Steaua luminoasă
Ești steaua luminoasă-n zarea ce se-ntinde,
Deasupra lumii-ntregi, deasupra tuturora,
Tu strălucești în veci, când cerul nu s-aprinde,
Eşti curcubeu nestins, în noapte, Aurora.
Cobori cu zbor timid când stele se coboară,
Cu aripi nevăzute, ochii reci de ceară,
În lumea pământeană, dorul te doboară,
De râu, de plopi, de lac și dealul tău de Sară.
Cobori înveșmântat în straie de lumină,
Şi sorbi mirosul crud al codrului nostalgic,
Dai răspuns la toate, ș-apoi absolvi de vină
Netrebnicii, care te-au exilat, ilogic.
Te-oprești la umbra lunii în zborul tău astral,
Ș-asculți cum curge râul, de sălcii mângâiat,
Cum cântă pitpalacul, sonetul lui banal,
Cum șuieră cald vântul sub cerul platinat.
N-ai uitat cărarea iubirilor trecute,
Te-agăți de trena nopții, ca visu’-n tăcere,
Stăpân îţi este cerul, roagă-l, te-ajute,
Să poți să te întorci la muza ce te cere.
Astfel, tu, chiar te-ai întoarce, cu un mândru alai,
Acuma, când ți-au dat şi locul, și onoarea,
O şoaptă, sau, descântec, suav alint de nai,
E versul tău, Emine! Vrem canonizarea!
———————————
Maria CĂLINESCU
18 ianuarie, 2019
Desen: Mihai Catruna