Copou
O zi de vară-ntârziată
Plutește-alene spre apus
Către o lume de-altădată
Să-și jeluiască aleanul dus.
În jur, e-o liniște de-adâncuri
Noi doi, împresurați de ea
Culegem nuferii din smârcuri
Să-i protejăm de vremea rea.
Nu este greu, pân’ la amiază
Vom strânge ce-i frumos și pur
Sub teiul ce atent veghează
De-un secol locul dinprejur.
August, 2019
————————-
Carmen STUS
Taina surâsului
Un copil a urmat fluturii
ca să doarmă
pe umărul unei stânci.
O scânteie tremurândă apare
şi dispare
când un copil se sperie.
În inima lui, între două respirații,
un nor plânge,
purtând în spate
întreaga tristețe a lumii.
Cu lacrimile îngheţate pe obraji,
vântul singurătății îi urlă.
Nu-i frică de furia norilor,
nu-i frică de pustietate,
nu-i frică de teatrul de umbre.
Doar frica de moarte,
ca un soldat uitat într-un tărâm ciudat
cu o cicatrice pe buze
şi o rană neagră în inimă.
Între două tăceri, un curcubeu e uimit.
Sub clarul de gând, apusul surâde,
o pasăre, în zbor,
îmbrăţişează cerul,
o rază de soare opreşte timpul.
————————————
Irina Lucia MIHALCA
București
Azi toamna și-a făcut cărare
Și-a poposit la mine-n suflet;
Ploaia de azi nu mă mai doare,
Chiar de-s copac cu brațe frânte.
Cum păsările vin și pleacă,
La fel, mă vei lăsa în vânt…
La o răscruce cu o poartă
Și umbra ta, făr-un cuvânt.
Se spulberă în vânt tăceri,
Atâtea vorbe nerostite…
Știam că toamnele sunt reci,
Iar dorurile-s nesfârșite.
Privesc pe-aleia dintre noi
Cum trece toamna, răvășită…
Cu ochii tulburi, reci și goi,
E ca o pasăre rănită.
Azi ploaia n-o să mă mai doară
Și nici sărutul toamnei care,
S-a instalat ca mare doamnă,
În sufletu-mi ce parcă doarme.
——————————–
Alina CRISTIAN
Septembrie 2019
Sunt prezent
De la naștere m-au lăsat să aștept
m-au învățat să mă lupt cu timpul,
porțile la care bat se deschid greu,
dar trebuie să intru.
Sunt prezent
în toate întâmplările și ele mă încearcă
și chiar dacă mă rănesc
lupt până la epuizare.
Strig cu revoltă,
nimic nu mă oprește în loc
și nici nu mă tem
când îmi topesc seva
în fiecare cuvânt.
—————————————-
Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
Septembrie 2019
Haiku
dincolo de tăceri –
din când în când bate-n geam
o altă frunză
—————————–
Vasilica GROGORAȘ – locul II CSH #619
Vaslui
29 septembrie 2019
https://rohaiku.blogspot.com/…/…/rezultatele-etapei-619.html
(foto internet)
Întâlnirea poeților
În toamna parcului târzie
S-au întâlnit la banca de fag
Sixto Rodriguez, Johnny Cash si Andrei Vîsotki
Priveau îndelung cum plâng porumbeii
Și gândurile frunzelor ningeau
Bruma de lapte s-a lăsat giulgiu peste vorbe
Și pârâul din colț se întorcea la izvor
Ziua era lacrimă încremenită de melancolie
S-au văzut ceață devreme
în singurătatea din căsătoria iubirii
în aerul tristeții de chihlimbar
Omul de zahăr cânta ritmul roților de tren la chitara rusească
Poemul acela despre întoarcerea picăturii de ploaie
spre nori și om la fluierul pământului
————————-
Ionuț ȚENE
Cluj-Napoca
Un strop duios de ploaie…
De fapt, o lacrimă a norului,
batista soarelui, se-nmoaie,
din timp apusul dorului,
a aterizat pe chip…
Mi-a pus o întrebare,
Răcitul său chp…
Deși e viu, parcă… Nu știu, moare?
– Când iei din nou
din razele de soare,
condeiul tău, ecou,
cu roua de cicoare?
Atunci, plecându-mi ochiul
spre lacrima duioasă
a soarelui de sus,
i-ofer o floare-aleasă:
– O albăstrea te-ajută,
prin geana soarelui,
s-ajungi cândva la el,
prin ochiul norului.
Să-i spui că n-am uitat
nicicând, din vorba sa,
nici gândul vechi din umbră,
dar nici chemarea-i grea.
Lăsat-am soarelui,
din zâmbetu-mi din stele.
Poți tu să îi arăți
Cuvintele-mi prea grele?
Lăsat-a din privirea-i,
sfios să înțeleagă
din dorurile mării,
din noaptea ei întreagă,
visarea să-l aline,
uitarea să-l trezească,
un viitor senin,
în vis să-l amorțească.
…
E toamnă… În priviri,
tomnatici devenim…
El, sus, un soare viu,
luna sub cer sublim.
Când stelele se-aprind,
rămânem depărtări,
în lumi deopotrivă,
legate printre zări;
cum luna-i spre pământ,
soarele-i viața lui,
eternul legământ
fie a crinului.
Cu elixirul lui,
mereu, eternitate,
el, sus, pe cer hai-hui,
luna privind departe…
Cum stropul, de la viață
se scurse pe pământ,
a doua dimineață,
urcă spre cer, cântând.
Cum soarele-l zări,
prin noru-i, casă vie,
prin raze lin șopti
de lună. Bucurie
se refăcu pe chipul
firav al soarelui…
…
Văzând videoclipul
sub cerul toamnei lui.
…
Din toamnă-n iarna blândă,
același soare-n luciu
privește spre cărunta
lună pe cer străluciu.
În primăvară, soare,
cu luna-n noaptea vie,
în vară, iarăși soare,
cu viață-n armonie…
La fel trecem și noi,
clipe de-o zi prin timp,
ca stropii reci de ploi,
prin vieți în anotimp…
———————————-
Mariana POPAN
Baia Mare
28 septembrie 2019
TRUP DE VÂNT
,,…fericirea e un lucru minunat.
Cu cât dai mai mult, cu atât mai mult îți rămâne”
Blaise Pascal
sclipiri de lună tremurând
printre perdele străvezii,
străbat în noapte rămănând
pe-un drum, pe care nu mai vii !
pe dealurile vieții părăsite
rămase toga vântului zglobiu,
idilic, stelele ușor rănite
blestemă, o caravană în pustiu.
un ciob de suflet dureros
se sparge- n alte nouă,
se răspândesc pe-un țărm frumos
și-așteaptă LUNA NOUĂ !
și cântă marea în talaz
în așteptarea astrului ce se ivește…
iar Dumnezeu, ne dă o clipă de extaz
pentru că EL, ne mai iubește!
o umbră dragă tremurând,
mă mângâie duios pe față….
iubirea mea cu TRUP DE VĂNT,
s-a reîntors…. din ceață !
—————————-
Doina BĂDILĂ
Septembrie 2019
Cat de frumoasă și vie ești toamnă,
ce doamnă,
cu pălărie, mănuși de mătase,
botine de ceață și pânză pe case,
cu vântul ce-adie prin vii
și în livadă, copii!
Frunzele tale, în culori diferite,
de la galben la arămiu,
de la roșu la cărămiziu,
la fel de uimite,
dansează ca niște balerine înalte, tăcute,
dar, bine făcute,
ce ating ușor,
cu grija și dor, verdele ierbii,
să nu se strivească..
ca să aiba cerbii,
cui să mulțumească!
Câtă bucurie aduci,
cu mere si nuci,
cu pletele-n vânt,
mă bucur și sunt,
parcă,
mai vioaie și mai fericită,
te salut și zbor, o toamnă, iubită !
Cum ar fi…
Mă tot gândesc de aseară,
cum ar fi, dacă, în plină toamnă,
eu ți-aș aduce-n suflet primăvară?
Cum ar fi, ca atunci când afară plouă,
ploaia să te înconjoare,
transformându-se-n rouă?
Cum ar fi, ca norii gri de pe cer,
sa se transforme intr-un nor pasager,
iar soarele dus prea devreme spre mare,
să strălucească mai tare?
Cum ar fi, ca frunza care se desprinde ușor
să se întoarcă la ram tot în zbor,
și o îmbrățișare firească
să-i crească petale și s-o înflorească?
Cum ar fi ca iarba uscata
sa se întoarcă în matcă încă o dată,
iar un mic firicel,
să se transforme in ghiocel,
și, într-o clipă de nostalgie,
tu să mi-l dăruiești mie?
Și, cum ar fi, dacă lacrima-ți rece,
s-ar transforma într-o ploaie ce trece,
iar ridurile de pe obraz,
ar dispărea în surâs și extaz?
Cum ar fi oare,
să-ți vin în întâmpinare,
cu buchete de flori și de soare,
și să-mi spui că în toamna de-afară
ți-am adus din senin primăvară?
Ar fi minunat, cred că mi-ai zice,
Însă, inima poate să strige?
Să fiu din nou primăvară…
Aș scoate toamna din suflet, să fiu din nou primăvară,
Un gând frumos ca un cântec, de ieri, tăcut, mă-nfioară..
Aș înfrunzi pentru tine și mi-aș găsi pe o creangă,
Un loc ce mi se cuvine, să fie pădurea întreagă..
M-aș îndrepta către soare, ușor, ca oricare frunză,
Și i-aș fura din culoare s-o pun la tine pe buză..
Aș scoate toamna din suflet și-al său arcuș de vioară,
Să pot schimba cu un zâmbet, tristețea ce-n valuri coboară..
Aș face pace cu vântul, și l-aș primi, adiere,
În zbor, s-atingă pământul, cu ploi rastignite-n tăcere..
Dar toamna aleargă pe-afară, cu frunze uscate și reci..
O, dac-aș fi primăvară, ce frunze verzi pe poteci!!
singurătatea
în căutări prindem
ușor poalele tăcerilor înjunghiate de lungimea propozițiilor după care ne-am pus la masă
le privim fețele colorate
liniile obrajilor
o gară de sărutări în așteptare
se holbează la noi.
speriați să nu ne aflăm în pagina publicitară
care nu interesează pe nimeni
vorbim vorbim
siguri de singurătate
un citat din manualul uitat la tipografie
ne-am descoperit singuri în uterul
mamelor pe ecranul televizorului
cu iubiri în cap de telenovele.
cine vrea…
intru în greva singurătății
în podul casei am instalat pichetul
scot din valiza de lemn avută în armată
degetele lui Dostoievski, mâinile lui Cioran,
coatele lui Maiorescu
tot așa până la tine
un întreg de umanitate
să te cunosc să te sărut
icoană vie în brațele mele.
epistolă în travaliu
singurătatea s-a convertit
urâtul ei moare atunci
când Isus a zis
s-a sfârșit.
***
îmi spun o poveste la tine în casă
prin care învăț să aud
când plouă cu îngeri
în ogradă
înviorează literele rămase
în câteva coșuri
destine prind a se coace.
m-am molipsit de la copaci.
de la sfinți
am siguranța
poveștilor care se mută
dintr-un secol în altul
scobind în omul din mine
texte de iubire
fără
note de subsol.
într-un fir de zâmbet scurs
pe două buze împietrite pe crucea
udată cu doruri astâmpărate
de golul și ciopârțirea inimii
pusă în nenumărate bucăți
peste neantul nevrozelor și incapacității
stau o rostire cuminte
să te am din brațele tale
tu un Cuvânt un Cristos
eu o frântură de literă
din vastul cuprins al textului scris. Continue reading „Gavril Iosif SINAI: Poeme”