Alexandra GĂLUȘCĂ: S-a scuturat magnolia

S-a scuturat magnolia

 

Mi s-a scuturat magnolia pe plete,
O ploaie mov de tandre mângâieri
Ce-mi trezeşte dorul de tine, iubite,
Din clipele când eram atât de tineri

Mi-erai cândva destin, mi-erai cerul,
Parca era ieri când am trăit poezia,
Dar ca şi florile s-a risipit misterul,
Iubirea a fost înlocuită cu gelozia

Mi s-a scuturat magnolia pe gene
În privirea ta nu mă mai oglindesc,
Vreau mâinile, ramul să mă legene
Să adorm cu tine, asta îmi doresc

S-a scuturat magnolia în amintire,
S-a risipit în patru zări al ei parfum,
Viața s-a scurs fără Tu a da de ştire
Urmăresc paşii tăi pierduți pe drum

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

16 aprilie 2019

Pictura „Poienii cu magnolii” de Carmen Florian

Zamfira CIOBANU: Suferința Domnului

Suferința Domnului

 

Amarul suferinței curge pe obraz
Sunt lacrimile mamei de durere
Că fiul cel iubit este la greu necaz
L-au răstignit păgânii cu-a
lor vrere.

Își măsurară sufletu-n arginți,
Și cruce grea din lemn masiv făcură
L-au pus s-o ducă-n spate cei smintiți
Și-l biciuiau pe drum in semn de ură.

La locul de osândă, odată ajunși,
Scuipat a fost și-ntins pe cruce-n cuie
În negură de dușmănie au fost supuși
Cu mințile întunecate la mânie.

Maria-n urma lui mergea plângând,
Cu lacrimi ruga-și înălța la cer divin,
Inima și sufletul ardea de foc jelind,
Vroia să-și scape fiul de marele chin.

Coroana spinilor îl înțepa cumplit,
Fariseii păgâni și răi fără de milă
La grele suferințe ei l-au osândit
De răutatea lor mulțimii-i era silă.

Și l-au lăsat să moară pe-a lui cruce
Păsările cerului de veghe îi stăteau
Coșul cu ouă înroșite maica-și duce
Și semnul crucii toți din jur făceau.

Pe mormânt, iudeii piatră grea au pus
Să stea in întuneric fără vină
Maria, mama lui, tămâie a adus
Să-i așeze sufletul prigonit în hodină.

Tot așa trei zile l-a jelit la cruce
Până când el din mormânt a înviat
Și patruzeci de zile vestea-și duce
Iar fariseii rău s-au speriat.

Târându-se, îndurare propuneau,
Speriați cereau iertare de păcate
Cu fața-n lacrimi mari plângeau
Lăsând în urmă minți întunecate.

Domnul cu sufletul senin a judecat
Milostiv cu bunătate i-a blagoslovit
Și a patruzecea zi la ceruri s-a înălțat
Să stea de-a dreapta tatălui iubit.

La ceruri se roagă pentru noi într-una
Cu îngerii mulți și cu a lui măicuță,
Păziți de rău să fim toți întotdeauna
Să nu ne lase-n veci inima desculță.

De Paști vom înălța la cer cântare
Avându-l în inimă cu sufletu-mpăcat
Prin rugăciune vom cere și noi iertare
Fericiți vom spune, Hristos a înviat!

—————————–

Zamfira CIOBANU

22 aprilie 2019

Zenovia PRIBOI: Să-mi fii…

Să-mi fii…
Să nu-mi pleci niciodată prea departe,
căci aș muri dacă nu mi-ai mai fi,
să nu mă pierzi prin zorii sângerii,
să nu m-alungi din visele de noapte!
Să-mi fii și cald și tandru, ca acum,
să-mi fii cămașă de piele lipită,
să-mi fii și certitudine dar și ispită,
să nu te risipești în zare ca un fum!
Să fii misterios, nebun, cuminte,
toate pe rând, și toate deodată,
și când mă porți în lumea-ți fermecată
s-o faci așa cum știi… fără cuvinte…
Să nu-mi pleci niciodată prea departe,
căci te-aș chema zadarnic dimineața,
din vise să mă smulgi, să-mi mângâi fața,
viața mi-ar fi… doar drumul către moarte!
Un drum pe care-aș merge-așa, aiurea,
fără durere, doar cu nepăsare,
cu ochii căutând luciri de soare,
cu tălpile… bătătorind iubirea…

————————

Zenovia PRIBOI

22 aprilie 2019

Ioana CONDURARU: Al meu suflet

Al meu suflet

Gingaș nufăr, al meu suflet
Tremură pe valul vieții
Căutând în clipa sfântă,
Toată roua dimineții,
Dăruită cu grandoare
De albastru infinit
Și de-o rază călătoare,
Coborâtă din zenit.
Undele ce-s mângâiate
De amorul palmei tale,
Merg spre mare fericite
Adunând mărgăritare,
Presărate cu iubire,
De privirea încântătoare.
Fac popas și te invit,
Luntrea sufletului-i goală
Și dorește un cuvânt,
De alint pe căi de seară.
Mă privești cu adorație
Daruindu-mi toată floarea,
Cristalină de pe valul
Ce-l îmbrățișează marea!
Marea mea de fericire
Ancorată la-al tău țărm
Și-al meu nufăr cu iubire,
Visând dragostea de zeu.

———————————-

Ioana CONDURARU

15 aprilie 2018

 

Pictură-Anne Bachelieu

Anatol COVALI: Coridă

Coridă

 

Ce hore mi-au încins nervii în carne,
sârbe, ciulendre, dans de căluşari…
Sângele meu e plin de lăutari
ce n-au în mâini viori, ci suflă-n goarne.

Vibrez ca-ntr-un cutremur şi mi-e teamă
să nu mă sparg, să nu mă risipesc.
Dar simt în suflet aripi mari cum cresc
când dragostea cu patimă mă cheamă.

Continuă ploi reci din plâns să toarne,
însă încalec mândri armăsari
şi ai tristeţii tauri tari şi mari
cu sete îi izbesc chiar între coarne.

Şi fericirea veselă m-aclamă
lăsându-mă să o iubesc firesc,
în timp ce norii grei, din plâns se-opresc
şi limpezindu-mi cerul se destramă.

————————————–

Anatol COVALI

București

22 aprilie 2019

Ioan MICLĂU-GEPIANU: Rugăciune de mulțumire

UNDELE-N  IZVOR

VIN  IARĂȘI  LA  LUMINĂ!

 

Mișcarea valurilor lasă,

Pe loc stânca cea tare,

Spumoase unde se retrag

Spre liniștita Mare,

Spre matca sufletului meu,

Căci judecata o are Dumnezeu!

 

Tăcere se așterne peste Fire,

Căci Îngerul mi-aduce mijlocire!

Și înfloresc măslinii, harurile cresc,

Lăudat să fie Tatăl Cel Ceresc!

 

Vioara își încoardă a ei veșnică strună,

Vin îngerii la ieslea de la Stână,

Și undele-n izvor vin iarăși în lumină

De ziua Învierii Tale, O, Fiu de Dumnezeu,

O lume-ntreagă se-nsenină!

HRISTOS A ÎNVIAT!

——————————————

Ioan MICLĂU-GEPIANU

Australia

21 aprilie 2019

 

Vasilica GRIGORAȘ: Pâinea iubirii

Pâinea iubirii

 

Mă pierd încet într-o lume,
ea însăşi pierdută în negura
uitării de sine, de Tine şi de semeni.

Mă simt un fir de nisip
peste care stă aşezat
un munte de haos,
înmulţit fără noimă de
indiferenţa crasă şi grasă
şi de egoismul hâd, diavolesc,
însă înfloritor
în toate măruntaiele sale

Biciuită şi-ngenuncheată
de netăcerea lumii
şi răzmeriţa minţii,
încerc în zadar să-Ţi vorbesc.
Nu-mi găsesc vorbele potrivite
pentru că prea mult timp
am ignorat Cuvântul.
Am început să-nţeleg, Doamne,
de ce Tu-mi răspunzi cu tăcere.

Sunt obosită şi cocoţată
pe-o creangă uscată
ce stă să cadă.
Mă clatin, mi-e frig
şi plapuma pocăinţei mi-e scurtă.
Mă simt murdară,
pentru că apa cea sfinţită
primită-n dar la botez
am irosit-o necugetat.

Ştiu că eşti blând, Doamne!
Cum să i-au măcar o sămânţă
din blândeţea Ta
şi s-o plantez în lutul din mine?

Doamne, te ating cu rugăciunea
să simt că-mi eşti aproape,
în speranţa că mă vei hrăni
cu pâinea iubirii.

—————————————-

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

22 aprilie 2019

(Imagine internet)

Valeriu CÎMPEANU: Vai mie

Vai mie,
îi zic iubitei,
am ajuns
să mă tem
de anii mei,
că-s prea mulţi
şi sunt prea grei…
când mă mai întreabă
unii-alţii
de mai ştiu ceva de ei
evit să le răspund
că nu ştiu nici când,
nici unde a rămas
ceva din ei …
Nu am timp de numărat
căci mă cere infinitul
ca să-i aflu tainele
îmbrăcându-i hainele
Nu ştiu mâine ce va fi
de-oi mai fi
or n-oi mai fi…
Poate vântul o mai şti
brazilor mă vă şopti
cât am fost
şi oi mai fi…

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

Irina-Cristina ŢENU: Dincolo de timp

Primăvară,
Copaci în floare.
Dincolo de timp,
Tăcere.
Gândul rătăcit printr-un abis
De simțiri, privește, nostalgic,
La foaia palidă, de pe masa goală.
Ar vrea s-o atingă, dar se teme.
Are oare foaia nevoie de o atingere
De gând rătăcit?
Poate nu.
Dar, atunci, de ce are nevoie o foaie albă
Părăsită pe -o masă, într-un colț, dintr-o cameră
Scăldată-n tăcere, uitată în întuneric?
Poate de o rază de lumină caldă,
Poate de un condei plin de idei
Pregătite să se prefacă în cuvinte.
Poate nu are nevoie decât de ce are,
De tăcerea ce-și trăiește clipa,
Inspirând, expirând aerul ce intră
Liber pe fereastra deschisă.
Ce ironie…
Viața se scurge, secundă cu secundă,
Timpul e un actor grăbit, își spune rolul,
Răpește clipa și-a fugit…
Iar dincolo de el
Sunt eu, la o masă, în întuneric,
Bucurându-mă de răsuflarea primăverii,
Gândind, în tăcere că, ar trebui să scriu o
Scrisoare.
Cui?
Nu știu.
Poate mie,
Poate ție,
Poate nouă,
Poate tăcerii ce vrea să plângă,
Dar nu are lacrimi.
Poate vieții ce a lăsat-o fără ele,
Poate iubirii ce plânge
Că moare, și doare,
Și totuși, pe foaie
Voi scrie o scrisoare,
Primăvara,
Când copacii sunt în floare,
Iar tăcerea doare…
Dincolo de timp.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

22 aprilie 2019

 

Claudia BOTA: Să dau tribut iubirii

Să dau tribut iubirii

Vreau să beau nectarul și amarul,
Să mă- mbăt în universul necuprins,
Și din lumina unui spațiu de neînvins,
Să dau tribut iubirii,
Să iau din pocalul sfințit cuvântul nedosptit,
Să aștept ca zorii zilei,
Să reverse frumuseți de negrăit.
Ce-ai vrea să ceri iubitule, când nopțile s-au risipit?
Copacul vieții care a înfrunzit,
În seva unor anotimpuri ce au revărsat,
Energii necreate prin puterea inimii.
Să alimentezi prin clipe, clipe fără de sfârșit,
Să urci iar trepte după trepte,
Și dacă ai obosit,
Să iei o pauză, apoi să ne-ntâlnim,
Într-o gară pe un peron părăsit așteptând ultimul tren,
Unde călătoria niciodată nu se va sfârși.
O, dragul meu, vreau peticul nostru de cer!
Ce ieri în dar mi l-ai dăruit,
E nepătat căci sufletul e infinit.

———————————

Claudia BOTA

22 aprilie 2019