Anna-Nora ROTARU: Versuri

RUGĂCIUNE CĂTRE TINE…

 

 

Mai pune Tu, Doamne ulei în căndeluța mea,

Să poată să-mi mai ardă, că mi-i viața dulce…

Lacrimă de-a Ta să-mi picuri, ca dalbă lăcrimea,

Că nopți la rând doar Tu știi, cum sufletul gemea,

Din sfințenie dă-mi un strop și în trup mi-aduce,

Pacea-n mine să se culce…

 

 

De rele miluiește-mă și-alung-o pe Vicleană,

În drum să nu-mi apară să-i văd căutătura…

Că vrea să-mi fure suflul, la pândă ca spioană,

Avid sorbindu-mi seva, de viața-mi pământeană,

Adulmecându-mi teama și-n ochi tremurătura,

Deși-ntorc capul și-uitătura…

 

 

Cu palma Ta m-atinge, cu ea tămăduiește,

Pe suflet și pe trupu-mi, de am adâncă rană…

Clepsidra umple-mi-o, cu nisip și mă iubește,

De nu sunt îndeajuns, din nou mă plăsmuiește

Și vorba ce mi-i spune, de fi-va chiar dojană,

Mi-o fi aer să respir și hrană…

 

 

Și-un fir Doamne de foc pune-n căndeluța mea,

Ca sfînta-i flăcăruie pe suflet mă încălzească…

Din mătănii mă ridică, privirea de la dușumea,

Pe frunte pune-mi mir și-aghiazmă din cișmea

Și drumul mi-l arată, mâna Ta să-l netezească,

O nouă cale să-mi urzească…

 

 

CĂUTÂND UN CAPĂT…

 

 

Cugetând mă prind zorile, cu zeci de întrebări,

Răspunsuri nu găsesc și gura-mi pare mută…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Versuri”

Laura Anișoara MUSTEȚIU: Ardealul din inima mea

ARDEALUL DIN INIMA MEA

 

Există un colț de rai pe-acest pământ,

Unde Dumnezeu își răspândeşte duhul sfânt,

Unde inima mea se leagănă pe ramuri aurii,

Şi ciocârlia cântă-n locuri sacre la copii.

 

Există un loc de vis, o inima plăpândă,

Pe câmpuri aurii, sufletul mi se scufundă,

Unde căpiți de fân îşi răspândesc odorul,

Iar noaptea, îngerii îmi țin în brațe dorul.

 

Există un loc plin de mister,

Unde dreptatea are pumn de fier,

Iar cerul oglindeşte lupte vitejesti,

Și în păduri de-argint strămoşii se odihnesc.

 

Există un loc, unde sufletul îmi zboară,

Se pierde -n frumusețe, pe o cale de țară,

Unde ascult pădurea noaptea, când foşneşte,

Și pârâul cu vorbe dulci, când îmi şopteşte.

 

Există un loc unde au trăit bunicii mei,

Unde acum se odihnesc părinții mei,

Ardealul meu, acum vreau să-ți şoptesc,

Vorbe de duh, să-ți spun cât te iubesc.

————————————-

Laura Anișoara MUSTEȚIU

Sydney, Australia

14 Februarie 2019

 

Elena TUDOSA: Regretând

Regretând

 

Sprijinit capul pe brațul ce se simte obosit,
Copleșit de amintiri ce odată le-ai trăit,
Cuprins de o nostalgie, se întoarce în trecut,
Regretând clipe frumoase ce în viață le-a pierdut.

Cât de crunt timpul flămând ca o batere de-aripă,
A zburat neiertător fără să aștepte-o clipă,
Cât de greu este sa-ți duci crucea vieții tale-n spate,
Și ce mult te doare dorul, singură în prag de noapte.

Făr’o cale de scăpare, nici alint pentru-acest dor,
Porți haina singurătății, grea povară a anilor,
Parcurgând al vieții drum, îngândurat spre apus,
Îți compătimești în sine, viața care ți s-a dus.

Îți închizi regretu – amarnic în sufletu-ngândurat,
Mergi încet pe-al vieții drum, pasul ți-e desperecheat,
Și oprindu-te uneori când te simți prea obosit,
Revezi viata ca un film ce s-a derulat grăbit.

Te îndrepți spre iarna vieții, fără cale de scăpare,
A singurătății frica, te doboară cel mai tare,
Te oprești, cugeți apoi, iar pornești la drum din nou,
Gânditor mereu oftezi, după viata-ți pare rău.

Regretând că ți s-a dus, neștiind cum s-o trăiești,
De-abia la al ei apus, vezi ce nefericit ești.

——————————-

Elena TUDOSA

15 februarie 2019

Maria HOTEA: Te-am iubit

Te-am iubit

 

În clipa în care din întâmplare ne-am zâmbit,
Iubirea magică în sufletele noastre am simțit
Ne-am revăzut apoi și împreună am decis,
Pașii în viață să ne poarte spre același vis.

Prin ploi și viscol am rămas mereu uniți,
Nimic nu ne-a fost obstacol, noi fiind neclintiți
Ca în clipa de început ne-am iubit neîncetat,
Jurămintele făcute au rămas în minte de neuitat.

Chiar și când fără voie amândoi am greșit,
Trecând prin îndoieli am iertat și ne-am iubit
Cu o caldă adiere de vânt lacrimile ne-am șters,
Pe drumul vieții unul lângă altul mereu am mers.

Parfumul florilor în zori încărcați de cristale de rouă,
Ne-au trezit și atunci când cu tristețe ne plouă
Dar am iubit cu înfrigurare ca și-un răsărit de soare,
Ce dăruia prin raze căldură și în suflete alinare.

Când razele lunii magice ne înveșmântau în noapte,
Ne-am dăruit în tandre îmbrățișări sărutări în șoapte
Nu am uitat că iubirea pentru noi e mereu acasă,
Ea dăruindu-ne starea de bine de suflet aleasă.

——————————-

Maria HOTEA

15 februarie 2019

 

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Să nu uităm asfințitul

Să nu uităm asfințitul

 

Să ne îmbrățișem în pragul nopții,
să nu uităm asfințitul,
imagine afișată-n memorie.
Ochii păstrează și ei pe retină
frumosul pe care-l absorb și-l cultivă
în fiecare poem ce-l voi scrie.

Tu te supui acelorași uși ce trebuie deschise
pe fiecare hol dintr-un spital
crezând că acolo este ultima salvare
din pânza de paianjen în care te-ai încurcat
aruncat în aer de propriile greșeli.

În piele nu se vede durerea coaptă-n interior,
nimeni nu privește pe geam afară din suflet,
trupul și el se schimbă cu anii
se-mbracă-n aura îngroșată de prejudecăți
ce induc teama de moarte.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

15 februarie 2019

Elena NEAGU: Aripi parcă’aveam demult…

Aripi parcă’aveam demult…

                                                    „Oamenii, nu trebuie să fie perfecți.
                                                    Singurul lucru pe care îl au de făcut, e să rămână aceeași oameni care spuneau că        sunt  atunci când ne-am îndrăgostit de ei.”

 

Simt sub rană șaua zilei ,
nori de plumb mi-apasă cer ,
muguri încă dor în palme ,
ce ți-am fost , tăcut mister.
Etern meșter în zidiri ,
tu Manole și eu Ană ,
cărămizi in mănăstiri…
Aripi parcă’aveam demult …
nu mai știu de’am fost și zbor ,
mi’amintesc numai o toamnă …
dor zălud ca un țipăt de cocor…
Încă simt cum zidul strâns,
tot mai doare ca o lacrimă din plâns…
Veșnic meșter în zidire ,
tu Manole și eu Ană …
azi, legendă-n mănăstire …

————————-

Elena NEAGU

15 februarie 2019

Lilia MANOLE: Pe Grig Poetul nu l-am întâlnit

PE GRIG POETUL NU L-AM ÎNTÂLNIT

 

Pe badea Grig, c-așa a fost numit
Mai Marele Poet de pe la noi,
Eu, din păcate, nu l-am întâlnit,
De parcă în tara mea a fost război.

Dar, ca să știți, războiul e și acum,
Nu doar acel din patruzeci și unu,
Ei între noi făcut- au mare fum,
Să nu se bucure copilul, nici străbunul.

El, Grig, însă, la școala m-a adus
Și părintește mi-a deschis Abecedarul,
Și tot de atunci mă măgulea un drum-
Spre o casa, unde-s cărțile-i de aur…

Anume azi portretul clasic i-l admir-
De peste ani, cumva altfel ma cert,
Având un glonte în piept și un elixir
I-l cer de la Poet, ca de la tata drept…

Poete Grig, Poete, – i frig în Țară,
Și nu se-ntoarce rostul irosit,
Noi am avut mai multe zile-n care
Ne- am fi și cunoscut, și întâlnit.

Însa, la o adică, când și azi te caut,
Înnebunindu- mi ochii de străjer,
Tot deschid o carte, nu altfel mă laud,
Și te redescopăr același giuvaier…

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

14 februarie 2019

Ioana CONDURARU: Zi de iubire

Zi de iubire

 

Mă cuibăresc în gândurile tale,
Mă cuibăresc în dorul tău suav,
O clipă blândă și înfloritoare
E-această zi și se numește azi.

Mă cuibăresc în visurile toate
Și mă îmbăt cu mirul din priviri,
Aș vrea aici, să fim eternitate
Înflorind în mii de trandafiri.

Mă cuibăresc în sufletul gingaș
Ce-l dăruiești cu-atâta frumusețe!
Brațul mă cuprinde mai poznaș
Înnopilând a vieții tinerețe.

Zi de iubire tu așa îi spui
Acelui vis ce viața înflorește!
Amoru-ți tantru-mi este căpătâi
Mergând încet către bătrânețe.

———————————-

Ioana CONDURARU

14 februarie 2019

Anatol COVALI: E cineva în stare?

E cineva în stare?

 

Mi-e sufletul bolnav. Urâte bube
ca nişte mari ciorchini de el atârnă.
Sunt plin de catacombe şi de hrube
în care orice gând este o bârnă.

Şi urlu în zadar din suferinţă
cu inima de deznădejde plină,
fiindcă iubire nu e cu putinţă
de este noapte-adâncă în lumină.

Când îmi zăresc ursita spulberată,
nu mai suport să tot privesc destinul
cum în fiinţa mea nevinovată
îşi varsă, bucurându-se, veninul.

Dar pus la zid şi răstignit pe vatra
regretelor vă voi striga atunce:
E cineva în stare să ia piatra
şi-n poezia mea să o arunce ?!…

————————————–

Anatol COVALI

București

15 februarie 2019

Corneliu NEAGU: Les Andalouses

LES ANDALOUSES

 

Les Andalouses, îndepărtata plajă,

rămasă-n amintire ca un mit,

mă cheamă în trecut necontenit

pe țărmul său cuprins de-atâta vrajă!

Din Maraval veneam pe Front de Mer,

trona pe culmi, deasupra, Santa Cruz,

și rămânea în urma mea difuz

orașul tot, cuprins de un mister.

 

Pe lângă Monte Christo tot urcam,

Mers-El-Kebir venea apoi la rând,

vedeam vapoarele în radă stând

și tot mai mici în urmă le lăsam.

Mă îndreptam cântând spre Cap Falcon,

ivindu-se din ceață-n dreapta mea,

dintre coline Bomo apărea,

pe insulă zăream un bastion.

Iar drumul sinuos mă tot ducea

spre mult dorita plajă din trecut,

pe urma dorului cândva pierdut

pe raza obosită dintr-o stea.

 

Te văd și-acum, așa precum erai,

Diană zveltă cu profil creol,

cu păru-n care se juca Eol,

întors pe plajă la-nceput de mai.

Să te aduc acolo aș-mai putea? –

mă-ntreb adesea, când privesc-napoi,

și-n gândul meu renaștem amândoi,

plutind pe colțul unui ciob de stea.

 

Tu unde esti? – mai vrei un scurt popas

să-i dăruim iubirii din trecut? –

m-aș delăsa de-ntregul meu avut,

ca-n scurtul timp ce-n față ne-a rămas

să reclădim un ultim început.

————————————

Corneliu NEAGU

15 februarie 2019