Daniela BALAIITA: Poezii în toamnă

LASĂ-ȚI TOAMNĂ BRUMA SĂ COBOARE

 

Lasă-ți toamnă bruma să coboare

În gestul liber peste frunze și pământ

Stropind cu argint și picuri de răcoare

Toate potecile de dor și cânt.

 

Apoi privește vântul cum se joacă

Și cântă printre ramuri cenușii

Și nici nu-i pasă de frigul ce-l atacă

Că-i face buze reci și vineții.

 

Și-abia într-un târziu, spre seară

Când pleoapele-i se închid molcom

Se duce să se culce ca odinioară

Pe rămurele uscate dintr-un pom.

 

Iar luna răsărită-n vârf de deal

Și aruncă razele aurii în depărtare

Își oglindește chipul în lacul de opal

Și somnoroasă merge la culcare.

 

 

NOAPTE DE TOAMNĂ

 

Te uită cum ploaia răpăie

Și stropii răsună prelung

Iar liniștea cade-n odaie

Și păsări la streșini se strâng.

Continue reading „Daniela BALAIITA: Poezii în toamnă”

Dumitru ICHIM: Psalmi

 

Psalmul pescuirii minunate

Cărării strâmte – umbrele și greșul;
Deasupra ei răcoarea și ispita,
Iar și mai sus, amar de pur!, cireșul
De parcă dincolo de lumi grăit-a:

,,Izvorul alb cu negru-n șahul unde’-i,
Întoarce timpul, să-și cunoască drumul!
Nu-i veșnicia geamăna secundei,
Iar ce e floarea-n sine, nu-i parfumul?

Cămara nunți’-i tot mereu chemare…
Mai este mult până la-nchis de poartă?
Vocale lungi cresc tânăra cicoare,
Precum un corn tristețea vrând s-o-mpartă.”

– Din tot ce-am prins e-o lacrimă-n privire…
– Ia-ți lotca-n larg spre-adâncul din iubire!

 

 Psalm la Zidul Plângerii

Luai plecând de-acasă doar scârțâitul porții

Bălăngănind țâțâna-n damf de tabac și vodkă;

Sub geamul spart din sălcii rămase-aceeași lotcă

Prin ceață…Precum toamna când marea-și mută morții.

 

‘Nainte de-a fi iarbă, voiam Ierusalimul

Să-l văd piatră pe piatră… Sunați din corn de taur!

Te bucură Sioane, Iubire-n strai de aur,

Spre slava Ta sub daltă oprit e heruvimul!

 

A Dragostei mireasă! Aplece-se smochinul,

Psaltirion ce plânse prin mine tot a jale!

Cântați dintru cimpoaie, din trâmbiți, din chimvale

 

Și faceți loc să treacă prin inimă asinul!

…Pun degetul pe hartă și-ntreb cu ochii ghidul:

,,Pe-aici mi-a fost Iubirea? Ce-a mai rămas e Zidul?!”

 

 

Psalmul ce m-a vrut Petrin

 

Slăvită fie-Ți apa-n descântec fără seară,

Neprihănirea pietrei de daltă să nu știe,

C-așa altarul cere pe umăr de fecioară

Să se aducă focul. Cum? Om vrei temelie?

 

De ce nu-ngădui lutul, vecin având nimicul,

Să fie pentru cuiburi, ca sâni spre sacrul nunții?

Sau poate-n loc de roată, scoțându-Ți heruvicul,

Să-l fi oprit pe unde întreb, spre Tine, munții?

 

Ești sigur? Mă chemi Piatră, și nu stihiei rană?

Trimite-mi cioplitorul să-mi ia la sfadă-amnarul.

Nu-mi da-‘ muierii coasă, ci dălți mușcându-mi stana;

 

De piatră – casa nunții, apună-n stea hotarul!

Moleșitoarea-mi ceară, nici lut, nici stei, ci somnul…

”Sculați-vă, să mergem…” Cine mă strigă, Domnul?

Dumitru Ichim

Kitchener, Ontario

Lia RUSE: Octombrie -roșcatul

OCTOMBRIE-ROȘCATUL

 

S-a cuibărit iubirea în toamna de vis,

Vântul parcă doarme, deși,.. vara s-a stins!

Se înfașă -totul- în roșcatul veșmânt

Și clipele dansează-ntr-al viorii cânt…

……………………………………………

Cum ornicul veghează cerul fără nori!

Aurul sărbătorește-atâtea culori,

Tăcerea pășește pe bolta albastră

Și toamna se-ascunde-n privirea noastră!

——————–

Lia Ruse          

Montreal, Canada

Octombrie 2020

Marin BEȘCUCĂ: ,,Culegătorii de muze…”

02 de octombrie
„HANUL RĂZEȘILOR”-Letopisețiul lui Marin Beșcucă

314.- 02 de octombrie, a lui 2020

…m-au trezit mai întâi zorii care făceau larma imposibilă, apoi,
până ce ochiul a trecut valea lacrimei,
vaierul Soarelui venea ca o spăimire…
dar cum pe aici nu sunt lupi, am zis… nici nu știu ce
DILIMANDJARO era o flacără-n totu-i!
…uau, Doamne!
cum m-ai adus, dintre ce schimonoseli de coșmar, vai Doamne, cât strâns de
gât, cât înăbuș în suspin, și m-ai scos, Minune mie!, dintre Minunile Tale,
Grijă de care nu mă fac vrednic!,
Doamne,
și uite-mă, adus de Tine, cum numai TU o știi face, să stăm de vorbă!,
amândoi în fapt de dimineață, a lui 02 de octombrie, să stăm de vorbă, hmm
să punem lumea la cale, TU și eu, un biet om, Marin,
robul Tău cel mai păcătos,
uh, ce lacrimă taie în mine…
Doamne – DUMNEZEULE al meu!
dar eu sunt purtat de OARBA CREDINȚĂ,
vie și neobosită, curată și de nepătat, adâncă și de nezdruncinat, adevărată și
de neîndoit, loială și de netăgăduit, stăruitoare și de nestrămutat…
Doamne,
mă primește cu întreagă ființa mea, trup și simțire, la Poalele Tale,
uite-mă genunche, Doamne,
frunte sfâșiată-n sudoare și sărut în suspin să-mi aștern pe Picioarele Tale,
pe țărâna de calcă Tălpile Tale,
cu sfială și-n smerenia copilului Tău,
mă lasă să-i strig lumii că TU Te ești DUMNEZEU,
Tatăl nostru, Cel din Ceruri…
Doamne,
dă-mi gândul cel bun să risipesc în lume Bunătatea și Blândețea Ta,
dă-mi rod faptei, iar cel ce se vine către mine să simtă Mâna Ta,
Cea plină de Har Vindecător, TAUMATURGULE!
Doamne,
lasă-mi Șoapta pe-nțelesul meu,
prin ea să duc mângâiul sufletelor în versul meu, iar prin poemul de mi-l
strădui, mă-ngăduie să-Ți înridic Slava de DUMNEZEU…
Doamne,
iartă-mi mie greșelile mele de neiertat și mă ajută să vindec rănile ce le-am
provocat altora…
Doamne,
ne binecuvântează nouă această Sfântă Vineri, dă-le pace și alinare tuturor
acelora care au nevoie neapărată de Tine,
ne binecuvântează țara mereu și din mereu năpăstuită,
ne binecuvântează Doamne Neamul nostru, Cel Românesc de pe oriunde el
s-ar fi-nrisipit, dă lumii înțelepciunea să-și înțeleagă timpul și să-i treacă
vitregiile ocultei care urmărește dezbinare, sclavie, ură și distrugere…
Doamne, miluiește-ne pe noi cu Mila Ta Cea Mare!
Cinstite Cititorule!
DUMNEZEU e totdeauna bun, numai DUMNEZEU!
Nimic și Niciodată fără DUMNEZEU!!
ilumină-mă Lumină, întru LUMINĂ!
și, cum spuneam, DILIMANDJARO tot o flacără!
Profesore IC, Mnierule, Magister, Cornel Paiu, Bădie Indricău, tu Mărțișor,
și voi, Frați Răzeși,
azi o cinstim la ceas de naștere pe Mariana GURZA!
La mulți ani!-La mulți ani!-La mulți ani!, toată asistența…
văpaia se înnoda de cer și parcă nămiaz și amurg coborau,
mână-n mână, ferit cumva,
să nu afle miezul din noapte!
că Orologiu…
dar Orologiu chiar era!
și el aprinsese focul de spirit din care scânteia, cine?
Logos&Agape!
pentru cine nu știe,
dar care-ndrăznească spuie că nu știe de Logos și Agape?
aici s-au adunat să spumege dimpreună spirite de prin te miri unde,
poezia găsindu-și cu adevărat tărâmul vieții fără de moarte,
„mioarele metaforei” păscând liber otava veșniciei și sorbind apa vie…
rezemat în toiagul căutător de nestemate,
Păstorul!
de treci codri…
pare că aud Eminul,
și treceam codrii!
să descopăr Păstorul în… Mariana GURZA,
chiar ea un nestemat al versului
cu care a reușit să dea ochiului din ceafă FÂNTÂNA,
că de nu Fântână,
atunci ce, Logos&Agape!?
aici,
vin să spuie!
culegătorii de muze poveștile miruite cu polenul clipei de har,
harul fiind întinderea care să ne cuprindă și chiar ne cuprinde!
pe atâția care cerem nu găzduire Marianei GURZA,
cât… Poarta de Trecere!
nu mai pomenim tărâmurile din moment ce,
sufletele aduc atâta tainic să se dezvăluie lumii
și să se descalece prezentului…
Logos&Agape?
iată strigătul!,
strigăt menit să adune atâtea nume din toate unghiurile diamantului minții,
ispre!
să depună mirabilul care să se merite trecut în…
Dincolo!
nu-i este oricui îndemâna,
dar Păstorul Mariana GURZA a știut unde să bată,
prin simplitate și blândețe,
și nu surlele și trâmbițele care să stâlcească…
aici vatra a fost mereu încinsă,
mirosul de pâine caldă ne-a păstrat în curăție și omniprezență legătura
cu timpul care s-a fost,
de acolo rădăcinile au dus seva ramului!
și mugurele a împrăștiat primăvară peste,
GRĂDINA MAICII DOMNULUI,
Logos&Agape!
tu, soră și tu, frate de limbă română,
vin să te-adape!
ziceam întru cinstire!
…nu știu alții cum sunt, cum erau, cum răs-erau, sau răs-răs-erau,
dar știu cum vor fi!
atunci, ca să fiu sigur că eu am apucat,
încerc o trecere prin urechile acului să trag un spirit în țesătura de borangic!
ne-am cunoscut…
chiar, cum ne-am cunoscut, Mariana GURZA!?
versul fir-el să firuie timp și spațiu întru plinul sufletului
ca legătură cu DUMNEZEU,
hai, ruga fie și ea pe aproape!
rece la început, habar nu am cu ce am intrat pe câmpul ei,
(doar era mezozoic!)
amalgamul vremii, ca vremile ce se vremuiesc și se lasă ciuntite de oameni,
așa am interceptat că nu prea era loc de mine dat întinderii razei…
toți lumină!
a fost o replică…
apoi am înțeles și m-am lăsat mai pe dimensiune, fie loc și… ăluilalt!
cumva desenele speranței căpătau acuarela norului,
iar eu m-am temut de fulgere și de tunete…
am urnit „idila” poemului și Poemul s-a lăsat în meandrele cerute,
de sus!,
cum spune Mnieru, Profesorul meu de Prețiozități,
valul val, ca valul ia timp și vremi, ia oameni…
și iată,
Mariana GURZA în Letopisețiu’M, întru cinstire!
și cinstim ceasul care ne-a adus omul,
și cinstim omul care ne-a fericit ceasul,
și cinstim departele care se lasă cu greu…
dar apropierea rămâne!
apropierea este,
iar ce este poartă-n noi iz de poveste…
mda, venim cu brațele pline de florile zâmbetului, lăsăm inimile vorbească,
iar unde-i suflet e și loc să ne părtrăm unii întru alții, unii pentru alții,
timpul să nu ne șteargă de încercări,
din UNULne și noi, Mărțișor și Monstrul Leopard aducem La mulți ani!
dar eu, cu mine ce aveai de gând Poetule, eu dau artistul pe lectură…
Cinstire ție, Mariana GURZA, eu sunt Dilimandjaro și mă produc azi cu o
dedicație ție, uite ce Peniță:
CĂDEAU STELELE POSTUME!
…în misterul nopții,
soarele,-n incest,
cu Luna!
au dezlănțuit furtuna…
mii și mii de cataclisme,
cădeau stelele postume,
mai să se rămâie cerul gol,
doar cu ciuturi și nămol!
sfinții mureau pe ogor,
vânători de heruvimi,
râdeau!
bieții filistini,
abia trăgeau câte-o săgeată,
și-apoi…
jarul!
sfârâind de se cutremura pădurea,
de argint,
ori de aramă,
hălci de stele lăcomind…
lupii se-adunau…
de îndată!
un luceafăr,
sub o stâncă,
încă părea că răsuflă,
haita sfârteca și stânca…
uite ce dezlănțui furtuna…!
iarba le știa pe toate!
i se spune rădăcina,
sub pământ e altă lume,
glăsui,
filozofic!
râma…
și nici nu e primul incest!
șarpele…
din bălării!
știa și el,
ce să spun…!?
n-a rupt mărul din Eden?!
astronomi,
cam guralivi,
făceau incestul obelisc,
și nici n-ar fi atâta grabă!
bombănea un înțelept,
în barbă!
câte nu s-au mai văzut,
de-ați vorbi cu DUMNEZEU…
însă nimeni să-L audă,
toți se-ngrămădeau,
să vadă!
soarele îndrăgostit de lună,
ce poveste aiurită!
Polara, din frigida-i măreție,
de parcă lumile-ar sta în iubire
găuri negre de-ar aprinde
printr-un petec de furtună,
și-un cataclism pe secundă,
joc de mistic!
euristic!
în lumină…
mulțumim frumos, onorantă asistență, gând frumos dinspre noi toți
Mariana GURZA!
…Doamne,
Îți mulțumesc pentru că mi Te ești!
Îți mulțumesc pentru că sunt așa cum sunt,
dar mă stărui să fie bine din ceea ce fac
și prin ceea ce fac,
știu că nu Te pot mulțumi, biet om!
dar încerc din toate puterile,
dimineața de azi e neprevestitoare,
Doamne,
mi-o fă TU primenitoare,
și mă binecuvântează cu Lumina Ta
de DUMNEZEU, Tatăl nostru, acum și-n pururi,
Doamne,
binecuvântează-ne Răzeșii suntem „Oastea lui Mihail Eminescu”!

—————————-

Marin BEȘCUCĂ

2 octombrie 2020

 

P.S. Onorant poemul primit în dar! Vă mulțumesc! Mariana Gurza

Daniela PÂRVU DORIN: Accente de sinceritate (poeme)

Unde e Platon cu iubirea?

 

Simt un fel de dezbinare-n  destin,

simt inima-n piept cum nu-mi mai încape

rezist oricărei furii, dar  nu  netrăind

în pianul ce cântă pe ape…

unde e Platon cu iubirea?

să-l întreb : ne-om  sătura vreodată a ne privi!?

(când eu mi-s pe vârfuri, tu ești pe călcâie

iar viața ne dă foc la o mie de iaduri…)

Până când… plecarea noastră în larg

e un fel de-a v-ați ascunselea!?

ce mai înseamnă, azi, a iubi!?

când ești ca peștele îndrăgostit de o pasăre,

ca bobul de grâu de o stea…

până-n miezul inimii (sap în aceeași carne)

pun oglinda în fața oglinzii când m-ascult…

până când, fiecare-și va recunoaște

propriul exil dat pe mut…

 

Viața nu mă lasă să semăn cu mine!

rezist acestei furii, valul îl aud  în ureche…

deși umblu desculță, pantofii mei albi

sunt prea albi pentru o inimă veche

noaptea mă ia în brațe și mă-mbracă în alb

făcând  parte sau nu … din altă poveste…

 

 

Accent de sinceritate

 

În fiecare zi mă silesc

să văd, în toate, frumosul

să mă zidesc (să fac din căință-ndreptar)

cu materialul meu sufletesc…

într-o  tăcere de mormânt fac totul!

ca după o mare dragoste,

ca după un chin amar,

ca-ntr-o mișcare începută

și ne-ncepută a universului

când îngerul trimis e și el,

să miște planetele din loc

în aceeași  tacere de mormânt fac totul

împodobindu-mi un pat în altar

(după ce strâng, de pe dealuri,

toți crinii de foc)

în ordinea mea angelică, strig…

ca după o mare dragoste,

ca după un chin amar…

că (eu) așa îl pot vesti  pe Domnul!

 

 

Cu fiecare poezie

Motto: ”Sunt singur cu bătăile inimii mele”(Lui Chi)

 

Fereastra se deschide singură-n zori

biruiește-mă, soare…ca pe-o ispită

eu am rămas mult în urmă

dacă atingerea mâinilor îmi mai dă fiori…

mă trezește cineva… din moarte…(din când  în când )

când moartea, se pare că-i de viață tocmită

cu fiecare poezie

Continue reading „Daniela PÂRVU DORIN: Accente de sinceritate (poeme)”

ZAMFIR ANGHEL DAN: Toamna culesului (poezii)

Dimineață senină în ochii tăi aprinși de dorinți

 

Cu palma ta fină

mă întinzi sub umbra brațului tău

și îmi ceri

și îmi dai

din luminile zilei

ce se uită la noi

cum fericiți

ne atingem

topindu-ne

în dorinți

și nevoi.

 

și mă tot  strângi

și mă tot dai înapoi

și mă tot iei

și mă întorci pe unde umblam amândoi

că nimeni ca noi

nu visează a fi

ce am vrut

și dorit

vis a fi împlinit

în toamna culesului de iubiri

crescute azi

în pomii goi

Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: Toamna culesului (poezii)”

Udayan Thakker: Amrutlal *

Amrutlal *

 

Cu cerneală verde, uneori roșie
și-a scris cândva Amrutlal poeziile,
trecându-le pe curat, foarte atent,
într-un jurnal legat în piele.
Îl bântuia, din când în când, coșmarul
că ar muri de ciumă, timpuriu,
iar poeziile sale ar rămâne
uitate, nedescoperite.

 

Dar Amrutlal a avut viață lungă.
(Mi-a fost prieten.)
În anii care i-au fost dați, a apucat să vadă
cum se năștea propria lui Culegere de Poezii
dar și cum ele
au îmbătrânit și au murit.

 

Udayan Thakker, India

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg
* Numele unei persoane, (tradus literal: “Nemuritorul”)

Mihaela GUDANĂ: Toamnă îngerească (poeme)

Cuprindere

 

Peste toate-avute toamna iar scrie,

și pe trupul verii colorăm plecări

un mesteacăn plânge într-o poezie

crengile-n tăcere leapădă-ntomnări.

 

Vine din departe strigătul pe drumuri,

la fereastră noaptea va turna timid

toată ploaia noastră peste-atâtea nuduri,

apoi amintirea zilelor o-nchid.

 

Se aud în zare, în livadă merii

cum își scriu păcatul ce îl poartă-n gând,

vine de departe, toamna-n trupul verii

cu un coș de doruri rupte dintr-un crâng.

 

Peste toate-avute, sufletul așteaptă,

coaja de mesteacăn sângerează lung,

peste alb e toamnă, leacul ei se-ndreaptă

într-un cântec simplu să te mai conjug.

 

 

Umblet

 

Pe unde umbli vară, desculță, goală-n vânt?

Mai ai soare pe-afară, putere în cuvânt,

Te rătăcesc prin mine, demult, prin trup mereu,

Simt vene de căldură rămase-n gândul greu.

 

Pe unde umbli vară? Ți se usucă trupul,

Azi pielea arămie, se-aseamănă cu lutul.

Se va uda de ploaie, se va albi de brumă,

Știu că te doare norul ce va veni în turmă.

 

Pe unde umbli toamnă? Ce mare ai crescut!

Îți simt învăluirea dintr-un destin pierdut.

Ești plină de tăcere, te știu, te recunosc,

Să mă topești în miere, că-n suflet te cunosc.

 

 

Aceeași limbă

 

În aceeași limbă înfloresc toți pomii,

în aceeași limbă ne topim în noi,

limba verii coace în adânc rizomii

toamna ne ascunde într-un dor de ploi.

 

Cu aceeași pace trecem spre-ntomnare,

în aceeași limbă streșinile plâng,

vin cuvinte ude dintr-o depărtare,

în aceeași limbă mâinile îmi frâng.

 

Și-n aceleași vremuri se răsfiră zile,

în aceeași limbă coborâm în noi,

în aceeași limbă sufletul pe file,

scrie despre toamna pusă-n amândoi.

 

 

Adăugare

 

M-adaugă umbra la toate ce sunt

de-atâta culoare dispusă

în fața culorii am gândul cărunt

și-n linia zării sunt pusă.

 

Mă strâng pe la umeri și cad desuet

atâtea cuvinte-n concerte

m-adaugă umbra în visul concret

și strig unui chip să mă ierte.

 

Că-n fața culorii o umbră am fost

mereu cu dispunerea-n urmă

m-adaugă lumea la toate cu rost

când vraja în soare se curmă.

 

 

Toamnă îngerească

 

Să stai o oră și s-asculți

Cum vine întomnarea,

Cum cad lăstunii nopții-n munți

Să înnegrească zarea.

Încep aproape, rând pe rând,

Drumuri să-ngălbenească,

Să stai o oră doar în gând

Cu toamna îngerească.

Într-un târziu, din cer mieros

Să cadă-n drum poveste

S-asculți o oră vis frumos

Când vara nu mai este.

 

 

Venire

 

Când  a venit toamna

m-am ridicat în picioare.

Mă uimise venirea ei.

Poalele zilei

s-au îngălbenit timid

și aerul de pe umeri

a început să danseze.

Din inelul timpului

a început să plouă

o nouă poveste.

Dincolo de perdele

câteva păsări

și-au strâns cântecul

pentru noi.

Continue reading „Mihaela GUDANĂ: Toamnă îngerească (poeme)”

Larisa Popescu-Chedic: Învăţătorii

Învăţătorii

 

Cad frunze ruginii- e toamnă aurie,

E zi de sărbătoare pentru învăţători,

Felicitări primiţi cu plecăciune,

Vin din mulţumiri buchete mari de flori.

 

Seminţe de „boabe alese”

Tu semeni în suflet copilului,

Seminţele cunoştinţelor

Al omeniei şi binelui,

 

Succesul elevilor „boabe de dor”

Cu ele înfloreşti, bun învăţător,

Elevi realizaţi ,,boabe de  mărgăritare’’

Bunule învăţător  – sunt succesele tale.

 

Aşa ţi-e menit  – tot muncind să trăieşti,

Să semeni în suflet căldură,

Şi dragoste mare să altoieşti

De carte, frumos şi cultură.

 

Ca taina adâncă ţi-i vorba,

Ai suflet curat ca izvorul,

Privire pătrunsă şi blândă –

Aşa e doar Învăţătorul.

 

Trec anii în zbor de cocori,

Şi zilele viaţa le cerne,

Dar stima pentru Învăţători

Rămâne pe veacuri eternă.

 

Se închină spre tine ca stropii de rouă.

Foştii elevi  ce te poartă în gând,

Viaţa să-ți fie ca o primăvară.

Că urmă frumoasă laşi pe Pământ.

 

 

Larisa Popescu-Chedic,

directoarea căminului cultural

din Pătrăuţii de Jos.

 

Adrian MUNTEANU: Întoarce-te (Sonetoterapie)

ÎNTOARCE-TE!

 

Întoarce-te din plesnituri de stâncă,

Din scobituri de râpi muiate-n rouă;

Despică umbra muntelui în două,

Fugi de genunea norilor, adâncă.

 

Arată-mi chipul blând de lună nouă

Şi nu privi în urma clipei încă,

Să nu te soarbă hăul ce mănâncă

Frânturi de nimb, când împrejuru-i plouă.

 

Învinge-ţi neputinţa, prinde-ţi şalul

Căderilor de fluvii ce împart

Nădejdi şi spaime aţipind pe malul

Vegherilor clipind tăcut în cart.

 

Întoarce-te, iubito, sari în valul

Izvoarelor ce nu ne mai despart!

————————–

Adrian MUNTEANU

Brașov,

2 octombrie, 2020