Mihaela BORZEA: Trecere

Pe altar de curaj, îndrăznesc să fiu laș,
Trupul gol să-mi chircesc sub genunchii plăpânzi,
Pe ascuns să adorm la mormânt de ostaș,
Fără mâini, să hrănesc pui de fluturi flămânzi.

Îndrăznesc să dansez când vocalele pier,
Huiduite la porți de boieri ciopârțiți,
Să fărâm în condei rămășițe de cer,
Să le scutur de praf peste brazii ciuntiți.

Îndrăznesc să aud pelicani cum se duc
Prin tomnatice ploi sfredelind depărtări,
Cum se frânge în cuib tânguirea de cuc
Și cum urlă în ceas lupii tristei plecări.

Îndrăznesc să ating cioburi reci de pământ,
Să-mi răsară din tălpi ghiocei îmbătați
Cu lichiorul amar din cuvântul Cuvânt,
Cu parfum risipit pe la cruci de soldați.

Îndrăznesc să alerg într-un teatru etern,
Să fiu simplu actor în cămașă de in,
Paradisul să-l trec prin vâltori de infern,
Iar pe scena de lut, la final, să mă-nclin.

—————————-

Mihaela BORZEA

Lasă un răspuns