poezia şi literatura clasică, cât şi pentru poezia şi literatura contemporană. Așadar, personalitatea poetului Mihai Eminescu face parte din personalitatea omului Mihai Eminescu, identitate individuală şi socială. Deci, omul-poetul-scriitorul Eminescu este aceeaşi identitate şi personalitate universală. Totul se corelează prin definiţia personalităţii şi identităţii, ca expresie şi valoare în existenţa umană. Așa fiind, este firesc să corelăm personalitatea Eminescu cu identitatea scriitorului/ poetului Eminescu. Prin personalitatea şi identitatea respectivă, Eminescu este simbolul distinct al poporului român, căruia, în timp, i s-a atribuit cea mai frumoasă imagine în literatura universală. Eminescu va fi și va rămâne veşnic „un rege al poeziei şi un model autentic al creaţiei literare; un rege al scrisului care a îmbogățit atât cultura și literatura română, cât şi cultura și literatura universală”. Iar pentru generaţia de astăzi și cea de mâine, Eminescu trebuie să fie paradigma ce reprezintă integritatea şi bogăţia spirituală a naţiunii române. Astfel, Eminescu, personalitate și identitate nobilă a neamului românesc, trebuie să fie comemorat etern ca cea mai distinsă şi integră personalitate literară a poporului român, iar opera eminesciană urmează a fi citită şi studiată de toate generaţiile în creştere.

Pentru poporul român de pretutindeni ziua de 15 ianuarie a fiecărui an este intervalul de timp prin care se sărbatoreşte aniversarea marelui poet Mihai Eminescu – expresie și valoare a culturii naţionale româneşti, mândrie naţională pentru identitatea eminesciană şi pentru identitatea universală a operei eminesciene. Această zi pentru poporul român este un eveniment nu numai de sărbătoare, dar, în același timp, este o zi a meditaţiei privind problemele actuale cu care se confruntă naţiunea română, poporul român din Basarabia, precum şi toţi românii de pretutindeni; privind factorii ce ţin de reîntregirea poporului român care mai continuă să existe ca naţiune divizată, nemijlocit, cu referire la ținutul basarabean care este în mare dificultate; privind faptul cum trebuie să fie construită identitatea reală a neamului românesc, care ar urma să fie centrată integral pe valori autentice morale şi spirituale. Totodată, această zi – 15 ianuarie – trebuie să fie un moment de adâncă cugetare, axată pe valori identitare şi conştiinţă naţională, procese atât de importante în dezvoltarea omului şi a societăţii, toate fiind valori ce formează centrul de referinţă în cultura oricărei naţiuni.

 ––––––––––––-

Dr., acad., scriitoare Galina MARTEA,

Olanda

11 ianuarie, 2019

 

 

Florin-Cezar CĂLIN: Povestea noastră…

Povestea noastră…

 

Povestea noastr-a început tăcut,
Întâi o mângâiere, ’mbrățișare!.
Pe urmă nesperatul tău sărut,
… și asta … nu oricum … din întâmplare.
Acesta a fost mult timp studiat,
Dorindu-se să fie chiar perfect.
Ca nu cumva să fie regretat,
Și să devină iute … cirscumspect.
Te-ntreb zâmbind (în gând) acum pe tine:
”- În care anotimp te-am cunoscut?!”,
(căci zilele-i erau foarte senine),
Iar sufletu-mi era tot un … tumult.
Răspunsul a venit pe loc, de-ndată!,
(și n-a fost unul foarte complicat).
Era … ca o dorință repetată,
Mult timp … și foarte tare, apăsat.
”- Cred că era o vară cu mult soare!”,
(căci razele-i jucau în părul tău).
Și a fost sigur … binecuvântare,
Venită de la însuși Dumnezeu.
Păreai la început … semn de-ntrebare,
Un diamant de nimeni șlefuit!,
(o frumusețe pusă la păstrare),
Și-un strigăt disperat, neauzit.
Îngerii, cred, ți-au auzit suspinul,
(de te-au făcut să ieși în calea mea).
Dacă nu dânșii … poate că … destinul,
Au vrut ca tu să-mi fii … o peruzea.
Ne-am învățat încet unul cu altul,
(chiar încercarea vieții am trecut).
Și împreună noi făcurăm saltul,
Spre visul ce cândva … chiar l-am avut.
Povestea noastră a-nceput demult,
Din vremea când noi nici nu ne știam.
Decât doar telepatic (până când),
Păcatele avute … ispășeam.

 

Brăila, ianuarie 2018

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

Sofia Doina GAVRILĂ: Valiza cu vise

Valiza cu vise

 

Când dintr-o poveste de viață ai plecat
Nu purta cu tine și valiza plină de vise,
Adeseori la țărmul regretelor, uitat,
Se ivește flacăra… din nostalgii aprinse.

Atenție pe unde pășești, să nu doară
Amintirile, strânse în boabe de rouă,
Durerea e cruntă și uneori te doboară,
Îngenunchindu-te sub luna cea nouă…

Iată, cărarea ta e plină de pietre și spini,
Cu inima peste ele pășești acum, sângerând,
Încotro te îndrepți… lacrima ai vrea să alini
În triștii ochi… ce te-au petrecut lăcrimând.

Se frânge speranța, în mii cioburi de visuri,
Cer albastru oglindit în marea zbuciumată,
Tristețea macilor înroșind necuprinsuri
Incantație de dor… rugă către cer cântată.

Valiza cu visuri, purtând jar, cenușă și foc
Las-o în trenul ce duce către mântuire,
Să-ți ghicească țiganca de dragoste și noroc
Iar cerul să-ți trimită doar raze de iubire…

—————————–

Sofia Doina GAVRILĂ

11 ianuarie, 2019

Anatol COVALI: Trăiesc

Trăiesc

 

Tristeţe…Ce mai faci ? Doreşti
să mă alinţi câteodată ?
N-ai să mai poţi să mă găseşti,
căci viaţa mea e minunată.

Durere…Ştiu că-ţi este dor
să umbli-n mine cu-a ta haită,
dar de când prin speranţe zbor
nimic în mine nu se vaită.

Regrete…În zadar aţi vrea
să vă-nsoţesc în lumea voastră.
Am uitat tot ce-n viaţa mea
avea ca spaţiu doar o glastră.

Trăiesc intens. Trăiesc plenar,
având speranţe, perspectivă
şi nicio lacrimă măcar
nu poate să-mi mai stea-mpotrivă.

————————————–

Anatol COVALI

București

11 ianuarie 2019

Gheorghe PÂRLEA: Rondelul dorului de mama

RONDELUL DORULUI DE MAMA

 

Undeva, peste un nor,
Între Ceruri și Pământ,
Ostenește-un aprig dor
Zămislit pe un mormânt.
*
Urcă dorul meu de zor,
Parcă prins într-un descânt,
Undeva peste un nor,
Între Ceruri și Pământ.
*
Și-unde dorul meu s-a frânt,
Toarce caierul-fuior
Mama mea într-un pridvor,
Sus, în casa unui sfânt,
Undeva peste un nor.

———————————

Gheorghe PÂRLEA

11 ianuarie 2019

Foto: „Bătrână torcând”, Aurel Băeșu

Florin-Cezar CĂLIN: Pariu cu viața…

Pariu cu viața…

                (Poezie dedicată soției mele (îngerului meu păzitor)

                             pentru care întotdeauna puținul a însemnat prea mult!)

 

Târziu e ieri, devreme este azi!,
Nici eu nu știu cum poate fi mai bine.
Când tu-n genunchi îmi stai și încă rabzi,
Sechelele … sfioaselor destine.

În universul paralel de necuvinte,
Te pierzi cu fiecare alinare!
Și le îngropi, adânc … ca în morminte,
Pe-acestea … ca un fel de răzbunare.

Puținul tău … îți pare că-i destul,
Să înrobești acuma sentimente.
Ce le consider ca un preambul,
Văditelor de-acum evenimente.

Pe care le-așteptăm de vreme lungă,
(și-ncet … urmează sigur să apară).
Căci clopot nu mai bate iar … ”în dungă”,
Făcând iubirea noastră să dispară.

Mă tot învârt în cercul meu de vise,
(căci orizontul încă-i obturat!).
Șterg lacrimile tale interzise,
Și timpul ce tu l-ai sacrificat.

Eu nu știu ce să fac cu fericirea,
Nici liniștea nu știu un’ s-o așez.
… așa puternică ți-a fost iubirea!,
Încât ea m-a făcut să progresez.

Pariul meu cu viața-i câștigat!,
Mai e puțin (și ce-a fost iluzoriu).
Devine un destin (din nou salvat),
Când viața mea a fost în … purgatoriu.

Brăila, ianuarie 2018

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

 

Vasile COMAN: N-ai obosit, femeie?

N-ai obosit, femeie?

 

N-ai obosit,
femeie…
să fii înșelată
de certuri şi minciuni,
promisiuni deșarte,
de lucrurile rele…
de-o lume prea nedreaptă
ce azi…şi ieri
şi mâine îşi fac din tine parte?

Îi înțelegi pe toți
și îți ascunzi
durerea
şi din acest
motiv
păstrezi totul în tine
n-ai obosit,
femeie…
să faci la toți plăcerea
de-a fi…
de-a exista…
şi lor le fie bine?

N-ai obosit
femeie
să simți indiferența
şi toți să te condamne
de-al bibliei păcat?
N-ai obosit
femeie
iubind…
să simți absența
Şi totuşi…
să iubeşti
pe cel ce te-a trădat?

Îi ierți
întotdeauna
pe cei ce te-au trădat,
le dai a doua
şansă,
chiar de ți-au făcut rău,
nimic…
şi nimeni nu i-au împiedicat…
Dar
rugi spre Cer
ai înălțat…
Să-i ierte… Dumnezeu…

N-ai obosit,
femeie
de simțul datoriei
de legile eterne…
Tu ştii…ce-i bucurie?

——————————–

Vasile COMAN

Ploieşti

9 / 10 ianuarie 2019