DINSPRE MNERU (03)

… toate sunt un învolbur, MNERU… nimic să se poată
întoarce de bună-nvoire spre momentul inițial,
legitățile sunt și ele complice, iar translația intraluminică
are un acuit iz lacteean,
nu m-am gândit cu toate sunt O FALIE DE IPSEITATE
iar acest du-te vino, din sine și pentru sine, are o încărcătură
draconică atâta tip cât semnul crucii nu cade,
fie și de voie, de nevoie …
lumea trebuie luată așa cum este exercițiul sodomic fiind
cu adevărat o anomalie …
biată Sara !
dar totdeauna viața a mers înainte indiferent de relele care și-au expus acuitatea de facto,
însă acest înainte s-a deosebit din generație în generație,
iar ce vedem acum la băieții aceia care descoperă istoricește cum neamurile lor au plătit cu viața, starea și bunăstarea, cu obiceiul și tradiția ca pe această seamă să se îmbogățească îmbogățiții de acum …
dar vinovații timpului sunt aceia care-au descoperit atrocitățile cu care s-a crezut cî neamurile lor pot fi șterse din istorie …
ce greșeală aici !
am mai spus, niciodată și nicidată Omul nu va putea distruge LUCRAREA lui DUMNEZEU …
eh, bietule Om … MNERU, cum spui și tu, cu cât știm mai mult cu atât mai multe întrebări, dar și deschideri spre alte și alte căutări, fiecare timp culegând ceea ce a semănat, sau și mai bine spus, ceea ce a primit, de-a gata, semănat …
continuitatea nu este u simplu perpetuum, cum se dezvoltă teoriile fizice, continuitatea înseamnă în primul rând sevă, mai apoi grija, ca nicio secure să străpungă-n rădăcină pomul, el are datoria să rodească, iar pomul face asta și de nu este bine îngrijit, abia apoi, vine filozofia și ne pune pe tapetul faptei nevoia:
AL TREILEA VAL !
și câte atunci de-a răsturnatul, dar nu în imaginea ochiului, ci în faptul iatoric în sine … se prezentau dimensiuni greu de definit pentru aceia care priveau înapoia timpului, iar când s-a ajuns la măsurătorile de ordin nanometric, da, Profesorul meu,
prețiozitățile au avut darul de a fi privite ca timp alte lumi, și, marțiene, ori nu … transluminicul s-a venit și el la masă, dar a cerut altfel de bucate … de unde ?
când te mai gândești că inirogii vroiau să se hrănească din jar, iar vipiile veneau să strice orice decor …
doar așa să se înțeleagă de ce am adus CRUCIȘĂTORUL și când l-am lansat la apă, toate oceanele mi-au transmis acordul lor, în ecou !
mare mirare că mările tăceu, tăceau o tăcere prin care pulsul magmei era stins, fiorii vulcanilor adormiți, mișcarea faliilor nu accepta imixtiuni, de unde până unde viziuni ?
iar pe mine nimic nu mă poate opri când ceva trebuie scos la liman și o fac indiferent de eforturi, o fac indiferent de costuri, ceea ce mi-a dat o anume experiență de viață, din care eu am deschis acolade de timp, să se ducă spumele istoriei nefolosite în spații necunoscut, MNERU;
Nikola spunea că găurile negre sunt cel mai mare ascunziș de energie, iar potecile spre acolo le desfaceți voi, nanometric !… parcă-mi spuneai …
și când te gândești genunchele cum simte ruga, el și fiind acel câmp de smirnă care te păstrează din rugă în emoția apropierii de DUMNEZEU, ceea ce nu presupune neapărat conferințe, ci simțire la putere … nanometrică !
eh, Profesorul meu, câte lucruri s-ar trebui printre prețiozități și câte prețiozități despuiate în lucruri, dar poate o se ne găsim
și timp să ne aplecăm altă dată pe această căutare …
acum dau un suflu sistolic pentru o măsură din care, ha, versul meu să se iasă de rezist fără hashtag … și orice inovație într-o vorbă e o cale de deschidere din care atâtea căi s-ar lăsa de gramatici, oricine face o scăpare să aibe o portiță …
hei tu, Ghiță, ieși-te, diseară … !
ce cântec aducea copiii pe stradă să se strige-n cântat, iar nouă ni se părea că Prutul chiar a secat … du-te !
dar eu i-am dat Chemare și Prutul chiar s-a ridicat în picioare, să vadă cu ochii lui cum se servește Centenar un mic dejun …
mai adusesem cândva Ceaiul de cinci, dar Vântul a venit fără cămașă și cravată, cum să-l las în ceremonii ?… iar de aici am dat cu întâmplarea de pământ, să-i simt de unde venirea și mi-am adus o nouă stare pe care am înfipt-o-n carnea de Poem …
CUM SĂ-ȚI CREZI SÂNGELE-N DOMOL ?
iar această întrebare este una care mi s-a-ndevenit obsesie, dar și când curg negurile acelea neastâmpărate, mereu am dat loc de frunte bâlbâiului:
mi te-am iubesc !
este de acum un fel de ștachetă care probabil va fi greu de întrecut, iar la olimpiadele de toate felurile aș fi participat indiferent de condiții, cum am și demonstrat prin ieșirea la apă
din CRUCIȘĂTORUL „MEDICA” …
dar MNERU,
se trebuie să știi că după toate oficinele, s-a lăsat cortina, și toate promisiunile s-au mucegăit, dar, vorba Luceafărului, lumea e așa cum este și cum lumea suntem noi … oare ce am fi crezând, oricare fiindu-ne, că lume este un neterminabil din care să rupem după pofte fiecare … aș !
panta rei(y) a zis filozoful, iar el atunci a văzut ceea ce ne-a urmărit de-a timpul, chiar dacă am aplicat care după cum …
abia acum când lumea lui care pe care ne-a-ncovârșit au și apărut curente prin care fiecare să fie tentat să-și producă ce are nevoie de unul singur …
problema e dacă ne-ar ajunge pământul, iar de aici câtă satisfacție pe aceia care au apucat să vândă parcele pe Lună …
și mi-i închipui pe unii cum ar căuta urma pasului aceluia, mic pentru om, dar mare pentru umanitate …
chiar, ce gust ar avea usturoiul cultivat pe selenar ?
uite câtă nebunie de închipuire și parcă năimiți aceia care se dau vaticinari peste un deșert al gândirii acoperit cu cețurile de a nu se recunoaște adevărul unor nelegiuiri săvârșite din mileniu-n mileniu …
oare limba morților când se va descifra ?.. și câte nanometrii se va trebui să fie articulate între ele din parsec în parsec …?
câtă anadipsie nisipurile de acolo, că la marțieni n-am curaj să mă bag, cruciadele lor s-au fost totdeauna în reprezentare de mister, așa că m-am dus să iau de mângâi PERI DE MĂR și fără să cer voie frunzelor, livide !… că lor nu le ating o buză măcar, iar din acest atins chiar scorbura din podul palmei să-mi arate de ce sindromul tunelului carpian chiar la mine …
eh !
dar s-a venit un martor ocular de acolo, din sala bibliotecii cu
aer botoșenean, să-mi spună cinstit, deschis și sincer:
CEVA VIU, NECĂUTAT !… este în versul cu care ne-ați dat mângâi, iar acum știu cum să vă caut la moment de restriște …
ei bine, MNERU,
cum să mă raportez timpului meu ?… iată întrebarea, iar când un om mă oprește să stea cu mine de vorbă despre poezie, am început să resimt nevoia de a scoate ecuația din sistem, ispre ! aș zice chiar că oamenii nu sunt întotdeauna de ocolit cât să te vii în fața lor să li te spovedești, dar s-o faci drept !
iata prima regulă pentru unul fără de reguli, aplecat pe simțul său de a căuta mereu noi și noi modalități de a induce nevoia de înlocuire a căutării cu tot ce presupune continuitatea …
ȘI E ATÂTA LIBERTATE, UF !… Profesorul meu, iar eu nu știu încă de ce trebuie să mai stau la semafor, în condițiile în care este un ceva aparte ceea ce faci, iar legea circulației se poate mula pe exccepția de la lege … dar Poetule, strigă una și
alta dintre vocile de la galerie, ce STAI ÎN CUIB DE CUCI ?
trec auzut-a cu vederea, știu și cine a strigat, dar ovocitele au și ele lumea lor, mecanismul prin care cucul își apără specia nu este unul la îndemâna oricui, iar de te-ncumeți cumva … toată lumea mierlelor este dușman ție, iară mie … în fine, dar
eu am toate resursele să mă descurc în acest joc al pastelului cules din real de cuvântul scris de peniță pe pielea cernelii
și cât năduf să duci totul așa cum se prezintă chiar de culoarea nu este același lucru cum cuvântul ce să mai zic trilul …
TREBUIE SĂ VISĂM MĂCAR !
da, vă aud, și pentru că vă aud, încerc de fiecare dată noi și noi stratageme de a vă ține în conexiune directă cu supliciul metaforei, iar din acest foc să vă simt cum mi-ați prelua fierbintele care mă mistuie, versul fiind câmpul de luptă pe care nu ai nevoie de strategi și strategii, apoi, ca să știți,
FOCUL MEU ARDE ȚURȚURI !… iată misterul din care mă
vin de fiecare dată să dau desen gândului, afar de ce se simte în mine prin bătaia dorului…
apoi să vă mai spun, și nu știu cum să vă mai spun … DAR AM ATINS PANTEONUL DRAGOSTEI CU FRUNTEA !
câte năluci m-au prididit, câte închipuiri m-au pus cu burta la pământ …iata astfel un amestec de scenarii, multe dintre ele venind din submormânturi, deci sigur-sigur un iz de spirit …
MAI APOI, am adus pentru Profesorul meu de prețiozități, sisteme atât de cuprinzătoare și de complexe că mi-am adunat cele mai frumoase cuvinte din care să-mi încălzesc inima, care cum să rămână datoate, mi-l cânta pe nume din bătându-mă-n sistolă cu dorința de a avea măcar un selfie de sub întinderea de sălbăticie de sub DILIMANDJARO ..
PERLA mea de spirit, găselnița prin care să-mi implementez noua apartenență de destin la regimul civil al existenței social -cetățenești, după cum ne urmărește Jean Jacques Rousseau cu contractu-i,
eh, MNERU …

-va urma –

—————————–

Marin BEȘCUCĂ

14 ianuarie 2019