Motto:”Ca orice om cult și cu simțire normală îmi iubesc și eu neamul și limba pe care o vorbim, îmi iubesc neamul pentru că e al meu- și atâta tot“
Nicolae Iorga
În anul 2011 scriitorii Corneliu Leu, Ligya Diaconescu și Al.Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor Români au semnat o petiție către Parlamentul României ca în ziua de 31 august să se serbeze ZIUA LIMBII ROMÂNE, la fel cu cei din Moldova de peste Prut. Urmare petiției celor trei scriitori, deputatul Viorel Badea a propus Parlamentului spre analiză această inițiativă, semnată apoi de 166 de parlamentari. Astfel că în 2013 prin Legea nr.53 s-a decretat ca românii de pretutindeni să sărbătoreasc pe 31 august Ziua Limbii Române.
Urmare acestui fapt Liga Scriitorilor Români și revista internațională STARPRESS condusă de scriitoarea Ligya Diaconescu, începând cu anul 2013 au organizat manifestări culturale,dedicate Limbii Române, în ziua de 31 august în diferite orașe din țară.Trebuie să dezvălui faptul că, atât revista STARPRESS, prin directoarea Ligya Diaconescu, cât și Liga Scriitorilor Români, prin președinte, scriitorul Al.Florin Țene, au organizat, de-alungul anilor, Ziua Limbii Române, inclusiv și alte sute de manifestări culturale cu sprijinul celor 38 de filiale din țară și străinătate ale Ligii Scriitorilor, fără sprijinul financiar al Guvernelor care s-au perindat la conducerea Țării. Aceste manifestări fiind organizate cu banii celor doi conducători, Ligya Diaconescu și pensionarul Al.Florin Țene, și a unor președinți de filiale.În timp ce Uniunea Scriitorilor fără să organizeze astfel de activități, primesc bani de la bugetul țării. Se pare că ai noștri conducători sunt, cum zice un proverb românesc, pentru unii ciumă și pentru unul mumă. Și… mai vorbim în Constituție de egalitate. Cum rămâne cu zicerea: unde-i lege, nu-i tocmeală?
Și în anul acesta, ca în fiecare an, începând cu 2013, un grup de scriitori din Ardeal, format din Lucia-Elena Locusteanu,Nadia Urian, Titina Nica Țene, Florin Țene-operator TV, profesorul Cornel Urian și Al.Florin Țene, în ziua de 30 august, au plecat cu autoturismele spre Stațiunea balneoclimaterică Olănești din județul Vâlcea pentru a sărbătorii la Bisericuța din Albac Ziua Limbii Române. Autoturismele înfășurând distanețele pe roti au intrat în județul Vâlcea pe când Oltul “măcina” lumină în hidrocentrale.
Ajunși la turnul rotund din piatră, au oprit mașinile, turnul parcă era tăiat pe jumătate de o spadă gigantică, ce pare a răsări din apele râului. Este Turnul Spart. Una din porţile de intrare în Transilvania din perioada medievală. O construcţie impunătoare care are nenorocul de a fi admirat doar din viteza maşinii („a, uite un turn”) sau de a servi ca „decor” pentru grătaragii de ocazie pe care îl folosesc ori ca apărătoare de vânt pentru focul unde se pârlesc micii sau cotletul, ori ca pubelă pentru rămăşiţele festinului „la iarbă verde”. Pe vremuri, era o componentă a unui amplu complex militar de apărare a frontierei transilvane de atacurile venite dinspre sud alături de cetăţile Lotrioarei, Turnu Roşu şi Tălmaciu/Landskrone. Acum, este doar un turn înghesuit între Olt şi drumul naţional supraînălţat după „sistematizarea” ceauşistă a Văii Oltului. şi punctul unde, cu secole în urmă, era frontiera cu Valahia.Aici micul grup au ascultat poemul ”Balada Oltului” de Al.Florin Țene, pe când operatorul TV filma.
Hășmașul Mare îmbrățișează izvorul
Oltul vălurește în limba română,
Când printre stânci își cântă dorul
Și pădurea îl îngână.
Coboară râul măcinând stânci
De dor venit de departe,
Iar apa cântă din izvoare adânci
Scriind povești într-o carte.
Morile de lumină scapără valuri în palete
În hora lor s-a prins și pădurea,
Iar când obosite le este sete
Sorb lumină și gânduri plecate aiurea.
O, Doamne, de Olt mi-e dor
Ca la o icoană la el mă-nchin,
Departe sunt și ași vrea să zbor
La malul lui să-l sorb și să mă înclin.
La Cozia Mircea tânăr în vis
Bătrân în înțelepciune și vână
Îmi luminează drumul întins
Cu-n gând bun și sabia în mână.
Sunt dor de ducă și de iubire
Și port râul prin lume ca pe-o cruce
Chiar dacă Oltul precum un mire,
În Dunăre se varsă și se tot duce…
Frații Mureș și Oltul unesc țărișoare
în Țara cea Mare, România bogată,
Muguri pe un arbore înălțat spre soare
din pădurea Litovoilor armată.
În Marea cea Mare Oltul vorbește
Limba învățată la izvoare,
Capodoperă din cuvinte ce unește
Românii din Carpați, Dunăre și zare…
Oltule, Oltuțule, vin românii să te vadă
Intrând cu Doina în veșnicia din baladă.
Ajunși la Mănăstirea Cozia am vizitat această ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, în timp ce Al.Florin Țene le-a povestit subiectul piesei sale inspirită din istoria acestui lăcaș de cult, piesă publicată în volumul “Visul alb”.
Pe 31 august, la ora 10, la Bisericuța din Albac, au început manifestările dedicate ZILEI LIMBII ROMÂNE ediția a VI-a, care au fost deschise de preotul paroh Emilian Groșenoiu, care, printre altele, a povestit istoria acestui lăcaș de cult: “Lăcașul a fost construit la 1746 în satul apusean Albac, locul de naștere a lui Horea și după o lungă și complicată existență, și-a găsit locul de veci lângă izvoare minerale vâlcene.Povestea spune că adminstrația austro-ungară dorea să scape de amintirea răscoalei din 1784 și sub pretextul pericolului de incendiu a ordonat fărâmarea bisericii și punerea la vânzare a lemnului acesteia; moții desigur nu au vrut să cumpere lemnul sfânt și coincidența face ca vizita întâmplătoare a lui Iorga din acea perioadă să ducă la o serie de întâmplări (demne de un film de acțiune) care în final conduc la salvarea bisericii.
Biserica lui Horea, (de fapt lemnul bisericii), a fost cumpărată ca lemn de foc, în întregime, în 1907 de Ion I.C. Brătianu, transportată pe ascuns și până s-au dumirit autoritățile duale că de fapt va fi salvată, a fost deja trecută granița în Țara Românească; în final a fost reconstruită de meșterii moți din Sohodol. Pentru a reîntregi gruparea Horea-Cloșca și Crișan biserica a primit 2 cadouri importante: porțile împărătești de la biserica lui Cloșca din Cărpiniș și potirul de lemn de cireș de la Biserica din Mesteacăn, unde jurase Crișan. După ce a stat câteva zeci de ani la reședința Brătianu din satul Florica, mica biserică a fost adusă în 1958 la Băile Olănești.”
Apoi a luat cuvântul Ligya Diaconescu care a urat bun venit celor peste 50 de scriitori veniți din țară, Canada, Anglia, Statele Unite, Australia etc.
Președintele Ligii Scriitorilor a citit mesajul scriitorului dr.Ionuț Țene, șef birou cultură, învățământ și culte, din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, cu prilejul acestei sărbători dedicată Limbii Române, în care istoricul și scriitorul clujan ura succes participanților.
În cadrul programului a fost lansată Antologia”Limba noastră cea română “, realizată de directoarea revistei Starpress, cu o prefață de Al.Florin Țene, în care sunt cuprinși scriitori români de pe toate meridianele lumii.
În cuvântarea sa Al.Florin Țene a conchis că: limba dacică nu a dispărut niciodată! Ea a suferit transformări, prin împrumuturi din alte limbi, transformări prin care a trecut toate limbile pământului, dar a continuat să existe. Aceasta este limba română sfințită de Opera lui Eminescu.
Cu această ocazie și-au lansat cărți: Al.Florin Țene din Cluj-Napoca, Mariana Popa din Brașov, Melania Rusu Caragioiu din Montreal-Canada, Olimpia Sava din Galați, Titina Nica Țene din Cluj-Napoca, Ionela Fllod din Londra-Marea Britanie, Rodica Calotă din Târgu Jiu, Nadia Urian din Bistrița, Mary Smith din New York-USA, Tudosia Lazăr din Galați, Ligya Diaconescu din Rm.Vâlceda & Toronto.
Al.Florin Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor și Ligya Diaconescu au acordat Diplome de Excelență, semn de prețuire pentru activitatea depusă în slujba Limbii Române, scriitorilor: Preotului paroh Emilian Groșenoiu, Ligya Diaconescu, Lucia-Elena Locusteanu, Melania Rusu Caragioiu, Nadia Urian, Tudosia Lazăr, Olimpia Sava, Ion Pârâianu, Camelia Florescu, Gheorghe Cărbunescu, Maria Brădean, Maria Militaru, Rodica Calotă, preotului Constantin Mănescu, președintele filialei Vâlcea a Ligii Scriitorilor Români, i-a fost decernată, din partea Ligii Scriitorilor Români, medalia VIRTUTEA LITERARĂ.
Scriitorilor Al.Florin Țene, Mariana Popa și Melania Rusu Caragioiu, conducerea revistei internaționale STARPRESS, cu ocazia împlinirii a zece ani de la apariție, prin directoarea Ligya Diaconescu, l-i sa acordat TROFEUL REVISTEI STARPRESS-LIMBA ROMÂNĂ, semn de prețuire pentru întreaga lor activitate, de-o viață, în slujba Limbii Române. Poetul Al.Florin Țene a citit amplu poem “Gloria Limbii Române “.
În cadrul acestei manifestări au urmat recitaluri de poezie și de muzică susținute de poeții prezenți și de Trupa “Color“ din Hunedoara, formată din: solista Camelia Florescu, din București, sax, voce Fane Abradodi, chitară bas, voce, Geo Costin, chitară, voce Bela Andrasi și key board, voce Niki Nuță.
Seara a urmat un recital de poezie și cântece interpretate de Gheorghe Cărbunescu, Maria Brădean care a interpretat pricesne, și Lavinia Roșu, după care a urmat un ospăț duhovnicescu la Bisericuța din Albac, oferit de parohul Bisericii.
A doua zi pe 1 septembrie toți scriitorii au mers cu autoturismele la schiturile Iezer care este una dintre cele mai izolate sihăstrii din nordul Olteniei, Schitul Iezer este aşezat pe malul drept al râului Iezer, la 4 km nord de satul Cheia, în apropiere de oraşul Băile Olăneşti din judeţul Vâlcea. Schitul Iezer a existat ca așezământ monastic de mult, mai vechi decât cel actual, construit din lemn. Primii ctitori ai acestui sfânt locaş au fost Radu cel Mare (1377-1383) şi fiul său, și Mircea cel Bătrân (1386-1418).
Cu trecerea timpului, acest schit s-a ruinat, fiind refăcut în anul 1558 și între anii 1567-1568 de Mircea Vodă Ciobanul şi Doamna Chiajna. După refacerea Schitului Iezer, aici s-a adăpostit o mare obşte monahală cu peste trei sute de vieţuitori. O parte dintre aceştia trăiau viaţa de obşte în mănăstire, iar alţii trăiau ca pustnici prin peşteri sau prin chilii, venind doar duminică şi în zilele de sărbători să participe la slujbele săvârşite în biserică.
Un moment de încercare pentru aşezământul monahal are loc după moartea lui Mihai Viteazul. Se spune că, pornind la luptă înspre Ardeal, voievodul Mihai Viteazul a trecut pe la schit lăsând aici, spre bună păstrare, rezerva vistieriei sale. După decapitarea sa la Câmpia Turzii, năvălitorii străini, venind în căutarea vistieriei, au jefuit schitul și au ucis trei sute de călugări ce au apărat schitul cu prețul vieții lor. Monahii au fost înmormântaţi de săteni în trei gropi comune de la poalele stâncilor. Mărturie a acestor fapte stau cele trei cruci săpate în stânca din apropierea schitului, dar şi minunile care se săvârşesc uneori în acest loc.
Schitul se află în strânsă legătură cu Sfântul Antonie de la Iezer care a sihăstrit aici la sfârșitul secolului al XVII-lea. Între anii 1693-1705, prin purtarea de grijă a episcopului Ilarion al Râmnicului, se reface aşezământul. Sfântului Antonie a donat toate economiile sale şi a lucrat personal la rezidirea schitului. Chiliile zidite de Cuviosul Antonie se păstrează şi astăzi, în partea de apus a bisericii.
Din anul 1948, la Schitul Iezer s-a înfiinţat o obşte de maici, care se ostenesc să ducă mai departe tradiţia monahală existentă aici de mai multe secole. Între anii 1996-1999 a fost construit un paraclis cu hramul „Schimbarea la Față” și „Sfântul Antonie de la Iezer”.
Apoi am urcat mai adânc în munte spre schitul Pahomie situat pe teritoriul localitatii Baile Olanesti (comuna Barbatesti), judetul Valcea, la aproximativ 30 km de Ramnicu Valcea, sub crestele Muntilor Capatanii, accesul la aceasta asezare monahala se face pe DN 64A, Ramnicu Valcea – Baile Olanesti, trecand prin Pausesti-Maglasi, virand la stanga spre satul Cheia, apoi pe Valea Cheii, pe un drum forestier practicabil si accesibil si cu mijloace auto, pana la Izvorul Frumos, care țâsnește de sub steiul de stâncă lung de aproape 50 de metri, pe care este clădită biserica schitului, având hramul „Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul”.
Din pisania actuală a schitului a rezultat ca întemeietori Pahomie monahul și Sava Haiducul, în anul 1520, justificandu-se numele de Schitul Pahomie de la Izvorul Frumos.
Dupa o alta pisanie, acest Pahomie nu ar fi altul decat marele ban Barbu Craiovescu, ctitorul Manastirii Bistrita, care in anii 1519-1520, când reclădește Bistrita, dărâmată de tunul lui Mihnea cel Rău în anul 1509.
Sfintirea schitului s-a facut la 30 septembrie 1956, de catre episcopul Iosif al Ramnicului, și a fost încredințat spre îndrumare părintelui Veniamin de la Schitul Pătrunsa.
Data de 1684 din pisania de astazi a schitului este presupusa a fi anul în care a avut loc repararea schitului, în acelasi an fiind renovată și Mănăstirea Bistrița de Constantin Brâncoveanu, în calitate de descendent al familiei Craioveștilor.
Sfințirea schitului s-a facut la 30 septembrie 1956, de catre episcopul Iosif al Râmnicului, și a fost încredințat spre îndrumare părintelui Veniamin de la Schitul Pătrunsa. Primul viețuitor al schitului reînnoit a fost calugarul Ioasaf Ionescu, venit de la Arnota. El moare in 1980 și este înmormantat langa zidul bisericuței schitului.
Biserica, construita sub o mare stâncă (pe care se afla chipul Domnului), având în apropiere o cascadă cu apă de munte, rece ca gheața, iși așteaptă în liniște și rugăciune vizitatorii.
Tot în cadrul Zilei Limbii Române, în data de marți, 3 septembrie, la Biblioteca orășenească “ A.E. Baconsky“, din Călimănești, la ora 16,30 și în organizarea revistei “MIRAJUL OLTULUI 21”, condusă de profesorul Constantin Geantă a avut loc Medalionul Literar AL.Florin Țene și Titina Nica Țene, cu participarea poetei Ligya Diaconescu.
Continue reading „Al. Florin ŢENE: În organizarea revistei STARPRESS și a LIGII SCRIITORILOR ROMÂNI – Ziua Limbii Române-Limba “vechilor cazanii “care unește” →
“Dacă pentru cunoaşterea trecutului Aromânilor avem câteva date istorice, pe baza cărora ne putem face o idee despre locuinţele şi rostul lor de mai târziu, despre Meglenoromâni nu avem nimic. În cazul acesta, singurul izvor din care se poate şti ceva privitor la originea lor, şi la epoca coborârii şi aşezării lor într’un ţinut situat la apus de munţii Rodope, este limba lor. În privinţa aceasta, Meglenoromânii ar fi mai în drept decât toţi ceilalţi Români să spună: “limba noastră reprezintă istoria noastră”.”
Scenometrie (cf. cartea noastră Scenometrie Teatrux), termen poate eufonic cu psihometria practicată în proza lui Puși Dinulescu, are de a face pre/para teatral cu scena/scenariul-reprezentare-spectacol a operei scrise, aici. L-am practicat tacit cinci ani la colocviile publice cu Puși, îmbinând convorbirile literare cu teatrul de poezie, de exemplu. Și includerea în cartea de scenometrie a piesei imposibile Astă-seară se joacă Noica făcea caz de întâlnirile cu filosoful. Astăzi se joacă Puși. Adică, precum în piesa pușiană de-o viață, Adevărata casă cu țoape etc.: adevărata scenometrie.
Scrisul de tumultuoasă limpezime al lui Onisifor Ghibu, ca în tăietura directă brâncuşiană, oricum expresia unei gândiri directe concurând natura, scapă clasificărilor stilistice obişnuite. De la Lazăr şi Eminescu, la Pârvan şi Goga, analogiile posibile ţin de tonalitate, patetic gravă şi lucid virulentă, însă cineva ar putea deduce o retorică originală, o revelatoare panoplie a formelor genului didactic, sau, cu un termen pe cât de vechi pe atât de nou – o kaironomie proprie, ale cărei ethos, logos şi pathos se îngemănează într-o rostire unică. Preluăm conceptul de rostire în accepţia lui Constantin Noica nu atât pentru o parafrază de genul „rostirea pedagogică românească”, dar şi amintindu-ne că filosoful se stabilise, înainte de Păltiniş, la Avrig. Or, un editor s-ar vedea în faţa unei vaste păduri de simboluri şi numai antologând scrierile despre Gheorghe Lazăr ale lui Onisifor Ghibu, inclusiv postume, din care reţinem un portret contrastiv, de amurg (1963), ca un autoportret răsturnat: „Graţie caracterului său, pe cât de complex şi de vulcanic, pe atât de dezordonat, el n-a reuşit să realizeze, în întreaga sa carieră, nimic concret, în sensul propriu al cuvântului, sesizabil material. Astfel: la Viena el nu şi-a terminat studiile în regulă; multele lui lucrări originale, compilate sau traduse când din nemţeşte, când din ungureşte, n-au ajuns să vadă lumina tiparului, excepţie făcând doar unele lucrări tipărite sub diferite pseudonime şi făcute probabil şi cu colaborarea altora pentru a putea fi tipărite în tipografia Universităţii ungureşti din Buda; activitatea lui profesorală de la Sibiu a trecut dintr-o criză într-alta, ca şi avânturile sale în domeniul politicii; la Bucureşti, şcoala lui, nimbată după el de o aureolă legendară, n-a reuşit să se „organizeze” ca o instituţie bine închegată, capabilă să înfrunte obstacolele ce era firesc să i se pună în cale; din multele manuale de şcoală, toate de o stringentă necesitate, nici unul n-a ajuns să se tipărească, nici în cursul vieţii lui, nici curând după moartea lui. Dacă ar fi să judecăm deci activitatea lui Lazăr în lumina unor criterii strâns „realiste”, ea ar putea fi considerată că a reprezentat ceva aproape insignifiant.
ALEXANDRU FLORIN ȚENE
CONVERSAȚIE 1
Dr. Selina Tusitala Marsh (n. 1971) este poetă şi intelectuală de origine samoană, tuvaluană, scoțiană și franceză. A fost prima persoană originară din Pacific care a obţinut doctoratul în limba engleză, la Universitatea din Auckland, unde predă acum scrierea creativă și studii literare maore și pacifice.