LASĂ-ȚI TOAMNĂ BRUMA SĂ COBOARE
Lasă-ți toamnă bruma să coboare
În gestul liber peste frunze și pământ
Stropind cu argint și picuri de răcoare
Toate potecile de dor și cânt.
Apoi privește vântul cum se joacă
Și cântă printre ramuri cenușii
Și nici nu-i pasă de frigul ce-l atacă
Că-i face buze reci și vineții.
Și-abia într-un târziu, spre seară
Când pleoapele-i se închid molcom
Se duce să se culce ca odinioară
Pe rămurele uscate dintr-un pom.
Iar luna răsărită-n vârf de deal
Și aruncă razele aurii în depărtare
Își oglindește chipul în lacul de opal
Și somnoroasă merge la culcare.
NOAPTE DE TOAMNĂ
Te uită cum ploaia răpăie
Și stropii răsună prelung
Iar liniștea cade-n odaie
Și păsări la streșini se strâng.
Te uită cum pică frunza
Copacii rămân iarăși goi
Păianjeni grăbiți își țes pânza
La ușă stă trist un pisoi.
Te uită vântul cum bate
Și șuieră-n noaptea târzie
Și-o gâză plăpândă se zbate
Să scape de-a lui mânie.
Iar luna… posomorâtă
Privind de după un nor
Mâhnită de vremea urâtă
Dispare subtil din decor.
FRUNZE DISPERATE CĂ ÎNGĂLBENESC
Și s-a umplut din nou cărarea
Cu frunze disperate că îngălbenesc
Și greu își mai suportă condamnarea
Când brusc în toamnă îmbătrânesc!
Copacii zac acum în lungă agonie
Că li s-a veștejit podoaba cea de preț
Și simt că ceru-i oglindește cu mânie
Iar vântul îi apleacă cu dispreț!
Și plouă monoton până târziu în noapte
Iar frunzele căzute încet scâncesc
Căci adunate de vârtejuri toate
Sub pașii reci ai nopții, putrezesc.
————————————
Daniela Balaiita
Octombrie 2020