Lavinia Elena NICULICEA: Floare albastră (Omagiu)

 

Floare albastră

 

Eminescu mi-a pus în lacrimi

Stropi de nostalgie şi iubire,

Mi-a dat fiorul unei inimi

Ce prin vers cunoaşte nemurire.

 

E un tainic demiurg de stele

Luceafăr în galaxia de poeme.

Cu rime nepereche mi-a atins visele,

Să pot dezlega ale timpului dileme.

 

Cuvântu-i sânge ce aleargă prin artere,

Un foc nestins în pieptul de român,

Poezia sa prin sita vremurilor trece.

Criticii se duc, îngerii lui cu noi rămân.

 

A deschis c-un dor fereastra lumii,

Să răsară-n inimi floarea cea albastră.

Să-i ocrotim lumina în căuşul vremii,

Ochii să-i vadă întinderea măiastră.

 

Autor: Lavinia Elena NICULICEA

15 ianuarie 2017

 

Vasile LUCA: ”Dor de Eminescu”

”Dor de Eminescu”         

 

La ceas aniversar în dor de Eminesc

Orologiu bate rotund și grav  secunda,

Lumina călătoare ce vine din  ceresc,

În răsfirări de ape  își oglindește unda

 

Nemuriri celeste pe-a bolții albei frunți

Ochii lui adânci, a pleoapei țărmuri mare

Mantii de zăpezi  peste  cărunții munți

Pe chipul lui angelic i-atâta înfiorare

 

Dorință arzătoare în stâmpărări de ruguri

Nemărginiri sihastre în mângâieri de vis

Ramuri adumbrite în adieri de-amurguri

Domnul Eminescu, cuvânt a lirei  scris

 

Și-n străluciri de vrajă,  cântec de vioară

Ne-n-văluie tăcut în străluciri sublime

Nepieritor-ui mers  Luceafărul de seară

Trimite raza-i dulce pe-obrazul Cătălinei

 

Adumbriri  dorință scânteieri stelare

Sărută  în somn cum visul, o altă Cătălină

Călător de-a pururi pe-a bolților stelare

De sus din nemurire tot ei i se închină

 

Și-n  largi aripi își țese cerurile albastre

Milenii  veacuri scurse tărâmuri dinspre vis

Având pe  Eminescu în oglindiri de astre

Lumină călătoare spre lumi de necuprins

 

 

Cuvantul cel pornit din lutul greu lumesc

În străluciri corolă din slova-i dăltuită

Rămâne  adumbrită  în drag de Eminesc

Prin însăși nemurirea iubirii veșnicită

 

Solemnă este clipa de-atâta preacurat

Pe lângă plopii fără soț adesea a trecut

În nopți de liniști triste sub cerul înstelat

Ducând cu el odată a lumii reci durut

—————————-

Vasile LUCA

15 Ianuarie 2021

 

Al. Florin ȚENE: Eminescu nu moare niciodată

Eminescu  nu moare niciodată

 

Eminescu n-a murit, el doar

îşi odihnește zborul

între clipa ce vine şi visul cea fost

potolind focul din oase şi luna

cu dorul,

arzând întotdeauna

cu rost.

 

Eminescu n-a murit niciodată, se-ntoarce în cuvinte

eterne vorbe încolţite-n brazdă

în frunze, flori şi în întoarceri din cele sfinte

sau în zborul păsărilor ce torc la stână

cântece pregătite să fie gazdă

în care intrăm cu el de mână.

 

Eminescu n-a murit niciodată el vine

coborând treptat în noi pe frânghii de lumină,

de apă şi iz de pelin

ne ia de pe umeri tristeţea, ne-nveşnicește tulpină

şi ne pune aripi de înger, în abis

nu moare niciodată, dar niciodată

doar a urcat în vis.

 

Eminescu nu moare niciodată, doar iese

din auz, cum ai privii

printr-un ochean întors,

și cuvinte țese

în cântec

sau  alunecă în simţuri cum noaptea unei ciocârlii

aureolează cu stele un şes,

el are în vene al patruilea simţ,

metafora din sânge a unui prinţ.

 

Eminescu nu moare niciodată, doar

îşi odihnește zborul

între clipa ce vine şi visul amar

potolind focul din case şi luna

cu dorul, arzând întotdeauna

cu rost.

 

—————————

Al.Florin ŢENE

Titina Nica ŢENE: Pai de lumânare

Pai de lumânare

 

M-am întors acasă după atâția ani,
Cu greu am deschis poarta ruginită,
In ogradă nimeni nu m-așteaptă,
Doar copilăria, plânge, răstignită…

 

Am intrat în casă, poze învechite,
Mă privesc, cu drag, de pe pereți,
Am aprins lumina lămpii afumate,,
Ce mă-ntoarce, în timp, cu vreo șapte vieți…

 

Lemnele trosnesc, vesele ,în sobă,
A-nceput să ningă ca-n copilărie,
Anii ce-au trecut, parcă, nu mai sunt
Și mă simt din nou, veselă, zglobie…

 

Soarele răsare tot din râul Beica,
Mama nu mai e, nu mai e nici tata,
În grădină toate s-au uscat,
Nu pot scoate apă, nu mai e găleata…

 

Cu tristețe-n suflet merg spre cimitir,
Pe fereastra casei nu e nicio floare,
Dar aprind, cu lacrimi de copil,
La mormânt, un pai de lumânare…

8 ianuarie 2020

——————————

Titina Nica ŢENE

Cluj-Napoca

Adrian BOTEZ: Despre Neam și Popor – Rubaiyate – Catrene Daco-Valahe

 

MOTTO:

Poporul arde-va – minuni!

Pe-același rug cu neamul!

 

 

 

1-NEAM ȘI POPOR

Neam: Steaua din Cer Betlehemic: Crist nicicând nu greșește:

jos –  pe Pământ – în Oglinzi Blestemate – Poporul-Cădere-de-Neam  – se târăște…

Martir-Popor – spre Steaua-Sinea-i-Neam pornește… –  …va fi Sărbătoare-n tot Ramul:

POPORUL ARDE-VA – MINUNI! – PE-ACELAȘI RUG CU NEAMUL!

 

2-FACERE DE CLOPOT – PENTRU VESTIREA PRIMEJDIILOR NEAMULUI TĂU

faci  Clopot de Vestire – în Primejdii – pentru Neamul tău:

dar când  Clocotirea de Metal Topit (Furnale spre Zenit)

vrei să nu se crape-ntr-un Glas Dogit – AMESTECI SÂNGELE-ȚI JERTFIT:

ABIA-ATUNCI  VUIEȘTE – PLIN-DEPLIN  – IUBIREA-ȚI – ARZÂND – ÎN SUNET – ORICE RĂU!

 

3-AMĂRÂT POPOR ROMÂN

amărât Popor Român – prins în  Nod de Vânturi

ce Belele-ai pătimit – nici Drac’ n-are-n Gânduri…

…ți-au golit Vampirii vâna – de te pleci spre Luturi:

Soare când – iar – va veni – vei lua Lumea-n șuturi!

 

4-COMPENSAȚIA DUHULUI

n-ai vrut să fiu – în viața-mi –  Erou  – și nici Martir

dar Neamul-Epopee îl ridicai la Ceruri (cu tot cu Cimitir!):

am Duhul – pururi –  alături de cei Drepți – în Sfinte Bătălii

și sângerez cu Crist –Mistic-Zadarnic -pe Gòlgote Pustii!

 

5-BLESTEM

 

nu mai simțiți înțepături – în Inimi – când Patriei îi merge rău

când tot Străinul ce o calcă-i devine Diavol și Călău…

cei ce n-aud Pământul Sfânt cum geme – nu aibă parte de Mormânt:

cum Câinii-n Șanț să moară  – Nesimțiții: fără Lumină – neștiuți de Gând!

 

6-UITARE VINOVATĂ

Cuvântul ”PATRIE” nu spune – azi – nimica – nimănui

deși Pământul Sfânt – doar – vă ține în Lumină

deși Străbunii – prefăcuți în Holde – Izvoare de Ființă sunt – ORICUI!

…dar ați uitat să-ngenunchiați în Rugă: Sărut spre Sânge-Rădăcină!

 

 

7-NERECUNOȘTINȚĂ

dar cine sunteți voi – fără de Patria-Lumină?

o Pleavă fără Rost – împrăștiată – de-orice Vânt – în Tină!

…plecați – veniți – parcă nu într-o Casă v-ați născut

parcă nu un Anume Pământ v-a plămădit  –  V-A VRUT!

 

8-PROMISIUNE TRĂDĂTORILOR DE ȚARĂ

Trădători de Viță Veche au pus Țara la pământ:

Haite de Străini ne calcă – ne sfâșie – rând pe rând…

Sânge de Păduchi – Hiene! –… pe voi – Primii-o să vă Cânt!

….pe Rudă și pe Sămânță – pe Toți!  – v-oi băga-n Mormânt!

 

9-CA UN CÂINE

ca un Câine – bătut pe ruptelea și pe nedrept

atâta mă sălbăticii – că nici Străbunul Lup nu-mi ține piept!

vouă –  ce mi-ați stâlcit Făptura Sfintei Patrii – vânzând-o-n Piață

v-oi rupe Jugulara – crunt! – să vă deșert de Viață!

 

10-POPOR BIZAR

de ce mergi în Genunchi – și plângi – Popor Român – Bizar?

în fața ta nu este Crist: doar Pulberi de Zadar!

nu te-nchina – înfrânt de Bezne – la Monștrii Zării

cât timp ai – în Altar: Străbunii Sfinți – Lumini Martire – Munții Mării!

 

11-EU MOR

nu se vede Vârf-de-Dor: Norii-s deși – Ochii mă dor

de când tot privesc la Țara ce mi-i Patrie…: eu mor

dar Privirile-mi Arzânde le-oi lăsa în acest Plai:

să nu jinduiți la Ceruri – la Luminile din Rai…!

 

12-PATRIA NU-I PĂMÂNTSÂNGE-I DE CRIȘTI

să nu lași Turmele să treacă peste Holde:

nici Dumnezeu nu lasă Furi să-i spargă Bolte!

să nu lași Cal Străin să-ți ia Pământul pe Copite!

PATRIA NU-I PĂMÂNT: SÂNGE-I DE CRIȘTI: LUMINI CRESC PE MORMINTE!

 

13-”AȘA-I ERA ÎN KARMĂ”…

cu Nasu-n Spuza Catastrofei – dorm  – dulce – Sinistrații:

toți – îngălați – tâmpiți de Lene – -elefantin  – pe Guri emit Vibrații…

Părinți și-ar frige – Frați și-ar frige – numai să-i lași să doarmă:

ce dac-o Patrie  dispare? – …”așa-i era în Karmă”…

 

14-LABORATOR DE PATRII

nu vă grăbiți – cât mai încet mișcați din Mădulare:

e vorba – doar – de Patrii Demodate – de Strămoșești Hotare…

…lozinci vetuste: ”pământul plămădit din Sânge”… – …mânca Rahat în Carte!

…azi nu-i de-actualitate: -n Laborator  –  obținem Glii…Prefabricate!

 

15-A PUTEA  ȘI A VREA

mergeam prin Șanț – și mă mânjeam de Zoaie:

de un’ s-aduc – eu –  Patriei Uscate – -o Ploaie?

…dar să-i păzești Hotarele – de Hoarde – ca la Anul

să avem Grâul nost’ – …de plouă:  …cumva  –  îți strică Planul?!

 

16-”POLITICAL CORRECTNESS” ȘI SARMIZEGETUSA

pupăm Dosuri de Negri – că strigă-n Cor – U. E.-ul?

ne spânzurăm – ”political correctness” – dac’ ei ne dau W. C.-ul?

avem Patrie Sfântă – Jungherul Sfânt de DAC:

la Sarmizegetuza n-au murit Imbecilii – gătiți în Negru Frac!!!

 

17-TRĂDĂTORUL TOT N-OBOSI  –  DE  A FI SPÂNZURAT!

abia se mai ține câte-o Frunză Galbenă-n Ram:

Patria mea – Nevăzută – se vinde – -Astăzi – la Kilogram…

au obosit și Hoții – Sărmanii – de-atâta furat…

…păcat: TRĂDĂTORUL TOT N-OBOSI – DE  A FI SPÂNZURAT!

 

18-PROBLEMĂ SPINOASĂ A COPIILOR

cândva – priveai Copil Nevinovat: ”Frumosule! – să nu-l deoache Mama!

acum: ”oar’ ce-Asasin va crește  –  sub  Chipu-i? –  …cum se va coace Poama?

ce Trădător se-ascunde – în Ochii ăști – Albaștri

cari va lăsa o Țară – plină doar de Sihaștri?

 

19-ULTIMA SOLUȚIE

Patrie-a Mândrei Pajuri Voivodale

ajuns-ai – azi –  în Cârje – cerșind la Venetici!

un Foc s-aducă Crist – peste Haznale:

mai bine Facle-Aprinse – decât Scârboși Limbrici!

 

20-ACOL’ S-ASCUNDE POPORUL RUGĂTOR!

o Viață-mi petrecui în Munți: ACOL’ S-ASCUNDE POPORUL RUGĂTOR!

de-i vreo Nădejde – pentru Patrie – de Spor

Acolo veți afla-o – la Focur’ le de Stâne

urmând – și-Acum – în Duh de Mândri Zei – Crezuri Bătrâne!

 

21-ÎN RĂZBOI

Bombe  Atomice – DACO-VALAHE :  Sfintele Cântece!

Armuri și-Ambrazuri:  Duhuri-Strămoși  –  de-a Pururi Lunatice!

…nu mai dați târcoale pe l-ale noastre Hotare și Gânduri:

veți ajunge să facem – din voi – Mărețe Cocini de Scânduri!

 

22-ALT POPOR – NU ALT NEAM! 

Noaptea – în Vis – fiecare din noi poartă-alt Nume:

unul: ”Arhanghel”  – alt’: ”Gange” – altul – altfel – dar ANUME!

în Zori – niciunul nu bagă de seamă c-am umplut altă Lume

alt Popor – NU alt Neam!  – c-am trecut Netrecutul – cu Cristul pe Urme!

 

23-PĂRINTE ȘI COPIL ROMÂN

nu poți rămâne bun – Române? –  tre’ s’ te  ”modernizezi”?

să-ți bați joc de Bunicu-n Cârje? –  să-ți porți Păru-n Sfârlezi?

iar Casa ta să fie Barul? – Copiii tăi să-ți zică ”tu” – ca să te simți …”Fratern”?

fii TATĂ și ÎNVĂȚĂTOR – așa te-or respecta: în Lumea asta de Nebuni – fii CĂLĂUZUL FERM!

 

24-PĂSTOR CU CELULAR

Năuc – s-oprește Râu-n Luncă: PĂSTOR CU…CELULAR?!

unde ți-e Fluierul  –  Române? – l-ai dat pe-n ”cip” barbar?

c-a zis U.E.-ul!” –  …bolnav ești? – ori bolund?! – ”U.E.-ul-Împuțit

îți paște Turma? – …de-ai fi tu Mândru – nu Fudul:  i-ai lua la flocăit!

 

25-NE SPARG SFÂNTUL PĂMÂNT

 

pe-aici – cândva – creșteau Luminați Crinii – în Poiană…

era atâta de frumos…chiar Crist ‘și-uita de Rană…!

azi – Curătura s-a umplut de Sonde și Otravă

care ne sparg Sfântul Pământ – pe-un ”Vânt” Dugleș – de Babă!

  Continue reading „Adrian BOTEZ: Despre Neam și Popor – Rubaiyate – Catrene Daco-Valahe”

ZAMFIR ANGHEL DAN un poet al iubirilor astrale

ANOMALIE

 

Într-o biologie moleculară

azi

cea mai importatntă ar  fi celula cu țepi

 

Într-o nanobiologie

cel mai important ar fi omul din fier

forjat într-un cernoziom

 

într-o anomalie cuantică

cel mai importatnt aș fi

eu

poetul iubirilor astrale

cuantice și corneene

de care lumea își va  aminti

ca de ultima anomalie moleculară

 

 

ARTA

 

Cuanta stelară în care nu poți fi-i

decât dacă ai har

și ești trimis de cine face alegeri

 

Poți intra doar venind  din înalturi

și rămâi

doar când poarta eternității îți lasă pasul să treacă de prag

Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN un poet al iubirilor astrale”

Ileana VLĂDUȘEL: Eminescu (poeme)

E-mi-nes-cu!

 

Ați auzit cum cântă nemărginirea în sunete lumină?

Ning cuvintele și se topesc adânc în inimă

Și de acolo înfloresc în gânduri poeme

E-mi-nes-cu, șoptesc și șoaptele se ridică spre stele

Și iar înfloresc și iar curg, etern, absolut și profund!

 

Ați privit cerul când cuvintele plâng și din clipa rotundă se scurg,

Muguri verzi și albaștri de vise ce-n săruturi poeme stau prinse?

Prin perdeaua de nori, emoții se strâng și-i ridică poetului burg,

Ca-n pleiade de stele-cuvinte, simfonii poeziei să-i cânte

Și trecând peste pragul de timp, să rămână etern demiurg!

 

Ați simțit cum citind, din poeme, se ridică-n cunună de stele

Vis albastru-înflorit și rămas poeziei, emoții și  glas?

Când din talpa din sânge a vieții se ridică în doruri solfegii, pe creste

De destin se anunță că în glorii poetul ne-încântă, atlas,

Ce pe bolta cerească veghează, poezia să crească în slavă!

 

Peste gleznele timpului curg, din cuvinte dorințe ce- aprind

Curcubeu de emoții și vise. E-mi-nes-cu șoptesc și deschide

Poezia coperta sub care îi stă harul în rânduri avide.

Prind cu palme-sărut al poemelor rând și-l cuprind

Ca-n destin să-mi rămână mereu, peste vise și-n clipe, doar el!

 

Când în zori vor striga vestitorii că e clipa să vină în glorii al poemelor zeu,

moritorii, ați simțit voi esența ce-i confirmă în versuri prezența?

12.01.2021

 

 

Poetul

 

În mine se îngână și se cutremură dorul.

Știe cineva să-mi spună, unde se duce fiorul

Când cuvintele amuțesc și focul se stinge?

Unde se duc toate cuvintele din minte?

 

Dar poetul? Unde pleacă și de ce nu rămâne

În lanul cuvintelor, coapte grâne

Și de ce uităm lumina și devenim

Pe filele de hârtie, mimi?

Continue reading „Ileana VLĂDUȘEL: Eminescu (poeme)”

Aura-Nicoleta LUPȘESCU: Doar tu (poeme)

CUZA DOMN

 

Ai fost un domn deschis

Un domn vesel, un domn – om

Ce România nu a mai avut

De când colonele ai dispărut

Cuza Ioan în șapte ani

Ai lăsat pentru vecie

Cea mai mare bogăție

Principatele unite

și reforme-nfăptuite

Ce au dus la dezvoltarea

prea măritei noastre țări

Dar și-atunci ca și acum

Complotiști și oameni răi

Au vândut țara și glia

Pe un pumn de câțiva lei

Au adus să ne conducă

Domni străini, din țări străine

Doamne fă te rog o rugă

Să ne fie iarăși bine.

 

 

AȘ VREA

 

Aș vrea un vultur

pe creste de munte sa fiu

Cu ochiul de santinelă

Zarea s-o măsor in pustii

Cu aripi de plumb sa cobor în adânc

Cu aripi de înger să mă ridic in rai

Cu gheare de piatră să te cuprind

să îți zvâcnească ființa scluptată

în muntele de gheată.

Să se spargă în mii de cristale

și trupul să-ți iasă la suprafață

Să te adulmec,

Ca pe prada-nsângerată de dulceață

Să îți adun cu ciocul roua de pe sâni

Și să te port în zbor ca pe-o măiastră

Iar tu să-mi mângâi penele în zbor

Să ne-ndreptăm spre zarea-albastră

îmbrățișându-ne in spuza cea de nori

și terminând plimbarea noastra

că iarași bate ceasul de cu zori.

 

 

DEDICAȚIE LUI EMINESCU

 

Lăsați râul să suspine

Cu-a lui voce tremurândă

Lăsați pădurea să se zbată

Să-i strige numele.

 

Speranța

I-a fost risipită

Fără milă

Trupul

S-a pierdut în țărână.

 

Totu-i un rol

Ce-l joci pe șcena vieții

Și gândurile-s deșarte

Și viața este vis.

 

 

VIS

 

Prin ceața deasă

auzeam glasul lui.

Așteptam să se apropie

ca o pasăre stingheră

în cautarea cuibului.

Chemarea mea,

mistuitoare dorință.

Vedeam cum între noi

se sapă prăpăstii.

Am simțit

Ochii flămânzi

În așteptarea dimineții

Totul era vis.

 

 

VALUL

 

Ai apărut în viața mea,

Ca un vapor pe-o mare agitată,

Aveai din plin un optimism profund

Un chef de viață viu și arzător.

În ochi, sclipiri de stele am simțit

Și valul m-a mișcat necontenit

M-a dus și m-a purtat în zbor.

Și multe clipe de nesomn

Și multe vise mi-am făcut,

Dar viața asta-i un decor,

În care-ntâmplător ne-am întâlnit.

O torță s-aprins parcă de-o dată,

Și tot atât de repede s-a stins,

Lăsând în urmă doar cenușa,

Ce-n suflet negura și-antins.

 

Continue reading „Aura-Nicoleta LUPȘESCU: Doar tu (poeme)”

Ioan MICLĂU-GEPIANU: Ce folos …!

MOTTO:

”…Să ne protejăm Planeta noastră-n primul rând,

căci este vatra copilăriei, vatra  tuturor neamurilor,

Asta să ne fie calea și a minții noastre gând:

Fericirea omenirii, visul lung al veacurilor!

 Ioan Miclău-Gepianu

 

CE FOLOS….!

(poezie revăzută și adăugită)

 

Ce folos de ape-albastre și izvoare susurânde,

Când pe malul lor noi punem a istoriei rușine,

Otrăvind zglobia undă cu atomice morminte,

Prăpădindu-ne pământul, totodată noi înșine!

 

Ce folos de codru falnic cu-a lui tainică iubire,

Ori livezile plouate cu reziduri nucleare;

Ce folos de cerul zilei și de-a razei strălucire…,

Noi ne-aducem negurile și nu calea de salvare!

 

Spune-mi ce descoperire a științei până azi,

Fu să nu devină armă de război distrugător,

Aur învestit pe mâine pentru-o ziuă de necaz,

Școli ce cizela-un creier spre distrugeri gânditor?

 

Ce folos să țin sub lacăt mari grămezi de-argint și aur,

Ori pe-a școlii bănci să reazim fruntea, să aud cine ce știe,

Când și una și cealaltă ca o gură de balaur,

Mestecând calea cea bună varsă foc și dușmănie!

 

Să ne protejăm Planeta noastră-n primul rând,

Căci  este vatra copilăriei, vatra tuturor neamurilor!

Asta să ne fie calea și al minții noastre gând,

Fericirea omenirii, visul lung al veacurilor!

———————–

Ioan Miclău-Gepianu

CRINGILA, N.S.W. AUSTRALIA

12 Ianuarie  2021

Corneliu NEAGU: Destine

DESTINE

 

Vorbiți în gura mare,

ne arătați destine,

cu prea multă emfază

vă dați învățători,

ieșiți pe sticlă seara,

vorbiți fără rușine,

ne explicați ce-i viața,

cum trebuie să mori.

 

Aveți păreri vetuste,

culese pe-apucate,

le exersați cu alții,

zicând că-s de la voi,

însă o știm cu toții,

cândva au fost furate,

servindu-le patetic,

pretindeți că sunt noi.

 

Din vorba voastră seacă

se nasc idei absurde,

iar proștii le adoptă

și le susțin cu sârg,

în mintea lor săracă

sunt libere să zburde,

le-auzi când mergi la piață

sau de te plimbi în târg.

 

Idei fără valoare

din minți împotmolite

în mlaștini de prostie,

din care zilnic cresc,

aduse pe ecrane

pentru a fi servite

ca să ascundă jalnic

ce-i simplu și firesc.

 

Iar cei care încearcă

lumină să aprindă

în sufletele voastre,

târâte în noroi,

cu argumente false

sortiți sunt la osândă,

prostia să triumfe

și bezna peste voi.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București