Ce liniște deplină-i în văzduh, se-nchină înserarea…
Nici zumzet de albine, nici zbateri de-aripe de fluturi…
Pășește-agale-Amurgul, ca un adagio simt vibrarea,
O boare racoroasă, o aduce spre mal, valul, marea,
Te umple de extaz și fiorul rece te face să te scuturi,
Ca din aprinsele iubiri, săruturi…
Lumina-i violetă coboară acoperind din zare munții,
Galeș se prelinge, gonind ziua ce cată să se-ascundă…
Cu dosul palmei îmi șterg picuri din sudoarea frunții,
Mai număr clipele orologiului, ca în buzunar mărunții,
Privind cum soarele-obosit, cu fața-i vișinie și rotundă,
În spumă valului se-afundă…
Aud ziua, când scâncind, când urlând ca furibundă,
Vrând cu Timpul parcă, să mai facă un compromis…
Pare ca o barcă-ncărcată de culori, ce se scufundă,
Gemând în agonie, cu ultimile-i spasme, muribundă,
Cerșind Amurgului să-i dea pe sub mână un permis,
Să n-o fure Îngerul Negru trimis…
Pe grădina-mi amuțită, noaptea cerne rece-albastră,
Intunericu-așternându-i mantia-i de neguros velur…
Un gând trist, violaceu, mă surprinde la fereastră,
Când îmi văd cum lăcrimează violetele-mi din glastră,
Cu parfum făcându-și vise pentr-un greier trubadur,
Rătăcit printre azaleele din jur…
De departe strălucind, clipește o lumină pe pervaz,
Poate că pe-un colț de cer, vestește fulgeru-a furtună…
Sau, poate că timidă semiluna ascunzându-se cu naz,
Prin pufoșii nori de-argint sau într-al mării obscur talaz,
La sfat șezând, cu licurici puzderii și cu stelele-mpreună,
Din vise îmi împletesc cunună…
BĂTRÂNEȚEA, BOALĂ GREA…
Mă doare sufletul, îl simt zbătându-se-ntr-o gheară,
De putere nevăzută, ce pe la colțuri mă pândește…
Plutește-n aer miasmă, parcă, de carnivoră fiară,
Eu cercând tot s-o alung, aprinzând lumânări de ceară,
Dar tot îmi dă târcoale, pe împrejur tot rătăcește,
Cu promisiuni m-ademenește…
O cheamă ” Bătrânețea ” zice și mi se-ncurcă-n plete,
Jucându-se, mi le răsfiră-ntre degete pe frunte…
Și fața-mi mângâie, trupu-mi cercetând pe îndelete,
Făr-a băga de seamă, să-mi lase-a Timpului pecete,
De la Prezent spre Viitor, încercând să rupă punte,
Lăsându-mi riduri, fire cărunte…
Mă uit l-ale mele mâini, azi îngroșate și zbârcite,
Odat-așa gingașe, firave, ca aripi de opal…
Acum mi-arată muncile, cu bătături, unghii tocite,
Din lujeri cum mi-au fost, azi strâmbe-s degetele, pocite,
Că mă-nfior de groază, l-atingerea ei cu negru-i val,
Ca lama rece, dura de pumnal…
Nici vocea nu-mi mai este, ca odata, fina, de brocart,
Melodioasă-mbietoare, ca de trandafir dulceață…
Lăută veche-i astăzi, că din cântu-i notele s-au spart,
A jale face doar, pentru cei ce nu mai sunt, ca să împart,
Trăiri de-atunci, ascunse-n norii de negură și ceață,
Vieți doar anonime, de paiață…
Ochii-mi lăcrimoși privesc în gol, de-abis magnetizată,
De Viitoru-ntunecat, ce-mi soarbe încet Prezentul…
Împingându-mă mai mult, spre somnu-adânc, epuizată,
De nimicul zilelor ce trec, de soarta-mi refuzată…
Mai lasă-mă un pic, nesocotind în schimb procentul,
Să mă prind-al tinereților torentul…
Mi-i somnu-adânc și negru, părăsit de roz-albe vise…
Domnește-n jur tăcerea, singurătatea-i ca germene…
E frig, nu pâlpâie focu-n suflet, ca cenușa îl strivise…
Gălbejite toamne se grăbesc, că primăverile otrăvise
M-a prins timpul ostatecă, în turnul lui de cremene
Trăind o viață între termene…
————————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
14 februarie 2019
Zborul
MĂRTURISIRE DE CREDINŢĂ
Cuvântul
Cu-al tău sărut, ce-avea gust de iubire
Giacomo Manzu, Italien