Daniel BARBU: Dăruiţi singurătăţii…

Dăruiţi singurătăţii…

Din cuvinte fără margini nerostite şi nescrise,
Fulgi de gheaţă, vise-ngheaţă şi-amintirile cu noi!
Printr-un timp fără odihnă rătăcirăm amândoi
Să închidem în albastru toate clipele promise…

Plânge după tine marea adâncindu-ţi tăinicia,
Plânge după tine cerul mult mai mult şi mult mai sec!
Tu m-ai respirat albastru şi mi-ai spus să nu mai plec
Că-ntr-un zbor de albatros vom cuprinde veşnicia…

Te sădesc printre luceferi să-nfloreşti în infinit,
Te cobor în nemurire pe-o aripă de condor!
Dăruiţi singurătăţii din albastrul unui dor
Într-un veac golit de alb vraja noastră s-a-negrit…

Am văzut cum calci minune pe un murmur de târziu,
Izvorând din piatră seacă universul îl inunzi!
Se revarsă-ntreg văzduhul când în ceruri mă ascunzi
Dar te-aştept la mine-n vis, eu albastru să îţi fiu…

Poartă-mă la tine-n suflet să-ţi sărut lacrima-ţi cursă,
Să nu laşi pe lângă noi toată viaţa să ne treacă…
Te iubesc suflet curat,
Şi în viaţa de apoi.

——————————

Daniel BARBU

11 ianuarie 2019

Irina Lucia MIHALCA: Utrenia

Utrenia

Pulsiunile unei noi lumi îți înrourează dimineața,
într-o armonie cosmică. Ca o rugăciune,
o lumină tămăduitoare străbate
prin cerul nesfârșit,
distanțe, inimi, gânduri,
în adevărurile simple ale vieții.
Un sunet al timpului!
Cuvântul, e și în noi, și în afara noastră.
Cu fiecare vers te purifică.
Universul, triada: cer, ape, pământ!

Odată cu sunetele miraculoase, de o frecvență înaltă,
ce pătrund în tine, înflorind în cuvânt,
un înger hermeneut
îți adeverește
că ești un fir unic,
de neînlocuit, în tapiseria vieții.
Lumina ei îți dă viață. E însăși poezia!

O taină se scrie în sânge!
Pâinea este tăiată și împărțită, odată cu vinul băut cucernic.
E-acolo cu tine, în fiecare moleculă, în fiecare gând,
în dorința mâinilor de a-i mângâia trupul,
în dorința buzelor de a-i depune,
peste tot, sărutări,
ca un tatuaj al dragostei purtate.
Un univers este Ea!
Litie evanghelică, poemele ei!

Cu nerăbdare aștepți orele să treacă.
Aura ei arde și contopește, până la fuziune,
ființe și lucruri,
trăiri, sentimente, emoții,
imposibil de redat în versuri.
În palmea ei
îi vei așeza toată viața.
Cu ochii închiși îi știi chipul,
din memorie o poți desena,
dar niciun creion, nicio daltă
și nicio pensulă nu-i vor putea transpune
lumina ce străbate totul.

Pereții de plută ai destinului nu-ți mai pot răspunde.
Acum crezi că, prea târziu, ți-a fost sortit
să ajungi
la masa festivă a fericirii.
În gol navighezi.
Fiecare clipă își are o șansă.

De pe cuprinsul lumii, vânturile s-au oprit,
valurile au amuțit,
planeta și-a încetinit ritmul.
Ascultă liniștea! Taci și ascultă!
În acea tăcere înaltă,
un răspuns vine pentru tine.
În interiorul sunetului e o poartă spre cer.
Acum poți găsi drumul de întoarcere.

Niciodată nu-i prea târziu
să înveți sensul,
înțelesurile Luminii și ale Cuvântului!

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

11 ianuarie 2019

Erich FRIED: Marile minciuni

Marile minciuni

Marile minciuni
nu au de fapt
picioare prea scurte.
Picioarele lor

par scurte
pentru că brațele

sunt prea lungi.

Brațele
marilor minciuni
ajung atât de departe
încât pun adevărul pe fugă,

înzestrându-l astfel

cu picioare, schelete.

Erich Fried (Austria, 1921–1988)

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Die großen Lügen // Die großen Lügen / haben gar keine / kurzen Beine / Ihre Beine / wirken nur kurz / weil ihre Arme / so lang sind // Die Arme / der großen Lügen / reichen so weit / dass sie der Wahrheit / Beine machen können / oder Gebeine

Anna-Nora ROTARU: Înmuguriri târzii (poeme)

DOR MISTUITOR…

Măicuță, dragă-mi ești, la tine mă gândesc
Și îmi răsare-n minte, a ta dulce făptură…
Prin amintiri te caut, ades în vis te regăsesc
Și-aceleași simțăminte, în minte îmi dospesc,
Că simt cum mă topesc și fiecare-mi picătură,
De cuțit mi-e lovitură…

Te văd cu păru-albit de ani și ochii-ți lăcrimoși,
Ștergând cu dosul palmei, lăcrima de pe obraz…
Că, ți-ai pierdut în viață, anii tăi cei mai frumoși,
Cercând prin neguri să răzbați și mărăcini țepoși
Și-acum, la bătrânețe, înconvoiată de grumaz,
Te simt purtată de talaz…

Că, departe-ți sunt copiii, de nevoi se abătură
Și singură rămas-ai, în prea lungă așteptare…
Speranța te mai lasă, c-or reveni în bătătură,
Din lung drum prin lume, ce dânșii străbătură,
Pentr-o mai bună viață, dincolo, peste hotare,
Umplându-te de întristare…

Dar, vom veni noi, fă-ți sufletul și inima vitează !
Fă focul, plămădește, să coci pâine în cuptor !
Din grădină rupe flori, proaspete să pui în vază,
Alungă-ți gândurile negre, ține-ți mintea trează,
Că pași vei auzi și ciocănitu-n geam, încetișor,
Că ți-om veni măicuță, așteaptă-ne-n pridvor !
Mă roade-un dor mistuitor…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Înmuguriri târzii (poeme)” →

Florentina SAVU: Stare

STARE

Din arbuștii mei de dor
S-au desprins frunzele toate,
Stau sub cer fără decor
Flămânzi de foșnet și șoapte,

Pletele de timp se-ndoaie,
Vântul le-mprăștie-n vis
Iar lujeri de ciumăfaie
Lipiți sunt de-ai mei iriși,

Curg șiroaie de-amintiri
Peste văi deja pălite,
Cerul mi-aruncă priviri
Zi de zi mai ostenite,

Plânge visul printre ramuri,
Susură lacrimi prin râu,
Mugește vântu-n olanuri,
Tare-aș vrea să le pun frâu,

Să le-ntorc dup-a mea vrere,
Stelele să-mi joace-n păr,
Să sting orișice durere
C-o floare dulce de măr,

Razele lunii mă scalde
În praful lor fermecat,
Să simt soare cum mă arde
Și frig cum e alungat,

Pe aleile cu plopi
Să-mi duc pașii fericiți,
Să-mi picure de mir stropi
Peste anii mei trăiți,

Să-mi curgă soare pe umăr,
Vântul să mă mângâie,
Pe nimeni nicicând să supăr,
Vis să nu se tânguie!

Prin fereastra mea de suflet
Să-mi văd dorul adormind,
Să îi cânt de leagăn cântec,
El să fie tot flămând,

Lumea să fie o mare,
Sau un lan de bunătate,
Să culegem fiecare
Din roadele-i parfumate,

Să depănușăm iluzii
Și să sămănăm speranțe,
Să ne-ntărim cu perfuzii
Decontate pe chitanțe,

Să lucrăm ogorul vieții
În parcele de iubire,
Să-i dăm prinos tinereții
Clipa noastră de trăire,

Să foșnească sub picioare
Iarba, pe desculțe tălpi,
Să ne susure izvoare
Lângă aleea cu plopi!

———————————–

Florentina SAVU

10 ianuarie, 2019

Viorel Birtu PÎRĂIANU: O zi

O zi

ajunge o noapte
să iubesc o femeie
atunci am dezbrăcat visul
căutând necuprinsul
țipătul a străpuns întunericul
era cald
adia parfum de lavandă pe pat de cleștar
răvăseam cuvinte nespuse pe trupul de jad
mă loveam de un sân ireal
fremăta clipa a ultim suspin
ajunge o zi
a învăța a iubi

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

10 ianuarie, 2019

Irina Lucia MIHALCA: Sub raza unei clipe

Sub raza unei clipe

Nu e uşor să laşi totul să treacă!
Când erai mic aveai copacul tău,
cu înălţimea lui îţi măsurai anii copilăriei,
pentru el trăiai, creşteai, te bucurai,
cu el plângeai, cu el râdeai.
Ţi s-a spus
că toate cele bune şi rele
acolo se vedeau, în copacul tău!
Aşa creştea sau se usca,
aşa înflorea sau nu înflorea,
aşa se legăna sau se scutura,
iar tu îl îngrijeai cu sufletul.

În fiecare din noi
e un Iov, cădem ca să ne ridicăm,
în spaţiul dintre cuvinte vei regăsi esenţa.

Niciun gând nu este mai uşor decât altul,
niciun cuvânt nu este mai înalt decât altul,
nicio privire nu este mai clară decât alta,
niciun om nu este mai presus decât altul.

În spatele nostru există mereu cineva,
ne-mpinge, ne-ncurajează,
ştii că poţi şi-ţi continui calea.
Asemeni soarelui, asemeni izvorului,
asemeni florilor, asemeni păsării,
venim să dăruim
lumina, viaţa, culoarea şi cântul.

Pe cerul tău, aduşi de o briză,
norii apar, stau şi se duc.
În tine e taina, aerul, mişcarea, lumina,
acolo palpită liniile calde
ce dau viaţă pânzei lăuntrice.

Alergi, sari, strigi, cânţi,
te-arunci în iarbă, pluteşti şi zbori.
De departe simţi
apropierea persoanei iubite,
din câteva mişcări, fără compas,
fără cumpănă, fără să ştergi,
inima ta conturează,
prin vibraţia ce trece prin suflet,
culori, tonuri, nuanţe,
lumini, umbre,
sub raza unei clipe de bucurie.

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

10 ianuarie 2019

Anatol COVALI: Parcă-a fost ieri…

Parcă-a fost ieri…

Parcă-a fost ieri…Îţi mai aduci aminte
cum ne iubeam cu patimă, torcând
în noi miraculoase simţăminte
fără ca să ne pese până când ?

Parcă-a fost ieri…Atâta tinereţe
aveam în noi şi nu ştiam că-avem,
căci viaţa nu-nceta să ne răsfeţe
ştiind că dobândim ceea ce vrem.

Parcă-a fost ieri…Visam şi-atât. Şi-ndată
orişice vis se-ndeplinea pe loc.
Nimic nu reuşea să ne abată
din drumul hărăzit să-aibă noroc.

Parcă-a fost ieri…Şi parcă azi la fel e,
căci nimeni şi nimic nu ne-a învins,
iar gândurile poartă încă-n ele
aceleaşi sentimente de nestins.

————————————–

Anatol COVALI

București

10 ianuarie 2019

Nastasica POPA: Fântâna-n răscruce

Fântâna-n răscruce

Pe drumul de țară de odinioară,
Stă la răscruce fântâna cu ciuturi…
Sinistru răsună, nu-i glas de vioară
Prin măduvă trece, scurs e în luturi.

Fântâna-i adâncă, mi-e sete de apă…
S-aștept n-am răbdare, dar ciutura-i grea!
În zare-i o umbră ce poartă o capă,
E vis, nălucire căci drumu-negrea.

În țipăt lugubru îmi strigă: -Așteaptă!
La mine ecoul ajunge difuz…
Scot singură apa, când viața-i nedreaptă,
Fântâna-n răscruce…totu-i confuz!

Beau apa grăbită dar setea nu-mi trece,
Pe drumul în cruce, umbra dispare,
Rămâne în mine fiorul ei rece,
Fântâna-n răscruce-n vise apare…

Când noaptea-și despică misterele-n taină,
Cad stele-argintate ce par licurici,
M-așteaptă fântâna,ciutura-n maină,
Mi-e sete și teamă, fiorii-s arici,

Căci știu c-o s-apară o umbră în robă.
Ecoul îmi strigă: -Așteaptă nu bea…
Dar simt cum inima mea îl aprobă.
Pe un șoiman ca neaua, un voinic vorbea!

-Lasă-mă pe mine, să scot ciutura,
Pentru-a ta ființă e cu mult prea grea!
Calul său, șoimanul, coama-și scutura…
Vrea parcă să-mi spună că prințul mă vrea.

Îmi ridic privirea,văd chipul său blajin,
Apa scoasă-n ciutur, mă-ndeamnă să beau…
Mă arde tot trupul, mi-i pielea carmajin,
Inima și chipul parcă îmi zâmbeau.

Zarea ivorie, noaptea nesfârșită
Revărsată-i Luna peste chipul meu!
Povestea cu „roba” îmi pare sfârșită
Din căușul palmei, doar sorb apa eu!

Rupe colțul ierbii, în copită calul
Crucea se desface cu un drum ales,
Din fântâna vieții voi bea din pocalul
Visului, ce astăzi eu l-am înțeles!

*carmajin-piele vopsită în roșu închis
*maină-a coborâ o greutate
*lugubru-sinistru/înspăimântător
*luturi-lut/argilă
*capă-pelerină

——————————-

Nastasica POPA

10 ianuarie 2019

Miriam Nadia DĂBĂU: Iubire de Eminescu

Iubire de Eminescu

Pe florile de tei stă lacrima iubirii,
pe stelele-nserării stă numele
tău ca un luceafăr al nopții.
Eminescu! – șoptește pădurea…
Plâng pietrele începuturilor
din Bucovina și păsări de foc
îți cântă iubirea!

Eminescu! -te strigă și norii…
ești forma luminii din Coloana
Infinitului a lui Brâncuși…
Ești piatră a poeziei între hotare de peste mări
și pecetea dragostei de dor!

Atâta iubire într-un nume…
și amintire pe străzile speranței,
Atâtea flori și stele risipite
printre iubiri neîmplinite…
Eminescu…
numele tău e scris în stele!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

9 ianuarie, 2019