
MOTTO: Trăieşte ca şi cum ai muri mâine; învaţă ca şi cum ai trăi la infinit. (Mahatma Gandhi)
Mahatma Gandhi (n. 2 octombrie 1869 – d. 30 ianuarie 1948), cu adevăratul său nume Mohandas Karamchand Gandhi, a fost părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă nonviolente. Numele de „Mahatma“ (în sanscrită înseamnă „marele suflet“) i-a fost dat de poetul indian Rabindranath Tagore.
ACORDUL
Povestea fără seamăn rămasă-n așteptare
sub înveliș de umbre, pe timp nedefinit,
îmi tulbură uitarea cu zvonuri trecătoare
care-mi aduc în cuget un vechi acord rănit.
Chiar clipele ajunse în ceasul cu pendulă
se zbat fără speranță, pe albul secundar,
când orele barbare, pe-o margine credulă,
încearcă să dezlege înscrisul legendar.
De-ar fi să dăm crezare ursitei nevăzute,
prezentă-ntotdeauna în astfel de povești,
nici n-ar fi fost înscrisul în actele trecute
pe opisul legendei cu pagini nefirești.
Dar noi voiam desigur să fi avut acordul
măcar într-o poveste marcată pe contur
cu vrăjile rescrise pe umbra din fiordul
unde lăsam regrete, să plângă prematur.
Poate-ai crezut că ele, trezite pe tăcute,
vor readuce-n cuget un simplu dezacord
din margini de legendă, rămasă pe redute,
când vara-ntârziată trecea peste fiord.
Dar nu-i așa, iubito, acordul existase –
în clipele eterne noi doi l-am conceput,
să ducă peste vreme însemnele rămase
pe umbra neuitării din visul convolut.
Tatiana Doina Popovici: Încă o poveste de iubire trăită în „fiordul/ unde lăsam regrete sa plângă prematur”. Titlul se referă la un document (Acordul) conceput pentru a păstra „Povestea (de iubire) fără seamăn rămasă-n așteptare/ sub înveliș de umbre, pe timp nedefinit”.
Prima strofă sugerează că Eul liric nu uită acest „acord rănit” de „zvonuri trecătoare”. Însă nici măcar timpul nu „dezleagă înscrisul legendar” pe care ursitoarea nu l-ar fi trecut în „opusul legendei cu pagini nefirești”. Cu toate acestea, „noi visam […] să fi avut acordul / măcar într-o poveste”, care să valideze iubirea legendară „rămasă pe redute/ când vara-ntârziată trecea peste fiord”. Eul liric este sigur că acordul existase. Adresându-se iubitei prin vocativul „iubito”, Eul liric amintește ca „noi doi l-am conceput (acordul) să ducă peste vreme însemnele ramase / pe umbra neuitării din visul convolut” (întors aspra lui însuși).
„Acordul” este un poem în cinci catrene cu rima încrucișată în care Eul liric retrăiește o iubire legendară „marcată pe contur /cu vrăjile rescrise pe umbra din fiord”. Participarea afectivă a Eului liric este marcată de formele pronumelui personal neaccentuat „îmi”, „mi”, din prima strofă. Pe parcurs, apare Eul dual : „să dăm”, „noi”, „noi doi”.
Realitate și visare se împletesc într-o poveste de iubire răscolitoare, asemenea legendelor. Obiectele reale care capătă expresivitate artistică sunt: înscrisul (document), opisul (lista de acte), fiordul (golf maritim), vara (anotimp).
Pe de alta parte, visul (cel cu ochii deschiși, nu cel din timpul nopții) secondat de „umbre” și dorul întors asupra lui însuși (convolut) dau valoare onirică acestui poem de o frumusețe tulburătoare
Din punct de vedere al realizării artistice sunt de semnalat câteva metafore: „înveliș de umbre”, „timp nedefinit (sugestie a dăinuirii)”, „zvonuri trecătoare”, „margine credulă”, „margini de legenda”, „umbra neuitării”. Vocativul „iubito”, împreună cu metaforele dau expresivitate poemului, făcându-l pe cititor parte din poveste.

Corneliu Neagu: Poemul aduce în fața cititorului dilema existenței unui acord legendar scris, încheiat de poet cu propria muză. Întregul discurs liric, derulat pe parcursul celor șase strofe, de tip catren, cu rima încrucișată, este marcat de atribute specifice expresionismului oniric.
Din prima strofă aflăm că „povestea” acestui acord, „rămasă-n așteptare/ sub înveliș de umbre, pe timp nedefinit”, „tulbură uitarea” Eului liric „cu zvonuri trecătoare”. Chiar clipele din ceasul cu pendulă (strofa a doua) „se zbat fără speranță” […] „când orele barbare” […] „încearcă să dezlege înscrisul legendar”. Dar iată că, în strofa a treia, apare o ursită (ursitoare) care pune la îndoială existența acestui înscris legendar (adică acordul).
În strofa a patra Eul liric precizează faptul cei doi (poetul și muza) ar fi dorit să existe „acordul”, întrucât acesta ar fi redat povestea lor „din fiordul” unde lăsaseră „regrete, să plângă prematur”. Mai adaugă Eul liric, în strofa următoare, adresându-se muzei: „Poate-ai crezut că ele (regretele), trezite pe tăcute,/ vor readuce-n cuget un simplu dezacord/ din margini de legendă, rămasă pe redute,/ când vara-ntârziată trecea peste fiord”.
Dar, în ultima strofă, Eul liric accentuează, cu tărie, că acest acord existase. Fusese conceput de cei doi (Eul liric și muza) pentru a duce „peste vreme însemnele rămase/ pe umbra neuitării din visul convolut”. Să reținem cele două metafore originale cu impact emoțional foarte puternic: „umbra neuitării” și „dorul convolut”.
Poemul ACORDUL a fost publicat prima dată în volumul de versuri DRUM SPRE ETERNITATE, Ed. ePublishers, București, 2019. A fost republicat, un an mai târziu în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, 2020. A fost publicat, de asemenea, în revistele on-line LOGOS & AGAPE și CONFLUENȚE LITERARE. Distribuit pe Facebook din aceste reviste, a adunat numeroase aprecieri favorabile din partea cititorilor.
LA CEASUL UITĂRII
E toamnă târzie – aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieșind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aud la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.
Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung la fereastră spre seară să lase
un alt jurământ pe un mitic suport –
o floare de gheață, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.
Continue reading „Tatiana Doina POPOVICI în ,,dialoguri literare” cu poetul Corneliu Neagu (17)”



Tatiana Doina Popovici: În patru strofe ale căror versuri au rima împerecheată, autorul face radiografia unui vis. În prima strofă „aproape adormit eu te-am visat” și „din margine de somn” Eul liric simte îngemănarea gândului său cu al iubitei. Imaginile relevă starea de halucinație a Eului liric care „pentru o clipă, / priveam mirat cum trupu-mi se ridică / într-un văzduh…” Acest „văzduh neclar” este pictat în culorile specifice lui Pablo Picasso – „maroniu amurg de chihlimbar” în care iubita „plutea”, fiind udată de picături de ploaie.


Patrick White, romancier, (28 mai 1912 – 30 septembrie 1990) este primul și, până acum, singurul australian căruia să-i fie acordat premiul Nobel pentru Literatură (1973). Motivația Academiei Suedeze raportează că: „White prezintă o scriere epică și o narațiune psihologică farsciantă, introducând un nou continent în literatură”. Volumul care i-a adus faima este „Copacul Omului” (The Tree of Man) o lucrare epică la scară largă, un raport psihologic de mare discernământ a unei părți a dezvoltării sociale australiene sub forma povestirii conviețuirii a doua personaje care luptă cu dificultăți externe și interne. Cadrul este unul de pionierat conventional, dar cu nuanțe și asociații filozifce, existențiale, biblice.
În organizarea revistei internaționale STARPRESS și sub egida Ligii Scriitorilor, Epidemia Coronavirus 19 nu a împiedicat sărbătorirea Limbii Române! Lansarea Antologiei LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ – STARPRESS – în anul coronavirusului, 2020 / Ligya Diaconescu

