Mugurel PUȘCAȘ: Vis de vară

Macii roşii ard spre zori,
Mă priveşti zâmbind cu şagă…
Gura-ţi dulce, ca o fragă,
Mă topeşte, dă fiori.

Ochii verzi mirific ard,
Trup de jar sfios mă-mbie…
Poate-i doar o amăgire
Noaptea ludă de smarald.

Peste noi prăvale cerul
Roi de stele, dor vernal,
Peisajul sideral
Îmi amplifică misterul.

Vis păgân, stelele salbă,
Nud, savoare de dulceaţă,
Te îmbie, te răsfaţă,
Să faci dragoste în iarbă.

Te privesc uimit, viril…
Vrei şi tu ! Nu-mi vine-a crede !…
Paradisul lin purcede,
Ne învăluie tiptil.

Ne dezmiardă-n puf de nori ,
Cu alinturi de lumină,
Decorând a vieţii tihnă
Cu ai dragostei fiori.

Obosiţi, flămânzi şi goi,
În amurgul dimineţii,
Nu vom da voie tristeţii,
Să pătrundă între noi.

Dulce-a nopţii feerie,
Cu miros de iarbă-ncinsă,
Va rămâne neatinsă,
Doar a noastră, pe vecie.

Te-am iubit atât de mult…
Amintiri zâmbesc cu şagă…
Îmi va fi de-a pururi dragă,
Vara noastră de demult.

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

Cultură fără frontiere. Câmpie a Moldovei iubite de Aleksandr Puşkin

Câmpie a Moldovei iubite

Câmpie-a Moscovei iubite

În care-n anii de-nfloriri

Pierdeam stingher atâtea clipe aurite,

Fără necazuri și-ngrădiri,

Tu ai văzut atunci vrăjmași țării mele,

În foc și-n sânge-ntinsul tău se mistuia,

Dar viața-mi n-am jertfit-o răzbunării grele

Ci-n van mânia-mi clocotea…

(1813)

––––––––––

Aleksandr Puşkin

Anatol COVALI: Belșug

BELŞUG

Nu ştiu ce pot culege mai întâi
din roadele ce m-au umplut deodată,
dacă din fruct să muşc sau să-l mângâi
sorbind mireasma lui aristocrată.

De-atât belşug nu am fost plin nicicând
şi parcă nu pot crede că-i aeve
tocmai acum când sunt aşa flămând
şi însetat de miezuri şi de seve.

Ce dar sublim mi s-a trimis târziu,
sau poate că devreme totuşi este,
căci nu mă îndoiesc că pot să fiu
cuceritor de slăvi, stăpân de creste.

Uimit mă uit în jur şi nu-nţeleg
cum de-am rodit mirifica grădină
din care lacom, zi de zi, culeg
aceste roade pline de lumină.

Nu !… Nu poate fi vis şi nici miraj
atâta timp cât ramurile pline
se-ntrec să dea mereu câte-un mesaj
pentru-mplinirea ce cântând revine.

————————————–

Anatol COVALI

București

3 iulie 2019

Tamara Tomiris GORINCIOI: Supra timp

Supra timp

M-a legănat in vis un înger, avea ochii trişti şi mari

M-a legănat vântul albastru şi cerul de mărgăritar.

Mă aşteptai să vin pe câmpul cu maci în rouă, înfioraţi,

Te-aşteptam să vii cu luna, cu trandafiri însângeraţi.

Lumina pală a nopţii blânde e o scrisoare de iubire,

Cântecul îngerului trist îmi sună-n gând ca o psaltire.

S-au scuturat de ploaie macii pe câmpul secerat,

Şi trandafirii mei din lună în sfere au străfulgerat.

În nopţile adânci cu stele mă leagănă îngerul albastru

Şi aura lui caldă, pură, îmi luminează la fereastră.

Din luna clară şi supremă se scutur macii ca de taină,

Cu unicorni din supra timp, gonind cu visele în coamă.

———————————-

Tamara Tomiris GORINCIOI

Chișinău, Republica Moldova

4 iulie 2019

Anatol COVALI: Iubirea n-are margini

Iubirea n-are margini

Iubirea n-are margini, ea e ca Dumnezeu
croită din acelaşi tulburător mereu.

În splendida-i lumină,
întotdeauna lină

pătrunde câteodată, timid, sufletul meu.

Atunci devin un altul,
căci simt în trup Înaltul

şi-Adâncul ce a toate şi-n toate e nucleu,

iar sufletu-mi vibrează
când rază după rază

se ţes ca să devină în mine curcubeu.

În orişice iubire
e-un strop de nemurire

atunci când dăruirea ajunge-n apogeu.

.
De-aceea simt azi cum e
schimbată a mea lume

când dau doar de iubire pe ultimu-mi traseu.

————————————–

Anatol COVALI

București

2 iulie 2019

Corneliu NEAGU: Apusul

APUSUL

La poala codrului aflat în faţă

măceșii care-abia au înflorit

sub adieri fecunde se răsfaţă

cu crengile plutind în asfințit.

Surprinsă de plăcuta adiere,

cu frunzele făcute evantai,

pădurea cântă ode de-nviere

apusului ce trece peste plai.

Copacii-adună ultimele raze,

cu ramurile-ntinse către cer,

din frunze cad mirifice topaze

pe tufele cuprinse de mister.

Sfârşitul zilei parcă te îmbată

cu liniștea adâncă ce coboară

din soarele rămas numai o pată

pe marginile boltei ca de ceară.

Te strâng înfrigurată lângă mine,

cu trupul să te apăr de năluci,

iar tu obrajii-n palme mi-i apuci

şi mă săruţi adânc printre suspine.

———————————————–

Corneliu NEAGU

4 iulie 2019

Anna-Nora ROTARU: De vorbă cu mine însămi

DE VORBĂ CU MINE ÎNSĂMI …

La fereastra sufletului, pe pervazu-i mă așez,
Punându-mi gânditoare fel de fel de întrebări…
Încerc răspunsurile să le găsesc cu al meu crez,
Oricât să coste adevărul, nu încerc să îl fardez,
În minte căutându-l, chiar pe nestiutele cărări,
Fără denaturări, răscumpărări…

Mă-ntreb: cum de trăiesc simțind ades că nu exist ?
Pășind, cum merg ca racul înapoi sau stau pe loc ?
De ce-n hohote râd, când totu-mi pare tern și trist ?
Când cuțitu-nfipt mă doare, de ce mai mult persist ?
De ce nu-mi retrag mâna ci, mai vârtos o bag în foc ?
Zău, că nu mă înțeleg deloc…

Cum pot să vă vorbesc, dacă nu vreau să m-ascult ?
Dar voi de ce-mi vorbiți, când m-am săturat s-aud ?
Cu fărâme mă hrănesc, de ce să dau vouă mai mult ?
De ce-mi impuneți voia, când mintea-mi are al ei cult,
La care mă încred, de-oi fi nebun, romanticul zălud ?
Adevărul caut numai, chiar de-i crud…

Cum mă fură visul, când am ochi deschis și-s treaz ?
Ce pot oare să visez, când speranțele-au murit ?
De ce-opresc lacrima și râd, la dureri și la necaz ?
De ce pasu-mi domolesc, când vrând ca un cal breaz,
Să-mi crească aripi și să zbor, pe tărâm nețărmurit
Rămân, ca un nătâng, înmărmurit ?

De ce mă tem de umbra-mi, inima bătând în ropot ?
De ce vocea o sugrum, când mă-neacă răzvrătirea
Și auzul vând să sparg, iese geamăt mut și șopot ?
Simțăminte, de ce-alung, când în mine bate-a clopot ?
De ce ura mi-o impuneți, când nu-mi place uneltirea,
Dorind iubirea-n lume și-ocrotirea ?

Întrebări… răspunsurile mi-au secat și-s obosită…
În juru-mi lumea-i curioasă și privește indiscretă…
Visarea mi-am ascuns-o, pe-undeva îmi stă dosită,
Mi-e sete de o altfel viață, dornică-s și hămesită,
Dar, cerând destinului s-arate calea mea, secretă,
A zis că pe frunte-i scrisă și… regretă…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

2 iulie 2019

Silvia BODEA SĂLĂJAN: Oglinzi

(părinților mei)

…Și niciodată sărbătorile n-au mai fost la fel…

Din nou e-o sărbătoare fără voi

Din nou nu știu cum aș putea să spun

De ce când curge bucuria-n toate

Voi sunteți doar o poză-ntr-un album

Privesc în urma ce păstrează clipa

Într-o oglindă tăinuită-n dor

Și din paharul vostru vinul rece

Înalță arc viclean de vânător

Râdeați că soarta vă privește drept

Și viața clocotea în voi cascadă

Vă simțeați ocrotiți de îngeri poate

Crezând că steaua voastră n-o să cadă

Dar zâmbetul se stinge acum departe

Ecoul moare prin păduri pustii

În nopțile când ninge la fereastră

Vă mai aștept crezând că veți veni

———————————

Silvia BODEA SĂLĂJAN

3 iulie 2019

Anatol COVALI: Nu-mi aparţin

Nu-mi aparţin

Nu-mi aparţin. Creez o poezie
şi-mi pare c-am compus o simfonie.

Fac ceva nou
şi-l văd ca pe-un tablou

din cea mai preţioasă galerie.

Mă risipesc
întruna c-un firesc

ce pare alint tandru când adie,

pentru că vreau
ca din surplus să dau,

să nu-mi rămână totul numai mie.

Pictez pe dor
şi bucium în major

cu o nemărginită dărnicie

ce nu-i al meu,
dar ce-am simţit mereu

c-ar fi putut, de-aş fi dorit, să fie.

Şi-ncet, încet
vă dau un nou poet

care cântând se crede ciocârlie.

————————————–

Anatol COVALI

București

1 iulie 2019

Irina-Cristina ŢENU: Altundeva

Altundeva un chip își dezvăluie frământările

În oglinda ce-și ascunde trăirile.

Altundeva ramuri de vise

Trosnesc în focul pasiunii nestinse.

Altundeva o secundă căzută în uitare

Se oprește-n inimă, iubind fără ezitare.

Altundeva într-o euforie de clipe

Gândul se roagă la iubirea ce-l corupe.

Altundeva prin văzduhul ce-și scutură trupul ,

Timpul, măiastra pasăre a vieții, survolează cerul

În căutarea păcii divine.

Altundeva cerul îmbracă multicolorul veșmânt,

Curcubeul răsare să șteargă lacrima unui cuvânt

Nerostit, dar prezent în divina picătură de ploaie.

Altundeva e o liniște ce-nvăluie misterul albastru,

Stelele se prind în horă în jurul mândrului astru.

Aici, în suflet, ești doar TU,

Amintirea unei șoapte ce așteaptă

Într-o călimară să scrie iară

Povestea de catifea de odinioară.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

2 iulie 2019