Daniela PÂRVU DORIN: Accente de sinceritate (poeme)

Unde e Platon cu iubirea?

 

Simt un fel de dezbinare-n  destin,

simt inima-n piept cum nu-mi mai încape

rezist oricărei furii, dar  nu  netrăind

în pianul ce cântă pe ape…

unde e Platon cu iubirea?

să-l întreb : ne-om  sătura vreodată a ne privi!?

(când eu mi-s pe vârfuri, tu ești pe călcâie

iar viața ne dă foc la o mie de iaduri…)

Până când… plecarea noastră în larg

e un fel de-a v-ați ascunselea!?

ce mai înseamnă, azi, a iubi!?

când ești ca peștele îndrăgostit de o pasăre,

ca bobul de grâu de o stea…

până-n miezul inimii (sap în aceeași carne)

pun oglinda în fața oglinzii când m-ascult…

până când, fiecare-și va recunoaște

propriul exil dat pe mut…

 

Viața nu mă lasă să semăn cu mine!

rezist acestei furii, valul îl aud  în ureche…

deși umblu desculță, pantofii mei albi

sunt prea albi pentru o inimă veche

noaptea mă ia în brațe și mă-mbracă în alb

făcând  parte sau nu … din altă poveste…

 

 

Accent de sinceritate

 

În fiecare zi mă silesc

să văd, în toate, frumosul

să mă zidesc (să fac din căință-ndreptar)

cu materialul meu sufletesc…

într-o  tăcere de mormânt fac totul!

ca după o mare dragoste,

ca după un chin amar,

ca-ntr-o mișcare începută

și ne-ncepută a universului

când îngerul trimis e și el,

să miște planetele din loc

în aceeași  tacere de mormânt fac totul

împodobindu-mi un pat în altar

(după ce strâng, de pe dealuri,

toți crinii de foc)

în ordinea mea angelică, strig…

ca după o mare dragoste,

ca după un chin amar…

că (eu) așa îl pot vesti  pe Domnul!

 

 

Cu fiecare poezie

Motto: ”Sunt singur cu bătăile inimii mele”(Lui Chi)

 

Fereastra se deschide singură-n zori

biruiește-mă, soare…ca pe-o ispită

eu am rămas mult în urmă

dacă atingerea mâinilor îmi mai dă fiori…

mă trezește cineva… din moarte…(din când  în când )

când moartea, se pare că-i de viață tocmită

cu fiecare poezie

sunt cea mai bună versiune a mea,

tot ce trăiesc se mută-nlăuntru

pe aceeași melodie…

port rochia tristeții până la glezne

a iubirii până-n călcâie!

apoi îmi pun un pic de dulceață și unt

pe-o felie de pâine(și râd ca un copil…)

îmi voi deschide Jurnal de călătorie

să scriu pe unde ”Nu sunt”!

 

 

Știu cum se plânge-ntr-o singură lacrimă

Moto: ’’Sfinții trăiesc în flăcări, înțelepții alături de ele’’ (E.Cioran)

 

Știu cum se plânge-ntr-o singură lacrimă

am ajuns să-mi fac  Cetățuie cu ziduri în formă de stea

mai sper că versurile mele scrijelite pe-o cruce

să devină cuvinte-de-cântec ce se poate cânta

ce-nseamnă destin cam la atât se reduce!?

de urzeala lumii mi-s agățată cumva…

preocupată-s  de lecția „vieții” ce nu-i bătută-n cuie,

trăiesc în flacări, precum sfinții, ce scriu memorii,

ce-și caută iubirea (striviți intre ziduri) ieșindu-și din minți!

tot ce nu mai pot plânge, mă scrie!

 

Am încetat să fiu copilul care ține post,

văd că e o truda pe viață și-un chin să iubești

grăbită să-nvaț cum viața ne transformă,

când din cutia viorii, nu pot să-mi fac adăpost!

(strig!Doamne, spiritul înduioșează-mi-L!unde ești?

Și unde sunt când plâng c-o singură lacrimă?! tocmai eu!

Eu, care spuneam că nu știu să aștept,

te aștept în fiecare  zi-n același fel!

Despre iubire-i totul!

și despre cum să-ntâlnești în icoană pe bunul Dumnezeu

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

Octombrie 2020

 

 

Lasă un răspuns