Despre batjocură şi îndoială

 

Liră să numeşti acea sălbatică ispită ce trezea

Revoltă, croncănind batjocură, îndoială, ducând

Urât o lume întreagă pe Drumul Decăderii?

O, Doamne Sfinte, dăruieşte-mi harul şi – smerite

În pocăinţă – privirea, gândul, fapta şi cuvântul,

Ca să trimit recunoştinţa mea spre Tine! Precum

Ţi-i Vrerea, iertare dă-mi, putere, chinul să-ndur,

Cu bucurie suferinţa să primesc pentru păcatul

Săvârşit! Redă-mi în al meu suflet şi în gând,

Preabunule Părinte, Cântarea Ta pe Calea Dreaptă

                                                              A Mântuirii!

 

Toţi neîncrezătorii, batjocoritorii, revoltaţii, ei,

Hulitori de Dumnezeu, pe tot parcursul existenţei

Pământeşti, arogant înfăşuraţi în viclenii, ipocrizii,

De spaţiu şi de timp înlănţuiţi, au împletit minciunii

Cununi din lauri, lăsând în urmă şiroaie de lacrimi,

Sânge şi dureri! Trezindu-li-se conştiinţa abia

Pe patul morţii, în clipa cea din urmă, recunoşteau că

Viaţa şi-au trăit-o fără rost, himeric au zidit castele

De nisip. În îndelungi, în crunte agonii şi zvârcoliri,

Necontenit urlau, cereau iertare, repetau la nesfârşit

Că, fără Dumnezeu, s-au pomenit definitiv pierduţi,

                                                        Pentru o Vecie!

 

Să-ţi spun deschis ce sunt batjocura şi îndoiala,

Prin prisma Adevărului privite? Nimic nu sunt,

Decât dorinţe exprimate! Neîncrezătorul spune,

Complet inconştient, exact ce îşi doreşte, lasă

Lăuntricul său pradă cătăturii, voit şi-l dezgoleste…

Doar şi în negare, şi în apărare se află răsădite

Adânc dorinţe ascunse, foarte uşor de cunoscut…

E trist şi dureros când dezveleşti mereu în semeni

Numai mizerie şi multă nepăsare, în suflete enormă

                                                                Degradare.

———————————-

Nicolae BĂLȚESCU

Chișinău

5 septembrie 2011