Ioan MICLĂU-GEPIANU: Cărările iubirii sau Raze de lumini – Restituiri

Motto:

                              ”…Și fiece ființă / E de iubiri izvor /

                               Zi-i vorbă cu credință / Va scoate un fior /

                                Zi-i frtate și vei fi sfințit /De Dumnezeu din

                                pieptul său ;/ Să nu ne speriem de vr-un sfârșit/

                                 Când infinitul e darul nost primit /.

                                                                          Ioan Miclău-Gepianu

                                  

                                          

Ascultă-ți inima!

 

Științele vorbesc de depărtări,

De infinite spații virginale,

Legând cu gândul punte de cărări –

Cercăm al veșniciei cale!

 

E timpul râu pierdut

Intr-un haotic spațiu?

Ori noi suntem oriunde început

De timp și loc in veșnic naufragiu?

 

De viața eu mi-o fac,

Segment de măsurare,

Crestez ani după plac

Pe-a timpului cărare,

 

Apoi cobor în mine:

“Adânc de diamante,

Neînceput depozit de-aurifere mine,

Iubiri in zăcăminte și intuiri savante!

 

Și fiece ființă,

E de iubiri izvor,

Zi-i vorba cu credință,

V-a scoate un fior!

 

Zi-i frate și vei fi sfințit,

De Dumnezeu din pieptul său;

Să nu ne speriem de vr-un sfârșit,

Când infinitul e darul nost primit!

 

“Of, Sfanta Omenire,

Ascultă-ți inima din tine,

Acolo dragostea-i dumnezeire,

Biserici ce-s de îngeri pline!

 

 

Printre ramuri înflorate!

 

Printre ramuri înflorate,

Și-a făcut Mierla căscioară,

Când din lumi îndepărtate

Veni mandra Primăvara!

 

Iar Mierloiul cu cioc galben,

Și cu pene de tăciune,

Stând pe-o ramură de palten,

Se-ncerca  din drag ai spune:

 

Cum să rotunjească cuibul,

Cu mătăsuri și flori albe,

Cu fir tras să țeasă rândul,

Pe la margini flori de nalbe!

 

 

Viața

 

Roua din zori,

Mirosul din flori,

Murmur de val,

Vântul fugar,

Poemul nescris,

Umbre și vis!

 

Raza de stea,

Fulgul de nea,

Cântul padurii,

Mugurul murii,

Ropotul ploii,

Pustiul erorii!

 

Iubiri infinite,

Dureri împlinite,

Veșnice zări,

Valuri de mări,

Adâncul ispitei,

Dorul iubitei!

 

Gemete, plangeri,

Prin care să sângeri,

Iubiri, veselie,

Boli, bătrânie,

Iata drag iubitor,

Al vieții drum călător!

 

 

Ca un clopot

 

Ca un clopot largul zării,

Atârnând de-nnalte sfere,

Redând liniștea-nserării,

Ne învăluie-n mistere!

 

Orice sunet prinde farmec,

Cu plăcute rezonanțe,

Murmurul pare un cântec,

Frunza-n vânt iubiri, romanțe!

 

Simfonii a mării valuri,

Universu-i însuși strană,

Piatra chiar vibrând de haruri,

Pe eterne portative se destramă!

Seara ca un clopot vine,

Omu-i limba care bate,

Limba vrerilor divine,

Prinsă de eternitate!

 

 

Păsăruică de sub nor!

 

-Pasaruică de sub nor,

Unde  duce al tău zbor?

Spre ce mal de apă lină,

Cu flori albe de sulfină?

 

-Oh, gicesc, îți știu eu gândul,

Cum știu versului meu rândul;

Zbori spre cuibul tău din deal,

S-auzi Doina din Ardeal!

 

De te-ntorci, să iei cu tine,

Un semn dulce pentru mine,

Un strop dulce din Cris Alb,

Să-mi astâmpăr dorul cald!

 

 

Cântec

 

De-o fi dragostea durere,

Fie, dacă ea e sfântă,

De-o fi versul rând ce piere,

Fie, de iubirea cântă!

 

Chiar cununa albă-pală,

De e pusă cu cinstire,

Face fruntea triumfală,

Ce-a rodit bună gândire!

 

De-i frumosul fir de lacrimi,

Iar odihna din sudoare,

Atunci viața-i  râu de patimi,

Ne-ntrerupt curgând sub soare!

 

Iar când ochii lacrimi lasă,

Spun aceeași vorbă veche:

“Dupa nori și pâclă deasă,

Soarele se intrevede”.

Atunci luați seama critici,

Nu umbriți vieții taina,

Scormonind atâtea piedici,

Confundând mintea cu haina!”

 

 

Proschinitarul Duhului meu!

 

“Spre geana orizontului,

mi-am trimis gândul,

să preîntâmpine

plecatul

și sositu-mi

Duh!

 

“Văd licărul sfințeniei

în trupu-mi bătrân,

prin copilăria,

sufletului

de copil!

 

“Pe muntele Sfântului,

porumbelu-i așezat,

să mijlocească

reintoarcerea

îngerului!

 

Proschinitarul duhului meu,

dinspre Carpații athonici

primește sfințenia,

cugetului

străbun!

 

“Sunt mulți necăutați”

spune Dosoftei,

și stau in colibe,

și-au înger

păzitor!

 

Din grădină un porumbel,

veni pe umărul meu,

avea ochii limpezi,

și-n ei lacrimi!

 

I-am mângâiat fruntea,

ardea încet-âncet,

i-am umezit chiar ciocul,

de cântător

Poet!

—————————

IOAN MICLĂU-GEPIANU

Cringila, N.S.W

Octombrie  2020

 

Lasă un răspuns