Categorie: Poezie

Sofia Doina GAVRILĂ: Iubirea… pasăre Phoenix

Iubirea… pasăre Phoenix

 

Iubirea, ca o pasăre Phoenix renaște,
dintr-un zâmbet, sau flacăra unei priviri,
dintr-o mângâiere, un sărut fugar,
și arde carnea, materia, huma aceasta
plină de păcat, gânduri, neuroni…
frige, pârjolește, te înnebunește,
lăsând în urmă deșert saharian, cenușă
vulcanică, lavă fierbinte prelingându-se
din inimă spre vintre…
Uneori degeaba lupți, tenebrele nopții
sunt mai puternice decât tine, iar
toate tainele tale par agățate, de cornul lunii.
Sunt mistere nedezlegate, încredințate
de miile de amanți pierduți sub vraja ei,
în veșnicia timpului,
trăind clipa sau deznădejdea,
torțe arzând spre a lumina,
negurile păcatului…
Iubirea, ca o pasăre Phoenix renaște
spre a muri în fiecare trup,
în fiecare inimă înveșnicind durerea,
păcatul cunoașterii, trăirea…

—————————–

Sofia Doina GAVRILĂ

4 februarie 2019

Ioana CONDURARU: Într-un dans

Într-un dans

 

Seara cobora felină
Peste noi, ca într-o poveste
Aducând clipa divină,
De pe căile celeste.
Tu, curtenitor din fire
Într-un vals m-ademeneai,
Deschizând cale iubirii
Cu surâsul, fin, bălai.
În surdină doar vioara
Suspina lin dăruind,
Acea dulce armonie
Pe a notelor avânt
Și, șarmant cuprinzând trupul,
Mă purtai spre paradis,
Oprind pentru-o clipă timpul,
La o margine de gând.
Înfloreau mărgăritare
Pas cu pas de se întâlnea
Iar din raze călătoare,
În păr nuferi înfloreau
Și noi amețiți de patimi,
Ardeam flăcări nesfârșite
Pe tărâmul fericirii,
Căci demult erau dorite.
Într-un dans simțit-am viața
Renăscând din amintiri,
Dragostea de mult uitată
Printre visuri argintii.

———————————-

Ioana CONDURARU

3 februarie 2019

Ana PODARU: Ihtis

Ihtis

 

copilul ridică pleoapele neşterse de lichid amniotic
priveşte coroana copacului cu şase ramuri verzi

pe trunchiul ce-şi trage seva din inima pământului
doi şerpi stau încolăciţi
din limbile lor focul urcă spre cerul deschis
unde pasărea luminii şi-a deschis aripile nefrânte

din lacrima lui Dumnezeu încă mai înnoată peştii în aval

femeia-şi spală marama brodată cu Ihtis
de sângele Lui

în palma pruncului legat de rădăcina pomului prin ombilic
străluceşte o stea cu şase colţuri
undeva la rădăcina înfiptă adânc în lutul reavăn
pentagrama s-a stins îngropată de seminţiile lui Caiafa

mâna ce coboară din cer desenează pe nisip două triunghiuri simetrice suprapuse

cerul îşi deschide pântecul ca o mamă
la sânul lui s-a cuibărit pruncul născut într-o zi de iarnă

——————————–

Ana PODARU

3 februarie 2019

 

Cristian Gabriel VULPOIU: Ceasul de dincolo

CEASUL DE DINCOLO

 

Clopote mușcă din noaptea prefăcută-n cruce,
Se aud suspinele unei tăceri oarbe
O ramură de lumină visu-mi seduce
Simt cum încet încet infinitul mă soarbe.

Simt cum noaptea îmi sfâșie total diorama,
Sângele solar curge printr-un surd ecou
Din nemuritoare patimi țes năframa
Zi și noapte contopite-n-tr-un absurd halou.

Ceasul de dincolo ticăie eternități
Este pavat cu spini drumul spre moarte
Deși de-acolo venim, crude entități
Suntem file nescrise într-o carte.

Ceasul de dincolo și feliile de soartă,
Sau aripile frânte de vreun blestem bacant
Ne deschid spre Nirvana vechea poarta
Având cu noi și karma drept liant.

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

3 februarie 2019

 

Mariana POPAN: Iarna legilor nescrise

Iarna legilor nescrise

 

Peste tot se lasă noapte,
Pretutindeni se adună
Stelele pe cer cu şoapte,
Iar în centru, a lor lună.

Nici un fulg care, odată,
Abundent ne-ademenea
Peste-alei cu promoroacă,
Nu mai zburdă.Nu e nea.

Printre crengile-ngheţate,
Acum, calde, adormind,
Se peregrinau uitate,
Voci nestinse, povestind.

Pe sub toate s-a topit
Recea iarnă de-altădat-
Doar în suflete şoptind,
Iarna-i vie, cum i-e dat.

Ca o clipă trecătoare
Ne aruncă în tăcere
Astă iarnă, vrăjitoare,
Cum era, cum, poate piere.

Din concluzii iluzorii
Doar nimic dezlănţuie
Peste care, trecătorii
Par năluci ce dănţuie.

Ca şi-n suflet, primăvara
Care e nemuritoare,
Îşi păstrează ca afară:
Viaţa vie, ce nu moare.

Căci în el, numai aceia
Care ştiu ce-i viaţa vie
Pot fi, ca şi Odiseia
Din Olimpul pe vecie.

Ce nu ştie fiecare,
N-are decât să înveţe
Că nimicu-i vid şi pare
C-are tot mai multe feţe.

Aşadar, ca şi-un balaur
Căte capete vrea, aibă;
Primăvara-ascult de graur,
Ciocârlii cu-a lor baladă.

Am adus din ceruri luna,
Revorbind spre soare-n zori,
Pe când toţi în “noapte bună”
Se avântă trecători.

Am citit mereu din basme,
Dintr-un univers celest;
Unde, viaţa de la astre
E-armonie-n stil regesc.

Saturatu-m-am de-orgia
Călătorilor de dealuri;
Când, de fapt, în zori câmpia
Îşi îmbracă-n verde ramuri;

Cât se va mai spune-n şagă
Despre lucrurile moarte,
Dacă-n sufletul cu plagă
E-un cadet de-a sta departe?

Pretutindeni, legea firii
Una este pentru toţi;
Că-i sortită şi pieirii,
Precum stelele pe bolţi?

Nu trădăm nicicând în viaţă,
Ceea ce nu ne-a trădat;
Mai mult, orice dimineaţă
Mi-este-al iernii, cer curat.

Căci natura iertătoare
A-nţeles demult, prin vers
Despre razele de soare
Ce-au iertat, ce şerpi au dres.

La apusul astei zile,
Pretutindeni, cum privim,
Mai tresare pe şindrile
Ultim fulg, să ne-amintim:

De-a lui lume minunată,
De-ale iernii flori de gheaţă…
Viaţa era mai curată…
Era viaţă… Era viaţă…

Să lăsăm alţi fulgi să spele
Din mizeria lumească…
Primăvara, păsărele
Cânte-ne oda cerească!

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

3 februarie 2019

Maria HOTEA: Prin cuvinte nerostite

Prin cuvinte nerostite

 

Prin cuvinte nerostite timpul aș vrea să-l păcălesc,
Să îți spun cât dor de tine încă -n inima-l găsesc
Chiar de-i iarnă și e ger iar în suflet viscolește,
Din noianul de-amintiri gândul meu nu se oprește.

Fără margini e iubirea precum nerostit cuvântul,
Cel îngheață și îl poartă prin furtuni marine vântul
Rătăcim și noi cu el dar simțim în trup durerea,
Suntem doi străini acum și între noi e doar tăcerea.

În gând răscolesc haotic căutând acel răspuns,
Prin el să înțeleg iubirea-ți crezând că îmi e deajuns
Încercând să șterg din minte chipul tău surâzător,
Când din vechi promisiuni mi-ai lăsat în suflet dor.

Rătăcesc doar cu privirea ce se pierde-n depărtări,
Zăresc însă cerul închis și fulgi scuturați din nori
Se revarsă peste mine un șuvoi de lacrimi calde,
Plânge prin ninsoare cerul ce în suflet îmi pătrunde!

——————————-

Maria HOTEA

3 februarie 2019

Valeriu CÎMPEANU: De ce

DE CE

 

De ce am scris, de ce mai scriu
prea bine nici eu nu știu
că și târziul e prea târziu
în amurgu-mi sângeriu
Oare chiar nu mă încape
câte-am zis de toți, de toate…
Căci orice zic degeaba zic
infinitul e prea mic
ca să fiu și auzit
Cine, ce și cui îi pasă
că-noptarea ne apasă
orice-aș zice e-n zadar
lumea nu are habar
harul e jucat la zar
dar nici să tac încă nu pot
nici chiar pus pe eșafod
i-aș râde gâdelui în nas
mărturie ca să las
chiar după decapitare
că moartea mea o noimă are.
că moartea mea o moimă are

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

3 februarie 2019

 

Anatol COVALI: Desconspirare

Desconspirare

 

Punctul zero unde este?
La-nceput sau la plecare?
Mă aşteaptă-o debarcare
şi-aş dori să dau de veste

celor ce pe sfinte creste
sunt acum în aşteptare
fremătând de nerăbdare
ca să ştie-a mea poveste.

Dar aş vrea să aflu unde
se sfârşeşte sau începe
vremea ce-a avut şi stepe
care nu au fost fecunde,

să întreb de ce rotunde
stelele-au putut să-nţepe,
ca să pot şi eu pricepe
ce pedeapsă mă ascunde.

Nu pot depăna istorii,
când nici eu nu ştiu prea bine
de ce-au ars mereu în mine
multe visuri iluzorii,

pentru ce întruna norii
au ascuns ceruri senine,
cine ce mi se cuvine
a decis mânjindu-mi zorii.

Nu-s eu vinovat de toate
câte-au fost şi sunt aiurea.
Cine mi-a tăiat pădurea?
Şi-aş vrea să-i ştiu de se poate

pe cei ce cu răutate
au ţinut în mâini securea,
folosindu-şi sinecura,
pe ascuns, cu laşitate.

————————————–

Anatol COVALI

București

3 februarie 2019

Nicu GAVRILOVICI: Contraste

Contraste

 

Peste mine se rostogolesc cuvinte,
Peste tine se rostogolesc tăceri…
În țărâna așteptatei primăveri
Sentimentelor săpăm morminte.

Peste mine cern petale, doruri,
Peste tine înverzesc uitări,
Pescăruși zburând pe-a vieții mări,
Desfrunziți de dragoste și doruri.

Peste mine se așează ceața,
Peste tine se așează fluturi…
Mă-ntristez, tu exaltând, te bucuri,
Eu sunt seara, tu ești dimineața.

Peste mine bântuie trecutul…
Ție-n ploi îți înflorește lutul.

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

3 februarie 2019