Florin-Cezar CĂLIN: Povestea noastră…

Povestea noastră…

 

Povestea noastr-a început tăcut,
Întâi o mângâiere, ’mbrățișare!.
Pe urmă nesperatul tău sărut,
… și asta … nu oricum … din întâmplare.
Acesta a fost mult timp studiat,
Dorindu-se să fie chiar perfect.
Ca nu cumva să fie regretat,
Și să devină iute … cirscumspect.
Te-ntreb zâmbind (în gând) acum pe tine:
”- În care anotimp te-am cunoscut?!”,
(căci zilele-i erau foarte senine),
Iar sufletu-mi era tot un … tumult.
Răspunsul a venit pe loc, de-ndată!,
(și n-a fost unul foarte complicat).
Era … ca o dorință repetată,
Mult timp … și foarte tare, apăsat.
”- Cred că era o vară cu mult soare!”,
(căci razele-i jucau în părul tău).
Și a fost sigur … binecuvântare,
Venită de la însuși Dumnezeu.
Păreai la început … semn de-ntrebare,
Un diamant de nimeni șlefuit!,
(o frumusețe pusă la păstrare),
Și-un strigăt disperat, neauzit.
Îngerii, cred, ți-au auzit suspinul,
(de te-au făcut să ieși în calea mea).
Dacă nu dânșii … poate că … destinul,
Au vrut ca tu să-mi fii … o peruzea.
Ne-am învățat încet unul cu altul,
(chiar încercarea vieții am trecut).
Și împreună noi făcurăm saltul,
Spre visul ce cândva … chiar l-am avut.
Povestea noastră a-nceput demult,
Din vremea când noi nici nu ne știam.
Decât doar telepatic (până când),
Păcatele avute … ispășeam.

 

Brăila, ianuarie 2018

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

Lasă un răspuns