ORO MANISA
Zidită –n stâncă şi în ape, ne strigă-n cerul de cocori,
Crescută-n grâne ca o pâine ea plânge-n strune de viori.
Când o uităm şi cronici albe de colb uitate sângerează,
Când voievozii ne mai strigă din psalmii limbii cea cerească.
Mai urlă lupii albi în sihăstria cetăţilor cu ziduri ruinate,
Când limba dacilor cea sacră de venetici ne-a fost furată.
Zidită-n codri şi în ierburi, mereu răsare cristalină,
Peste acei care o strâmbă vorbind o limbă mult străină.
Mai vor năucii să ne-o şteargă din matca veche, geto-dacă,
Spunându-ne că noi vorbim o limbă nouă, care ne diseacă.
Zidită-n sânge, adn-ul pelasgilor ce lumea şi cerul au zidit,
E dulce şi neperitoare şi are gust de soare şi pământ.
———————————-
Tamara Tomiris GORINCIOI
Chișinău, Republica Moldova
31 august 2019
Imagine sursă internet