Maria CĂLINESCU: Te-om păstra „Icoană veche”

Te-om păstra „Icoană veche”

Plânge codrul de aramă,
Plânsul lui, ți-e destinat,
Crengi foșnind el, te aclamă,
Odă-ți cântă, ne-ncetat.

Și, în vânturi de tristețe
Îți sculptează în cuvinte
Tot ce-ai scris în tinerețe,
Cei de azi să ia aminte.

Să iubească ca și tine,
Munții, lacul, teiul, luna,
Râul, plopii, știu prea bine,
„Floare-albastră”e doar una.

Eminescu! te-ntrupează
Să asculți cum a ta liră,
Să ne-ncânte, nu-ncetează,
Peste veacuri, n-adormiră.

Sus e steaua, jos e lacul,
Luna-ți arde ca o torță
Încă-ți cântă pitpalacul,
Ai rămas în timp o forță.

Veșnic geniul tuturora,
Azi, poetul nepereche,
Rămâi lumii aurora,
Te-om păstra” Icoană veche”.

———————————

Maria CĂLINESCU

16 ianuarie, 2019

Anatol COVALI: Azi

Azi

M-am trezit că nu mai am trecut.
Stau într-un prezent atât de magic,
fericit că n-are început
şi nimic în el nu este tragic.

Totu-n jurul meu este superb,
plin doar de extaz şi bucurie.
Zburd din pisc în pisc precum un cerb
şi nu-mi pasă ce va fi să fie

E-un acum pe care îl trăiesc
cu iubire şi cu pasiune,
copleşit de gândul că-i firesc
să îmi pară-o splendidă minune.

Nu va mai fi mâine şi nici ieri.
Voi trăi un azi cu clipe stranii,
ce-mi va-nveşmânta în primăveri
gândurile, visurile, anii !…

————————————–

Anatol COVALI

București

16 ianuarie 2019

Mariana POPAN: Către Eminescu

Către Eminescu

La steaua ce privesc
Și mă întreb tăcută
De ce nu-mi vii
Sub teiul adormit ?

TU, mamă a poeziei românești,
Ești floare-albastră din Egipt,
În noapte, înger mă păzești,
Madona mea de-amor, călătorind în zi……

Din străinătate, trimite-mi
Mică glossă, să te cunosc mai bine,
În codru, ori pe lac, cu pana ta tu scrie-mi
Pe razele-ți senine, alesele-ți simțiri diviine.

Căci eu nu cred că știi ce dor mi-este de tine,
Știu ce dorești tu întregii Românii……
Știi oare, lumea ce-ți dorește ție?
Dorește să REVII !

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare

15 ianuarie 2019

Valeriu CÎMPEANU: Stare de arlechin

STARE DE ARLECHIN

În fiecare dimineață
mi-am propus să zâmbesc
ba chiar să râd în neștire
de tot ce văd ș-aud
că se întâmplă în omenire
și paradoxal mai și reușesc
deși unii cred c-am înnebunit
de râd așa în neștire

Nu mă întrebați de ce râd
că s-ar putea să râd și mai tare
să-mi pierd graiul
și-n loc de cuvinte
să scot grohăituri înfiorătoare
pe care unii să le confunde
cu triluri de privighetoare
și să mă declare
cel mai mare compozitor
al muzicii grele și ușoare
sau de scrieri literare
ba chiar să mă trezesc
cu cine știe ce premii literare
Herder or Nobel
să nu-mi mai încap în piele
și privindu-mă în oglinzi paralele
să mă pocnească râsul- plânsul și mai tare
până l-ași trezi și pe Dumnezeu
din cine știe ce coșmare.

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

16 ianuarie 2019

Victor COBZAC: Dumnezeu în poezie

DUMNEZEU ÎN POEZIE

Cineva împinge geamul,
Timpul curge printre foi,
După pași, abia se-aude,
Eminescu-i printre noi.

El pătrunde în odaie,
El se simte ca acasă,
Peste Prut, la Chișinău,
Ca un frate, la o masă.

Obosit, cu părul nins,
Fața-i plină de tristețe,
Ochii… ard ca doi luceferi,
Un portret din tinerețe.

Gândurile-l duc departe,
Însă el buchet le-adună,
Și cu buzele… us-ca-te…
Văd că vrea ceva să spună.

Când ridică ochii, plânge,
Ca o floare… de pelin…
Plânge ca un prunc de fașă,
Ca un înger…, mai divin.
.
Uite-așa îl văd în pânze,
Parc-ar fi de vânt întinse,
Când pictez, paleta-i albă,
De culori din suflet ninse.

Iau o pensulă în mână
Și o las din zbor s-atingă,
Chipul scump al lui Mihai,
Cu argint în păr să-i ningă.

Îl așez cu drag în ramă,
Nimenea ca El nu scrie,
Și îl urc… lângă icoane,
Dumnezeu… în poezie!

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișină, Basarabia

15 ianuarie 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Femeia cu tei şi plopi

Femeia cu tei şi plopi

Între noi sunt teii şi plopii lui Eminescu,
împreună-s cu soţ, separat fără.
Prima dată m-am crezut îndrăgostit
apoi m-am trezit melancolic şi singur,
n-am putut să mă obişnuiesc.
Nu-mi deplâng zilele,
te-am întâlnit pe tine
femeia necunoscută.

O să stăm sub ei ca de atâtea ori
până când se întețeşte răcoarea ori vântul
şi aleile rămân pustii.

15 ianuarie 2018

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Cristian Gabriel VULPOIU: Ninge

NINGE

Privesc clepsidra cum ninge clipele bacante,
Cum lunecă în neantul fulgilor de nea
Sorb liniștea adâncă a șoaptelor vivante
Strecurate subtil în neființa mea.

Afară ninge cu fulgi mari într-un decor de basm,
Dansul lor liric mi se dezmiardă într-un poem
Ale cărui șoapte sunt pentru mine un balsam
Neființei mele intonând un sacru requviem.

Afară ninge frumos, ca în poema rusă,
În praf de stele curge pronia divină
Șoapta nemuririi, mult ne-a fost ascunsă
Precum o icoană la care și îngerii se-nchină.

Ninge peste caverna noastră de ore bune,
Omătul precum roua se așează strat pe strat
Se sting în altare sfeșnicele postume
Și clopote ce-ngână doar un vis damnat.

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

15 ianuarie 2019

Miriam Nadia DĂBĂU: Ecleziastul

Ecleziastul

Am privit iubirea
În multe feluri…
De fapt,Ecleziastul
e cel care a scris
,,totul e deșertăciune
și goană după vânt’’!

Eu cred în iubire
și o simt, undeva,
între cer și pământ,
Un început fără
sfârșit…doar iubind!

Și dacă treptele vieții
te urcă sau te coboară
Este că tu, Omule,
ori cine vei fi în lume…
Nu înțelegi ce înseamnă
să trăiești, să iubești
și să speri!…
Pentru fiecare răsărit
ți o nouă zi…
e un zâmbet și-o floare,
fiecare speranță are
o scânteie de viață
și cineva ți-o oferă!
Cu bani nu poți cumpăra
nici viață, nici iubire…
A fi bun cu tine
înseamnă să crezi
că nu există greșeli
atunci când iubești…
Dar există suferință
și asta e deșertăciune!
O deșertăciune…
a deșertăciunilor!
Și toate se petrec pe
pământ sub soare!

Octombrie 2018

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

Dan-Obogeanu Gheorghe: Lui Eminescu…

Lui Eminescu…

Îl slăvim pe Eminescu
Într-o zi, de moartea lui…
Oare ştie cât e dorul
Teiului, stejarului,
De un suflet cu iubire ,
De un Om ce le-a cântat
Între frunzele umbroase
Unde grija şi-a lăsat?!
Purtător de vise ‘nalte,
Absolutul Cer de mamă
L-a răpit cu tot suspinul…
Peste ani românii-l cheamă!
Îl iubim, e numai unul
Care s-a născut din Stea,
Ca să îi slăvim…postumul,
Să-i deplângem dragostea…
Ne iubeşte cu durere,
Cu tristeţile uitate,
Teii s-au pierdut în lacrimi,
Şoapta lui pe-ntinse ape…
………………………
Au rămas cuvinte scrise,
Cărti şi cronici cu idei,
Tălmăciri de vorbe ,,slute’’…
Tricolor cu flori de tei!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

15 ianuarie 2019

Maria CĂLINESCU: Pios omagiu Eminului

Pios omagiu Eminului

Coboară Luceafăr, din taine rău croite,
Coboară pe-o rază, de Domnul hărăzită,
Lumea e nelume, din patimă urzită,
Luminează crezuri, cu umbrele cernite.

Coboară prin ploaia de stele căzătoare,
Așterne strălucirea pe tot, pe unde treci,
Pe unduiri de lac cu albastre valuri reci,
Vezi viaţa în oglinda apei curgătoare.

Coboară în codri-ncărcați de poezia
Poeţilor, ce struna au pus-o ‘n slujba lor,
Într-un duet cu vântul ce-i purtător de dor,
Sfinţit-au veşnicia, muză, fantezia.

Coboară pe o stâncă, n-are nici un nume,
Tăcerea ei, de rocă, ascunde mult frumos,
Mereu stã dezvelită, fără un loc umbros,
Din rana depărtării, sângeră pe lume.

Coboară, scrutează a lumii depărtare,
Ochii tăi, de astru, dea vieții-n agonie,
Lumină-n adevăr, speranță și mândrie,
Dă-ne plâns de rouă, el curge şi nu doare.

Coboară‘n luminiş să laşi gânduri curate,
Luna o să-ţi cânte povestea de iubire,
În ocean de ghețuri ascunde spre orbire,
Ce-i păcat în lume, în suflete frustrate.

Coboară-te Luceafăr! Așa ne-ai fost menit,
Însoţit de Îngeri, de sfinţi şi cor de Iele,
Apusuri lumineazå, zac în carusele,
Tu schimbă omenirea, sub nimbul tău, boltit.

———————————

Maria CĂLINESCU

15 ianuarie, 2019