AMURGUL ZEILOR
Zeu
absent
și tăinuit
în sine
nicio punte
între cer
și pământ
inexpugnabilă
transcendență
tăcere
în cer
și pe pământ
oamenii
în așteptare
contemplă
carcasa
Templului
în care nu mai locuiește
nimeni
zeii tac
peste
cetatea oamenilor
plutește
tăcerea
deus otiosus
——————————-
Ioan POPOIU
19 ianuarie 2019
SUNT FEMEIE !
În minte-mi spun adesea; sunt femeie!
Cât pot mai nasc iubiri dogoritoare…
Focul aprind văpăi ș-apoi țâșnesc scânteie,
Și ard pân’ zorii aruncă săgețile de soare.
Iar ziua când amiaza căldura o învinge
Fior-viril renasc și asmut spre adorare…
Instinctul buzelor carminul de-și încinge
Vindec orișice rană arsă de dor sub soare!
În nopțile iubitului sub blânda lună
Știu vorbe de alint să-ndulcesc, după plac.
Fără opintiri țâșnesc ca o lava nebună,
De-n vise rătăcesc, mă iert și mă împac!
……………………………………………..
În minte-mi spun adesea; sunt femeie!
Îmi cresc puterea dragostei cât pot și-n zbor.
Pe ramuri muguri-i desfac ca să scânteie
Din ei iar să renasc miraj-jăruitor.
—————————————–
Elena VOLCINSCHI
(Din volumul ,,Iubită doamnă”, 2016)
Suntem împreună
În toamna arămie prin frunzele moi
Pășim pe cărare privind amândoi
Cum vântul adie și frunzele cad
Iubirea ne-adună în flăcări de jad.
Copacii firavi ramurile-și îndoaie
Cu apa ce curge din stropii de ploaie
Ce mărunți sunt și reci repeziți
În cântec de inimi vor fi încălziți.
S-aude o strună cum ploaia îngână
Suntem împreună pe clarul de lună
Cu raza lui Venus lucind către noi
Dulce-i iubirea-n căderea de ploi.
Zâmbește o stea de pe colțul de nor
Din drag și iubire suntem numai dor
Prin valul de apă picioarele merg
Zorind apăsat suspinele-și pierd.
De griji și nevoi acuma nu știm
Din norii ce plouă noi soare simțim
Zburăm către cer cu aripi de stele
Spre infinit avem gânduri rebele.
Când ploaia s-oprește și norii dispar
Iubirea-nflorește nu are hotar
Cu raza de soare și cerul senin
S-așează iubirea in suflet din plin.
Cu inimi curate sublimul vorbește
Pe galbenul frunzei ce dragul iubește
La viață te-ndeamnă să fii fericit
Pe culmi de iubire în largul zenit.
––––––––––
Zamfira CIOBANU
19 ianuarie 2019
sămânţa răului
fără noimă
ne atribuim
virtuţi închipuite
în al vieţii pom
în realitate
cutume prozaice
pline de asperităţi
puternic înrădăcinate
şi bine ascuţite
îndreptate împotriva
a tot şi a toate
ploaie cu stropi de venin
revărsată mecanic
ninsoare cu fulgi de plumb
ţintind cu laşitate
pieptul semenilor
încât întreaga lume
este doar o vioară
dezacordată şi umbrită
de năvala gândurilor turbate
curată amăgire
ţinută sub lacătul tăcerii
şi ne mirăm stupid
fără să conştientizăm
că în fiecare dintre noi
se află sămânţa răului
—————————————-
Vasilica GRIGORAȘ
Vaslui
15 ianuarie 2019
(Imagine internet)
Dor…
Dor de soare, dor de mare
Și de păsări călătoare,
Dor de roua dimineții,
Frumusețea tinereții.
Dor de floarea soarelui ,
Legănatul lanului.
Dor de roșu purpuriu,
Alergat desculț, zglobiu.
Dor de nopțile nebune,
Dimineți senine, bune.
Dor de adormit sub lună
Și să-mi spui iar noapte bună.
Dor de stele căzătoare
Și de flori nemuritoare.
Dor să-mi mângâi părul blând
Și să-mi furi iar un sărut.
Dor de șoapte la ureche
Și de râsete pereche.
–––––––––––
Monica Luminița CHIRIAC
19 ianuarie 2019
Steaua luminoasă
Ești steaua luminoasă-n zarea ce se-ntinde,
Deasupra lumii-ntregi, deasupra tuturora,
Tu strălucești în veci, când cerul nu s-aprinde,
Eşti curcubeu nestins, în noapte, Aurora.
Cobori cu zbor timid când stele se coboară,
Cu aripi nevăzute, ochii reci de ceară,
În lumea pământeană, dorul te doboară,
De râu, de plopi, de lac și dealul tău de Sară.
Cobori înveșmântat în straie de lumină,
Şi sorbi mirosul crud al codrului nostalgic,
Dai răspuns la toate, ș-apoi absolvi de vină
Netrebnicii, care te-au exilat, ilogic.
Te-oprești la umbra lunii în zborul tău astral,
Ș-asculți cum curge râul, de sălcii mângâiat,
Cum cântă pitpalacul, sonetul lui banal,
Cum șuieră cald vântul sub cerul platinat.
N-ai uitat cărarea iubirilor trecute,
Te-agăți de trena nopții, ca visu’-n tăcere,
Stăpân îţi este cerul, roagă-l, te-ajute,
Să poți să te întorci la muza ce te cere.
Astfel, tu, chiar te-ai întoarce, cu un mândru alai,
Acuma, când ți-au dat şi locul, și onoarea,
O şoaptă, sau, descântec, suav alint de nai,
E versul tău, Emine! Vrem canonizarea!
———————————
Maria CĂLINESCU
18 ianuarie, 2019
Desen: Mihai Catruna
Rătăcitor
Rătăcitor în mine însumi,
Îndur amar, după amar…
Potirul se preface-n scâncet
Destinul n-are vreun habar.
Pășesc așa, la întâmplare
Străbat hotar, după hotar…
Iubirea-mi țipă disperată
Și leac nu am ca s-o împac.
Se zbat în pleoape-mi năzuințe
Și-n inimă nu-mi mai încap…
Mă-ngenunchează neputințe
Dar mă ridic într-un final.
Privirea mi se-nalță mândră
Acolo-n Cer, i-un Dumnezeu…
O mână-ntinde cu răbdare
Și-mi netezește drumul greu.
Poverile cărate-n suflet
Se vor preface-n trandafiri…
Și-atunci când anii mă vor ninge
Voi colinda grădina-Edenul înflorit.
Și-oriunde m-oi afla în lume,
Îmbrățișând hotar, după hotar
Îmi voi păstra: decența, inocența
Și-s mândru că-s fiu daco-roman.
——————————–
Alina CRISTIAN
18 ianuarie 2019
Să mor cu tine cu tot?
Ce faci când îmi creşte în suflet amarul trecut?
Cum spuneai, eu chiar mai visez cai verzi pe pereţi
Când ploaia te rostogoleşte-n sărut
Ce faci cu patima ce poartă în frunte peceţi?
Deşi dragostea visează palate
Şi plânge în numele celor ce n-au fost niciodată iubiţi
Primăvara îmi urcă în sânge pe nişte trepte rulante
Cu capul plin de salcâmi înfloriţi…
Noaptea mă plimb în trăsuri elegante,
Deşi dragostea-mi umblă într-o sanda…
Şi tot nu pot spune că mi-e viaţa vinovată de toate
Deşi fără tine, de-i zi sau de-I noapte, îmi duc zilele-aşa!
Ascuns îmi stai în orice gând care-mi vine,
Nu ştie nimeni de lacrima mea şi cum am să pot!
Supusă să aştept aceleaşi zori-fără tine
Şi cum pentru un vis de iubire, se poate muri cu tine cu tot…
————————————
Daniela PÂRVU DORIN
Iași
19 ianuarie 2019
Te vreau așa …
În fata casei mele cresc
mulți copaci cu frunze…
Las vântul să scuture norii
și frunzele se pierd,
dar păstrez frunza iubirii
cu semnele chipului tău…
Pe aceeași frunză sunt
lacrimi…lacrimile visurilor
mele și-a dragostei găsită
pe frunza copacilor goi…
Nu te-aș schimba cu nimeni…
Mi-ești drag, atât de drag,
încât drumul meu spre tine
e plin de miresme ce m-atrag,
e mirosul liliacului primăvara…
Nu te teme, iubite, nu te-aș
schimba cu nimeni!
———————————–
Miriam Nadia DĂBĂU
(Miriam Miriam)
Paris, Franța
19 ianuarie 2019
Încredere
Nu m-am jucat cu viaţa mea nicicând.
Ştiam că voi plăti orice greşală
de voi ciopli în trupul unui gând
un rid de-nfrigurată îndoială.
Eu am crezut mereu şi-am fost convins
că pot să fac tot ce-mi trecea prin minte
şi că nu am să fiu nicicând învins
cât timp îmi fac săgeţi din înainte.
Încrederea în mine mi-a fost scut
şi m-a păzit spre-a merge mai departe,
fără să-i dau eşecului tribut,
dorind ca de victorii să am parte.
Las anii să se ducă unde vor.
Eu mi-am propus s-ating cu mâna ţelul
croindu-mi de pe-acum un viitor
pe-al cărui pisc să îmi înfig drapelul.
————————————–
Anatol COVALI
București
19 ianuarie 2019