Anca-Maria DAVID: Suntem muritori!

Suntem muritori!

 

Iubirea se retrage-n ninsori,
Ninge cu tăceri peste noi,
Închiriem zâmbete în piețele de flori
Și zâmbim pentru o vară cu ploi.

Ne-ntrebăm de ce nu mai suntem vii
Și alergăm în noapte la orele târzii,
Umblăm hai-hui prin viață
Cu sufletul rănit pe străzile pustii.

Pădurile se scutură-n ninsori,
Nici frunza nu mai e a noastră,
Credința o stârpim din fașă,
Uităm că suntem muritori.

———————————-

Anca-Maria DAVID

Simon JACK: Vertigofobie

între porțile unui rai vacant
își fac cuiburi berzele negre ale unui
vis furat din andromede
cubice,
laolaltă, îngeri cu nimburi sub forma
unor cozi de rândunele
orânduiesc văzduhul din aerul nerespirat
al himerelor cu gust de fruct
oprit,

înalt,
un orificiu nepătat făcut de monștrii
cu tiare,
lasă să pătrundă lumina licuricilor
din lună nouă,
astfel că ne putem vedea înverzite remuscări
pe gleznele înmuiate ale regretelor
ce ne sunt acum,
frica de-a zbura în amețeala
unui cer cu pentagrama inchiziției
in loc de curcubeie după ploaie…

————————–

Simon JACK

Israel

28 iunie 2019

Ioana CONDURARU: Femei vis

Femeie floare, femeie vis
Ce porți în brațe veșnicia,
Zâmbești chiar dacă ceru-i trist
Dăruind clipe divine,
Cu ochi petale de cais
Și iubiri diamantine.
Pășești cu gingășia clipei
Peste spinii vorbei triste,
Căci tu ești versul adorat,
Scris pe spații infinite.
Chiar dacă-ai fost pictura vremii
Sau poezia unui dor,
Nu te-a îngenuncheat mândria,
Pentru un vers nemuritor.
Ai strâns la sân copii suavi
Dăruind al vieții farmec,
Căci tu de fapt ești un roman,
Cuprinzând toată trăirea,
Ne punând la un cântar,
Câtă. îți este dăruirea.
Femeie vis, femeie floare
Născută dintr-un dor sublim,
Ești o gingașa sărbătoare
În astă lume în delir.

17-06-2018

———————————-

Ioana CONDURARU

Pictură- Daniel Gerhartz

Camelia BUZATU: Bărcuțe din hârtie

Eu pot face, dragule, din orice o poezie,
Chiar și dintr-o banală coală de hârtie.
Ai crede inițial că fac o barcă,
Cocoțată pe culmile Araratului ca o arcă.
Trebuie doar să cer Universului o ceașcă de timp pierdut,
Ce mi-a pus el sub frunte e sub formă de împrumut.
Știi și tu că eu nu din asta trăiesc,
Am tot repetat-o tuturor gândurilor pe care le întâlnesc.
Înțelegi tu, poezia pentru mine e ca și când m-aș așeza pe o bancă,
Și-n palmele vieții îmi așez ghiocul ca o țigancă,
Nu știu cum e la alții în piept, îngeri sau bestii
Dar eu când am timp de stat mă gândesc la chestii.
Și dacă trec prin perioada în care ochii vieții nu-mi plac,
Îmi iau umbra de zgardă și mă duc în parc.
Ah, ce norocoasă pot fi, să stau numai eu cu mine de mână,
Lângă Castelul de Apă care și-a întocmit dosarul de ruină!
Asta până vin pelerinii să-mi vorbească de Dumnezeu,
Ce să le spun, dacă nu mă cred, să ia telefonul meu!
Să vadă de câte ori l-am sunat și cred că-mi vor da dreptate,
Zeul are și el răspunsuri la rugăciuni limitate.
Acum chiar nu mai are deloc iertări în rețea,
Iar despre noroc ce să-ți spun, iubite, norocul e o cățea,
Împarte tuturor și nu chiar celor care merită pâine și pește,
Dar ce mă doare, ce mă apasă mult iar tu știi cum este,
E credința asta neroadă a mea că pot urzi din noi doi o poezie,
În care tu-mi dai mie în gură felii de viață unse cu fericire iar eu îți dau ție.

—————————-

Camelia BUZATU

28 iunie 2019

 

 

Elena VOLCINSCHI: Iubită doamnă

M-ai invitat la o cafea
Demult, la tine acasă…
Un fir suav de micșunea
Ți-am dat. Erai frumoasă!
Pe-o canapea de salcie pletoasă,
Stăteam cuminți; doar Tu și Eu.
Privirea își plimba voioasă
Unda de văz pe trupul tău.
Nesăbuita scaldă de dorinți
Mă risipea puțin, câte puțin
Și îmi fierbea ispita în ființă,
Cu chemări noi pe buze de satin.
……………………………………….
Mă-nvăluie dorința iar de tine,
Trezite dezmierdări mă înfior
Când întomnatele-ntrebări în sine
Descătușează-n mine vechiul dor…
În grații te adun și-n astă toamnă,
Îți mulțumesc pentru cafea …Iubită doamnă!

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

(Din vol. ,,Iubită doamnă’’, 2016)

 

Florin-Cezar CĂLIN: Hoţul tău de sentimente…

Hoţul tău de sentimente…

 

– Am ascuns sub haină vise … şi întregu-ţi Univers!,

(neştiind că într-o vară, dânsul, îmi va fi destin).

… şi că-n lumea ta de şoapte, mult eu nu mai am de mers,

… până-ţi voi găsi iubirea… saturată de venin.

 

Mi-ai împrospătat chemarea, ce de dor îmbătrânise,

… risipind macii speranţei … chiar în lanul de secară.

(iar când ploaia-ţi o să-l ude, rătăcindu-se prin vise),

… vei vedea cum nemurirea … te aşteptă-n prag de seară.

– Au pândit-o dintre muguri, fără greutatea fricii!,

(măcelari, copii de suflet, sau lănceri flămânzi de sânge).

… pentru a-şi urzi în taină, şansele … cu inamicii,

care n-au simţit că moartea, chiar destinul lor ajunge.

 

”- Iedera din piatra crucii nu mai creşte … se usucă!”,

… trandafiri atârnă-n bernă, ca cenuşa-n spuza fină.

– Toate li se par străine … toate li se par pe ducă!,

… când constată că nici viaţa, nu mai are rădăcină.

”- Nu ştiu leac pentru iertare şi nici lacrimă să spele!”,

… ochii ce-au uitat să vadă cum revin în stol cocorii.

frunţile pline de riduri … dar şi de păcate grele,

nu vor şti, chiar niciodată, când ne-au înflorit bujorii.

 

– De-asta ţi-am ascuns sub haină, visele din Univers!,

(neştiind că într-o vară … vor fi chiar evenimente).

… şi că-n lumea ta de şoapte, mult eu nu mai am de mers,

… până-mi voi afla destinul: – Hoţul tău de sentimente!

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

2 iulie 2019

Anatol COVALI: Nu mai mă tem

NU MAI MĂ TEM

 

Nu mai mă tem.Curajul ce mă-ndrumă
de la un timp pe ultimul drumeag
e vesel şi tot timpul pus pe glumă
dorind din răsputeri să-mi fie drag.

A alungat din mine-orice tristeţe
şi visurile mi le-a-ntinerit
spunându-mi că şi-adânca bătrâneţe
poate să aibă un superb zenit.

Orice durere ce-ar dori să scurme
în trup, dispare-atunci când îi zâmbesc,
fără să lase niciun fel de urme,
căci sub privirea mea se şterg firesc.

Am noi puteri şi alte perspective
de când mi-am făurit un alt destin
din care-am alungat orice derive
şi bucurii am semănat din plin.

Nu mai regret nimic. Cred cu tărie
că nu pot fi înfrânt, c-am să înving
şi că de-acum, şi-ajuns în veşnicie,
voi înflori mereu în loc să ning.

————————————–

Anatol COVALI

București

28 iunie 2019

Mircea Dorin ISTRATE: Versuri la început de Cuptor

OARE  ÎNȚELEGEM  LUMEA ?

 

Tot aștept a voastră minte, ca de curcă, atâtica,

Mucezită, râncezită, stafidiă, mai nimica,

De acum să se deștepte din prealunga ei visare

Să revină, cum îmi fost-a,  pe cărarea urcătoare.

 

Fiindcă noi suntem sămânță din a vremii începuturi,

Cei  dintâi Adami și Eve, așezați în aste luturi,

Puși de zeii ce pe-atuncea stăpâneau întins ceresc,

Să fim veșnicirea vieții, ăstui petic de lumesc.

 

Ni s-a dat să fim stăpânii la piciorul nost’ de  plai,

Ce lărgitu-l-am în timpuri fie-mi gura mea de rai,

Cu cerescul de de-asupra înroit de mândre stele,

Bogății sub aste luturi, să grijim mereu  de ele.

 

Că așa dacă vom face, lângă zei vom fi vecie

Și cu ei vom sta alături de avea-vom  vrednicie,

Că suntem a lor vlăstare și  din ei ne-am fost desprins ,

Noi pe luturi, ei  rămas-au sus în cerul  necuprins.

 

De-asta gândurile noastre tot tânjesc spre infinituri

Ce ascund cu grijă-n ele taine puse-n mii de mituri,

Iar a noastră-nțelepciune cercă-ntr-una a-nțelege

Care-i mersul lumii ăstei, și-ncotro de-acum ea merge.

 

Ce a fost ‘naintea lumii și-ncă cine a făcut-o?

Cine-o naște, cine-o crește și-ncă cine-a omorât-o

S-o re-nvie înc-odată din aceeași plămădeală,

Facă alta mai frumoasă,  mai ochioasă, mai de fală.

*

Când vom ști aste răspunsuri fi-vom una cu cei zei,

Iar la alții ce-s în urmă, noi  le fi-vom Dumnezei,

Pân-atunci mai este  vreme încă multă de trecut,

De-nvățat a lumii taine, că suntem doar la-nceput.

**

Când în nopții de feerie ochii voștri vă îndeamnă

Să priviți spre cele astre  fără frică,  fără teamă,

Să îmi știți că-n cele ceruri din tărâm dumnezeiesc

Undeva, nu știu  pe unde, alți doi ochi de-acol’ privesc.

 

Că în lumile de-asupra  înroite-n universuri,

Unde-s una peste alta încă  mii de-alte cerescuri,

Viața colcăie-nneștire  izvorâtă din genuni,

Ajungând să-mi facă astăzi, ne-nțelese, mari minuni.

 

Noi, pe globul ăst’ de tină, pentr-o clipă de mărire

Omorâm juma de lume ca să fim dumnezeire,

Și-apoi altu-n rând îmi vine să ajungă el în fală

Și așa de-o vreme-o ținem în război și-n pârjoleală.

 

 

Cum să fim așa alături de cei zei și dumnezei

Când aici, pe astă humă suntem hoți, nebuni, mișei?.

 

Cine să ne de-a pe mână o fărâmă din cea lume

Că-n vecii pe ea ne-om bate, pân’ nimic de-acol rămâne.

 

Suntem dar niște sălbatici pentru lumile de sus,

Niște inși ce-n fața lumii n-au nimic încă de spus,

Ne visăm a fi odată zei lumii celei noi,

Când în fapt suntem nimicuri, nesătui și-n toate goi.

 

Am uitat învățătura ce-am primit-o din ceresc

Să ne facem raiul nostru pe întregul pământesc,

Avem Legile  Frumoase  de la Hristul nost’ dintâi,

El, Zamolxes, ce le pus-a vieții noastre căpătâi.

 

Cât de ele ne ținut-am, fost-am drepți,  viteji și buni

Și la alții dați exeplu vremii celei din străbuni,

C-am știut că după morte fi-vom toți nemuritori

Și că-n ceruri doar dreptății noi rămâne-i-om datori.

 

A venit apoi Hristosul, să ne-nvețe că iubire

De o fi în tot și toate vindeca-va omenirea,

Și a Lui învățătură am uitat-o prea devreme

Că mereu păcatul dulce ne șoptește: ,, Nu te teme!”

 

Nu avem în noi voință să iertăm și să iubim

Viața, sfânta cea dreptate și în cinste să trăim,

Mai aproape n-i păcatul și mai dulce-a lui robire,

Ce-a avere și puterea ce îți fac aici mărire.

 

Avem mult până-nțelegem că doar spiritul ne-nalță

Și prin el doară trăi-vom luminoasă altă viață,

De-asta încă vom rămâne în  această tină rece,

Înădite timpuri multe, pân’ trufia ne va trece.

2.07.2019

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Versuri la început de Cuptor”

Liliana ROIBU: Șoapte de lumină (poeme)

Fântâna de gânduri

 

Păşesc pe tărâmul cuiburilor de şoapte

mă agăţ de frânghiile lumii, în noapte

scriu cu praful de stele în nuanţele universului

unesc cerul cu pământul în centrul nevăzutului

mâna domoală, iscusită, prinde sufletul vântului

contemplu cu ochii deschişi, la puterea cuvântului,

beau cu foc din nesecată fântână de gânduri –

mintea leapădă în pâlcuri, diafanele falduri

sădesc lăstari în glastra de la fereastra cerului

ud cu roua ochilor de alge, rădăcinile visului,

feresc tremurând, a iubirii de mătase voaluri

aprind felinarul pierdut pe albastre şi-nspumate valuri.

 

 

Ţine-mă-n inima ta!

 

Sub clar de lună se naşte misterul,

Zefirul din suflet se –mbracă în stele,

E scris să mă porţi în inima ta,

Cu tine îmi voi alina dragostea.

 

Lumea rece scânteiază cu priviri pierdute,

Universul împarte ale noastre albe gânduri,

Lumina vieţii se cerne-n culori,

Pe aripi de înger, respiră cântări.

 

Imagini catifelate, glăsuiesc tremurător,

În arzătoare patimi, inimile se frământă,

Bat la poarta vieţii imperialii crini

Ninşi din cer de plumb ce stă să cadă.

 

 

Visătorul meu cu gust de rai

 

Topeşte-mi ochii cu sărutul,

Visătorul meu cu gust de rai

Topeşte-mi sufletul cu atingerea

Umbră de argint cu mâini delicate.

 

Inima tresaltă la iubirea-ţi pătimaşă,

Asemeni scănteii, mă aprind şi mă sting;

În ţipăt de astru şi dulceaţă de stele

Mă fulgeri, spintecând trupul-amor.

 

Prin negurile minţii te strecori,

Pătrunzi prin geana de nori negrii,

Cu trăsnetele prin ramurile ninse de flori

Mijlocul fierbinte, îl înfăşori uşor.

 

Amarnic mă arde pântecul, pieptul mă doare,

În orbitele gândirii, îmbrăţişări se ţes,

În dezmierdări de flăcări, într-un frumos delir

Trăim iubind, imortalizaţi în aurit decor.

 

 

Frumoasă  ca Luna

 

Te îmbraci în voaluri lucii

Tu, rază ruptă din Lună

 

Jucăuşă te-ascunzi printre ramuri

Ca un sărut de buze însetate.

 

Nu-mi tulbura iubirea crudă

Eşti părticică aprinsă din mine

 

Ce sufletu-mi mistuie în flăcări

În căutarea braţelor divine.

 

 

S-aprindem cerul cu stele

 

S-aprindem cerul cu stele

Lumineze-n neagră noapte

Să înălţăm doruri grele

Pe-ale vântului dulci şoapte.

 

Ne-agăţăm de colţ de lună

În al lumii „lucii mreje”

Ne strecurăm împreună

Printre norii de „vârteje”.

 

Ne cearnă cerul iubirea

În stropi de ploaie pe pământ

Cu rozele fericirea

Aştearnă viaţa legământ.

 

 

Şoapte de lumină

 

Lumina-mi şopteşte

Din vârf de munte sur

Craiul din a mea poveste

A plecat iarăşi la drum.

 

Rătăcind cu luna plină

Se agaţă-n rug de mure

De dorul neînţeles

Se-adânceşte în pădure.

 

La izvor cu apă rece

Gândurile-şi limpezeşte

Trupu-i arde de dorinţă

Dragostea nu-i poate trece.

 

 

Flacăra lămpii aprinse

 

Ard odată cu flcăra lămpii aprinse,

Iubirea se oglindeşte în sufletul tău

Prin ploaia de tăcute amintiri încinse

Scriu cu foc pe cerul albastru, dorul greu.

 

Continue reading „Liliana ROIBU: Șoapte de lumină (poeme)”

Adrian BOTEZ: Crize de romantism nostalgic (poeme)

CRIZE  DE  ROMANTISM  NOSTALGIC

 

crize  – cu spume – de romantism nostalgic

nu are – unul dintre voi – antinevralgic ?

e-o seară presărată – prin păduri – cu inorogi

iar Catedrala-i Piramidă de Ologi…

 

…o  –  Valuri – înghiţiţi găluşca şi nisipul

să nu-i cruţaţi pe cei ce-şi uită slipul

în larg se-aprinde – vast – Congresul de Corăbii :

toţi Cavaleri-Matrozii poartă Săbii !

 

opriţi – în turnuri – ceasurile vieţii

culegeţi Ochii-nlăcrimaţi – din Mâlul Pieţii

…să nu vă prindă Sânziana dimineţii…

 

…Stele de Var se răstignesc Săgeţii

(…şi cad la pace cu boieri-bureţii…)

 

…de-a mai rămas vreun vreasc – Inima voastră

să-l ţină-aprins – la miezul nopţii – în fereastră…

***

 

VÂSLIŢI – VÂSLIŢI BOREALE-AURORE – FLĂCĂI

 

vâsliţi – vâsliţi boreale-aurore – flăcăi

aprige – apele-i îneacă pe răi

voi sunteţi Cavalerii Spânelor Valuri

voi sunteţi legătura-ntre Ieri  – Azi şi Mâinele : Maluri

 

voi – Cavalerii Nautici ai Apocalipsei

voi nicicând poposit-aţi în Scripturi de Profeţi

dar inima mea ştie unde cobolzii ascund Rana Lipsei

dar inima mea ştie : prin voi – spre Noi Dimineţi !

 

vâsliţi – vâsliţi cu temei – spulberând Finală Vâltoarea

vâsliţi :  înlănţuiţi de-orice ţărm – Asasin-Vânătoarea !

…va fi după Porunca voastră – şi-a Lui :

 

din lumea toată – rămâne-va un Grui…

…Crist îşi roteşte Crucea – o – Crucea Nimănui

căci dintr-o Mână Dreaptă – i-a fost ieşit un Cui…

***

 

 

 

ÎN  OGLINDA STRĂBUNĂ

 

doar păduchii – voma – îmi satură-azi privirea :

am şi uitat de când – în aştri – am fost citit Uimirea

…sinucideri şi crime au fost pe-aici  – sodom :

eu port cu mine – însă – înverşunat  – Chip de-Om

 

când voi vedea cum îngeri – cu limba scoasă – plouă

croi-voi  – pe ape înţelepte – senină Casă Nouă

când smoala isca-va – din paradis – cazane

mă voi pleca-ntru Cântec – deasupra-oricărei Rane…

 

pădurea fojgăieşte lumină de-Inorogi

pleacă genunchii-n plaiuri : Focului să te rogi

astfel Păstor-Hristosul va pogorî tot cerul

 

şi cei ce vor să moară simţi-vor numai gerul…

…nu pângări văpaia  – în toi de Vatră-Lună :

Chip de-Aur m-arăt  – iarăşi – în  Oglinda Străbună !

***

 

LUMII DOAR PĂRUIALA SE VEDE CĂ-I PRIEŞTE…

 

nu voi aştri prieteni – ci – doar – un strop de rouă

să vină zâne bune – făcând Fântână nouă…

nu strig – nu vă cutremur – sunt numai o petală

în Colierul Florii – deci – o Lumină-Egală

 

nu voi nici duşmănia să curgă în bulbuci :

Raze aştept să-mi plouă – curat – de la uluci…

e Sărbătoare-n mine – deci eu vă scriu o Carte

vă-mpărtăşesc şi Slova – de ea toţi s-aveţi parte

 

Continue reading „Adrian BOTEZ: Crize de romantism nostalgic (poeme)”