Tamara Tomiris GORINCIOI: Oro Manisa

ORO MANISA

Zidită –n stâncă şi în ape, ne strigă-n cerul de cocori,
Crescută-n grâne ca o pâine ea plânge-n strune de viori.
Când o uităm şi cronici albe de colb uitate sângerează,
Când voievozii ne mai strigă din psalmii limbii cea cerească.

Mai urlă lupii albi în sihăstria cetăţilor cu ziduri ruinate,
Când limba dacilor cea sacră de venetici ne-a fost furată.
Zidită-n codri şi în ierburi, mereu răsare cristalină,
Peste acei care o strâmbă vorbind o limbă mult străină.

Mai vor năucii să ne-o şteargă din matca veche, geto-dacă,
Spunându-ne că noi vorbim o limbă nouă, care ne diseacă.
Zidită-n sânge, adn-ul pelasgilor ce lumea şi cerul au zidit,
E dulce şi neperitoare şi are gust de soare şi pământ.

———————————-

Tamara Tomiris GORINCIOI

Chișinău, Republica Moldova

31 august 2019

Imagine sursă internet

Mugurel PUȘCAȘ: Să nu-mi pleci niciodată !

SĂ NU-MI PLECI, NICIODATĂ !

Să nu pleci niciodată ! Să nu-mi pleci !
Vreau să te am la pieptul meu, pe veci !
Sunt mângâiere, sunt poem, sunt scut !
Nu e destul ? Ce ţi-ai dori mai mult ?

Ne e iubirea paradis floral,
Vrajă divină, plai atemporal,
E simfonia verilor târzii
În verde-crud pe struna inimii.

În primăveri zglobii sau ierni în alb,
Mi-eşti colţişor de suflet, pururi cald,
Te voi înmuguri, ne vom iubi,
În veri, în ale toamnei elegii.

Nu-i rost să te abaţi din calea ta,
Iubită eşti cum n-a fost nimenea,
Străine umbre te-or răni pe-alt drum,
Clipele noastre deveni-vor scrum.

Alcătuim un delicat tandem,
Un preţios şi tainic diadem,
Viu amalgam de vers, răsfăţ şi dor,
Loc nu-i de gând hain, rătăcitor.

De vei pleca spre zările pustii,
Pierzându-te în aspre sihăstrii,
Îţi va fi greu pe recile poteci…
Rămâi, aici, la pieptul meu… Pe veci !

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

( din viitorul volum, ” Lutul de aur ” )

Gheorghe PÂRLEA: LIMBA ROMÂNĂ

LIMBA ROMÂNĂ

Limba Română e glasul mamei
la capăt de leagăn –
eu fiind pruncul cel de demult.

Limba Română e porunca tatei –
la primii mei paşi –
de-a întâmpina omenia rostind „bună ziua!”.

Limba Română e incantaţia din Liturghia
la care mi s-a rostit prima oară
numele de botez – Gheorghe.

Limba Română e ecoul adâncului
în care-mi rostesc strămoşii
şoapte testamentare.

Limba Română-i graiul vorbit –
de-a valma cu oamenii –
chiar şi de Sfânta Creaţie.
La noi, de la Geneză,
vântul adie ori vijeleşte,
izvorul răcoarea-şi şopoteşte,
albina mierea-şi urzeşte,
privighetoarea trilu-şi măiestreşte –
în Limba Română.

O, Doamne,
abia acum aflu
că Tu eşti – chiar Tu, Doamne –
Autorul Abecedarului Limbii Române!

———————————

Gheorghe PÂRLEA

31 august 2019

( Poem inclus în antologia „Cinstind Limba Română”, volum editat în cadrul programului național lansat de scriitorul Corneliu Leu, cu prilejul primei ediții a Zilei Limbii Române)

Mihaela BANU: Ziua Limbii Române

– Acrostih –

Zi de sărbătoare sfântă,-
Îi aducem just elogiu
Unei limbi ce-i neînfrântă,
Arc subtil de orologiu.
Limba doinelor de jale,
Inima acestei naţii,
Miez de pilde ancestrale,
Baza bunei educaţii.
În nestinsa ei comoară,
În periplul ei istoric,
Rele vremuri n-o-ntinară
Oprind meritu-i valoric.
Maica noastră neuitată,
Ancoră latină bravă,
Neclintit îverşunată,
Exilată-n marea slavă…

Ziua Limbii Române

Azi, că-i zi de sărbătoare pentru sfântul nostru grai,
Vorbe vom găti cu straie, demne de-o gură de rai.
Pentru limba țării noatre, hăulim peste Carpați,
Peste Prutul ce se-ntinde, între noi și-ai noștri frați.
Dulcele grai mă-nfioară, inima mi-e-n plin tumult.
Limba doinelor și-a pietrei, tare-mi place să ascult.
Pare glas de vânt prin cetini, cântul râului și-al gliei,
Ropotul ploii cu soare, trilurile ciocârliei …
Vom trimite-n ceas de seară, ca ambasadori, poeții,
Ce în slava ridica-vor maica-limbă-n toiul vieții.
Clopotele or să bată și-al lor ghiers ajuns la astre,
Va-nturna de zor ecoul și-n cotloane de sihastre.
Trâmbițele când suna-vor deșteptarea, c-așa-i datul,
Odă nouă limbii noastre, o să cânte-n cor tot natul.
Consuli vom trimite-n lume, eseiștii, prozatorii.
Pe-ale scrierilor câmpuri, premia-vom truditorii.
Două țări și-aceeași limbă, pe vecie vom fi neamuri.
Dezmierda-vom cititorii, cât freamătă frunze-n ramuri …

——————————-

Mihaela BANU

Târgoviște

31 august 2019

Vasilica GRIGORAȘ: ALO, 112? AICI, LIMBA ROMÂNĂ!

ALO, 112? AICI, LIMBA ROMÂNĂ!

Astăzi, mai mult ca niciodată,

Limba română este atacată,

Manipulată cu-abilă dibăcie,

Şi forţată să trăiasc-o parodie.

Ascunzându-şi starea de inerţie,

Suferă de o gravă inepţie

Şi cu determinată dezinvoltură

Acceptă condamnarea cea dură.

Acum, când rana-i tot mai deschisă,

Decăderea este cu mult mai permisă,

Ciuntită şi tot cârpită peste măsură,

Poluare cu noxe din afară îndură.

În trecut, la modă era franceza,

Acum pe toţi îi fascinează engleza,

Atunci şi-acum îs îngăduite porunci,

Iar limbii române i se tot face brânci

Spre hăul identităţii destrămate,

Golind de dor şi doine oraşe şi sate.

Ploile vor fi mai mici decât plânsul

Când limba maternă-şi va pierde sensul.

Cred că noi, românii suntem de pomină,

Împrumutând de la străini fără noimă,

Înlocuind slove pe care le purtăm în sânge,

Iar copiii şi nepoţii după ele or plânge.

Repetenţii şi-analfabeţii ajunşi la tribună,

Când vorbesc parcă-s veniţi de pe lună,

Schingiuie până şi simple cuvinte,

Dovedind aievea că n-au nicio minte.

Academicii, lingviştii n-au nimic de zis,

Punctul lor de vedere este proscris,

Pretinşi literaţi şchiopătează pe ogor

Nereuşind să impună scrisul major.

Pentru a fi înţeleasă situaţia actuală,

Iar graiul să se vindece de boală

Este nevoie de-o cercetare atentă

Şi degrabă, o tratare pertinentă.

Acum e timpul să facem zgomote,

Ropote, tropote, să tragem clopote

Pentru a limbii noastre eliberare

Din vajnica şi cruda închisoare.

Să-i îndemnăm pe români ca fără sfială

S-oprească tăvălugul plin de fandoseală

Al celor care-n numele libertăţii

Îşi trădează fără milă până şi fraţii.

Pentru a o scăpa de la certă ruină,

Să consolidăm „patria, limba română“.

Cu har, dragoste şi bunăvoinţă reală

Să-ndemnăm românii să meargă la şcoală,

Să iubească limba strămoşească,

Să-nveţe cu sârg corect s-o vorbească.

Numai astfel putem deveni bravi ostaşi

De care se vor mândri ai noştri urmaşi,

Oriunde vor trăi pe acest pământ,

Atât timp cât graiul le este sfânt

Şi curat româneşte se vor exprima,

Cu siguranţă, nimeni nu-i va suprima.

—————————–

Vasilica GROGORAȘ

Vaslui

31 august 2019

Ileana VLĂDUȘEL: Poeme

La o fereastră

În vatră fumegă cenușa,

La o fereastră, stă bunica

Ș-ascultă glasul ploii, care plânge

Amarul lumii și în vreme-l strânge!

Și plouă, plouă, plouă, peste noi,

Cei care mergem printre clipe goi

De amintirile, care se duc când crești

Și-și plânge buna, jalea, la ferești!

Ce-o să mai lase zestre la copii,

Ce-a fost frumos, s-a dus! Ce bogății

Să lase la nepoți? Ploaia tot cerne,

Uitarea peste suflete se-așterne!

Unde să caute, unde să ducă,

De unde să mai cumpere sâmburi de nucă,

Porumbi de copt, gutuie îngălbenită

Și în covată, pâinea rumenită?!

Din traiul ei sărăcăcios, dar bun,

Din viața ei trăită în ăst cătun,

Nimic n-a mai rămas, doar la fereastră,

Bunica mea plângând și-o floare-n glastră!

Aș vrea, când vii, să-ți mai spun o poveste,

Să-ți dau un litru de rachiu, o brânză-n țeste,

Dar drumu-i greu de-acum, în gloată afară,

Se-ngroapă adânc piciorul și-nfășoară

Strâns ploaia gleznele și le oprește!

La poarta casei, lacăt ruginește

Și la fereastră praful se așterne!

Bunica, a plecat de ceva vreme,

Că ce să facă, ce să mai gătească?

În tindă, bate vântul, în fereastră,

Își țese pânza un păinjen gras.

Din satul bunei, atât a mai rămas:

O casă, cu pereții scorojiți,

O poartă ruginită, câțiva pici

Ce se adună seara să se joace

Și-un fus, în care lâna, nu mai toarce!

13.08. 2018

Frumoasa Elada

Cu flori de miozotis m-ai așteptat în larg,

Ți-ai fluturat albastru, steagul la catarg!

Bine te-am regăsit tărâm de minotauri,

Șoptesc zărind în valuri, eroi în păr cu lauri!

Umilă, ți-am călcat țărâna legendară,

Mă bucur să te văd, tot sănătoasă, iară!

Mi-ai luminat, frumoasă și plină de legende,

Copilăria-n care te-am răsfoit prin perne!

În hainele-ți albastre de valuri, stă Icar

Și nimfe albe-ți poartă spre maluri scoici ca dar.

În mrejele antice, legendele stau strânse

Și povestesc, de asculți, de minunate nimfe!

Ieșind din spumă, în plete c-o floare de migdal,

Îmi murmură, Afrodita, secretul lui Dedal.

Iar pașii mei în rugă, m-apropie de tine,

Egee, apă mândră, ce ascunzi, adânc destine!

Elada, tu, frumoaso, din vremile străvechi,

Mă-ncânți cu un sirtaki, șoptindu-mi în urechi!

Olimpul se zărește în zările albastre,

Pe când în ape-și scaldă feciorele din astre!

Și-n văluri calde, noaptea, pășește printre valuri,

Tot încercând, vremelnic, să te unească-n maluri!

Pe anticele trepte, de-acuma în ruină,

Mă-ntâmpini,tu, Eladă, cu miere și cu smirnă,

Iar pașii mei, timizi de-atâta frumusețe,

Se lasă prinși de vrajă și vin să-ți dea binețe

Desculți, printre nisipul de aur și fierbinte,

Ascultă de a ta vrajă ce mi-o strecori în minte!

18. 08. 2018

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

Jelaluddin RUMI: Ziua cântam cu tine

„Dans cosmic”, Salma

Ziua cântam cu tine.
Noaptea dormeam cu tine-n pat.
Nu mai deosebeam ziua de noapte.
Credeam că am idee cine sunt,
dar eram tu.

***

Nu sta prea mult cu un prieten trist.
Atunci când zăbovești într-o grădină
iei seama și la ghimpii florilor?
Mai șezi și printre iasomii și roze.

Jelaluddin Rumi (1207 – 1273)

Traduceri: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Din “Open Secret”, Threshold Books, Vermont

Mihaela BORZEA: Trecere

Pe altar de curaj, îndrăznesc să fiu laș,
Trupul gol să-mi chircesc sub genunchii plăpânzi,
Pe ascuns să adorm la mormânt de ostaș,
Fără mâini, să hrănesc pui de fluturi flămânzi.

Îndrăznesc să dansez când vocalele pier,
Huiduite la porți de boieri ciopârțiți,
Să fărâm în condei rămășițe de cer,
Să le scutur de praf peste brazii ciuntiți.

Îndrăznesc să aud pelicani cum se duc
Prin tomnatice ploi sfredelind depărtări,
Cum se frânge în cuib tânguirea de cuc
Și cum urlă în ceas lupii tristei plecări.

Îndrăznesc să ating cioburi reci de pământ,
Să-mi răsară din tălpi ghiocei îmbătați
Cu lichiorul amar din cuvântul Cuvânt,
Cu parfum risipit pe la cruci de soldați.

Îndrăznesc să alerg într-un teatru etern,
Să fiu simplu actor în cămașă de in,
Paradisul să-l trec prin vâltori de infern,
Iar pe scena de lut, la final, să mă-nclin.

—————————-

Mihaela BORZEA

Silvia ANDRUCOVICI: Lecții de levitat

Azi mă duce gândul la golumbii tăi.
Niste hulubi gri mov, culoarea prafului stropit de ploaie ușoară,
Cu gât frumos gulerat, ochișori vii..
Ei vin pe pervaz.
Nu le arunci firimituri,
Doar stai privindu-i.
Dimineața, după rugă,
O ceașcă de ceai,
Apoi ritualul columbilor.
Păsările sunt blânde
Sau le-ai îmblânzit chiar tu.
Ți-s dragi și le alinti,
Columbi, hulubi, ba chiar golumbi,
(Îmi explici, că pe Ciprian Porumbescu
îl chema Golumbovski).
Apoi urmează visele,
Povestite pe grabă, să nu fugă pe geana dimineții.
Pentru tine același, mereu: desprindere, levitare, zbor.
Încercăm împreună cheițe esoterice, psihanalitice..

Ziua curge în perfecțiunea ei,
Masa de lucru, foaia albă,
Un scaun cu o blană de oaie autohtonă,
(Tu zici că succesul vine după ce mult timp
Ai stat legat cu lanțul de masa de scris!)
Fructe dulci în bucătărie,
Uneori un telefon sparge liniștea de jad.
Golumbii vin în toate diminețile
Afară aerul e plin de zbor.
Nu știu, ei te aripează
Sau tu îi binecuvântezi!

Înveți în fiecare noapte un zbor nou,
Levitezi spre tavanul camerei,
Apoi afară, deasupra satului și a copilăriei,
Zbori peste peisaje marine, peste coline,
Peșteri și stânci..
Atât de mult zbor,
Încât cred ca hulubii sunt instructorii tăi nocturni,
Iar dimineața vin să mai stea ca prietenii, împreună.

Într-o toamnă cu nor,
Cer și suflet zugrăvite asemenea,
Spui rămas bun.
Golumbii tăi sunt aici toți.
Gata, lecția de zbor s-a terminat!
E ultimul lor popas pe pervaz.
Tu zbori cu aripi nevăzute sus de tot…
Iar golumbii pleacă să învețe pe altul deprinderea de pământ.

Trei ani cât să fie? treizecișiceva de luni
De când nu mai vin golumbii…
Dar câte zile, câte ore goale fără uguitul lor?
Și câte clipe fără zbor?
Oare Shivanadha guruji plângea uneori după soția sa arsă pe rug?
E voie să plâng?
Oh, voi hulubi-îngeri păzitori ai zborului,
Spuneți-mi, e voie?

Azi a venit aici, de niciunde
primul golumb.
I-am furat chipul
Și am meșterit o pasăre.
E mare, e doar aripi, doar aer.
Peste oasele tale subțiri va sta,
Căutând mereu ucenici de zbor.

Mă auziți, voi oameni negri?
Oameni cu chip și suflet de granit,
Mă auziți? Golumbul meu te-nvață să zbori!
Și chiar dacă lecția voastră e lecția cârtiței
Și a urâtului,
Eu tot îmi voi desface aripile!

———————————

Silvia ANDRUCOVICI

Elena ARMENESCU: Pe plaiul meu

Sărbătoresc și onorez zilnic

Graiul poporului meu

Stând de vorbă cu Dumnezeu,

Fie cerul senin sau furtună,

Rostind rugăciunea,

În limba română…

Invoc Supremul,

De șapte ori în fiecare zi,

Adică de șapte ori câte șapte,

(așa cum scrie în sfânta carte)

În fiecare săptămână,

În limba română,

Îndreptând brațele în sus,

Preamăresc (de șapte ori)

Asemeni lui Iisus,

Ordinea cosmică,

Răsăritul, vremea bună,

În limba română.

Dezmierd,

Ademenind lumină,

Gingășia copiilor,

Preamăresc verdele -albastru

Freamatul minunilor,

Alint ca un sihastru,

Vântul, puii lăstunilor.

Alin în șoaptă durerea,

Alung ispita, laud tăcerea

Îndepărtez câte un oftat,

În limba voievodală, clară,

A învățătorului din sat,

Iar o dată cu asfințitul,

Pe înserat, încet, încet,

Îmi chem (prin cântec) iubitul,

Și vă destăinui un secret:

Pe plaiul meu,

Vecin cu infinitul,

Peste dragoste este stăpână,

Tot limba română…

——————————–

Elena ARMENESCU

București,

31 august 2019 – ZIUA LIMBII ROMÂNE