.. Sânziene, câmpi de stele, firul arde în rugină, numai tu îmi ești lumină,
Sânziană, fată -rouă înflorită sub stele ,
stâncile îți știu cântecul,
păsări, fluvii de azur, ploile aduc,
între crengile de stele aud cântecul de cuc, spini înflorind cunună ,cărui trup de mă închină?

stâncile se clatină,
liniștiți copaci se apleacă în genunchi, recunoscându-ți pașii,
ierburile nesfârșite pod îți implătesc,
fir de nisip ce ne desparte,
ce strălucește când nopțile vin!
floare de păsări, aripi spulberate,
cuibul mâinilor tale,
trecute cântece se întorc în fluierele vântului, frumusețe sălbatică, lună spulberă peste câmpi jarul din maci,
trilul privighetorii culege din tei mirul,
râul albastru Vadu Mieilor,
tribut n-am dat trecând râul cu fluturi,
culorile s-au scuturat
curcubeu în Vadul apelor limpezi,
păsări măiestre din zbor coborând să schimbe veșmântul,
Nu mai vor să zboare găsindu-și raiul,
nopțile frunzelor spulberă înfrigurate spre ziuă seva fiindu-le oglindă,
crengile amestecate între Muguri cerului,
raiul, aripă de foc ,mă atinge
și nu pot să îi trec pragul zborului,

E atâta liniște,,,
și nu te aud șoptind Florilor,
împodobind altarul ,
când vii ,cerul își lasă tandru, în calea pașilor ramuri de cleștar ,
zadarnic, regină desculță,
te aștept la marginea Florilor,
sclipirea veșmintelor rugină inimii ,
prea târziu să deschid poarta duminicii !
mi-ai dăruit un imperiu de stele ,
le-am risipit la răspântiile Căii lactee,
ierburile le -am cotropit, încrengături tăioase crescute în spini,

în lumea ta, durerea e piatră măcinată în voalurile morii
și luna-și întregește sporul ,
în fiecare zi izbești amnarul în alte pietre
și treci frangând în cale crinii ce îți povestesc despre iubire ce n-ai știu,
doar eu în bumbi de plumbi așteptării
am croit veșmânt,

pradă mărilor întinse aștept ultimul val ,
În adevăr mi-e dragostea lumină frântă
în firul de nuia răsărită în mal sarac de ape tulburi
și vântul amar ne va reda Speranța,
frânghie de argint,
șapte boabe de rouă în șireag de mătănii,

căderea paradisului
în mâinile tale,
iubitul meu, cheia de boltă,
deschide-i verii abisul,
prea mult freamăt scutură trandafirii ,
ți-a au dăruit Zeii harul de dragoste într-un zâmbet străin, straniu
voalul cuvintelor tremurându-ti
ca frunza de Laur ce se cuvine învingătorului !

și mă supun înmărmurită recunoscându-mi asemănarea în zâmbetul tău !
numai mie clipa îmi aparține, tristă mă învinge
și eu îmi recunosc înfrângerea în fața miracolului de am fi rănită ,
melancolica tandrețe de nu-o pot cuprinde în lanțuri înflorite,
ca o pasăre albă plutește în jurul meu ,
,,pleacă -te,,!
îmi cântă cu zbaterea aripilor a rouă ,
extazul învinge măreția ,
agonia îmi rămâne să îmi recunosc înfrângerea, o o văd cu aripi frânte pe ultimul prag,
,,pe aici nu se trece ,,

începe dimineața luminii
și noaptea pietrelor ,nostalgică ziua le acoperă, noaptea duhuri răzlețe le găsesc cuib de odihnă,

ca o mare în care mă pierd,
așteptarea mă învăluie
scoici adunate pe mal într- o singurătate a valului, trecere rece, lăsându-le goale, răspândindu-le sunete,
prea albastre
ca să rămână în nisipul fierbinte!…

———————————-

Adina POPESCU

12 iulie 2019