Mihaela BANU: Poesis

Cu-al tău sărut, ce-avea gust de iubire

 

– sonet –

Mă-mbrac mereu cu-o mantie de teamă,

Peste cămăși țesute din visare

Și mă incing c-un brâu de supărare,

În timp ce viața-ncet mi se destramă.

 

Îmi  scutur clipele de frământare,

Cum de pe haină-ndepărtez o scamă.

Din vechi frustrări croit-am o maramă,

Cu care-acopăr lacrimi de-ntristare.

 

Încercănată de dezamăgire,

Mi-ai dezgropat speranța din adâncuri,

Cu-al tău sărut, ce-avea gust de iubire,

 

Și-n goană, aplecați peste oblâncuri,

Vom galopa pe-albi cai de fericire,

Cu tine-alături pătrunzând noi tâlcuri.

 

Cine tâlcul să-i priceapă?!

 

Prin ferestrele pătate de tristeți și desfătare,

Văd topindu-se fugare, stranii clipe tremurate.

Nu pot face osebirea între zgaibe și cangrene.

Printre plânsetul din gene, lacom caut lecuirea.

 

Dincolo de geam e-o lume ce se-ascunde sub măști slute.

De pe suflete pierdute, și-a tras voalu-i de cutume.

Îmi arunc în jur privirea, căutând în grabă crinii

Și-n miresmele grădinii întâlnesc dumnezeirea.

 

M-a înfiorat deodată viața ce prin pori pulsează.

Mult râvnita, dulce oază, e în verde-nveșmântată.

Resimțind greaua-i durere din nașterea-n suferință,

Mă visez în neputință scoțând strigăte-n tăcere.

 

Dincolo de toate-i soare și-n copt lan se scutur macii.

Jos în luncă, pitpalacii, dau iubirii lor chemare.

Viața este-un pod de nuferi răstignit pe-adâncă apă.

Cine tâlcul să-i priceapă?! Prin iubiri te ‘nalți și suferi.

 

Pentru păcatul de-a ne fi iubit

 

Cum despărțirea-i de neconceput,

Iar drumul vieții-a devenit îngust,

Noi, două umbre,-o să-l urmăm pe Proust,

În căutarea timpului pierdut …

 

Vom pribegi-n Sahara însetați,

De-acesta-i prețul ce-avem de plătit.

Pe Everest vrem să fim deportați,

Pentru păcatul de-a ne fi iubit.

 

În Atlantida sau Cercul Polar

Și-n câte aspre locuri pot să-nșir,

De-i luna lui cuptor, sau e gerar,

Vom ocoli pământul spre nadir.

 

Pe brânci ne vom târî la Polul Sud

Și în al vieții noastre asfințit,

Vom înfrunta destinul trist și crud,

Bând cupa-n doi pe timpul regăsit.

——————————-

Mihaela BANU

Târgoviște

14 februarie 2019

LA MULȚI ȘI FRUMOȘI ANI,

POETEI MIHAELA BANU !!!

Echipa Logos&Agape

14 februarie 2019

 

 

 

Lasă un răspuns