Emilia POENARIU SERAFIN: Ridică-te Mărite!

Ridică-te Mărite !

 

Ridică-te din raclă, Mărite, os domnesc,
Moldova-i ruptă-n două și trage greu la jug
Din ochi scântei și lacrimi, ca flăcările-n rug,
Ridică-te o vreme, că-i clipa să-ți vorbesc.

Ridică-te Mărite, că Nistru-i rupt de țară
Și glia e pârloagă, din Tisa la Fierbinți,
Pe drum e buruiana, cât casa la părinți,
Și nu-i mai văd scăparea și trage să mă doară.

Ridică-te Mărite, pe veci, Stefan cel Mare
Că sabia ta sfântă, pierdută-i bir la turci,
Și limba ta străbună în care-ai să te-ncurci,
Iar caii-n abatoare, pe cine zbori calare ?

Ridică-te Mărite, rogu-te cu ardoare,
Plăieșii tai sunt putrezi, mergând pe drumul drept
Bătând la porți străine, de-i prost ori înțelept
Ridică paloș Doamne, ce-l ții la cingătoare ?

Ridică-te din Putna, până mai sunt bărbați
Până pe fruntea lată, încă mai curge sânge,
Nu vezi că Țara arde ? Nu vezi cum muma plânge ?
Ridică-te Mărite, până mai verzi Carpați !

Mărite Voievod, hai, vezi în mănăstire
Au pus lacăt la poartă de nu poți să te rogi
Pe umbre-ți calcă unii și sute de milogi
Se vinde Cartea Sfântă, pe bani, spre mântuire .

Ridică-te Mărite și conjură Carpații,
Că glia și Moldova ,sunt toate ale tale
Și codrii grei, și munții, și apele-s vitale
Ridică-te Stefane și fă bărbați … bărbații !

———————————

Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN

Sibiu, mai, 2019

Imagine sursă Internet

Ioan PRISACIUC: Doar tu…

Nu sună ceasul, dară tu,
Îmi dai deșteptarea.
Te zvârcolești în visul meu,
Cătând un loc la pieptul meu..
Îți cauți alinarea!
Eu mă trezesc gândind apoi,
De am fi fost ,să fim în doi…
Îmbrățișați în noapte!
Oare ce vis m-ar mai trezi,
Până târziu în zori de zi…
Ar fi…o lungă noapte!
Nu aș visa atât de des,
Cât ești de minunată,
Ai fi căldura ce o simt,
Când peste noapte te cuprind..
În ale mele brațe!
Ai fi al inimii ecou,
Ce te vrea!Din nou,din nou..
Să-ți spună mii de șoapte.
Doar tu le știi!
Nu le auzi..iar eu le simt.
Ești vis de peste noapte.
Tu iartă-mă că m-am trezit…
Și te-am lăsat de-oparte!

——————————-

Ioan PRISACIUC

 

Gavril Iosif SINAI: tablou

culoarea vieții este
pe pânza sufletului
antrenată să intrige gândul
pentru
rostul cuibului în evoluția
aripilor
a sărutului cu cerul
din care se naște
zborul
ce vânează priviri
și trupuri ispășite de poveri

rostul meu la maternitate
al ploii peste ape
al poemului în alfabet
al lui Dumnezeu în carte.

despovărat
zbor
întrupat
însetat
cuvânt
rostit

s-au tipărit urmele iubirii
astfel
s-a născut prima carte

între coperți au gemut cuvintele
astfel
s-a ivit primul cititor

pentru încălzire s-au ars primele file
astfel
s-a format primul muritor

————————–——————

Gavril Iosif SINAI

18 mai 2019

Mariana Zorița TURDA: E prea târziu…mult prea târziu

E prea târziu…mult prea târziu

 

E prea târziu acum,
Să-mi cauți iubirea în același loc,
E prea târziu să îmi cobori
Și soarele și luna…
Și tot ce ai de preț,
E prea târziu !
E prea târziu să mă dezmierzi
În așternut de primăveri…
E prea târziu,
Mult prea târziu !
Nu vreau nici flori de lotus
Dăruite,cândva, pe la-nceput,
Nu vreau nici chipul tău
Privindu-mă tăcut…
Nu vreau nimic
E prea târziu să ne iubim !
Mult prea târziu !

————————–—————–

Mariana Zorița TURDA

17 mai 2019

Elena TUDOSA: Timiditate

Uneori mă trezesc în miez de noapte,
Cu privirea tăcută, rătăcită în tavan,
Mă gândesc și într-o clipă de timiditate,
Ce greu e să pot ca în brațe să te am.

 

Stau la sfat cu gândul pe muchia unei șoapte,
Doar cu el atât în taină pot să vorbesc,
Mă confrunt cu aceeași grea timiditate,
Și cât aș vrea să-ți spun că te iubesc.

 

,, Să îți sorb sărutul cu gust de cireșe coapte”,
Dac-ai ști tu cât de mult uneori îmi doresc,
La piept să te strâng cu aceeași timiditate,
Dar ești departe, doar în gânduri te întâlnesc.

Tu ce faci la ora când nu ai somn în noapte,
Mă iubești oare?… Cât de mult as vrea să știu,
Când te las,, să-ți fie dor”, într-o clipă de timiditate,
Pe-aripă de vis vino de-mi alină sufletul pustiu.

Rătăcesc, caut alinarea sufletului ce nu poate,
Să stingă fiorii dragostei atât de fierbinți,
Mă cufund în dorință, și-ntr-un moment de timiditate,
Vreau de dragul tău, să mă pierd în ochi-ți cuminți.

‘N taina nopții ascult tic-tacul inimii cum bate,
Mă înfioară teama că tu ai avea pe altcineva,
O lacrimă pe obraz într-un oftat plin de timiditate,
Cade ușor, îmi tresaltă de dorul tău inima.

Vino, te rog ucide-mi clipa tristă de timiditate,
Am atâta nevoie iubite de dragostea ta,
Uneori când mă trezesc în miez de noapte,
Mă ucide gândul depărtării că nu te pot avea.

——————————-

Elena TUDOSA

18 mai 2019

Sofia Doina GAVRILĂ: Singurătatea actorului

Singurătatea actorului

 

Îndelungi aplauze
cu reveniri pe scenă,
ovații, bisuri, ești rege
peste supușii spectatori,
în micul-marele univers
teatral, te simți un zeu ce are,
lumea întreagă, la picioare.
Cortina cade ca un fald
de rochie, ce acoperă o gleznă
fină, o clipă dezvelită, dar destul
să poată aprinde focul pasiunii.
Se sting luminile, una câte una,
în noapte, enigmatică doar luna
te însoțește, luminând tenebre,
și agățată-n felinarul de la colț,
surâde galben, batjocoritor,
înspre tine, trist, sărman actor…
Ce singur ai rămas, când luna
se ascunde, nici umbra nu te mai
însoțește, și ea a fugit hoțește…
O cameră întunecată, rece și goală
te așteaptă după atâta fală,
și nimeni nu-ți răspunde, la bună seara,
într-un colț cuminte, te așteaptă vioara,
să plângă cu tine… pe note de dor,
singurătatea… unui biet actor.

—————————–—–

Sofia Doina GAVRILĂ

18 mai 2019

Nela TALABĂ: Revelație la capăt de drum

REVELAȚIE LA CAPĂT DE DRUM

 

Erai mereu în urma mea.
Te vedeam
în oglinda retrovizoare.
Niciodatã nu ai reuşit sã mã depãşeşti.
Acum,
dacã bine mã gândesc,
cred cã nici nu ai vrut sã fii
în faţa mea
vreodatã.
Te vedeam în oglindã
cum îmi zâmbeai,
iar uneori fluturai o eşarfã
albastrã,
sã-mi atragi atenţia,
probabil,
la drumul din faţa mea
sau la pericolele
ce mã pândeau…
În mintea mea,
nu era decât beţia vitezei
şi gustul dulce-amar
al celui care e
în faţã
şi priveşte mereu în urma lui.

De mult timp nu te mai vãd
în oglinda retrovizoare.
De mult timp ai dispãrut
din raza mea vizualã.

Şi, când pãrea cã te-am uitat
definitiv,
când drumul meu aproape se-ncheiase,
o zguduiturã puternicã
m-a ameţit…
Când m-am trezit,
o mânã caldã fruntea-mi netezea
şi… te-am vãzut alãturi
zâmbitoare.
-Ce faci? te-am întrebat.
Unde ai fost pânã acum?
Unde ai dispãrut?
-De mult timp îţi stau alãturi.
De mult avem acelaşi drum,
acelaşi orizont,
dar tu, tu nu m-ai vãzut
pentru cã ai privit mereu
doar în oglinda retrovizoare…

—————————-

Nela TALABĂ

Galați

17 mai 2018

(Imagine sursa internet)

Valeriu CÎMPEANU: Versuri

Paradigma de pe urmă
 
Să sper n-are rost
c-aş mai fi cel ce-am fost
c-aş putea să zbor peste nori
c-aş putea topi şi ninsori
c-aş face să-nflorească Sahara
şi-aş înlocui iarna cu vara
Asta puteam s-o fac mai demult
când totul înflorea pe pământ
acum e prea târziu să mai fiu
cel ce n-am putut ca să fiu
mă mulţumesc doar să sper
că pământul acesta va fi şi prosper
şi poate rodi fără vre-un mister
pentru cei ce-l vor face să rodească
făcând cenuşa din el să-nflorească.
 

IOV NEVINDECAT

 

Azi-noapte mă visam glorios

Mi se-nchinau toți,preacuvioși,cinstiți și hoți

Jubilam ! Eram cineva !

Atâtea capete plecate de parcă erau trupuri decapitate

Doar unul ,unul singur,la capăt de drum stătea neaplecat

eram eu, Iov nevindecat …

 

UNDE EȘTI COPILĂRIE

 

Seara târziu, în chindie

mă întorceam cu vitele de la pășunat,

Balauri de praf și de fum

de prin vetre pluteau peste sat…

Unde ești copilărie…unde ai plecat…

Continue reading „Valeriu CÎMPEANU: Versuri”

Vasilica GRIGORAȘ: Lumina dimineții

LUMINA DIMINEȚII

 

ca o spumă incandescentă
pe coloana sonoră a răsăritului
lumina dimineții
molcom filtrată de rămurișul înalt
al arborilor împliniți
în seva mișcătoare a vieții
se revarsă fluviu
rotindu-se roiuri de fluturi
pe coama corolelor deschise
și mângâie verde aerul
cu un zâmbet de copil
clar și profund uimit
de nebunia anotimpului
cu părul de chihlimbar
gratulând cu vocea iubirii
în note de pianină
priveliștea primăvăratică
a unei fete cu eleganță de doamnă
în centrul ringul de dans

—————————–

Vasilica GROGORAȘ

Vaslui

17 mai 2019

Irina ALEXANDRESCU: Pescăruș într-o scoică!

Pescăruș într-o scoică !

 

am băgat de seamă că odată cu iubirea
dispare și dorul
de moarte
și în locul lui apare nimic…
inima se face pietriș la marginea mării
și se lasă bătută val după val


într-un colț , un pescăruș își cară
aripa
are ochii intredeschisi
ca și durerea mea…
îi pun corpul pe picioare
și merg așa !
vorbesc tare cu mine…
la un colț, o scoică plină de carne:
„hai, ia și tu o înghițitura
amărâtule ”
eu pun scoica
de post
în buzunarul
uitării !

——————————–

Irina ALEXANDRESCU

Craiova

17 mai 2019