APUSUL
La poala codrului aflat în faţă
măceșii care-abia au înflorit
sub adieri fecunde se răsfaţă
cu crengile plutind în asfințit.
Surprinsă de plăcuta adiere,
cu frunzele făcute evantai,
pădurea cântă ode de-nviere
apusului ce trece peste plai.
Copacii-adună ultimele raze,
cu ramurile-ntinse către cer,
din frunze cad mirifice topaze
pe tufele cuprinse de mister.
Sfârşitul zilei parcă te îmbată
cu liniștea adâncă ce coboară
din soarele rămas numai o pată
pe marginile boltei ca de ceară.
Te strâng înfrigurată lângă mine,
cu trupul să te apăr de năluci,
iar tu obrajii-n palme mi-i apuci
şi mă săruţi adânc printre suspine.
———————————————–
Corneliu NEAGU
4 iulie 2019