Fântâna de gânduri
Păşesc pe tărâmul cuiburilor de şoapte
mă agăţ de frânghiile lumii, în noapte
scriu cu praful de stele în nuanţele universului
unesc cerul cu pământul în centrul nevăzutului
mâna domoală, iscusită, prinde sufletul vântului
contemplu cu ochii deschişi, la puterea cuvântului,
beau cu foc din nesecată fântână de gânduri –
mintea leapădă în pâlcuri, diafanele falduri
sădesc lăstari în glastra de la fereastra cerului
ud cu roua ochilor de alge, rădăcinile visului,
feresc tremurând, a iubirii de mătase voaluri
aprind felinarul pierdut pe albastre şi-nspumate valuri.
Ţine-mă-n inima ta!
Sub clar de lună se naşte misterul,
Zefirul din suflet se –mbracă în stele,
E scris să mă porţi în inima ta,
Cu tine îmi voi alina dragostea.
Lumea rece scânteiază cu priviri pierdute,
Universul împarte ale noastre albe gânduri,
Lumina vieţii se cerne-n culori,
Pe aripi de înger, respiră cântări.
Imagini catifelate, glăsuiesc tremurător,
În arzătoare patimi, inimile se frământă,
Bat la poarta vieţii imperialii crini
Ninşi din cer de plumb ce stă să cadă.
Visătorul meu cu gust de rai
Topeşte-mi ochii cu sărutul,
Visătorul meu cu gust de rai
Topeşte-mi sufletul cu atingerea
Umbră de argint cu mâini delicate.
Inima tresaltă la iubirea-ţi pătimaşă,
Asemeni scănteii, mă aprind şi mă sting;
În ţipăt de astru şi dulceaţă de stele
Mă fulgeri, spintecând trupul-amor.
Prin negurile minţii te strecori,
Pătrunzi prin geana de nori negrii,
Cu trăsnetele prin ramurile ninse de flori
Mijlocul fierbinte, îl înfăşori uşor.
Amarnic mă arde pântecul, pieptul mă doare,
În orbitele gândirii, îmbrăţişări se ţes,
În dezmierdări de flăcări, într-un frumos delir
Trăim iubind, imortalizaţi în aurit decor.
Frumoasă ca Luna
Te îmbraci în voaluri lucii
Tu, rază ruptă din Lună
Jucăuşă te-ascunzi printre ramuri
Ca un sărut de buze însetate.
Nu-mi tulbura iubirea crudă
Eşti părticică aprinsă din mine
Ce sufletu-mi mistuie în flăcări
În căutarea braţelor divine.
S-aprindem cerul cu stele
S-aprindem cerul cu stele
Lumineze-n neagră noapte
Să înălţăm doruri grele
Pe-ale vântului dulci şoapte.
Ne-agăţăm de colţ de lună
În al lumii „lucii mreje”
Ne strecurăm împreună
Printre norii de „vârteje”.
Ne cearnă cerul iubirea
În stropi de ploaie pe pământ
Cu rozele fericirea
Aştearnă viaţa legământ.
Şoapte de lumină
Lumina-mi şopteşte
Din vârf de munte sur
Craiul din a mea poveste
A plecat iarăşi la drum.
Rătăcind cu luna plină
Se agaţă-n rug de mure
De dorul neînţeles
Se-adânceşte în pădure.
La izvor cu apă rece
Gândurile-şi limpezeşte
Trupu-i arde de dorinţă
Dragostea nu-i poate trece.
Flacăra lămpii aprinse
Ard odată cu flcăra lămpii aprinse,
Iubirea se oglindeşte în sufletul tău
Prin ploaia de tăcute amintiri încinse
Scriu cu foc pe cerul albastru, dorul greu.