Câte unul pleacă mereu.
Păsările în antrenamentul lor înaripat,
Știu asta.
Căci vânticelul de august
Le schimbă brusc acul busolei.
Mereu e cineva care rămâne,
Zilnic bea din apa așteptării,
Ba trăind, ba nemurind…
Și coloană se face, și uneori far.
Numai eu zbor cu o aripă,
Gândul urcă pe iute-ca-vântul,
Și prinde sub ochi toată culoarea,
Toată starea și arderea lumii.
Cu cealaltă mi-am cioplit masă și pat,
Desenez acum un perete alb,
ca un ghioc sau coaja unui ou,
Iau creionul și scriu primul cuvânt.
De sihăstrie mă bucur, de planetă tânjesc…
Zice Tatăl întru târziu:
Bine e să zbori, bine e să scrii!
Apoi se odihnește o clipă în asfințit
Și mă îndeamnă, șoptind:
Dar, oricare drum ai ales,
Mergi!
———————————
Silvia ANDRUCOVICI