Categorie: Poezie

Nastasica POPA: Cuprins de slăbiciune

Am încercat să aflu suprema-nțelepciune
Și-am întrebat destinul:-Ce este Karma-n lume?
De unde vine vântul? Și-n valuri de ce-s spume?
Mi-am aplecat cuvântul… apoi, în rugăciune.

Îi mai aștept răspunsul, ca pentru mântuire,
Ascult glasul de harpă, o treaptă către ceruri,
O mantră-mi răscolește fiori în trup și geruri,
Iar gându-mi se așează ca într-o rostuire.

-De ai sufletul țăndări și ai pierdut în viață,
Încearcă să zidești în jurul tău ogradă!
Nu te lăsa purtată de-a vorbelor, șaradă
Că din bucăți de cioburi vei deveni paiață.

Fii soare după ploaie și mângâiere-n lacrimi,
Lumină peste zare și dragoste și pace,
Împarte fericirea din curcubeu, ce zace
Și-alungă-n hăuri, moartea cu ale sale datini.

Cum râurile toate se-adună din izvoare,
Își fac în munți cărare și-alunecă la vale
Până spre mal de mare, par glasuri de cavale,
Străbat dealuri și șesuri, prin verde crud…covoare.

Sărut-apoi o rază, ca pentru plecăciune,
Se-amestecă cu marea, izbind din greu talazul
Înverșunat de vreme, își caută izlazul
Să mângâie pământul, cuprins de slăbiciune.

*caval-fluier mare ciobănesc, din lemn de paltin sau alun
*paiață-ridicol, lipsit de personalitate
*șaradă-enigmă, mister, secret, taină

——————————-

Nastasica POPA

10 iulie 2019

Anatol COVALI: Răzvrătire

Răzvrătire

 

N-au mai ars la urmă stelele făclii,
n-au cântat deasupra-mi păsărele mii

fiindcă n-am răbdat
să fiu aruncat

de pe-o stâncă neagră către văi pustii.

Pe-un picior de plai,
pe-o gură de rai

de atunci în pace am putut doini,

iar iubita mea
la stână venea

cu merinde-n traistă şi spre-a ne iubi.

Port şi-acum cu drag
mândrul meu baltag

care la răscrucea drumului păli,

şi-am lăsat neşters
sângele pervers

care pentru moarte cândva clocoti,

spre a şti că sunt
blând, dar devin crunt

cu cei care-n spate-mi urzesc mişelii.

————————————–

Anatol COVALI

București

9 iulie 2019

Ioana CONDURARU: Nu-mi doresc nimic

Nu-mi doresc nimic

 

Las acestă fericire să se piardă pe alei,
Nu mai are rost o clipă de iluzii și scântei,
Că stau stinse în cenușa unei șoapte nerostite,
Și un rost nu văd să aibă, clipele ce-s risipite.

Neîncrezător mă tulburi punând totul în balanță
Și iubirea și regretul care ți-au zâmbit pe față,
Iar de-ți dăruiasc dovada dragostei fără cusur,
Cauți grabnic doară sfada fără adevărul pur.

Are rost atâta zbucium? Te întreb fără vre-un scop,
Vreau să știu dacă iubirea e pusă la stetoscop,
Pentru a fi controlată dacă s-a îmbolnăvit,
Luând vre-un microb din viața care ne-a caterisit.

Dar mai bine tac privind, zborul gândurilor toate,
Către altă fericire și pe cărărui de noapte,
Că nu vreau ca răsăritul să suspine pe alei,
Când tu rătăcit vei spune: ,, Iluzii încă mai vrei?”

Nu-mi doresc nimic, mai bine las al zorilor fantasmă,
Să-mi redea aceași clipă de iubire pământescă
Și de-a fi să îmi duci dorul, te aștept lângă salcâm,
Cu aceeași adorare de-a iubi ca pân-acum.

———————————-

Ioana CONDURARU

10 iulie 2019

Foto -Sursa internet

Simon JACK: Abstract matinal

El Greco pictează-n tufe de ambrozii
cu cercei,
cad din merii de pe coaste corifei
cu aripi albe, se aud nemărginiri
cum trec lutului năpastă toți ciobanii
se închină obosiți de transhumanță
la o liniște din miei,

merg pe drum toiaguri triste
fără sprijin, fără mâini,
ne lipsesc magi de lumină să le facă
câini de pază la albitul morilor,
două iele rătăcite de pădurea unui post
stau nevrednice-n pământul
ce suspină-n avantpost,

lung se tremură o astră pe o boltă
cu arțari, un luceafăr cât o grimă
in suișul norilor, cade amăgit de-o vină
intre care cu pridvor,
Belzebut gol de-noptare se ascunde
intr-un soclu rezemat doar de statui,
eu îmi fac din vară toamna
ce-o să-mi plouă din gutui.

————————–

Simon JACK

Israel

10 iulie 2019

Cristian Gabriel VULPOIU: Tu fulg de Rai

TU FULG DE RAI

 


Tu fulg de cer, din răsărit de soare,
Ți-așează ale tale raze pe ai mei genunchi
Să privesc prin fereastra de lacrimă în culoare
Ramura de păcate dintr-al luminii trunchi.

Tu fulg de rai ce mi te-ascunzi dincolo de nori,
Te doinesc heruvimi pe diafane lire în amurg
Pe șevaletul inimii te pictează asfințitul în culori
Precum cuvintele în călimară din ceruri stele curg.

Precum un fulg te biciuie ispita mării,
În clipa de alb a valurilor ce-și săvârșesc sentința
Îți împletesc cununi din azuriul zării
Din pergole de lumină și de vise-ți voie făuri velința.

Iubita mea ce strălucești de dincolo de soare,
Un fulg de nea în noaptea muribundă
Mă-nchin doar ție când versul zorilor mă doare
Și precum o fecioară, luna , în profunzimi se afundă.

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

10 iulie 2019

Vasile LUNGEANU: aproape frate

în fiecare câine de companie
se ascunde spiritul unui lup
care îi tulbură visurile
și îl poartă hai-hui în negru de codru
pe urmele vânatului sângerat

pe tărâmul ancestralului
când haita gonea cerbul trufaș
omul era doar un
pierdut al întunericului
pe cearcăna unei pale
de vânt rătăcit

dar astăzi noi doi
suntem prieteni nedespărțiți.
căci n-aș putea trăi, da, n-aș putea
nici măcar o clipă fără să te știu aproape
tu, un ghemotoc de blană umedă
cu miros de iubire necondiționată
ce îmi alungă supărarea
cu un lătrat și un salt jucăuș,
amuzant și ghiduș.

—————————-

Vasile LUNGEANU

10 iulie 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: La turnul cu ceas – Nostalgie

NOSTALGIE

 

Îmi amintesc
Orașul de odinioară
parfumul violetelor
în amurgul de vară
când Turnul ceasornicului
își flutura catargul ostenit
de prea multe amintiri.
Copilăria mea năvalnică
privea din spatele
cadranului aburit
în foșnetul stelelor
ce-mi luminau tâmplele.
Nici nu știu
când am trecut dincolo
risipindu-mă
în umbrele copacilor,
pipăind viața
cu degetele abia înflorite.

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

 

Simon JACK: Ce mult aș fi vrut!…

Ce mult aș fi vrut să iau cerului ora
când face cruci peste înălțați,
să fac zborul marame pe frunți deocheate
de prea înalt, să trec snobi de lumină
chiliilor sumbre când clopote bat
în morți învățați,
scripturi opaline ard candelelor triste
ce mult aș fi vrut să bat toaca
în fald,
să treier cu mine tot visul cu tine
în iarba călcării ce-am smuls-o din ape,
ne pică tot vântul ce bate a goană
pe umerii clipei rostită-n plumbar,
suntem doi inorogi frustrați de balade
cu cornul pe inimi ce bat selenar,
ne știm din povești narate-n argila
ce-ascunde în lespezi un basm
fără dar,
ce mult aș fi vrut să pun hoitului suflet
mai fie un pic zburdalnic în timp,
ce mult aș fi vrut s-aleg dintr-un eden
doi purici și-un șarpe,
pe-un rod de nimic.

————————–

Simon JACK

Israel

9 iulie 2019

Ileana VLĂDUȘEL: Scrie, poetule!

Scrie, poetule,

poate într-o bună zi,

poemele  tale vor înverzi

peste inima cititorului, beată

de emoția din cuvintele tale revărsată!

 

Mâna ta,

jertfă pe altarul filei îngălbenite,

Plânsul ei îl va transforma

iar și iar în cuvinte

ce vor rămâne hotar, despărțind dulcele de amar.

 

Peste anodinul din zile,

Construiește poetule, punți din hârtie

să calce piciorul, să treacă,

peste amurgul gândului

lumina să cadă.

 

Mănunchi de litere moarte,

podele pe gând,

lasă-ți poetule inima

să curgă în plâns

și să crească în verde, poem  anotimp!

 

Scrie, poetule,

pentru mine și pentru mâine!

Cine știe dacă jertfa inimii tale va fi în zadar

Sau sângele tău se va transfera prin har,

Peste inima plânsă și atinsă, ca dar.

 

Cuvântul curge plin de emoție prin sânge.

Scrie, poetule, peste retină

Cuvinte-lumină

Ce vor renaște pe buzele noastre,

Modelate în harpe!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

9 iulie 2019