Cuprindere
Peste toate-avute toamna iar scrie,
și pe trupul verii colorăm plecări
un mesteacăn plânge într-o poezie
crengile-n tăcere leapădă-ntomnări.
Vine din departe strigătul pe drumuri,
la fereastră noaptea va turna timid
toată ploaia noastră peste-atâtea nuduri,
apoi amintirea zilelor o-nchid.
Se aud în zare, în livadă merii
cum își scriu păcatul ce îl poartă-n gând,
vine de departe, toamna-n trupul verii
cu un coș de doruri rupte dintr-un crâng.
Peste toate-avute, sufletul așteaptă,
coaja de mesteacăn sângerează lung,
peste alb e toamnă, leacul ei se-ndreaptă
într-un cântec simplu să te mai conjug.
Umblet
Pe unde umbli vară, desculță, goală-n vânt?
Mai ai soare pe-afară, putere în cuvânt,
Te rătăcesc prin mine, demult, prin trup mereu,
Simt vene de căldură rămase-n gândul greu.
Pe unde umbli vară? Ți se usucă trupul,
Azi pielea arămie, se-aseamănă cu lutul.
Se va uda de ploaie, se va albi de brumă,
Știu că te doare norul ce va veni în turmă.
Pe unde umbli toamnă? Ce mare ai crescut!
Îți simt învăluirea dintr-un destin pierdut.
Ești plină de tăcere, te știu, te recunosc,
Să mă topești în miere, că-n suflet te cunosc.
Aceeași limbă
În aceeași limbă înfloresc toți pomii,
în aceeași limbă ne topim în noi,
limba verii coace în adânc rizomii
toamna ne ascunde într-un dor de ploi.
Cu aceeași pace trecem spre-ntomnare,
în aceeași limbă streșinile plâng,
vin cuvinte ude dintr-o depărtare,
în aceeași limbă mâinile îmi frâng.
Și-n aceleași vremuri se răsfiră zile,
în aceeași limbă coborâm în noi,
în aceeași limbă sufletul pe file,
scrie despre toamna pusă-n amândoi.
Adăugare
M-adaugă umbra la toate ce sunt
de-atâta culoare dispusă
în fața culorii am gândul cărunt
și-n linia zării sunt pusă.
Mă strâng pe la umeri și cad desuet
atâtea cuvinte-n concerte
m-adaugă umbra în visul concret
și strig unui chip să mă ierte.
Că-n fața culorii o umbră am fost
mereu cu dispunerea-n urmă
m-adaugă lumea la toate cu rost
când vraja în soare se curmă.
Toamnă îngerească
Să stai o oră și s-asculți
Cum vine întomnarea,
Cum cad lăstunii nopții-n munți
Să înnegrească zarea.
Încep aproape, rând pe rând,
Drumuri să-ngălbenească,
Să stai o oră doar în gând
Cu toamna îngerească.
Într-un târziu, din cer mieros
Să cadă-n drum poveste
S-asculți o oră vis frumos
Când vara nu mai este.
Venire
Când a venit toamna
m-am ridicat în picioare.
Mă uimise venirea ei.
Poalele zilei
s-au îngălbenit timid
și aerul de pe umeri
a început să danseze.
Din inelul timpului
a început să plouă
o nouă poveste.
Dincolo de perdele
câteva păsări
și-au strâns cântecul
pentru noi.
Am uitat pe brațele verii
brățările colorate în curcubeu
și mâinile vântului tău
s-au împletit cu ale mele.
Din palme tale
cădeau stropi de tăcere.
Venise toamna fără numele ei.
La mine
La mine-i rece și-am să-ți scriu
Pe frunze cu-ncântare
Să-ți spun că-n semnul auriu
Se-așează o visare.
Și-n zile blânde, nopți cu frig
Cu degete stângace
Într-o poveste să te strig
Când ploaia se va-ntoarce.
De azi e toamnă peste tot
Și-n rândul scris pe suflet
Ninsoarea noastră într-un rost
Va șterge ploi de plânset.
Și-om asculta cum vântu-n nopți
Va alerga spre-un nume
E toamna-ntreagă pe la porți
Și-n mine-i frig la culme.
Ceasul toamnei
Potrivește ceasul, toamna e aici,
Vine cu-nserarea pusă-n pașii mici,
Vino cu iubirea pentru drumul ud
Cu amestecarea galbenului crud.
Potrivește lumea, hainele sunt calde,
Nasturii de vară, mâna ta să-i scalde
Vântul când se-ntoarce să îi răvășească
Pala trecătoare să ne părăsească
Potrivește ceasul, toamna vine-ntreagă
Rând cu rând să scrie, o poveste dragă.
––––––––––-
Mihaela GUDANĂ
2 octombrie 2020