Atât de-ngustă clipa,
o floare de tăcere
desfăcând în curcubeu
zbaterea unei aripi
din lumina inimii desprinsă,
pădurea de gânduri vuiește
acoperind în noaptea orei despletite
cărarea albă spre-o lună
ce-și poartă enigmaticul zâmbet
printre puncte de suspensie,
contorsionate amintiri năvălesc
printre litere desfrunzite-n pupilă
și-n toamna unui înger rotunjit pe tâmplă
chipuri din lăuntrul tău
se risipesc în oglinzile unui timp
ce-n spirale de constelații nebănuite
ghicește o ultimă rotire
a păsării închise
într-o lacrimă de cer
sau poate nu,
nimic nu s-a-ntâmplat,
printre cuvinte și pietre
se strecoară golul mut
din iedera de stele
și fiecare clipă
e-o oarbă despărțire.
—————————–
Alice PUIU, august 2019
Pictura watercolour – flickr.com