Adrian BOTEZ: Stihuri

ÎNSTRĂINARE

 

ce voiai să-i spui Lui Dumnezeu – spune-mi mie

ruga ta : inutilă şi oarbă – snoabă-i iasomie :

viaţa-i tot smintită  – bivol de-ncăpăţânare

de-a-l îndopa cu bine – pe cel plictisit de cât are…

 

Cretini şi Lingăi : preluaţi voi comandă… :

mai mult rău nu-i face lumii – TÂRFĂ-N SARABANDĂ… !

şleahta de îngeri vârâţi în arest – o faceţi tocană :

în istorie – nicicând – Răul n-avu-altă hrană…

 

Munţi Circumcişi : cu asta ne-alegem – de-o vreme…

Păduri :  Voievodat Evreiesc – barbare domnìi „caino-gene” …

Zalmoxianului Izvor – cum şi Valahei Fântâne

 

„Talmuta”-Mitzbeach-ul – de-acuma – le-or fi…”Perciunate Stăpâne”…

…luminaţi-l cu-incendii – Pământ Milenar :

regretăm ploicica de-artă – „sinistrul” Fanar…!

***

 

BLESTEMATĂ  ŢARĂ – BLESTEMAT POPOR

 

blestemată  ţară – blestemat popor

cu văpaie vină Cristul Cel din Nor !

năvălească Focul – Cristul Mâniat

peste nesimţire – peste mâl spurcat…

 

puţiţi hoit de secoli – hoarde de jegoşi

rânjind cum cretinii – şi trădând voioşi :

în loc de Sfânt Neamul – puţ de căcăcioşi !

cine vrea – vă scuipă – demenţi şi râioşi !

 

…ardă toată lepra – sânge şi puroi

din piscuri de munte – până în noroi

cei ce-or vrea  – aicea – doar atât să vadă :

 

fulgii de cenuşă – nu fulgi de zăpadă…

…în vâltori cleioase – şi-n crater căscat

nu e Românie : -i funest Bal Mascat…!

***

 

PALOŞ SMULGE – DIN MÂNA-UNUI CĂZUT DAC

 

Paloş smulge – din mâna căzutului – în Bătălie – DAC

şi fii Viteaz-Furtună – fii CAVALER VALAC !

…tu – laş ascuns printre vieri – ce-nspre nămol eu mân

pretinzi ca…”om” să te numeşti ?…şi : „bun român” ?

 

…”şi ce dac-au fost (ziceţi voi…)  – cândva – Voievozi-Tragici Martiri ?”

Ei au fost Sfinţi – hrănind – într-una – ARCUL

VALACUL

– cu Vii-Vânjoase Corzi  – nu cu moarte-amintiri !

…dar nu se recunosc – defel! – Voievozii-Aceia – -n noi – cretini ceacâri

cum leii nu-şi regăsesc obârşia-n catâri !

 

ori – singuri – vă jupuiţi de lene şi prostie

ori pune Crist „hingheri-heruvi” – cu şbilţ să vă…”tămâie”!

iute spălaţi-vă de lepre şi de tembelism

 

să mai păstraţi cu Cerul – încă – …SFÂNTUL ISTM !

…altfel – molcom – veţi arde sub Tălpile de Iad :

da  – tocmai voi – cândva – Ctitori de Neamuri şi-ai Limbii Vad !

***

  Continue reading „Adrian BOTEZ: Stihuri” →

Mihaela BANU: Poeme

Salvați planeta cât nu-i prea târziu!

Salvați planeta cât nu-i prea târziu!
E-n sacrul cod nescris, din tată-n fiu.
Strămoșii din morminte se ridică.
E zestrea bunei mame pentru fică.
Pământul e-o cutie de conserve?!
Aveți de schimb, pe banca de rezerve?!
Nu înțeleg, de mă tăiați bucăți!
Pe-agenda voastră-i la banalități?!
Pădurile dispar în ritm de samba.
Din toți bojogii strig la voi: Caramba!
Al drujbei glas vă pare plin de-antren?!
Copiii voștri-au drept la oxigen!
E aerul ce-l respirăm, otravă …
Planeta, casa noastră,-i grav bolnavă.
Oceane, râuri, toate-s gropi comune.
Le-ați năclăit, lipsiți de rațiune …
Loviți în Terra fără nicio jenă …
Gunoaie văd, nu pești, lângă-o carenă.
Din nordu-ndepărtat până la sud,
Vedem cu toții adevărul crud.
Calota de ghețari s-a subțiat.
Pământu-n colaps, trebuie salvat!
Din est la vest, e-un fenomen funest:
Ne coacem verile, ca pâinea-n țest.
Voi cei ce-ați dereglat al ei ecart,
Opriți planeta, să-i dăm un restart!

Toamna

Toamna s-a înfășurat
Într-o mantie de foc.
Norii, cerul l-au brăzdat,
Cu figuri l-au desenat,
Echivoc.

Parcă-ntregul univers,
Hârjonindu-se-n balans,
Pe avers, ori pe revers
Lasă orișice demers
În suspans.

Cad tiptil în hău hapsân
Filele din calendar.
Timpul e al lor stăpân-
I se cuibăresc la sân,
N-au habar!

Soarele s-a micșorat
Și în jocu-i pueril,
După nori stă gheboșat,
Până vântul i-a luat
La cadril.

Continue reading „Mihaela BANU: Poeme” →

Laura OPARIUC: Septembrie…

Septembrie…
Cioburi mărunte
de scoici
în buzunare
și nisip prin amintiri
de pe plajă,
flote de visuri de vară
zburând sau plutind
prin lumini de amurg…
Toate zările curg
eliberând adieri
de răcoare
peste vieți curgătoare…
Vara dispare din cale,
pășește molatic, agale
privind înapoi peste plai…
Te-aș ruga atât de mult
să mai stai…
Septembrie…
Lună de soare
cu raze cuminți,
cu valuri sparte egal
peste maluri…
Vin caii sălbatici
la marginea mării,
la ora cu flăcări albastre
pe ape.
Atinge tu clipa
cu harul neuitării
și pune magia
în cântec pe clape!
Ce secrete ascunzi?
Din ce lume vii?
În care din ele,
la sfârșit,
te scufunzi?
Septembrie…
E vară în aer,
e vară în noi…
Mai ține-o puțin…
Mai stai,
mai stai,
să vorbim…

—————————-

Laura OPARIUC

(din volumul ,, Neliniști în albastru” , 2018)

Sursa foto:  Creative images

Anatol COVALI: Versuri

Refuz să cred

 

Refuz să cred că viaţa e pe ducă,
iar ce-a rămas e-un pumn mic de nisip
că-n mine ce-a fost verde se usucă
şi că mă-mprăştii-n loc să mă-nfirip.

Refuz să cred că orişice speranţă
mai poate merge numai în genunchi,
că-a dispărut din toate-orice nuanţă,
că-n ai mei codrii văd trunchi lângă trunchi.

Refuz să cred că vine noaptea sumbră
când pe-al meu cer nu voi vedea o stea
şi că nu am să fiu măcar o umbră
fiindcă lumina se va-ntuneca.

Refuz să cred că e atât de-aproape
clipa în care am să fiu convins
că pentru mine nu mai sunt etape
şi niciun rug să poată fi aprins.

12 septembrie

 

 

Nu-s părăsit !

 

Nu-s părăsit !
Mai am prieteni buni
cu care fericit
trăiesc minuni.

Nu am rămas
nici singur, nici stingher
în ultimul popas
din efemer.

S-au adunat
cu toţi în jurul meu
şi m-au îmbărbătat
când mi-a fost greu.

În al lor blând
atât de bun şi cald
îmi place rând pe rând
ochii să-i scald.

Surâsul lor
îmi e ca un balsam
şi-n noul viitor
e tot ce am.

De-apusu-mi lin
nu mă mai îngrozesc,
cât ştiu că-n ei din plin
sprijin găsesc.

Continue reading „Anatol COVALI: Versuri” →

Galina MARTEA: Poesis

ÎN SPAŢIUL ETERNITĂŢII   

          

Nici granițe, nici maluri nu mai sunt

În drumul traversat de vânt, lumină,

Sunt doar ecouri care se înfrunt

Și se întrec prin ani fără hodină.

 

Sunt doar mistere fără de sfârșit

Ce-și caută suflarea după moarte,

În spațiul veșnic, drum desăvârșit,

Ecoul vieții soarta și-o împarte.

 

 

OMUL CA ȘI FRUNZA    

     

Ca și frunza omul moare,

Se topește, putrezește,

Și la cruda întâmplare

La pământ se-adăpostește.

 

Ca și frunza-mbătrânește

Peste arșița din vară

Și-n pământ se adâncește

Ca să uite de povară.

 

 

PÂNZELE VIEŢII

 

Nimic nu e mai dulce decât viaţa

și rostul ei pe care ni-l dorim,

prin zbucium lung ne împăcăm cu soarta

care ne face s-o trăim, iubim.

 

Nimic nu e mai dulce-n astă lume

decât un trai printre lumini cereşti,

revarsă zorii în culori, costume,

pe-a nostre inimi şi-ale noastre vieţi.

 

 

POVARA PĂCATULUI    

 

E legea naturii

de face să privim cu dispreț falsitatea

Și omul e acel

ce face să nască minciuna, nedreptatea,

E omul acel

ce-și pierde crezul divin prin vânt și ploaie

Și uită că-n lume  

mai este păcatul cumplit și o cruce greoaie.

 

E omul acel

ce face să triumfe cruzimea și nesimțirea

Și taie pe viu

Continue reading „Galina MARTEA: Poesis” →

Flori GOMBOȘ: Ai fi putut să mai rămâi

ai fi putut să mai rămâi,
dar iarba
se uscase necosită;
am vrut să te ridic,
dar nici
psalmii cântați
nu ajutau,
se loveau de
clopotul ruginit;
m-a durut cântecul tău,
ce-ngreuna
crengi uscate,
ninse și plouate;
era prea târziu…
atât de târziu…
și-așteptam zadarnic…
ai fi putut să mai rămâi,
chiar de norii
picurau neliniști
peste pieptul nostru…
între noi,
priviri în tăcere,
întrebări zdrobite sub
copite de cal sălbatic…
mi-e tot mai frig și
sufletul mi-e viscolit
de furtuni,
nimeni nu-i cu mine
și te caut
în talpa nopții
dar e mult prea târziu…
mult prea târziu…
ai fi putut să mai rămâi…
…mai rămâi…
…rămâi…

—————————–

Flori GOMBOȘ

11 septembrie 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: înțelepciunea din cuvinte

înțelepciunea din cuvinte

 

cutreier prin pădurile cerului
întunericul se agață de baierele nopții
vântul mișcă aerul
păsările se retrag la cuiburi

râurile sar peste pietrele potrivnice
cu pești argintii
din ape se adapă curcubeul

diminețile se înfășoară-n poezie
înțelepciunea cade-n cuvinte
și se înalță-n oglinzi de lumină

gândul prinde aripi fără pene

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Septembrie 2019

Nina TĂRCHILĂ: Existență

 

Existență

 

bătăi de inimă ce-au ruginit visând
cioburi de cer în cușca de pământ;
bătăi de inimă țipând de-atâta dor
încremenit în somnul vreunui zbor;
bătăi de inimă sălbatice, solare,
cu care cânți năuc și când te doare;
bătăi de inimă cu-aromă de gutui
doinind cuminți în poarta nu știu cui;
bătăi de inimă ce dau din piept pe-afară
ca un ciulin gonit din gară-n gară;
zănatece trăiri, duminici oarbe,
bătăi de inimă din care-un înger soarbe.

în zbaterea luminii pe pământ
bătăi de inimă trec înspre cer visând.

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Simon JACK: Intermezzo între două lumi (versuri)

m-apucă așa-ntr-o doară
să-mi răsfoiesc tot lutul ce-mi șade
sub picioare, știți
e ca o carte neprinsă în cotoare
ce se rescrie-n albul mormintelor din aer
pământul,
rămâne jos, cu susul cerului
sub timp,
timpul, am spus-o mereu,
e ultimul echivoc al celor ce calcă ape
între două sau mai multe lumi
de răsturnare,
mai multe lumi, câte una pentru fiecare
concavă doar secunda
relantiul morții, cronicizată în avatare,
suntem cu toți mărturii
că merele mai cad încă pe capete
solare,
păcătuim veșnic mâncând viermi lângă
prada ce așteaptă însângerată
proaspăt,
vânători proscriși cu mâinile goale
vom rămâne fără dinți
căci ne hrănim din moale-n moale,
pauze între linii paralele de vomă
post mortem,
pauze lungi, atât cât creierul ne zboară
intinând văzduhuri fără dungi de
nechemare,
oare ne mai dor oasele genunchilor?
…
intermezzo între două lumi,
m-apucă așa-ntr-o doară
să răsfoiesc de câte ori se naște
UN INFINIT ÎN EFEMER…

 

 

Onirică vegetală

 

între mine și clipa următoare
îmbrăcată în solzi de pește
e doar,
marea moartă.
…
eviscerat, corbul mâniei
stă suspendat în aerul ploii scuturând
momâi încrustate-n nori
poligloți,
le iau și le fac cafenele de bărbați
cu umerii goi
de-naripare,
intre mine și clipa viitoare
trezirea, e un alb de nimic meschin
o, vâltoare…

caligrafic vorbind relieful viselor
în constituția leprosului
seamănă cu semnătura
febrei roșii
printre arici de balustradă,
naosul frunții prinzătorului de fluturi
galbeni,
e margine pe ochiul închis
in flori din rumeguș astral,
…
Continue reading „Simon JACK: Intermezzo între două lumi (versuri)” →

Mircea Dorin ISTRATE: Nostalgii…

NOSTALGIE  DE TOAMNĂ

 

Eu sunt cocorul călător, ce-mi las cuibaru-n miez de toamnă

Și nimănui rămas dator, mă duc că inima nă-ndemnă,

Spre alte zări cu cald și soare, cu zile lungi și nopți tihnite,

Că am simțit pe-aici schimbare, în serile de-acum răcite.

 

Vă las pe toți în vânt și ploaie și-n brumele ce-albesc câmpia

În tremurul de plopi ce-nfruntă cu bărbăție vijelia,

În ceața sură, lipicioasă, ce-n dimineți ascunde valea,

Cuibarul meu din stufărișuri și-ncurcă omului cărare.

 

Mă duc să stau, cum stați cu toții, la meritata mea odihnă,

În soare cald, s-o am alături pe barza, buna mea vecină,

Și-apoi, când simt și-acol’ răcoare, voi ști să mă întorc n-apoi,

Că e sosit atuncea timpul, să fiu alăturea de voi.

 

Așa-mi țin viața mea cea scurtă, în aste câteva plimbări,

Mereu în cald să fiu că-mi place, pe-un țărm la margine de mări,

Aici la voi îmi e cuibarul și-mi vin pe lume-ai mei urmași,

În alte părți îmi fac odihna, având statut de, chiriaș.

*

Când mi-ți vedea pe cer în cârduri, ducându-mă spre soare-apus,

Să știți că vara cea fierbinte e vis de-acuma și s-a dus,

Din fâlfâirea mea de aripi, vă fac un semn, de bun-rămas,

Spunându-vă de-acol’, din ’nalturi: Ne revedem, pe la Ispas!

**

De-acum te-ai dus vâslind prin ceruri, cocorule, tu prieten drag,

Te-am urmărit cum pieri în zare, înlăcrimat din al meu prag,

Mă rog la ceruri fie-ți bine, ca să te-ntorci curând la noi,

Să-mi ții ’nălțatul în visare, că fără tine, suntem goi.

 

 

PREGĂTIRI  DE LUNGĂ  IARNĂ

 

Scânteind în bobi de aur, apa-n vaduri clipocește

Și pescuții, cât un deget, îmi fac valuri ne-ncetat,

Pe o trestie-arcuită, un gândac se tot gândește

Cum s-ajungă până-n seară, hăt pe malul celălalt.

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Nostalgii…” →