Silvia ANDRUCOVICI: Dilemă la asfințit

Câte unul pleacă mereu.
Păsările în antrenamentul lor înaripat,
Știu asta.
Căci vânticelul de august
Le schimbă brusc acul busolei.
Mereu e cineva care rămâne,
Zilnic bea din apa așteptării,
Ba trăind, ba nemurind…
Și coloană se face, și uneori far.

Numai eu zbor cu o aripă,
Gândul urcă pe iute-ca-vântul,
Și prinde sub ochi toată culoarea,
Toată starea și arderea lumii.
Cu cealaltă mi-am cioplit masă și pat,
Desenez acum un perete alb,
ca un ghioc sau coaja unui ou,
Iau creionul și scriu primul cuvânt.
De sihăstrie mă bucur, de planetă tânjesc…

Zice Tatăl întru târziu:
Bine e să zbori, bine e să scrii!
Apoi se odihnește o clipă în asfințit
Și mă îndeamnă, șoptind:
Dar, oricare drum ai ales,
Mergi!

———————————

Silvia ANDRUCOVICI

Dunia PĂLĂNGEANU: Clipe de weekend

CLIPE DE WEEKEND

Zi de weekend
când orăşenii
se plictisesc în casă
aşezând în glastre transparente
emoţii ofilite,
zâmbete putrede
prin aerul încins
suviţe banale de zgomot
plictis…
pe când
din tablou
cu osia plină de rouă
carul coboară domol
rostogolind pe covor
ostenite miresme
de abur.

————————————————

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

(Din vol.”Scrisori provinciale”, 1994)

Nicu GAVRILOVICI: Poem pentru un înger alungat

Poem pentru un înger alungat

Cum nasc pleoapele tale lacrimi,
țipete mute agățate
de cornișa tremurândă a buzelor.
Cum se frâng degetele tale neputincioase
între degetele mele flămânde
cerșind aprinderea!
Ilie m-aș dori uneori, foc din cer prăvălind
peste trupurile noastre tremurânde…
Moise de aș fi
aș trece cu tine Marea Roșie
spre Canaanul promis…
Dar sunt doar Petru afundându-mă
ori de câte ori nu mă oglindesc
în talazul pupilelor tale…

Ucide-mă cu pietrele săruturilor
ori răstignește-mă pe crucea trupului tău
mirosind a salcâm înflorit,
înger alungat
în brațele mele…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

8 septembrie, Păltiniș

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Răsărit

Un fulg de dor
prins în fiori pe rug de zori,
Stă pe un zbor
plutind pe nori printre cocori.

Soare timid,
purtând în ochi flori de deochi,
Prea prins în vid
de foc mănunchi stând în genunchi.

Din curcubeu
fură culori fără palori,
Pictând eseu
pe val şi nori stârnind viori.

Eu tac vorbind
vâslind uimiri în răzvrătiri,
Raze sorbind
din ochi de miri fără uniri.

Valuri se-aprind
cu stropi de vis din paradis,
Noaptea pierind
într-un abis din interzis.

Pe-obraji de rai
prind un tablou printr-un hublou,
Şi la 2 Mai
mi-l dau cadou pe un tangou.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

Septembrie 2019

Cristian Gabriel VULPOIU: Penumbre în oglindă

PENUMBRE ÎN OGLINDĂ

Mă ascund după perdeaua unei umbre,
Oglinda mă privește de sub mască
Mi te sculpteaza-n lirice absurde
Cerul ce în mantre vrea să îți vorbească.

Mă regăsesc în astralele penumbre,
Eu sunt penumbra ce sărută oglinzi mate
Ating petale de vis din vitralii sumbre
Ce îmi îngâna litere-ntr-o carte.

În litere e roua ce mă doare,
Dar și lumina ce din rouă se revarsă
Spre zorii păgânului răsărit de soare
Care ucide noaptea careia-i spun casă.

Întuneric și lumină îmi sunt pagini de carte,
Iar penelul, un licar din dulcele absurd
În agonia morții doar versul cântă-n șoapte
Tălmăcite doar de lună în deliru-i surd.

Eu sunt versul, iar cartea cântă-n lacrimi,
Pe fila albă a valului din zori
Mistice trăiri și calde patimi
Pe strunele de rouă ale mării de fiori.

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

Flori GOMBOȘ: Necuvintele tale

culori leșioase
la mijlocul lui
aprilie
picurau mărunt
printre raze decolorate
așteptare și
un du-te-vino
să-ți închei ultimul nasture
la cămașă
să-ți ating mâinile
și tălpile
ca pentru ultima oară
gura mi se înșuruba
într-un sărut scurt
să-ți las respirul
să îngâne un murmur
așezat pe
o creangă frântă
un cântec suspinat
trecea prin tuburi sacre
toate s-au înălțat
cu tine
buza mea frământă
necuvintele tale
așteptările și speranțele
înșelate ce
s-au rostogolit rușinate
în batista de eter
pe care zace
ultima-ți lacrimă…

—————————–

Flori GOMBOȘ

5 septembrie 2019

Elena NEAGU: Frunza mea…frunză te’aștept…

Frunza mea…frunză te’aștept…

,,Oamenii înfrunzesc și desfrunzesc cu alți oameni.” Nichita S.

Când m-ai înfrunzit cu tine
și m-ai cununat cu cerul
depărtării ca blestem,
am știut că-n toamna noastră
înflorim târziu și cald,
când mă strigi și eu te chem
să-nfrunzim unul cu altul,
toată frunza unei vieți
care n-a-nfrunzit la timp
c-a uitat de primăvară,
rătăcită prin scaieți.
Când te-am înfrunzit cu mine
și te-am botezat cu dor,
ți-a-nfrunzit și tâmpla ninsă,
muguri ți-au crescut pe răni,
ți-a-nflorit pe iriși cerul,
căci m-am înălțat în tine,
ca o candelă aprinsă.
Când ne-am înfrunzit de drag
și ne-au nins cu dor cireșii
dintr-un mai uitat în piept,
ne-a-nfrunzit inima – n prag;
frunza mea … frunză te’aștept…

——————————–

Elena NEAGU

Septembrie 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: în tine înfloresc sălciile

în tine înfloresc sălciile

seara se stinge în cuiburi uitate de păsări
totdeauna mă întristează casele părăsite
se strânge-n mine o dojană nedeslușită
o singurătate bătută de friguri
noaptea nu vine pentru toți odată

privesc de pe drumuri perspectiva
mi se pare în același pas cu orizontul
și nu mă las copleșit
iubirea o știu cum se desfășoară alături
în tine înfloresc sălciile
unii pescăruși s-au mutat de la mare
nu am nevoie de nicio înțelegere
ci mai mult de o inimă să o simt
cum bate pentru mine.

Când văd atâta zarvă pentru nimic
se naște-n mine o nepotrivire de suflet
fără aripi
doar tu și lumina sunteți sărbători
cu gândurile îmbrățișate de ploi și vânturi
care mai trec înnebunite de instincte

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Septembrie 2019

Ala MUNTEAN: Mi-am prins sufletu-n Cuvânt

Mi-am prins sufletu-n Cuvânt
L-am înveșnicit pe-o clipă,
Am semnat un legământ
Să nu fac din el risipă.

M-am înfășurat c-un nor
(Sunt și eu un punct în zare!).
Mă înalț în al meu zbor,
De altfel, ca fiecare…

Răspândesc în jur scântei
Când se sparg tăcute vise.
Ce frumoși sunt anii mei!
Doar privirea îmi surase…

Zugrăvesc un strop de cer
Cu a inimii peniță,
Îmi prind dorul la rever
Și-l despoi de suferință.

Îmi prind sufletu-n Cuvânt
Și respir cu bucurie.
Mi-e iubirea Ta veșmânt,
Vieții mele armonie!

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

9 septembrie 2019

Mihaela BORZEA: Mai stau un veac în lanul de nebuni

Alerg să șterg pe frunte dimineți
De poezia oglindită-n rouă,
Tu nu mai știi de unde să mă-nveți,
Sunt doar un vers cu ritmul rupt în două.

E grea gutuia aprigelor veri,
Colindul ei mă mistuie-n travaliu,
Tu nu mai știi de unde să mă ceri,
Însă acesta-i ultimul detaliu.

În loc de struguri, viile au corbi
Ce-n lipsa ploii macină ciorchinii,
Tu nu mai știi de unde să mă sorbi,
Căci nu sunt must, sunt lacrima luminii.

Măceșii mi-au cusut veșmânt din țepi,
Să nu m-atingă păsări răpitoare,
Tu nu mai știi de unde să mă-ncepi,
M-am destrămat între Pământ și Soare.

Îmi legăn umbra în scrânciob de tei
Și-n flori de lut îmi vărs tăcerea sfântă,
Tu nu mai știi de unde să mă iei,
M-am risipit în fluturi care cântă.

Mai stau un veac în lanul de nebuni
Și dacă nu mă-ntorc, poate-i mai bine
Să nu mai știi de unde să m-aduni
Și nici de unde să te-aduni pe tine.

—————————-

Mihaela BORZEA

Septembrie 2019