DUNYAZADA

 

Îmi vin de departe-amintiri încărcate

cu sete de oaze, pierdute-n deșert,

cu doruri crescând din vrăjite păcate,

ajunse spre seară în gândul inert.

Dar gândul pornește pe aripi albastre,

se duce spre zări, prin vrăjit asfințit,

dispare în noapte, gonind pe sub astre,

plutind printre dune-n deșert adormit.

Și urcă prin focuri, la margini de ape,

cu dulci amintiri care poartă povești

cu hoți de cadâne ce vin să-și adape

cămilele suple și cai arăbești.

 

Te văd ferecată cu lanțuri de-aramă,

la marginea oazei te zbați în dureri,

iar plânsetul tău de-acolo mă cheamă

cu glas rătăcit și cu ochi adulteri.

În lanțuri de-argint, prin ploaia de stele,

te văd, dintre focuri, cum tristă privești,

iar ochii-ți aprinși între zalele grele

în noapte revarsă lumini nefirești.

În lanțuri de aur te văd ferecată,

arunci înspre mine dorințe-n delir,

iar inima-mi frântă începe să bată

pe ritmuri păgâne, de-adânc elixir.

 

Să vin mai degrabă, o mult prea dorită

cadână regească a gândului meu,

căci lanțul de-aramă mă duce-n ispită,

aș vrea să îl frâng cu putere de zeu.

Și lanțul de-argint aud cum mă cheamă

cu doruri pierdute cândva în deșert,

întoarse să-ți spulbere oricare teamă

când eu lângă oaza vrăjită te-aștept.

Degrabă să vin, ca din lanțul de aur

cunună regească pe cap să-ți croiesc,

puterea din gânduri devine un faur

ce-n taină îți caută chipul domnesc.

 

Cu tine în minte să merg către casă,

pe aripi de înger în zbor să te duc,

să stăm lângă sobă în noaptea geroasă

și visul să-l cernem pe gândul năuc.

 

NOTĂ: Dunyazada, prințesă arabă, soră a vestitei Șeherezada, povestitoarea celor

„O mie și una de nopți”. În acest poem, Dunyaza este prințesa neuitată a sufletului meu.

————————————

Corneliu NEAGU

17 februarie 2019