Surâzând trece femeia
Și natura se apleacă
Spunând tainic: Uite, Zeea,
Ce piele catifelată!
Ce rubin pe a sa gură!
Iar voaluri pe corp dansează
Căci nici sfânta Odiseea
Nu era așa măreață!”
Ea suavă, lin se pierde
Printre zecile de gânduri,
Căutând a șoaptei, farmec,
Lângă-o inimă flămàndă.
Cleopatră? Nici poveste,
E o simplă Mărioară,
Ce cu îndemânare țese,
Pentru Bade-al ei de-aseară,
O cămașă, borangic
În această primăvară,
În schimb, nu cere nimic:
,, Dai și tu, o para chioară ”
Zise, râzând printre flori,
Dar capătă doar mărgele,
Într-o mare de culori:
,, Îs cumva din praf de stele?”
El sărmanul, tot roșește
Știind că-i dator vândut.
Nimic nu-i mai prisosește,
Decând e îndrăgostit,
Pentru că, Ea e prințesa
Dintr-o carte cu povești
Și în taină o dorește:
,, Unde ca Ea…mai găsești!”
Printre dinți spune mirat
Și cum zorii se revarsă,
Lângă ușă-i stă proptit:
,, Spune, vrei să-mi fii mireasă?”
Sfioasă, mâna-i cuprinde,
Cu un gest catifelat
Șoșotindu-i: ,, Ce minune!”
Și pe veci s-au cununat.
Doar un Ea și-un El e viața,
Fără drept de-a întreba
Dar, femeia-i însăși raza,
Ce calea va lumina.

Mă plec iubirii ce-n gânduri rătăcește,
Căutând visuri care m-au îmbrățișat,
Dar din nefericire, sunt simple supoziții,
De vorbe dăruite pe lespezi de asalt.

Și rândurile toate, umplute îs de stihuri,
Redând trăiri la mărginea unui gând
Iar elocența vorbei se pierde-n infinituri,
Muguri de iubire dorind un contra-timp.

Nu pot opri cuvântul ce-alergă fantomatic
Prin sufletul șăgalnic care sperând mai vrea,
O clipă de iubire din…sufletul tomntic,
Când luna stă proptită, de șoapta mea și-a ta.

Sunt rânduri scrise la ceasul înmuguririi
Dorind să mai redea șansă la nemurire,
De a înflori în vers surâzând trandafirii,
Acea eternitate când fi-voi amintire.

Nu lăsa astăzi pe mâine, că-i păcat să nu aduni,
De pe câmpuri toată floarea împletind-o în cununi,
Iar când liliacul mândru, va împrăștia savoarea,
Cununane-vom în taină, răpind lunii adorarea.

Mână-n mână tot plecând în pădurea fermecată,
Însoțiți fiind de vântul care cu iubiri ne poartă
Și, când stelele luci-vor lângă apa cristalină,
Gusta-vom din sărutare, fragii găsiți pe colină.

Cu îngerii la masă din căpșuni ne-om înfrupta,
Aprinzând lumini eterne, dintr-o altă, dragă stea
Căci nu-i viața doar iluzii, e pură realitate,
Dăruind magie lumii trecând hotarele toate.

Cu tine în primăvară vreau să mă îmbăt de vers,
Ascultând în nopți de taină, greierii cum ne doinesc
Cu a lor sfântă lăută lângă florile de tei,
Eu să culeg fericirea revărsată-n ochii tăi.