Vasile Dan MARCHIȘ: Anotimp contrafăcut

ANOTIMP CONTRAFĂCUT

 

Fără ecosisteme naturale
doar cu cele artificiale
nu te-am putut concretiza
în convingătoarea-mi poezie
Cum te vei materializa în pustie,
fără dovezi naturale necesare
pentru identificare,
nu pari a fi ceea ce ești
anotimp,fugar…
că n-ai zăpadă fie un fulg venit din cer,
măcar,
să cadă în zig-zag hoinar
închipuind o superstiție
sau o premoniție prin care
s-ar putea afla răspunsuri
la ghicitorile mele…
Zăpada artificială în care
s-au împotmolit ca în datini și ritualuri,visătorii
nu-i compatibilă în aspect geografic
ci doar politic…
Plantele cu fructe,flori și frunze
incompatibile față de iarnă
au fost ascunse în spatele coniferelor…
Vine inspecția…! ! !
Comisia formată din meteorologi;
esteticieni,
naturaliști,
economiști,
geografi,
muzeografi,n-a prevăzut prin competență
ci doar prin influență doar artificiale schimbări
cum că
acest aspect n-a putut fi luat nici la propriu
nici la figurat
deoarece zăpada
așternută ”economic” în toiul verii
a fost ”legalizată” și numită
în sistem juridic
”Anotimp de rezervă”
În același timp a fost sfințită
și ridicată de clerici în regim de urgență
la rang de sanctuar…

———————–—————————

VASILE DAN MARCHIȘ

Baia Mare

19 decembrie 2019

 

 

Simon JACK: Căutări (poeme)

Caut îngeri prin cotloane
ce mi le-am făcut arzând,
mă descalț și-mi curăț mâna
de orbecăind pământ,
caut secera din câmpuri
ce îmi lasă plânsu gol
foamea de cosit prin iarba
care acoperă splendoarea
țopaitului de ciută alergând
după cocori,
căutarea-i grea când singur
singurel pripas prin umbre
te găsești mereu pe tine îndoind
in carantină moartea ce te-a vrut
doar ieri, azi
aztec pribeag în căutări
sapi în scări suișul crâncen susul
din întins infern,
deutoronom eliptic povestit din
vise oarbe, guri ce n-au odihna minții
și rostesc incontinent,
caut ce-am găsit în fluturi
când eram un copăcel
mă născusem din greșeală dintr-un
deja vu vernil,
invățasem zborul static de la floare
la pistil, clipa ce bătând îndată
ocolește-un efemer
caut da-i târziu…de fel
rămân orele din vatră căutări
inmiresmate de tăcerea unui timp
caut îngeri prin cotloane
ce le-am luminat, murind!

 

 

Sărbătorile de iarnă

 

nu pot să stau încă
sub brad
mi-e teamă de ploaia scursă prin burlane,
om de zăpadă-mi fac
din visuri oglindite în beteală,
sărbătoresc ozonul din acele de card
cu care plătesc cusătura unui petic
urâtul și paltonul,

m-a vizitat la capul unde dorm
un moș
cam încurcat în reni trași de sănii sub formă
de calești, un travesti cu barbă
și povești c-un sac în spate și-o mimă
de părinte într-o doagă,
sărbătoresc lângă paharul meu
de vin
pe toți coșarii adormiți în vara mea
polară,

la mulți ani poete
vin sărbătorile de iarnă
mi-e teamă dar să stau sub brad,
să nu mă ard cu artificii neaprinse în
marea noapte dintre ani
și omătul ce mă strigă din cerneală!

 

 

Lipsă

 

nicicum nimicul cioplit
cu dalta mângâierii nu stă drept pe suprafețe
roase de treceri suspendate prin baloanele
cu heliu a unui adormit,
linia continuă a ovulelor cu ochi migdalați
străpunge inima meridianului
ce străbate la amiază drumul mătăsii deflorate
de amoniții umbrarelor din trotuare
ce duc la templul frunții,

din dominouri răsturnate țipă talpa
calicului de ace,
se dărâmă sindrofii în vidul morții
refac oarecum o poezie neterminată în re
minor, mă dor șeile cailor cântați la agapele
apusului când mă reîntorc salamandră
pe craca urcușului în stele de cașmir,
imponderal deodată cu un coif în mâna
mă caut cosmonaut de ape
in lipsă de cărbuni pe vatra unui Big Ben
de nimicuri abandonate pe revelația
unui minus bun…

 

***

e o rană-n lemnul ușii dintre coridoare
săpate în taverna unui luciu prost
ea țipă lung ademenind fuioare
de brațe ce se caută săpând,
din chipul ologit
al întunericului obedient ce-adastă simbria
lunii în talere din cer vândut,
se unduie doi ochi de vrajă ce în lumină
sub pleoape de aramă nu privesc
ca niște torțe arzând pe săbii lungi
de lut, doi îngeri cu aripi incolore înalță
vrajba duhului din stradă
pe ușa altui zid neînceput,
e o rană-n eucaliptul fricii de tine cel știut
sub clopote de iarnă
din ea cu mersul omului născut în grote
selenare, ninge tăcut…tăcut
cu icsuri aviare!…

 

 

Singur acasă

 

singur acasă, atât de singur
sub poarta sărutului
două perechi de buze agățate în găici
de suspine pe-o dungă-n peluze
cu scoici,
ca marea-n refluxuri limane înnoadă
liman, pe diguri în spume
sirene așteaptă visările mele-n țintare
de jug,
Continue reading „Simon JACK: Căutări (poeme)”

Miriam Nadia DĂBĂU: Decembrie…

Decembrie…

                              (In memoriam Viorica Rizac (Plevan)

 

În luna lui Decembrie se plânge
Şi fulguie cu lacrimi amintirea
Iubitelor ce-şi poartă vălul,
Spre-o lume presărată în tăcere…

Se plânge în Decembrie, ca focul,
Şi sloi de gheaţă se aşterne,
Peste mormântul trist şi rece
Unde se află sufletul pereche …

În luna lui Decembrie se caută,
Un chip de om cu suflet de zeiţă,
Ce fulguie ca neaua printre stele
Şi plânge drumul către vise!

Atât de mult se plânge în Decembrie
Încât zăpada este verde,
Se caută sub pământ o floare,
E viorea ,dar albă de ninsoare!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

20 decembrie 2019

 

***

P.S.

Mulțumesc Miriam! Emoționant gestul tău de a-mi omagia mama…

Durerea familiei, nu se poate exprima în cuvinte…(Mariana Gurza)

 

Eugenia BUCUR: Renaştere (poeme)

Colindul din casă

 

Se aprinde lumina de afară

Cu glasuri puternice de copii

Felinarul lumiilor veghează

Ne aduce din griji în bucurii

 

Pe prispă se aşterne zăpada

Şi vântul viu colindă cu ea

Fir subțire de fum străjuieşte

Lumina mamei ce povestea

 

Copil fiind în zi îndepărtată

Învățase la şcoala din casă

De Iisus ce fusese născut

În iesle şi pe vreme câinoasă

 

Soba punea căldura-n cuvinte

Flacăra lămpii umbre-n odaie

Mama cu emoție-n glas dăruia

Taina cerului strai pe o foaie

 

Liniştea era răsfirată în grabă

Copiii la fereşti atunci dăruiau

Aceeaşi poveste-n ecouri curate

Inima şi gândul spre cer plecau

14.12.2019

 

 

Renaştere

 

Timpul o respirație a sufletului

Străjuieşte firul subțire dăruit

În nopți şi în zile în chemare

În mângâiere neobosit şi dorit

 

Zori pătrunşi de raze se înşiră

Surâs pe straturi abia aşezate

Ce se ridică-n artere-n chemări

Vise de lumină-n leagăn adunate

 

Adânc pătrunde în necunoscut

O forță a împrejurărilor cuprinse

Asimilând o parte de întuneric

Alta de fascicul în risipă întinsă

 

Amurgul te cheamă cu raze aurii

Privirea se opreşte-n bucurie

Priveşti timpul ce ți-a fost oferit

Comorile dăruite întru veşnicie

 

17.12.2019

 

Prea multă lumină

(domnului Labiş)

 

Copilul cu suflet de aur

Se îmbracă în alb de zăpadă

Şi urcă nămeții adânci

Îmbrăcat în pădurea de aramă

Şi-şi pune în suflet izvoare

Şi clinchet de sat şi frumos

Îl poartă pe brațe tata şi sora…

Tăcerea îi poartă pe toți

Doar strigătul mamei străpuns

Tâmpla-i albeşte pe dată

O caprioară priveşte pe ascuns

Şi apa tace tot mai tulburată

 

22.12. 2019

 

 

Rătăcire

 

În vaduri apa nu mai îngheață,

Neaua se pune bogat  tot mai rar

Ulițele satului sunt pavoazate

Numai El Iisus se naşte-n calendar

 

Continue reading „Eugenia BUCUR: Renaştere (poeme)”

Daniela BALAIITA: Noapte de sticlă

De-ar fi să fiu eu Moș Crăciun!

 

De-ar să fiu eu Moș Crăciun

Moșul acela blând și bun

Aș vrea să vă aduc la fiecare

O floare, un zâmbet și o îmbrățișare.

Să vă aduc iubire, multă sănătate

Căci ea, e cea mai bună dintre toate!

 

Aș vrea să vă aduc în prag

Pe acei ce-i așteptați cu drag.

Copii, părinți, surori sau frați

Departe-n lume de-s plecați.

Ei să vă fie de sărbători

Cei mai frumoși colindători!

 

Să fiți cu toții fericiți

Căci iarăși voi vă întâlniți.

La masa de Crăciun să stați

Și unii de alții să vă bucurați.

De-ar fi fost să fiu eu Moș Crăciun

De mult m-aș fi pornit la drum!

 

 

Noapte de sticlă

 

Luna sus pe boltă apare

Cu lumina ei cețoasă

Aruncând-o în lungi spirale

Nopții, pe un topogan de gheață.

 

Continue reading „Daniela BALAIITA: Noapte de sticlă”

Adina POPESCU: Scrisori din țara de mătase

…Sunt spini scânteietori, mărgele rare

iarnă-mpodobind,

nu-s lacrimi prin văi de curcubeu cerul își lasă hlamida în cristale,

nu-s umerii de zei să-i poarte cu noblețe strălucirea ,

trec printre săniile de ger lumini împodobind în fir de aur pădurea,

Nu-i firea inimii tristețea și tristă sunt!

crenguțe înflorite-n vas de lut sunt zâmbete-n ninsori, în dor de iarbă,

răscruci în pietre răsare luna cu fire verzi

peste luminoasa-i Oglindă

ce muzici îmi cutremură și n-o înțeleg,

din rouă,flori de frig,te strig între nuntiri de stele, împodobiri Căii Lactee,

sunt primăveri de ametist,lacăte grele

de plumb,ghiocei în descânt,

miez în fulgi risipind printre luceferi pânza iernii sidefie, crengile în broderiei,,,

Cui iubirii mărturie?

veșnicie,floarea mea aurită în ninsoare,

în petale adună clipe, râu secat,

valuri te-au urmat,

tu, celui plecat,

urmele nu te-au durut pas cu pas, desculț și înfiorat, strigătul prelins în pietre,

soare vămuit în umbre,dorul să-ți respire în ninsoare,

numai mie,

iarna doină-n jale?

ce greu răsună pașii zeilor pe lună,jar în fire în furtună, leru-i ler,îngerii cântă ,

cine-i ascultă de-i icoana-i rătăcită și plânsă-ntre stânci?

vălul uitării peste ochi nu îți tremură a plâns?

amar pe prag de rai nu înflorește cicoarea lanul Cerului, scutură ninsoarea,

picătură în dragostea mi-ai dat

floarea pelinului ,,

tu unde ești!

îmi tremură luna peste chip aurul iernii, lună pânză de argint țesută,așternut apelor peste punți,lan aurit să treci cum treceau îngerii desculți peste aurul muntelui ,

în leru-i ler zăpezi,colinde-n brazi cu frunțile

încununate-n Luceferi,

colț de cer picătură de zâmbet de Dumnezeu, oglinda apelor îi respiră urmele,

câmpul lan de stele ,

unde-i steaua de te știe?

nestemată-i în cer te-a uitat

dar sufletului meu?

Heruvimii trec poarta în lumină înzăpezită în trandafiri, petalele încă respiră,

spinii strâng ninsori încremenite,sărbători se opresc în imperiu de gheață ,

cuvintele tac?

cum să-ți ating marginea visului?

în ferestre numai apusul,lumina nu ajunge să te înfioare,

cântecul trece pe lângă nuferi cutremurându-mi lacul,

iubire în sărut vântul o cântă, între noi aleargă trăsura zăpezii,caii cu ger în paradis o duc

umbrele săgeți împart munții în cărări,

numai piatră râul verii ,

trec îngerii cu lacrimile sfinților

uitați prin icoane ,,,

La marginea iernii inima-ți plânge,

stele fierbinți să-ți fie în vetrele stinse

de nu vezi cum Dumnezeu îți aprinde steaua

în scânteia iubirii,,,

Vin sărbătorile,vin, în altarul de cremene plâng viorile , plâng,

în strunele sălciilor încremenire de cer,,,vin; s-o dezlege,

,Quo qvadis Domine,,al meu?

tu pe drumul păsării de ceață ai găsit marginea dorului? treptele-n flori pe care urcă sevele în trupuri zveltețe de plopi atingând frunzele stelelor…

Câte mirări la poarta cerului fără răspuns!

în păpădii își resfiră lună pânza și marea își strânge valul însetat, nisipul însingurat îți mai păstrează pașii strângând în urme

adânci frunze de vânt,

ce foc nu-ți stinge în față poarta ninsorii.?cine îți știe tăcerea,nu aude sunetul pașilor! cine îți vede aripile de aur nu știe zborul ninsorii,ca peste comori în urma ta

nisipul cerne aurori,

cu totul și cu totul de zefiri ,

muguri porți în mâini,

ce fel de mare te va limpezi?

te strigă în brazi glasul verde al luminii,

peste dorul meu aruncă spini

când înfloresc crizantemele ,

peste munți cine ne strigă mirii unei nunți? viorile au tăcut,ele cântau numai pentru flori de argint, horă printre îngeri ,tac stelele!

au tăcut,ele în genunchi,ca pentru rugăciuni clipesc a iarnă cenușie?

cine mă știe dor înfrunzit?

a iubire sunt spinii scânteietori,

iarna împodobind sună din aprigi clopoțeii ninsori,ape clare spre ghiocei,

te vor chema a primăvară cu glas de frunză rară aurindu-ti sus pe creanga Stejarului,

fericite ninsori,prin păduri, frumusețile vii respiră prin crengi sevele reci,

doină și colind porțile nopții deschid ,

trec vulturii, iubitul meu, firimituri,jarul smuls furtunilor,peste care în fuior de ninsoare

răsar strigăte-n maci,

Primăverilor, darul divin!

Iarnă, iarnă,fie de aur,iubitul meu ,

soare îți e cunună-n lauri…

 

 

***

 

…Ninge, iarnă despletită despletește mărgăritarele pădurilor de le-ai închis
în chei de cleștar ,
zadarnic, vrăbii cenușii cer adăpost,
cerul are colți de argint împodobit
cu fildeș rar,.
Tu ai iernii de brazi,cetini în cântece
pentru Dumnezeu,ți-e iarna vioră
ți-e dorul arcuș tăios,limpede,
cu miros de primăvară
și taină o tii între mătasea florii -de -colț,
stâncă de noblețe și măreție,
credință semănată în vânt,trăinicie,

Vin îngerii și colindă,
credință îți e zidul de l-ai ridicat din frunzele mărului, agonie și extaz,cum îl învelești
în licărul stelelor de aer tare,
ca o gutuie aromitori de luna mi-o lasă
în fereastră,strai,
galbenă frunză de lună descântată,
țăndări pietrele pragului,trecătoarele,
nu te ating…

iubindu-te,te-am îndumnezeit, trecătorule!treceri de le dezlegam înțelesul din
,,Cântarea Cântărilor,,
cu o pană de înger am scris ce auzea prin raiuri de nu le-am trăit,,,de ce am mai venit?
Fără tine,robie după uși închise, orbitoare,
în soare ,nu poți să le deschizi urmele de sare îți vor însetarea fântânile dorului ,
mirare în frunzele gerului e labirintul,
ninsoare,crâng albit acoperă trecerile, ,

cum voi găsi urma îngerului?
urma fericirii din umbrele lui?
eu nu am aripi și lumea fără tine
e pasul desculț spre apa culorilor,
zbor în fluturi,ca o mireasmă de păpădie
din mâinile tale,ziua e o punte,
curcubeu azvârlit peste ierni,
câte poieni!
firul de iarbă ,pasul desculț spre iubirea
ce te așteaptă ,leagăn printre franjuri, crizanteme, crizantemelor surprinse în somn legănând fragede ninsori ,,,,

ți-am încredințat mersul căprioarelor prin crâng,ca o arsură pe trupul pădurii,
ce fel de rugăciune nu știu,
ofrandă pădurii să o închin?
ție și căprioarelor,semn divin,
nicicând sufletul nevinovăției nu o să știe
să alunge fiarele,,,
în genunchi,pădurea se teme,

tu, stăpânitorul ninsorii, prinde în mâini răsăritul și desfrunzește razele vindecătoare,
livezi de cireși albi, cu florile le voi purta singurei vieți căreia îi sunt pecetă
destinului tău, inel cu piatră,
ochiul șarpelui,inel din livezi,
necosite livezi ale zeilor vin să-si limpezească arsurile și vor să mi-l schimbe în toate rugurile cerului,inel încrustat cu floarea cireșului,,,
o singură floare , chihlimbăruie mâinilor mele,
tristă iarnă,trist fir de nisip , tristețe închisă, clepsidră mi-e pasul prelins,,,

un pumn de nisip aruncă îngerul în calea mea ascultându-mi lacrima,mi-o cere
pe un șireag de mărgele albastre,
să-mi împodobesc visele,
întuneric și lumină,iubitul meu,
rotește oglinzile și lasă luna să-mi aleagă fericirile, agonie și extaz,muntele cutremură,
să aleagă, să aleagă floarea de colț,
mătasea inimii, ninsoare înălțată sau pârjol, beteală în nesfârșitul cetinii,

cine să-i stingă singurătățile ,
dacă nu-mi ești clipă unde eu sunt ,
eu sunt,, unde e semnul Macului
și nu l-am văzut de nu-i galben cerul
de-asupra inimii,cum îi e lanul lumină visului?

Atingerea mea către Dumnezeu ,
mi-e dragostea ta ,despre dragoste
e muzica stelelor de ning și cireșii cerului,
fuioare trag Păsările în jurul fântânii,
păsări de oțel înaltă ziduri pădurii de orhidee,
tu ai supinul iernilor închise în frunze de argint de ți-l aduce mereu fluturelui de-l porți în pragul negurei, să nu îngenunchiezi ,
ce-i spui tu fluturelui Zăpezilor de adună alai de culori în jurul tău?
Regele-fluture pe mână-ți lumină,
dragostei mele te adună de pe unde luna năucitoare te-a risipit,,,,

Regină în iarnă inima mea te cheamă ,
că o stea pe un câmp răscolit, zdrobită în copitele de diamant,
caii liberi ai soarelui, numai iarna
nu au stăpân ,frâu de luceferi nelumești strâng iarna ca pe o cunună
în jurul pădurilor lăsând izvorâtoarele stele
în grija vulturilor…

Continue reading „Adina POPESCU: Scrisori din țara de mătase”

Mircea Dorin ISTRATE: În ascunsul dor din inimi (poezii)

SE-APROPIE CRĂCIUNUL

 

Se-apropie Crăciunul, cinstita sărbătoare,

Măreața zi în care Iisus ni s-a născut,

Minuni să facă-n lume, să-mi știe fiecare

Că El a fost trimisul din cer, pe-al nostru lut.

 

Așa, că de vi voia, vă duceți toți acasă

În satul vostru-n care, viața-ți început,

Să stați o ziuă-două, cu neamul vost’ la masă,

Să-i ascultați povestea din vremea de demult.

 

Și-n față la altare smeriți să vă-nchinați

Și-o rugă de iertare la Domnul  să-nălțați,

Vă scadă din păcate, că multe-aveți făcute,

Iar parte dintre ele și-acuma-s neștiute.

 

La sat să-i cereți încă smerită iertăciune

Că ați uitat de dânsul, de-a lui înțelepciune,

La dascăl și la popa de cât v-au învățat

Să fiți în viață oameni, cinstiți, adevărați.

 

Și-un Mulțumesc! din suflet să-i spuneți la hotarul

Ce dat-a-mbucătura și va umplut hambarul

Și la izvorul care va stâmpărat cea sete

În vara arzătoare, ca gura unei fete.

 

Iar când pe uliți încă veni-vor prichindei

Colinda să v-o-aducă, sunând din clopoței,

În gând să vă întoarceți la vremea cea în care

Și voi ați fost ca dânșii pe-a timpului cărare.

 

Fiți dezlegați la pungă și dați-le să fie

Bogăt din al vost suflet, că n-o fi sărăcie,

Mi-i mângâiați pe creștet și-n boaba lăcrimată

Să v-amintiți cum fost-ați și voi, mai altădată.

*

Chiar pentru seara asta ar merita să fiți

Acolo-n locul cela ce-i cu miros de sfinți,

Și-n lăcrimatul suflet, oricât vă e de greu,

Să știți că-n cea clipită, veți fi cu Dumnezeu.

 

Despovărați îmi fi-veți de multele păcate

Ce-n voi și-n al vost’ suflet sunt toate adunate,

De-aceea fiți acasă cu toții de Crăciun,

Vă fie viața voastră și Anul Nou, mai bun.

 

 

VOI  POEȚILOR…..

 

Voi poeți cu lira unsă în a lumii pătimire

În ascunsul dor din inimi, în speranțe și-n iubire,

Voi din voi în bobul slovei puneți lacrimă-nstelată,

Fie-mi suflet pentru strofa cea în doruri legănată.

 

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: În ascunsul dor din inimi (poezii)”

Corneliu NEAGU: Ora potrivită

ORA POTRIVITĂ

 

Se lasă peste plopi o altă seară,

mai obosită și mai stoarsă de puteri,

parcă și vântul care bate-afară

aduce-n pragul casei ce-a fost ieri.

Sunt dorurile care vin pe gânduri,

plutind ca frunzele căzute din copaci

peste izvoarele urcând din prunduri,

când vor să te audă dar tu taci.

 

Plecată ești, se simte depărtarea,

și umbre de uitări se-adună peste noi,

se zbate în apusul toamnei marea,

iar la răscruci copacii sunt mai goi.

Revine iarna-n suflet, este-aproape,

cuvintele rămân tăcute tot mai mult,

doar dragostea mai poate să ne scape,

când șoaptele vrăjite ți le-ascult.

 

Te-aștept acum – e ora potrivită –

din necuprins de zări aș vrea să te ivești,

să-ți sorb din trup licoarea mult dorită,

pe când mă minți cu-aceleași vechi povești.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

16 decembrie 2019

Titina Nica ŢENE: Tablou de iarnă (poezii)

Pe aproape e Crăciunul

 

Parcă-i primăvară, Doamne,

iar pe-aproape e Crăciunul,

caut anii tinereţii

şi nu mai găsesc niciunul.

 

Umedă îmi e privirea,

mângâi  creanga de copac

mi-o imaginez în floare

înghit  lacrima şi tac.

 

Şi e, totuşi, iarnă, Doamne,

într-un decembrie rebel

ce nu vrea să intre-n schema

iernii acesteia, de fel.

 

Câte ierni şi câte toamne

au trecut, nici nu mai ştiu,

doar atâta simt eu, Doamne,

că mi s-a făcut târziu.

 

 

Ninge zgârcit…

 

Ninge zgârcit pe străzi,

Privesc  prin geam ca prin zăbrele,

Am atâta nevoie de alb,

Ca sufletul meu să se spele…

 

Slobozește, Doamne, fulgii de nea,

Să nu mai pice așa zgârcit,

Am atâta nevoie de alb,

Pentru sufletul meu rătăcit…

 

 

Ninsoarea

 

Ninge cu fulgi, mari, zglobii

iar fulgii se joacă  de-aprinselea-n  aer,

ghirlande de zăpadă  cu scăpărări  liliachii,

aleargă de-a  prinselea-n  aer…

 

Continue reading „Titina Nica ŢENE: Tablou de iarnă (poezii)”