Marilena DUMITRESCU: Poesis

Misterul nopţii

Mireasma florilor de tei

Îmbracă visul cristalin,

Hoinar păşea mândru pe-alei

Amurgul, cu jalba-n destin!

Iubirea se-nalţă la cer

Emoţiile se-nteţesc

Mirajul stelelor, mister

Şi graiul dulce omenesc…

Norii lipsesc din peisaj,

Elanul lor s-a disipat,

Senin e cerul, un miraj,

Cu stelele e îmbrăcat!

Un paj la cotă stă atent

Privind mândra semilună,

O stea cu coadă, un torent

Eu sunt cometa,vrea să spună!

Tot Universul este treaz,

Noian de vise se deschid,

Anină globuri de topaz

Trasâd trasee ca un ghid!

Iureşul nopţii se cerne,

Oracole se scriu pe cer,

Norii se transformă-n perne,

Alai celest, e un mister

Lucefărul e în eter!

Ani pierduţi

Privesc tristă printre ramuri

Anii ce s-au dus ca vântul,

Au trecut prin mii de valuri

Şi-au cutremurat pământul!

Au ţesut cu fir de aur

Viaţă, trup ca-ntr-o poveste,

S-a uitat, un fir de laur

Ce s-a rupt şi nu mai este!

Viaţa s-a clădit cu trudă,

Nopţile sunt albe, multe…

Continue reading „Marilena DUMITRESCU: Poesis” →

Corneliu NEAGU: Străina

STRĂINA

Străina apărută-n prag aseară

se întorcea fără bagaj din gară.

Privind spre ea, când a intrat în casă,

părea o umbra din trecut rămasă

pe dorul meu, răpus de insomnie,

orfan pribeag pe zorii-n agonie.

M-a dojenit că-o răscolesc cu gândul,

că, nedormit, pierd nopțile de-a rândul,

iar ea, gonită-n fiecare seară,

își caută un adăpost pe-afară,

iar către zori, când oboseala frânge,

sunt încă prins în cugetări nătânge,

cu gânduri sumbre, care o apasă,

că nici nu-i vine să se întoarcă-acasă.

Eu ascultând dojana ei ostilă,

mi se părea că-mi cântă o sibilă

pe notele nescrise dintr-o dramă

ce în lăuntrul meu adânc mă cheamă…

Atunci, privind Străina, încă-odată,

vedeam chiar Tinereţea mea furată!…

———————————————–

Corneliu NEAGU

9 iulie 2019

Ileana VLĂDUȘEL: Poeme

Noaptea aceea

Noaptea aceea

Înflorind în fereastră

Nu o mai văd.

Simt cum se crapă

Pereții cerului

Și cad

Resturi de stele stinse

Și lumina plânsă din ele

Sfâșie drumul

Pe care odată venea la noi

Iubirea.

Tresar!

Simt cum cad lacrimile cerului

Spart

Și aud

Geamătul nopții căzute

Peste fantoma unei iubiri

Apuse…

05.06.2019

Naufragiu

Corabia a rămas fără catarg.

Somnul marinarilor

a aruncat-o în larg.

Zorii sunt departe..

Continue reading „Ileana VLĂDUȘEL: Poeme” →

Florin-Cezar CĂLIN: Scâncetul de nai al eternităţii…

Scâncetul de nai al eternităţii…

– Mi se vestejesc pe gene, lacrimile, când n-ajungi!,

(să le-aduni, în a ta palmă, sau din ochiul meu sticlos).

”- Rămân urme pe obraz! – Şi cu greu ai să alungi!”,

… un oftat … ce-n permanenţă, simte că e păcătos.

– Ce să-ţi spun despre destine? – Parcă-s scâncete de nai!,

… fructul lacrimei ce plânge … florile dospind a măr.

(un alcov al conştiintei, în prezentul … ”îmi erai”),

… sau chiar temple, nesculptate, în cumplitul adevăr.

Emigrăm prin fantezii, chiar orfani de loc şi nume,

(fiindcă-n legea firii noastre … visele ni le călcăm).

… în picioarele durerii … făurită de o lume,

… mutilată de credinţă, dar pe care o răbdăm.

– Ne retragem la soroc … şi miraculos spre cer!,

… în culori orfanizate, chiar de sevele străbune.

”- Pe obraji, reinstalăm lacrimia, ca giuvaer!”,

… care-n scâncetul de nai, visul nostru, descompune.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

8 iulie 2019

Adelina FLEVA: salcâmul nostru mamă înflorește (poeme)

coseşte Doamne iarba de pe mine

zi ca şi ieri ocnaş mă simt încarcerat în viaţă

mai am de ispăşit pedeapsa încă

şi car în transparenta mea făptură

o suferinţă dulce ca un izvor zidit în stâncă

şi pleava mi-e deasupra Sfinte Doamne

i-ajung pe undeva la subsuoară

mi-s pletele murdare de păcate

un schit sunt de sudalme şi ocară

şi-aş vrea să mor o candelă curată

să-mi lumineze ultima suflare

Tu iartă-mă de viaţă pentru mine

doar viermii mai au trainică valoare

(aşteaptă viermii trufandale Doamne

probabil le amiroase a pucioasă

dar viaţa mea ruină încă vie

palpită jalnic pe sub haina roasă)

trăsnet cu miros de cer si alge

dezbracă-mă de umbra ta reîntrupată

în trăsnet cu miros de cer şi alge

îmi explodează venele la tâmple

şi nu mai simt în mine nici maluri nici catarge

(eu te voi alăpta cu fericire nesihastră

lângă altarul unui nuc cu frunze roze

să-ţi pară îndoielile de-acuma

că sunt doar veritabile neopsihoze)

dar strânge-mă la piept cu disperare

mi-e aşteptarea carne însetată

te rog frumos să stingi şi-apoi să laşi lumina dreaptă

să nu observi că sunt fecioară într-o femeie măritată

creşte un copac în mine Continue reading „Adelina FLEVA: salcâmul nostru mamă înflorește (poeme)” →

Anatol COVALI: Rod

ROD

Nu mai trăiesc de mult în amintire.
De ce să rătăcesc pe vechi cărări,
când am în faţă-un drum şi o menire
ce au în ele minunate zări ?

Unii la vârsta mea dau ortul popii
sau rătăcesc prin resemnări haihui,
pe când eu de-al meu pisc încet m-apropii
şi chiui când pe stânci voios mă sui.

Ştiu că aceste gânduri vă par stranii
şi vă-ndoiţi că pot într-adevăr
să-mi port fără să-mi pese-n spate anii
luându-le tot zbuciumu-n răspăr.

Dar tinereţea ce o simt în sânge
îmi dă necontenit acest curaj.
În inimă tristeţea nu mai plânge,
iar sufletul meu zburdă ca un paj.

Privesc spre viitor, clipă de clipă,
şi sunt convins că ce mi-a mai rămas
nu va mai fi, cât voi trăi, risipă,
ci rod bogat ce-n dar am să vi-l las !

————————————–

Anatol COVALI

București

8 iulie 2019

Emilia AMARIEI: Poesis

Vise aptere

Trecut retezat de topoare

Și vise căzute-n dizgrații,

Amestec de plâns și stupoare

Ce cad secerând generații

Arsură de flăcări dușmane

Surzenii greșit moștenite

Creând apocrife umane

Și neamuri căderii menite.

Stupoare, declin, inversare,

Valori care mor ignorate,

În toate mai trebuie sare

Și toate se cer colorate.

Prezentul a prins mucegaiuri,

Umbrit de sisteme mizere,

Ne bântuie dozeri prin raiuri,

Iar visele noastre-s aptere.

Nu așa se moare…

Nimeni să nu plângă! Am plecat, de-o vreme,

Dar n-am fost prezentă nici la moartea mea!

Dispărând răpită de furtuni extreme,

În prohodul lumii care pătimea…

Continue reading „Emilia AMARIEI: Poesis” →

Anatol COVALI: Vine

VINE

Vine iubirea şi mă întreabă
cu glas de înger, blând, cristalin:
De ce e-n tine atâta grabă
când parcurgi drumul dat de destin?

Vine speranţa zâmbind şi-mi spune
cu şoapte care sirene par:
Crede în mine şi o minune
plină de farmec îţi dau în dar.

Vine-mplinirea să îmi alinte
visuri şi gânduri, în timp ce-ascult
săgeţi albastre vibrând în ţinte
şi promiţându-mi un nou tumult.

Vine dorinţa, mă ia de mână
şi dăm o raită prin zbor voios,
ea preschimbată-n superbă zână,
eu părând umbra lui Făt-Frumos.

————————————–

Anatol COVALI

București

7 iulie 2019

Simon JACK: Poem asumat

liniștea, un michelangello al necuvintelor
rostite prea devreme-n nerostire
și zgomotul,
pedofilul copiilor ce încă n-au învățat
a vorbi, gângurit în litera ,,a”,
împărăția consoanelor adjectivate
într-amândouă
și liniște și zgomot, ca un burlan
de primit potopuri de conjuncții inventate,

ști,
uneori definițiile sunt un soi de nefel
cum ar fi o barcă veche uitată de valuri
dar cu atât de mult cer în ea,

și
iubirea noastră, un cub rubik imens,
între stabilopozii unui capăt incert
de mare,
hai să-l dezlegăm cu patru mâini
câte două pentru fiecare răsărit înecat
în fluxuri ce nu știu a uda,

între liniște si zgomot
doar…o răcoare!

————————–

Simon JACK

Israel

8 iulie 2019

Mugurel PUȘCAȘ: Izgoniți din paradis

L-am întrebat pe Dumnezeu
– De unde-i, Doamne-n, lume rău ?
– Nu de la mine ! Pe cuvânt !
Îmi zise moșu-n alb veșmânt !

– Există Unul cu corniţe,
Ce vă deschide mici uşiţe,
Cum aţi intrat, cum v-a halit !
Spuse moșneagul, mucalit.

– Era un pom cu mere-n Rai,
N-ai ascultat de sfântu-mi grai,
Cu Eva ai păcătuit…
Din paradis v-am izgonit !

– Serios, bătrâne, pentr-un fruct,
De Edenul divin ne-ai rupt ?
Ne-ai dat pe mâna Celui Rău !
Zău, nu te bate Dumnezeu ?

S-a prăpădit moşul de râs !
– Ce Demiurg, din ce abis ?
Sunt unic, doar… Stăpân ceresc !
Eu pot ierta, eu pedepsesc.

– Stai liniştit, bătrâne, Sus,
( Tu eşti etern, voi fi apus… )
La Tine voi veni cândva
Dar până atuncea, haide… Pa !

– Iar de vei repeta, zelos,
Să mă încerci cu Cel de Jos,
Din măr, aşişderi, voi muşca,
Ca să o am pe Eva Mea.

( 07. 07. 2019, Reghin, din viitorul volum, ” Lutul de aur ” )

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin