L-AM   VISAT  PE  EMINESCU

 

L-am visat pe Emisescu într-o mantie de aur,

Serafim, purtând pe  frunte-ai, scânteind coroană-n laur,

Fulgerând prin căi lactee, în întorsul către casă,

Să vedem, de neamul nostru, cum Domniei Sale-i pasă.

 

S-a oprit întâi din mersu-i, la a codrului umbrare,

Și c-o rugă de iertare s-a-nchinat, Măriei Sale,

Că pe-aici copilăria pașii l-au purtat odată

Prin hățiș de dulce zmeur și de mură neagră, coaptă.

 

Iar apoi, a vrut s-audă, cum izvorul susurând

Stâmpăra cu apa-i rece malurile-i rând pe rând,

Și-apoi lacul plin de nuferi, privegheat de vechea salcă,

În prundișul plin de stele, cum îmi tremura o barcă.

 

În palatul de mărgeane, vălurit  în unduire,

Vrea să vadă ce-a codană îmbătată de iubire

Și  Luceafărul cum noaptea cobora din naltul cer ,

În odaia-n care juna, l-aștepta-ntr-un ungher.

 

Și în tremuratul frunzei, plopilor cei fără soț,

Să ne-mpartă-a sa iubire, răspândindu-se în toți,

Să simțim dumnezeirea cum ne umple de divin

Și ne-mbată ca tăria, unui vechi pahar cu vin.

 

Și-n poiana numai floare, păsărele ciripind

Și-n cuibare de pe ramuri puișorii piuind,

Să-i trezească amintirea raiului din astă lume,

Ca-n simțirea unor versuri, mai pe toate să le-adune.

 

Și în urmă la mai toate, la o margine de mare

Vrea să-și vadă nemuritul cum se trece-n neuitare

Și-ngânat de valul mării, din a sa vremelnicie,

Să ne lase-a lui simțire, într-un rând, de poezie.

 

Noi, să-l punem ca icoană, în altarul celui suflet

Și-nspre-acol ne ducă pași într-o lacrimă de plânset,

Că s-a dus din astă lume ce-a trăit-o-n chin și foc,

Și-am rămas  ca noi să-i plângem, urma lui, de noroc.

————————————-

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

August 2019