Daniela PÂRVU DORIN: Râu- de- lumină

Râu- de- lumină

                                           (Poetului Emil Almasan)

Recită-mi un pic din trecerea clipei
În nici o -ntristare nu-i un destin să te-nvie!
între cădere și zbor și printre lacrimi știi
de ce nimic fără dragoste nu e…

Vom arde-n tăcere pe același rug sau vom sta la o taină
privește-mă, am o Lume în brațe și tot mă căiesc
poate știi tu cum se iese din întrebările lumii-
unele poeme se plâng, nu se citesc!?

Ca și tine scriu, uneori cu tâmpla izbită de stele
cu sufletul așternut pe jos, de parcă-aș vrea
sâ ardem întregi-ntr-o întâmplare-mpreună
pentru că și eu, ca și tine, -mi caut veșnicia așa…

Da, te iubesc ! Te iubesc fără să vreau
înainte de a ști ce lavă fierbinte ascund în poeme
și-nainte de a ști despre acel “Râu- de- lumină”
al tău, numai al tău, ce-ți curge prin vene…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

Iași

14 ianuarie 2019

 

 

Gheorghe PÂRLEA: Poetului

POETULUI
                                        (Cu sfială, lui Eminescu)

 

Pierdut sunt în pustiul rece-al zării,
Corabie-s, cu pânze sfâşiate,
Mi-i stoarsă vlaga de vampirii mării
Şi mă hrănesc cu ţărmuri inventate.

Dar din acest preaplin de neputinţă
Zvâcneşte-n mine bobul de lumină,
Prevestitor semnal de biruinţă,
Acord suav de muzică divină.

Din marea răvăşită de furtună,
Epava sufletului meu în agonie
Zăreşte-n ceaţă nesperata dună
Nascută din măiastra-Ţi poezie.

Pe ţărmul cel de vis al muzei Tale,
Descătuşat din valuri de mormânt,
Îţi sorb acum nectarul din petale –
Proteica substanţă de Cuvânt…

———————————

Gheorghe PÂRLEA

15 ianuarie 2019

 

Foto: Eminescu, bust de Lazăr Dubinovschi, 1910

Victor COBZAC: Testament Pentru Unire

TESTAMENT PENTRU UNIRE

 

Testament
Pentru Unire,
Lăsat de doi basarabeni,
Ce s-au mutat cu traiu-n ceru,
A încăput în două biblii,
Scrise cu inima fierbinte,
De Păunescu
și Vieru.

Comoara
Sufletelor vii,
E tăi-nu-i-tă… printre foi,
Ce mai păstrează amprenta lor,
Doi titani, români de sânge,
Au înșirat cuvinte sacre,
Balsam pe răni,
Care mai dor.

Gura sobei
Nopți de iarnă,
Lemnele trosnesc în sobă,
Două cărți… cu foi ca neaua,
L-au strâns la piept pe Eminescu,
Cu dragoste dumnezeiască,
Acum citesc în trei,
„La steaua”.

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișină, Basarabia

13 ianuarie 2019

Miriam Nadia DĂBĂU: Poeme de dragoste

De ce

 

De ce te iubesc
când norii dau ploaie?
De ce plâng când
stelele cad?
De ce pământul
dă iarbă și acoperă
iubirea ?
Atât de greu te găsesc
printre ramuri de brad !
Printre florile nopții
și îngeri…te caut…
atunci când diminețile
izbucnesc în strigăte
de bucurie…
Arome le ai și le-mbraci,
cu iubirea pierdută
prin stele…
Iubire, le ai?…
Iubire, le știi!…

 

Ascultă-mă…

 

Iubitul meu, când pentru prima oară mi-ai șoptit …
Că dragostea e tot ce ne-ncojoară,
Am tresărit precum o floare rară sub adieri de vânt răzlet ,
ce-și caută loc sub soare…
Tu știi că dacă într-o zi petalele-mi vor fi atinse
și raze mă vor risipi în nori,
Iubirea mea să o păstrezi aievea,
cu împletiri de rozmarin și dor…
Nu vreau să plângi când vei citi ce-am scris,
Un dor nebun am …doar să te-ating
și te iubesc la fel de mult,
ca trandafirii scurși pe trupul gol…
O lacrimă de-ți ștergi discret
o simt cum arde în eter
și ploile o sting mereu, nu-ți fie teamă de-o să pier…
Te las…să-mi plâng iubirea mea cu flori de nufăr și parfum
și știu că nopțile-ți vor fi
la fel de albe și pustii!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

9 ianuarie, 2019

Lilia MANOLE: Eminescu

EMINESCU

 

Cu Eminescu, pasărea măiastră
Mi-a cântat de dor și poezie,
Era copilăria- zborul lui de astru
Și îmi spuneam în gând: ” El e stihie”…

În Eminescu, lacrimile noastre
De lira lui se întremau, cântând,
Precum cânta Poetul iubirea vastă-
Până la cer a tot cântat-o și-a iubit.

Îndrăgostit de Veronica, s-a căznit
Ei – astrul să-l înființeze-n cale,
Poetul a iubit, nemuritor rebel,
Sacrificat, nu avea gând de disperare.

Era lumină și un geniu singur,
Trăind din viața sa mult selenar,
Privirea- n cer o așternea întruna
Pe fila antică, în care lumi apar.

A fost și este urmărit de stele,
Luceafărul, ce sus s-a ploconit,
În Univers, din glasul lui nu piere
Cuvântul Domnului, până- n pământ.

Eminescul în cer e eminescizat,
Ar afirma și criticii, poeții, fiii,
La care, abătut, Poetul s-a lăsat
În umbra lor, să strălucească- ntîi.

Dar noi, ai lui verdict, urmași-
Ce demonstram prin simt lingvistic?
Și ce avem în noi național, când lașii
Împuterniciți, pot crește arhivistic.

Vrem Eminescului Luceafăr- cerul,
De stele presărat, să-i dăruim,
Să-i fie calea dincolo de El – Venera,
Madona, tânguindu-se, ad-interim…

Spun cei, ce cosmosul unesc
Cu fiecare treapta în lume, sus,
Ca Eminescu nu a fost poet ceresc-
Luceafăr s-a născut, cum se născu Iisus…

 

14 ianuarie 2017,
Cu glas de poezie Eminescului…

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

Marin BEȘCUCĂ: Dinspre Mneru (III)

DINSPRE MNERU (03)

 

… toate sunt un învolbur, MNERU… nimic să se poată
întoarce de bună-nvoire spre momentul inițial,
legitățile sunt și ele complice, iar translația intraluminică
are un acuit iz lacteean,
nu m-am gândit cu toate sunt O FALIE DE IPSEITATE
iar acest du-te vino, din sine și pentru sine, are o încărcătură
draconică atâta tip cât semnul crucii nu cade,
fie și de voie, de nevoie …
lumea trebuie luată așa cum este exercițiul sodomic fiind
cu adevărat o anomalie …
biată Sara !
dar totdeauna viața a mers înainte indiferent de relele care și-au expus acuitatea de facto,
însă acest înainte s-a deosebit din generație în generație,
iar ce vedem acum la băieții aceia care descoperă istoricește cum neamurile lor au plătit cu viața, starea și bunăstarea, cu obiceiul și tradiția ca pe această seamă să se îmbogățească îmbogățiții de acum …
dar vinovații timpului sunt aceia care-au descoperit atrocitățile cu care s-a crezut cî neamurile lor pot fi șterse din istorie …
ce greșeală aici !
am mai spus, niciodată și nicidată Omul nu va putea distruge LUCRAREA lui DUMNEZEU …
eh, bietule Om … MNERU, cum spui și tu, cu cât știm mai mult cu atât mai multe întrebări, dar și deschideri spre alte și alte căutări, fiecare timp culegând ceea ce a semănat, sau și mai bine spus, ceea ce a primit, de-a gata, semănat …
continuitatea nu este u simplu perpetuum, cum se dezvoltă teoriile fizice, continuitatea înseamnă în primul rând sevă, mai apoi grija, ca nicio secure să străpungă-n rădăcină pomul, el are datoria să rodească, iar pomul face asta și de nu este bine îngrijit, abia apoi, vine filozofia și ne pune pe tapetul faptei nevoia:
AL TREILEA VAL !
și câte atunci de-a răsturnatul, dar nu în imaginea ochiului, ci în faptul iatoric în sine … se prezentau dimensiuni greu de definit pentru aceia care priveau înapoia timpului, iar când s-a ajuns la măsurătorile de ordin nanometric, da, Profesorul meu,
prețiozitățile au avut darul de a fi privite ca timp alte lumi, și, marțiene, ori nu … transluminicul s-a venit și el la masă, dar a cerut altfel de bucate … de unde ?
când te mai gândești că inirogii vroiau să se hrănească din jar, iar vipiile veneau să strice orice decor …
doar așa să se înțeleagă de ce am adus CRUCIȘĂTORUL și când l-am lansat la apă, toate oceanele mi-au transmis acordul lor, în ecou !
mare mirare că mările tăceu, tăceau o tăcere prin care pulsul magmei era stins, fiorii vulcanilor adormiți, mișcarea faliilor nu accepta imixtiuni, de unde până unde viziuni ?
iar pe mine nimic nu mă poate opri când ceva trebuie scos la liman și o fac indiferent de eforturi, o fac indiferent de costuri, ceea ce mi-a dat o anume experiență de viață, din care eu am deschis acolade de timp, să se ducă spumele istoriei nefolosite în spații necunoscut, MNERU;
Nikola spunea că găurile negre sunt cel mai mare ascunziș de energie, iar potecile spre acolo le desfaceți voi, nanometric !… parcă-mi spuneai …
și când te gândești genunchele cum simte ruga, el și fiind acel câmp de smirnă care te păstrează din rugă în emoția apropierii de DUMNEZEU, ceea ce nu presupune neapărat conferințe, ci simțire la putere … nanometrică !
eh, Profesorul meu, câte lucruri s-ar trebui printre prețiozități și câte prețiozități despuiate în lucruri, dar poate o se ne găsim
și timp să ne aplecăm altă dată pe această căutare …
acum dau un suflu sistolic pentru o măsură din care, ha, versul meu să se iasă de rezist fără hashtag … și orice inovație într-o vorbă e o cale de deschidere din care atâtea căi s-ar lăsa de gramatici, oricine face o scăpare să aibe o portiță …
hei tu, Ghiță, ieși-te, diseară … !
ce cântec aducea copiii pe stradă să se strige-n cântat, iar nouă ni se părea că Prutul chiar a secat … du-te !
dar eu i-am dat Chemare și Prutul chiar s-a ridicat în picioare, să vadă cu ochii lui cum se servește Centenar un mic dejun …
mai adusesem cândva Ceaiul de cinci, dar Vântul a venit fără cămașă și cravată, cum să-l las în ceremonii ?… iar de aici am dat cu întâmplarea de pământ, să-i simt de unde venirea și mi-am adus o nouă stare pe care am înfipt-o-n carnea de Poem …
CUM SĂ-ȚI CREZI SÂNGELE-N DOMOL ?
iar această întrebare este una care mi s-a-ndevenit obsesie, dar și când curg negurile acelea neastâmpărate, mereu am dat loc de frunte bâlbâiului:
mi te-am iubesc !
este de acum un fel de ștachetă care probabil va fi greu de întrecut, iar la olimpiadele de toate felurile aș fi participat indiferent de condiții, cum am și demonstrat prin ieșirea la apă
din CRUCIȘĂTORUL „MEDICA” …
dar MNERU,
se trebuie să știi că după toate oficinele, s-a lăsat cortina, și toate promisiunile s-au mucegăit, dar, vorba Luceafărului, lumea e așa cum este și cum lumea suntem noi … oare ce am fi crezând, oricare fiindu-ne, că lume este un neterminabil din care să rupem după pofte fiecare … aș !
panta rei(y) a zis filozoful, iar el atunci a văzut ceea ce ne-a urmărit de-a timpul, chiar dacă am aplicat care după cum …
abia acum când lumea lui care pe care ne-a-ncovârșit au și apărut curente prin care fiecare să fie tentat să-și producă ce are nevoie de unul singur …
problema e dacă ne-ar ajunge pământul, iar de aici câtă satisfacție pe aceia care au apucat să vândă parcele pe Lună …
și mi-i închipui pe unii cum ar căuta urma pasului aceluia, mic pentru om, dar mare pentru umanitate …
chiar, ce gust ar avea usturoiul cultivat pe selenar ?
uite câtă nebunie de închipuire și parcă năimiți aceia care se dau vaticinari peste un deșert al gândirii acoperit cu cețurile de a nu se recunoaște adevărul unor nelegiuiri săvârșite din mileniu-n mileniu …
oare limba morților când se va descifra ?.. și câte nanometrii se va trebui să fie articulate între ele din parsec în parsec …?
câtă anadipsie nisipurile de acolo, că la marțieni n-am curaj să mă bag, cruciadele lor s-au fost totdeauna în reprezentare de mister, așa că m-am dus să iau de mângâi PERI DE MĂR și fără să cer voie frunzelor, livide !… că lor nu le ating o buză măcar, iar din acest atins chiar scorbura din podul palmei să-mi arate de ce sindromul tunelului carpian chiar la mine …
eh !
dar s-a venit un martor ocular de acolo, din sala bibliotecii cu
aer botoșenean, să-mi spună cinstit, deschis și sincer:
CEVA VIU, NECĂUTAT !… este în versul cu care ne-ați dat mângâi, iar acum știu cum să vă caut la moment de restriște …
ei bine, MNERU,
cum să mă raportez timpului meu ?… iată întrebarea, iar când un om mă oprește să stea cu mine de vorbă despre poezie, am început să resimt nevoia de a scoate ecuația din sistem, ispre ! aș zice chiar că oamenii nu sunt întotdeauna de ocolit cât să te vii în fața lor să li te spovedești, dar s-o faci drept !
iata prima regulă pentru unul fără de reguli, aplecat pe simțul său de a căuta mereu noi și noi modalități de a induce nevoia de înlocuire a căutării cu tot ce presupune continuitatea …
ȘI E ATÂTA LIBERTATE, UF !… Profesorul meu, iar eu nu știu încă de ce trebuie să mai stau la semafor, în condițiile în care este un ceva aparte ceea ce faci, iar legea circulației se poate mula pe exccepția de la lege … dar Poetule, strigă una și
alta dintre vocile de la galerie, ce STAI ÎN CUIB DE CUCI ?
trec auzut-a cu vederea, știu și cine a strigat, dar ovocitele au și ele lumea lor, mecanismul prin care cucul își apără specia nu este unul la îndemâna oricui, iar de te-ncumeți cumva … toată lumea mierlelor este dușman ție, iară mie … în fine, dar
eu am toate resursele să mă descurc în acest joc al pastelului cules din real de cuvântul scris de peniță pe pielea cernelii
și cât năduf să duci totul așa cum se prezintă chiar de culoarea nu este același lucru cum cuvântul ce să mai zic trilul …
TREBUIE SĂ VISĂM MĂCAR !
da, vă aud, și pentru că vă aud, încerc de fiecare dată noi și noi stratageme de a vă ține în conexiune directă cu supliciul metaforei, iar din acest foc să vă simt cum mi-ați prelua fierbintele care mă mistuie, versul fiind câmpul de luptă pe care nu ai nevoie de strategi și strategii, apoi, ca să știți,
FOCUL MEU ARDE ȚURȚURI !… iată misterul din care mă
vin de fiecare dată să dau desen gândului, afar de ce se simte în mine prin bătaia dorului…
apoi să vă mai spun, și nu știu cum să vă mai spun … DAR AM ATINS PANTEONUL DRAGOSTEI CU FRUNTEA !
câte năluci m-au prididit, câte închipuiri m-au pus cu burta la pământ …iata astfel un amestec de scenarii, multe dintre ele venind din submormânturi, deci sigur-sigur un iz de spirit …
MAI APOI, am adus pentru Profesorul meu de prețiozități, sisteme atât de cuprinzătoare și de complexe că mi-am adunat cele mai frumoase cuvinte din care să-mi încălzesc inima, care cum să rămână datoate, mi-l cânta pe nume din bătându-mă-n sistolă cu dorința de a avea măcar un selfie de sub întinderea de sălbăticie de sub DILIMANDJARO ..
PERLA mea de spirit, găselnița prin care să-mi implementez noua apartenență de destin la regimul civil al existenței social -cetățenești, după cum ne urmărește Jean Jacques Rousseau cu contractu-i,
eh, MNERU …

-va urma –

—————————–

Marin BEȘCUCĂ

14 ianuarie 2019

Alexandra GĂLUȘCĂ: M-ai nins în poezie

M-ai nins în poezie

 

M-ai nins în poezie cu multe doruri,
Acum voi străluci ca nufărul curat,
Floare răsărită din fecunde mâluri,
Ca lacrima pură a îngerilor picurat

M-ai îmbrăcat în cuvinte frumoase
M-ai așternut în rime pe albă hârtie,
Din vise ai croşetat haină de mătase
M-ai dat strălucirea steluței argintie

Mi-ai topit zâmbetul de gheață,
Cu dorurile tale scrise într-o carte
Mi-ai dat curajul să ies din ceață
Să-ți răspund la poezie de departe

Doresc să-mprăştii lacrimile tristeții,
Să mă respiri în fiecare vers al meu,
Să ne-adunăm pe aripile tinereții
Nopțile să le petrecem în doi mereu

În nopțile albe vom împleti iubirea
În cuvinte vii, cu drag cernute-n zbor,
Ne vor inunda simțiri de foc privirea,
Vom fi doi poeți, dar un singur autor,
IUBIREA

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

11 ianuarie 2019

Pictura de Albert Lynch

Silvia URLIH: Să-mi aflu aflarea

SĂ-MI AFLU AFLAREA

 

Mă-nvârt între două gânduri
ca-ntre două lumi pe care le cunosc,
trupul îmi umblă printre zile,
rotesc pământul între două nopți,
să-mi aflu aflarea.

Între două zări necaz am aruncat,
între două patimi
m-am tot căutat,
mi-am așezat trupul
în două cuiburi de păsări migratoare.

Între două valuri cânt
cu păcatele întregii lumi pe umeri,
pentru iubire.
Nu sunt mac rătăcit printre spice,
sunt lan de grâu nesecerat de ură.

—————————

Silvia URLIH

13 ianuarie, 2019

Daniel BARBU: Odă lui Eminescu

Odă lui Eminescu

A fost cândva trimis pe-acest pământ,
Un falnic june ce-a schimbat menirea,
A scris pentru tot neamul lui cel sfânt!
Şi a nemărginit în vers iubirea…

Ai scris scrisoare pentru fiecare,
Iar pe Luceafăr l-ai divinizat!
Şi Steaua ta-i lumină peste zare,
Pentru-n popor etern agonizat…

Şi pe sub „plopii fără soţ” tu ai păşit,
Să-mparţi mireasma teilor în floare!
În tot ce-ai scris tu ai desăvârşit,
Iubirea sufletului tău cel mare…

Aş da din viaţa mea ca să revii
Tu, geniul poeziei româneşti!
Să ne păstrezi de-apururi, sufletele vii,
În versul veşniciei strămoşeşti…

Ne-am săturat de-atâta ură şi minciună!
Neputincioşi, exemplul ţi-am urmat…

——————————

Daniel BARBU

13 ianuarie 2019

 

Alla TONU: Această iubire

ACEASTĂ IUBIRE

 

Această iubire
Atât de vie
Sărutată de soare
Precum o iasomie
E iubirea ta
Și a mea iubire
Ardentă ca o stea
Ca o nemurire
Caldă ca vara
Vie ca planta
Sperioasă ca pasărea
Abruptă ca panta
Această iubire
Atât de vie
Atât de violentă
Precum o stihie
Atât de disperată
Atât de radioasă
Atât de fragilă
Atât de norocoasă
Această iubire
Pură ca ninsoarea
Caldă ca o lumină
Ușoară ca boarea
Această iubire
Tare ca o stâncă
Noi ne-am schimbat
Ea e tânără încă
Mereu prezentă
Mereu zâmbitoare
Noi credeam că e veșnică
Noi credeam că nu moare
Crudă ca memoria
Fierbinte ca dorința
Rece ca ghiața
Vie ca ființa
Lungă ca ziua
Fragilă ca cristalul
Frumoasă ca zâmbetul
Albă ca coralul
Flagrantă ca parfumul
Răcoroasă ca dimineața
Bună ca pâinea
Sfântă ca viața
Fără de cuvinte
Ne șoptea, ne vorbea
În van azi o caut
Nu găsesc unde-i ea.
Din infinit, de departe
Un semn dă-ne de viață
Răsari, o,dulce stea!
Și viața ne luminează.

————————-

Alla TONU

Chișinău, Moldova

13 ianuarie, 2019