De ani buni citesc blogul personal al dascălului Gelu Dragoș “Moara lui Gelu “, plăcându-mi relatările, imaginile și articolele pe care le publică. Și mai este o frântură de amintire. Din Mireșul Mare am avut o colegă, prin anii 1963, la Institutul Pedagogic de 3 ani din Baia Mare.
Dedicația cu care am primit acest volum mă onorează, fapt ce mă face să o reproduc:” 20 septembrie. 2021, Familiei de scriitori Al.Florin Țene și Titina Țene, cu mult drag și prețuire această carte de poezii!ss Gelu Gragoș.“
Cartea editată în condiți grafice deosebite, intitulată “ Singurătatea poetului“, apărută la Editura “Grinta “, Cluj-Napoca, 2021, cu o prefață de Nicolae Goja și postfață semnată de Gabriel Cojocari, cuprinde două cicluri de poeme și o paletă policromă cu opinii ale scriitorilor despre poezia lui Gelu Dragoș, semnate de: Florica Bud, Carmen Felicia Băințan, Mariana Moga, Vasile Bele, Radu Botiș, Ion Georgescu Muscel și Nicolae Scheianu,
Remarc talentul elevei Laura Alexandra Mogoș, din clasa a VIII-a B, de la Școala gimnazială Mireșu Mare, județul Maramureș care ilustrează cartea cu grafică.
Ca un adevărat iubitor al familiei și al oamenilor comunității sale, poetul ne mărturisește: “Dedic acest volum familiei mele și comunității din care fac parte. “, gest care îl creionează ca un patriot a cărei bază este poezia sub formă de literatură ca ficțiune concretizată, dovadă este că volumul se deschide cu poemul: “Patria.:” Dincolo de stele, de gând,/ patria e ținutul vorbelor alese,/e lumea fermecată a copilăriei,/ e vatra casei, e cartea de citire,/e rostul lumii mele, e-un univers închis!“
Energica poezie în vers liber este un rezumat al formulelor stilistice. El este un verslibrist care, chiar dacă e la început de drum, știe să calculeze bine efectul liric provenit din oratoria colocvială, aici cultivator de versificație tradițională adaptată ireproșabil: “Întotdeauna va crește iarba peste umerii străbunilor noștri/ încât istoria va fi cartea de căpătâi a neamului meu…“
La un poet maramureșean cum este Gelu Dragoș “arghezianismul“ pare a crește inexplicabil, căci spiritul ardelenesc e mai degrabă înclinat către un activism teluric, de felul lui Aron Cotruș ori M. Beniuc, ori către o sublimare oraculară sau metafizică în gustul Lucian Blaga ori Octavian Goga, eliminând versificația clasică. Ceva din Goga se poate detecta în aceste poezii, ca idei, prin câte o înflorată evocare a evenimentelor istorice: ”Istoria înseamnă limba română/ “dulce ca un figure de miere”/dor, glie, demnitate, iubire//cinstire de eroi”(Latinitate )
Poetul cântă anii copilăriei, când valorile se stabilesc într-o armonie pe care sentimentele întâmplătoare nu o mai pot tulbura. Poetul evocă mișcarea spectaculoasă a anotimpurilor, micul fapt divers, ceasul din turn, evenimentele energice apte să producă modificări în umanitate, timpul blestemat, Anei, soția, se reîntoarce la miturile luminoase, la Iisus, la simetriile grecești, la simțămintele inatacabile generate de țară, de patrie, de o gară fără felinare, floarea de colț…Gelu Dragoș vorbește nu doar de rațiuni biografice, de iubire, Dealul peșterilor, Pământul ca o pâine imensă, Lancrăm, cu aluzie la Blaga. Și nu numai atât, întrucât trăirile eului nu sunt pur decorative ci cosubstanțial unei vârste aufletești care stinge în eul liric tot ceea ce provoacă o criză, nelămurită ceață în gând; poetul ar voi să afle bune explicații ci soluții definitive.
Gelu Dragoș este un poet autentic, căutător de fericire, fiindcă iubește, sentiment care mi-aduce aminte de zicerea lui Guillaume Apollinaire: “Din când în când este bine să te oprești din căutarea fericirii și să fii doar fericit.“
Literatura a fost și va fi mereu arta socială care stimulează în mod favorabil acțiunea realizată în ansamblul de valori spirituale, parte integrantă a fenomenului de cultură – cultura influențând pozitiv orice domeniu de activitate publică și, în același timp, motivând continuu procesul civilizației umane. Regăsindu-se prin conținutul culturii, literatura își raportează acțiunea în afirmare la necesitățile sociale și idealurilor generate de acestea, în cele din urmă însumând în sine identitatea și personalitatea valorilor social-umane. Cu această imagine literatura, în general, se prezintă ca un mijloc de exprimare ce se infiltrează cu o puternică influență atât în cultura omului, cât și în societatea acestuia. Corespunzător, omul și societatea acestuia se definesc ca valori sociale, distingându-se prin merite și realizări în diverse activități culturale. Urmând efectul realizărilor, literatura, condiționată de cultura sa, se dezvoltă neîntrerupt și se autoreglează în dependență de nivelul său intelectual raportat la nivelul culturii autohtone. De-a lungul timpului arta literară a avansat și ca domeniu social, adecvat și cultura literaturii s-a afirmat ca domeniu în propria artă – ambele contribuind nespus de benefic în evoluția umană, ambele contribuind enorm în nivelul de dezvoltare materială, spirituală, economică a oricărei națiuni. Ca urmare, afirmându-se identic în viața umană, literatura română prin culturalizarea sa formează un singur tot, având un rol esențial în cultura poporului român, dar și în cultura altor popoare – identificându-se de a fi un capital public nespus de rentabil care produce plusvaloare în evoluarea societății române.
Făcând parte din cultura neamului românesc, literatura română și-a conceput rădăcinile încă din anii 1521, primul document fiind înscris sub o formă de scrisoare în care se specifică o categorie de poezie lirică cu caracter filozofic (trimisă de Neacșu de la Câmpulung demnitarului Hans Benkner din Brașov), conform surselor în vigoare. De la începuturi cultura română a fost puternic influențată de curenții creștinismului, ca mai apoi și literatura să fie influențată de aceste idei, printre primele manuscrise în română fiind traducerile din limba slavonă cu texte bisericești ale cultului creștin slavon din secolul XV. Între timp apar și alte lucrări religioase, cu traducerile corespunzătoare; iar Biblia completă din Vechiul Testament a fost tradusă și publicată în limba română spre sfârșitul secolului al XVII-lea, această perioadă de timp având o încărcătură pentru literatura religioasă. Pe parcurs literatura română se definește și prin curenții umanismului, secolul al XVII-lea; secolul al XVIII-lea prin curenții clasicismului și iluminismului; apoi secolul al XIX-lea cu orientare în realism, romantism, simbolism, cât și în junimism și latinism – orientări autohtone; secolul al XX-lea caracterizându-se cel mai mult prin curentele literare de realism (ce este asociat cu acțiunea de a promova etern tradiționalismul din toate timpurile, cât și teoria literară cu elementul de a reflecta realitatea în limitele ei esențiale și obiective) și modernism, dar și postmodernism ce presupune în sine lumea modernă și preocupările ei de a se remarca prin cerințele destul de complexe ale contemporaneității, astfel fiind privilegiate aspectele culturii umane în general, accentul forte punându-se pe remodelarea culturii literare în raport cu necesitățile și dificultățile existențiale din epoca modernă, pe regenerarea conținutului literar prin crearea de noi condiții și modele inovatoare care să exprime noul în cuprinsul literaturii de astăzi– concluzia afirmând: literatura română din toate perioadele istorice caracterizându-se ca o componentă eficientă și calitativă atât în cultura națională, cât și în cultura universală; concomitent reprezentând mișcarea literară de amploare ce constituie o rezultantă integrantă în valorile social-umane.
Referindu-ne la modernism, dar și postmodernism, invocăm acele curente artistice care sunt caracteristice literaturii contemporane din secolul XX și XXI, nu este exclusă nici perioada dintre sfârșitul secolului XIX, respectivele promovând arta noului în scopul de a produce și reproduce valorile estetice prin intermediul cărora se pronunță efectele literare în raport cu modificările ce au loc în societate și în existența individului. Prin realitatea lumii contemporane este prezent realismul, curent literar care a fost stimulat structural de modernism, modernismul însemnând curentul care a exercitat și valorificat influența asupra a tot ceea ce exprimă însușire și caracter modern. Drept urmare, modernitatea a transformatatât lumea, cât și cultura literară, în rezultat orientarea scriitorilor fiind centrată pe corelația dintre realitate și armonia creației umane, într-o viziune nouă și originală, mesajul artistic redându-se prin poezie, proză, eseu, roman, critică literară, nuvelă etc. Privind din unghiul poeticii oricărui gen literar, curentul modernismului (așa cum se cunoaște din literatura de specialitate) – principiul acestei mișcări fiind contestarea existenței tradiționalismului și de a regenera dificultățile creației române în raport cu progresul universal – însumează în sine activitatea literară redată prin multiple orientări și anume:expresionism,constructivism,suprarealism,dadaism,integralism,realism socialist, feminism, parnasianism, teatrul absurdului, optzecism literar, neomodernism, ermetism, avangardism, șaradism, simbolism, naturalism, tradiționalism (inclusiv: poporanism, gândirism, semănătorism) etc.; toate având anumite forme de expresie unde în literatura română au fost cunoscute începând cu sfârșitul sec. XIX și întreaga perioadă a secolului XX. Spre exemplu, primii pași ai modernismului în literatura română au fost concepuți prin simbolism, orientare regăsită în volumul de poezii „Plumb”, editat în anul 1916 de George Bacovia; concomitent făcând pașii literari și avangardismul, orientare din perioada interbelică care se manifesta printr-o conduită ieșită din comun, chiar extravagantă ce respingea integral rânduielile artei tradiționale, tradițiilor naționale consfințite de-a lungul timpului.
Pentru a prezenta unele tendințe literare, inițial ne vom referi la tradiționalism, orientare care a fost mereu în contrastcu mișcarea modernistă. Tradiționalismul din perioada anilor 1921-1944 naște din necesitatea menținerii în cultura română a datinelor/ tradițiilor populare fondate istoricește de-a lungul secolelor, curentul respectiv fiind în contradicție totală cu modernismul și care, totodată, se prezintă într-un stadiu tot mai avansat de dezvoltare în cadrul societății române din acel răstimp. Astfel, reprezentanții mișcării tradiționaliste – cum ar fi Constantin Stere, Nichifor Crainic, Alexandru Vlahuța, George Coșbuc, Nicolae Iorga, Adrian Maniu, Gib Mihăescu, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu, Ion Pillat – se opuneau în mod categoric asupra procesului de renovare a artei literare românești către modernism, evident și față de modificarea culturii literare. Pentru tradiționaliști raportarea sau orientarea literaturii române către cultura occidentală era inacceptabilă, tendința acestora abordând în mod direct condiția de a subordona aspectele etice și estetice celor etnice; deci de a păstra conținutul clasic întruchipat prin totalitatea creațiilor artistice, literare, muzicale, religie, obiceiuri, tradiții populare, fără a accepta modernismul cu achizițiile și acțiunile novatoare. Mișcarea tradiționalistă (compusă din trei direcții: gândirism, sămănătorism și poporanism), prin acțiunile sale, a dorit să păstreze în orice fel specificul național românesc al unui trecut îndepărtat; iar folclorul, etnografia, istoria, religia, conținutul patriarhal, cultura autohtonă – considerându-se cele mai importante surse în promovarea ideilor pentru domeniul literar român; deci trebuia menținută o orientare către populația zonelor rurale unde cultura se exprima prin folclor și etnografie etc., însă prin nerecunoașterea culturii moderne din zonele urbane. Așadar, gândirismul, ca orientare socială și literară(inițiator fiind revista „Gândirea” din Cluj, administrată de Cezar Petrescu), și-a promovat opiniile din primele decenii ale secolului XX, dar și după anii 1930, înclinare către un tradiționalism integru în cultura română, spre autohtonism, spre naționalism și unitate națională sub egida Ortodoxiei, către starea de înapoiere din sectorul rural ce se corela cu tradițiile creștine și cele populare; teoriile acestui curent se bazau pe poziția dușmănoasă în raport cu conceptele modernismului sau ale culturii moderne; în calitate de reprezentanți ai acestei tendințe se considerau Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Tudor Vianu, Radu Dragnea, Nichifor Crainic, Pamfil Șeicaru, Mateiu Caragiale, Vasile Voiculescu, Ion Pillat, Ovidiu Papadima. Ca urmare și sămănătorismul (la bază existând revista „Sămănătorul”, administrată de George Coșbuc, Nicolae Iorga, Alexandru Vlahuță, Ilarie Chendi) se înregistra ca un curent ideologic și social-politic din primul deceniu al secolului XX, ideea mișcării fundamentată pe ținutul rural care trebuia să-și păstreze valorile arhaice/ autohtone, esteticul fiind redat prin pasteluri ce prezenta viața umană de la sate în corelație cu farmecul naturii înconjurătoare; în rândul scriitorilor ce promovau aceste idei aflându-se Octavian Goga, Spiru Haret, Emil Gârleanu, Ion Agârbiceanu, Duiliu Zamfirescu. Iar dacă să ne referim la poporanism (la bază se afla revista „Viața românească” din Iași, coordonată de Garabet Ibrăileanu), atunci curentul în cauză avea o orientare populară care considera că populația mediului sătesc este temelia și valoarea societății române, pe când intelectualitatea urma să fie orientată în a proteja exclusiv nevoile și drepturile țărănimii, acest lucru regăsindu-se în scrierile literare ale lui Mihail Sadoveanu, George Topârceanu, Spiridon Popescu.
Prin analiza curentelor literare se presupune de a specifica și de a pune în evidență însușirileculturale de bază, dar și cine sunt reprezentanții acestora. Dacă să abordăm, spre exemplu, orientarea expresionismului,aceasta este oadoptare literară apărută la începutul secolului al XX-lea în Germania, caracterizându-se prin amplificarea intonației și intensitatea expresiei, astfel făcându-se o tentativă asupra curentului realist. În arta literară română printre reprezentanții acestei mișcări s-au înscrisLucian Blaga – cel mai de seamăscriitor al expresionismului, Ion Barbu, George Bacovia, Tudor Arghezi, Alexandru Philippide, Aron Cotruș, Felix Aderca, Horia Bonciu, Ion Călugăru, Eugen Relhis, cât și alții. Iar dacă să vorbim despre simbolism – orientare care poate fi considerată parte a curentului modernist – acesta s-a impus ca omișcare în arta literară universală către sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, unde cu ajutorul simbolurilor s-a experimentat să se determine legătura reciprocă dintre fenomenele naturii și intelectului uman sau, mai bine zis, morala umană; astfel dând libertate versulului prin melodie și armonie verbală, fără a fi dependent de exactitatea tradiționalismului clasic; în literatura română cu aceste idei este prezent Tudor Arghezi, Alexandru Macedonski, Mateiu Ion Caragiale, Ion Minulescu, Ion Vinea, I.M.Rașcu, Felix Aderca, George Bacovia, Luca Caragiale, Iuliu Cezar Săvescu, Mircea Demetriade, Dimitrie Anghel, Ștefan Petică. Cât despre naturalism, curent care de fapt a prezidat la fondarea realismului, acesta este simbolul care tinde de a reface realitatea în modul cel mai exact și devotat, până și în limita fenomenelor neesențiale, considerându-se acea noțiune filozofică care tratează că în afara naturii nu există nimic altceva; orientarea literară respectivă și-a făcut apariția în Franța în a doua jumătate a secolului XIX și era stăpânită de ideea pozitivismului unde aspectul binelui se considera în afara moralei umane; în calitate de reprezentanți ai naturalismului românesc sunt considerațiIoan Slavici, Liviu Rebreanu, Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Eugen Barbu. O altă tendință literară ce impesionează prin conținutul ei este suprarealismul (reprezentând perioada interbelică până în anii patruzeci), care se caracterizează prin libertatea integrală în modul de redare a ideilor; accentul fiind pus pe acțiunea bruscă și irațională a imaginației, astfel contestând existența gândirii logice. Suprarealismul a luat naștere în prima jumătate a secolului XX, iar în calitate de reprezentanți în literatura română regăsindu-se Geo Bogza, Virgil Teodorescu, Gellu Naum, Gherasim Luca, Sașa Pană, Paul Păun. Efectiv, tendințele literare precum simbolism, suprarealism, expresionism, dadaism fac parte din curentul modernismului, mișcare ideologică care neagă valorile trecutului ce sunt redate prin fenomenul tradiționalismului – obiceiuri și rânduieli comune unui popor, stabilite prin tradiții populare. Evident, lucruri cunoscute în literatura de specialitate.
Explorând cele expuse mai sus, observăm că fiecare orientare literară se bazează pe o anumită idee, pe anumite concepții filozofice, aspecte morale sau religioase, etc., astfel reflectându-și conținutul prin diverse forme de exprimare. Pentru a înțelege mai deslușit înțelesul acestei lucrări care dorește să se pronunțe asupra curentului literar modernist, ca parte a secolului XX, atunci ar urma să ne centrăm pe acele ideologii prin care au activat scriitorii români din perioada interbelică, cât și postbelică. După cum se cunoaște, în majoritatea cazurilor scriitorii români din perioada interbelică și-au orientat creația literară prin mișcarea tradiționalismului, avangardismului, constructivismului,integralismulului; iar cei din spațiul postbelic s-au afirmat mai mult prin realism socialist, structuralism, poststructuralism, feminism, optzecism literar, deprimism, postmodernism,în cele din urmă literatura română manifestându-se prin acele curente literare care nemijlocit auslujit într-o măsură oarecare pentru necesitățile poporului român sau, mai bine zis, pentru interesele/ aspirațiile unor categorii sociale dintr-o anumită perioadă de timp. Luând în considerație că în literatura română curentul modernismului s-a perindat de-a lungul secolului XX, atunci analiza creațiilor literare puse în lumină se vor cerceta în dependență de două perioade – interbelică și postbelică, iar genul literar ar urma să fie divizat cu referire la poezie, proză etc, cu precădere fiind în vizor romanul.
Modernismul, în calitate de curent propășitor și care a dorit în orice fel să rupă relațiile cu tradiționalismul, este mișcarea și tendința inovatoare ce susține fondarea unui nou principiu de creație literară și fondarea unui nou concept pentru cultura literaturii. Avându-i ca protagoniști pe criticii literari români (cei mai de vază – George Călinescu, Eugen Lovinescu, Vladimir Streinu, Tudor Vianu) care în timp și-au exspus teoriile despre întreaga diversitate a acestui curent, literatura română de specialitate rămâne a fi o sursă demnă de atenție în totalitatea acestor aspecte. Drept urmare, conform constatărilor, modernismul se remarcă prin opoziție față de tradiționalism, fiind contradictoriu în viziune și conceperea acțiunilor. Evoluția modernismului, în timp, s-a manifestat în dependență de epoca istorică, marcându-se printr-o anumită stare de lucruri și evenimente corespunzătoare. Așa fiind, curentul literar modernist se identifică prin perioada interbelică și postbelică, ambele perioade având între ele diferențieri de atitudine în raport cu conceptele abordate,prin tematica și forma de exprimare, și, nu în ultimul rând, prin cultura ce se raportează la ansamblul de valori sociale cu care masele vin în contact prin participare pentru a percepe arta creației umane, care se numește literatura română.
Din totalitatea operelor puse în lumină de către scriitorii români vom menționa creația literară expusă prin genul epic al prozei, proza având în subordine o multitudine de specii literare precum basme (expuneri cu elemente fantastice supranaturale),biografii și autobiografii, memorii, mituri (povestiri fabuloase cu caracter sacru) , nuvele (specie literară mai mare decât schița, dar mai scurtă și mai simplificată decât romanul), romane, povestiri, schițe jurnaliere, parabole (povestiri alegorice cu un cuprins religios sau moral). Astfel, cu prioritate, va fi pusă în discuție specia literară valorificată prin romane – creație a genului epic de întindere mare și cu conținuturi complexe care se desfășoară în cadrul unei întâmplări și de-a lungul unei anumite perioade, subordonată în limite de observație socială și analiză psihologică. Ca urmare, dacă în perioada interbelică creația literară în proză are tendința de a se exprima prin genul epic de întindere vastă cum ar fi romanul, oricum la bază în mare parte rămân și scrierile redate prin nuvele, povestiri etc. Însă romanul a fost acea artă artistică care a revoluționat literatura română și sub acest aspect aceasta a fost motivată de concepții moderniste unde prin cultura sa, ca mijloc spiritual al existenței sociale, s-a impus ca formă și metodologie în stimularea creației literare românești. Romanul din perioada interbelică s-a evidențiat prin acțiuneade a relata starea emoțional-interioară a individului român și despre trăirile/ condițiile acestuia din perioada respectivă, despre spiritul național românesc cu capacitatea de inteligență/ deșteptare în procesul evoluției, despre societatea română în întregul ei areal cu toate preocupările vieții cotidiene și stărilor sufletești, etc. – Mihail Sadoveanu fiind reprezentantul distins în acest gen de creație literară, considerat ca cel mai de vază narator care a relatat în linii mari poziția umană a omului simplu din societate, mediul rural descris prin tot realul naturii înconjurătoare, iar istoriografia ținutului și datinilor românești din zonele rurale valorificată prin conținutul de gândire socială. Pe când în perioada postbelică romanul cuprinde o gamă de proprietăți care divizându-se în mai multe categorii se plasează în limitele de idee generală ce reflectă corespunzător realitatea, astfel fiind pusă în lumină creația cu conținuturi politice, psihologice, ideologice, social-istorice propriu societății românești; totodată, un loc însemnat îl ocupă specia genului epic în proză cu componente eseistice, deci literatura eseurilor, exemplu ar fi „Moromeții”, vol.II, de Marin Preda – ideea de existență socială găsindu-și loc în zona rurală a societății. Necătând la aceste diferențieri, oricum creația literară în proză din perioada interbelică are o cotitură imensă către renovare și valorificarea noului din modernism, evident de a adapta exigențele literaturii la cerințe noi cu orientări moderne și către un segment al civilizației care își exprimă caracterul în termeni de cultură socială/ spirituală/ intelectuală/ morală sau emoțională; iar literații timpului să producă efecte cât mai frumoase în produsul scriitoricesc. După cum se cunoaște, orientarea se plasa către viața spirituală, către trăsăturile morale ale omului și către stările emoțional-sufletești ale poporului român, în mod aparte din localitățile rurale – romanul cu înclinare propriu psihologiei umane îi determină pe prozatorii români să elaboreze o tematică sau, mai bine zis, o operă literară de analiză social-psihologică, aceasta fiind într-o măsură oarecare influențată de bergsonism (doctrina filozofică a lui Bergson care afirmă că adevărul nu este accesibil cunoașterii științifice) prin recompunerea trecutului ce are la bază curentul de memorie afectivă; astfel creația din epoca interbelică are și un caracter sentimental ce predispune la melancolie și contemplație, înclinată să idealizeze realitatea în mod romantic. Ca atare, romanul din perioada interbelică se prezintă prin caracteristica omului din societatea română, centrul de referință având tangență cu spiritualitatea și conduita umană, accentul explorând conotațiile culturii morale și spirituale – subiectele respective fiind prezente în opera lui Mihail Sadoveanu, Anton Holban, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mircea Eliade, Ion Slavici, Ionel Teodoreanu, Garabet Ibraileanu, Mihail Sebastian, Constantin Stere, Gib I.Mihăiescu, Duiliu Zamfirescu, Mateiu Ion Caragiale, Hortensia Papadat Bengescu, Nicolae Filimon, Ion Biberi, alții. Criticul literar Garabet Ibrăileanu a susținut ideea prin existența romanului de analiză și de creație, astfel romanul de analiză fiind un lucru care capătă viață în mai multe ipostaze, la bază având ființa viabilă care se manifestă prin acțiuni reale, prin afirmații multiple cu facultatea de a exprima un grai însuflețit; drept urmare prin analiză – ca metodă științifică de cercetare a realității – este examinată structura sufletească proprie individului, deci psihologia ființei umane cu întreaga complexitate a stărilor emoțional-sufletești; se menționează că romanul psihologic este și romanul de analiză, reprezentanțiii acestuia fiind Camil Petrescu, Mircea Eliade, Hortensia Papadat-Bengescu. Însă prin romanul de creație individul este descris prin ansamblul manifestărilor prin care se exteriorizează viața psihică a acestuia, drept care este vorba de conduita umană. Prozatorul și dramaturgul Liviu Rebreanu, care a evocat starea țăranului/ omului de la sat prin romanul „Ion”, cu subtitlul „Glasul pământului, Glasul iubirii” (roman obiectiv), lucrare de condiție social-umană și analiză psihologică, a fost romancierul cu scrieri realiste, punând în lumină romanul „Răscoala” (primul volum editat în 1932, al doilea volum în 1966), pătruns de evenimentele țăranilor din 1907 – din analiza lui George Călinescu fiind considerat un roman al gloatei, respectiv considerat capodopera literaturii române din perioada interbelică. Apoi continuând cu romanul „Pădurea spânzuraților” (roman obiectiv) de atitudine psihologic-umană în vreme de război (1922), apoi au urmat și alte romane „Amândoi” – din nou o lucrare reală, de tip polițienesc, inspirată din fapte criminale. Iar scriitorul Mateiu Ion Caragiale în romanul „Craii de Curtea-Veche”, cât și „Remember”, descrie viața umană în limitele întunericului, adică după ce se lasă noaptea pe pământ; iar acțiunea exprimă însușirea prin tot ceea ce este suav și plin de atenție, și grija pentru individul pământesc. Așadar, tema mediului rural este evocată de Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Ion Slavici, cât și alții, expunerile acestora fiind înzestrate de o pondere înaltă și cu variații proprii. Dacă să ne referim la Ion Slavici, scriitorul abordează tema cu privire la existența omului în anturajul rural, descrierile conținând elemente despre conduita umană, cuprinzând până la cele mai mici detalii conținuturi despre totalitatea obiceiurilor și deprinderilor ale unui grup social; despre cum se aplică limba vorbită în procesul de comunicare dintre membrii unei anumite colectivități; despre totalitatea obiectelor care îmbracă corpul omenesc, deci se are în vedere vestimențația – în viziunea criticului literar George Călinescu, Ion Slavici este privit și comparat ca un „instrument de observație excelent al mediului rural”. Referindu-ne la scriitorul Duiliu Zamfirescu, romancierul a prezentat în scrierile sale tabloul real și complex din societatea română către sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, astfel subiectele au fost relatate în romanele „Anna”, „Viața la țară”, „Tănase Scatiu”, „În război”, „Îndreptări”, toate din seria de producții literare „Ciclul Comăneștenilor” – trăirile emoțional-sufletești și existența omului fiind caracterizată în dependență de poziția socială pe care o ocupă acesta în comunitate. Duiliu Zamfirescu este primul scriitor român care a pus în lumină romanul cronică (prin analiza cât mai profundă a acțiunilor și întâmplărilor), redând prin acesta imaginea vieții din societatea română de la sfârșitul sec.XIX, prin care menționează despre simplitatea moravurilor și a traiului în patriarhat, așa zis, în spiritul tradițiilor străvechi. Pe când prin intermediul romanelor lui Camil Petrescu cunoaștem o tematică ce aparține de domeniul intelectualității, o categorie socială de oameni a cărei activitate ține și se desfășoară în sfera vieții spirituale. Totodată, Camil Petrescu este scriitorul și promotorul care pune bazele romanului modern, astfel făcând un sfârșit pentru romanul tradițional. Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, publicat în 1930, reflectă opera dramatică a omului intelectual care înțelege lucrurile în deplinătatea facultăților mintale; în prima parte a lucrării scriitorul Camil Petrescu infiltrează acțiunea individului prin procesul afectiv al dragostei care, în același timp, acesta este cuprins de situații incerte și neîncredere în sine; pe când în partea a doua se înregistrează faptul că omul în asemenea împrejurări de nesiguranță este capabil să purceadă la alte aspecte existențiale și cugetări, și anume la acela de a conștientiza limpede necesitatea și utilitatea lucrurilor în dependență de anturajul nou creat, în cazul dat fiind anturajul stării de război – în linii generale, tabloul integral al romanului are o clasificare atât reală, cât și imaginară, cu tangență directă la sentimentul de responsabilitate morală a ființei umane față de propria sa conduită. Romancierul Ionel Teodoreanu prin trilogia „La Medeleni”, editată în 1925, zugrăvește destinul unei familii, respectiv existența copiilor din această familie, nemijlocit despre relația reciprocă dintre aceștea, esența fiind bazată prin redarea caracterului, emoțiilor și legătura contradictorie dintre aceștea, echilibrul emoțional având o semnificație aparte, în cele din urmă este pus în joc aspectul ce ține de sentimentul dragostei umane care se dovedește a fi procesul afectiv-autentic specific omului din astă lume. Referindu-ne și la prozatorul/ dramaturgul Gib I.Mihăiescu, romancierul de analiză psihologică, lucrările Domniei sale sunt tratate cu o claritate deosebită în gândire și sunt considerate de o pondere aparte în literatura română.
Harnicul scriitor și jurnalist Al. Florin Țene este din nou în librării cu masivul volum de critică și eseuri, cuprizând 726 de pagini, având în loc de prefață o analiză profundă semnată de Voichița Tulcan Macovei, intitulată ,,Filosofia-bază a dezvoltării literaturii și treaptă de înțelegere a existenței sociale“ în opera lui Al. Florin Țene.
Volumul cuprinde 106 eseuri și cronici literare, constituindu-se într-un evantai de idei despre literatură universală și în special literatură contemporană. Analizele profunde asupra evoluției literaturii române în perioada comunistă și al realismului socialist, sunt adevărate procese, lecții de morală și cinste.
Pe ultima copertă președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști Doru Dinu Glăvan apreciază activitatea de-o viață a scriitorului Al. Florin Țene: ,,Scriitor şi jurnalist consacrat, cu peste 86 de volume tipărite în mai bine de patru decenii de activitate literară, dar şi aproape 6.000 de articole risipite în presa locală, naţională, dar şi de peste hotare, prezent deopotrivă în Dicţionarul General al Literaturii Române (coordonator, acad. Eugen Simion, 2009) şi Dicţionarul Scriitorilor Români (coordonator Aurel Sasu, 2006), ca şi în Dicţionarul scriitorilor Români de Azi (ediţie de Boris şi Daniela Costin-Crăciun, 2011), ori O altfel de istorie a literaturii române (autori, Doru Ştefan Dâncuş, George Coandă şi Vali Niţu, 2013), mentor de şcoală literară şi lider al Ligii Scriitorilor Români, jurnalist profesionist, premiat de U.Z.P.R., în 2015 și 2020, la Concursul naţional de Presă Scrisă, Al. Florin Ţene (n. la Drăgăşani, jud. Vâlcea, 13 iunie 1942) revine, odată cu Aventura ideilor, la preocupările sale perene, filosofia ştiinţelor literare, dovedind astfel că deţine vocaţia distanţei şi a perspectivei.
Nostalgic şi sentimental, Al. Florin Ţene nu-şi uită niciodată originile şi, scormonind prin „lada cu amintiri”, se întoarce mereu la „anii fragezi”, când alături de foştii săi colegi de clasă, Radu Vasile, fostul prim-ministru, Mugur Isărescu, Virgil Mazilescu, ori istoricul Ilie Vulpe, punea la cale şotii sancţionate prompt de profesorul Muşulescu, care îi punea pe recalcitranţi „la colţ, pe coji de nucă”, aşa că, „de teamă, iar nu din conştiinţă, învăţam!”.
Parcurgând suita de eseuri şi comentarii critice pe teme diverse, şi deopotrivă de incitante, de la Heidegger, la Nietzsche, şi de la Socrate la … Patapievici (văzut ca model invers!) regăsim un amestec suav de idealism liric, altoit pe un solid fundament cărturăresc”.
În continuare, tot pe ultima copertă, scriitoarea Galina Martea apreciază întreaga operă a renumitului scriitor: ,,Cu o carieră de amploare în arta scrisului, talentatul și neobositul scriitor Al.Florin Țene (prozator, poet, eseist, critic literar și de artă, publicist) există în astă viață cu misiunea sacră de a produce opere literare de calitate, acestea fiind recunoscute ca valori autentice în cultura națională română. Distinsul scriitor de-a lungul anilor a reușit să pună în lumină lucrări de mare calibru, abordând diverse genuri literare (poezie, proză, eseu, roman, analiză literară), astfel acumulând în palmares până la ziua de azi un număr de 85 de cărți editate. Pe lângă activitatea de scriitor, Domnia sa este un admirabil activist și manager cultural, în timp afirmându-se cu mult succes în calitate de fondator al diverselor cenacluri și reviste literare. Iar pentru a încuraja și mai intens activitatea scriitoricească din țară și Diasporă, Al. Florin Țene înființează în anul 2006 asociația profesională Liga Scriitorilor Români, fiind în același timp și președinte al acesteia. Așa fiind, Al. Florin Țene este un veritabil susținător al valorilor culturale românești, un promotor insistent în fructificarea vieții spirituale.”
Și prin acest masiv volum, Al.Florin Țene ne dovedește că talentul său de poet, romancier, cercetător, analist, eseist și critic literar, este o personalitate complexă, de loc de neglijat în Istoria Literaturii Române.
Radiografia visului este o carte de poezii semnată de Lavinia Elena Niculicea. Cartea a apătut la Editura ANAMAROL, București, anul 2018, director Rodica Elena Lupu.
Coperta este semnată de Roena Woolf.
Prefața este semnată de prof. Nelu Barbu, scriitor.
Desenele interior carte sunt executate de Lavinia Elena Niculicea.
Cartea vede lumina tiparului datorită gestului de generozitate și de aleasă omenie a doamnei Dona Tudor, personalitate proeminentă prin: realizator de emisiuni TVR, corespondent special de război, profesor, scriitor, ofițer în rezervă – doctor în științe militare.
Geneza cărții ,,Radiografia visului” implică și celelalte cărți apărute în anii; 2012 – Ploaie de gânduri: 2014 – Florile cerului: 2016 – Dansând cu cerul. Structura vizuală a celor trei cărți menționate, plus ,,Radiografia visului”, sunt încărcate de energie lirică și constitue prin relații de polaritate al unui ax de cuvinte, unirea a ceea ce se cheamă subiectivitate și obiectivitate. Acestea sunt încărcate cu energie care activează lectura armonioasă, seducția imperioasă a unor dorinți ale autoarei cât și melodicitatea unor poezii caligrafiate de voluptatea prin câmpuri de cuvinte desfășurate în sintagme (Gând de lumină, Fă-mă lumină, Bulbi de lumină, Muguri de cer, Axioma timpului)
……………………………………………………..
C-un gând
străpung viața,
să curgă din ea începutul,
cum curge Lumina din răni.
Primăvara îmi arată că e vie,
a înmormântat atâtea ierni
ca să ajungă la mine.
O salut c-un vis
și o rog să-mi spună
secretul munților
să pot înflori iar
la tine-n suflet.
– Gând de lumină –
În poeziile unde autoarea folosește ca etalon lumina, însă nu numai, marea dorință a ei este uneori rigidă și impersonală. Expresiile stilistice, structuri ale unui întreg,citează realitatea, creația în receptarea acestei imagini.
…………………………………………………….
Sub călcâie, îmi așterne covorul roșu,
să pot trece toate visurile
într-un adagio dezmierdat de cocori.
Rămași văduvi, copacii și-au tuns pletele:
ispitiți de-un șarpe, umblă goi.
Pe fruntea palidă,
păsări îi sărută de noapte bună.
Mamă, schimbă decorul acestui anotimp,
c-un zâmbet,
să mă îndrept spre viață.
– Ceas capricios –
Sunt și poezii ce le pot așeza în categoria spiritualității. Acestea o configurează pe autoarea lor, Lavinia Elena Niculicea, într-o iconografie a iubirii de Dumnezeu, simbolizatoare, salvând semnul de banalitate prin șocuri de cuvinte fiind în cele din urmă, un apel de comunicare.
……………………………………………………………..
Strâng în căușul palmelor
clipe suave de primăvară,
în mine renaște verdele
pădurii,
și sufletul nu-mi mai
hibernează pe tărâmul iernii.
C-un singur dor de Rai
noi (re)inventăm primăvara.
Iubite mă faci să zbor
ca un unicorn
spre visul Melpomenei.
– Dor de viață-
Gândul poetei funcționează prin semnale (Vis, Mi-e dor, Te simt, Mi-e sete de alb, Dor de viață ).
Toate imaginile din poezii domesticește magia poetei susținând natura, esteticul, calitatea de frumos.
……………………………………………………..
Mă simt pasăre
pe vârfurile timpului,
închid în piept pocalele visului.
Cânt de la sfârțit spre început
viața,
descifrând misterul aripilor.
Când credeam mai mult în zbor,
furtunile mi le-au frânt,
în mirajul zărilor albastre.
Prin Logos, mă ridic în înălțimi,
spintecând norii,
binele să curgă șiroaie.
– Spintecând norii –
Spintecând norii, tot binele să curgă peste tine, peste mine, peste cine scrie și îmbie dragostea în poezie!
Horea și Cloșca se-ntorc în mormintele cuprinsului transilvan Unde au fost decupați cu roata de stăpâni cruzi și barbari
Urmele pământului martirului mustește cu lacrimi de sânge Să șteargă necredința celor care nu vor să fie copiii acestui pământ
Trădarea dăltuiește în bronz portretul călăului poporului român Ca un cuțit de rugină în inima orașului de la umbra Făgărașilor Ca o țepușă de venin în sufletul neamului nostru înșelat
Horea și Cloșca au fost trași azi pe roata istoriei nedrepte Marionete trase cu cheia dansează rânjind în cercuri pătrate
Horea și Cloșca sunt zdrobiți din nou de roata erei vânzătorilor În cetatea unde nepotul lui Horea, Craiul Munților are interzis să fie bronz Horea și Cloșca rostesc lumii cu lancea că nu suntem popor de iobagi
Românii frământă zilnic pâinea din făina oaselor lui Horea și Cloșca Pe care tineri curajoși o mănâncă cu poftă spre neuitare și răzbunare
Dealu Furcilor suntem toți cei care luăm pâine cu vin din sudoarea Ardealului
O ceață grea de trădare s-a lăsat peste burg așteptând furtuna lui Horea Să risipească norii cu fulgere și soarele roșu ca sângele să spele rușinea
29 august 2021: zi de mare sărbătoare, religioasă, de suflet, de românism. Ziua limbii române din acest an a constituit un excelent prilej de a pune în valoare, o dată în plus, talente românești, aflate la vârsta adolescenței sau dimpotrivă, la cea a senectuții, într-o gală de zile mari.
Aflată deja la a doua sa ediție, Gala artelor, organizată de inimoșii Johnny Ceatlos Deak și Mihaela CD, s-a vrut a fi un moment de recompensare și de punere în valoare a tuturor celor care, prin talentul lor, au adus, în ultimul an, un plus de strălucire și de imagine comunității românești din Montreal.
Sub egida editurii Globart Universum, editorul Johhny Ceatlos Deak și autoarea Mihaela CD au reunit în lumina reflectoarelor zeci de personalități talentate, de la adolescenți cu voci superbe până la artiști plastici, muzicieni, poeți și scriitori deja consacrați, care ne fac cinste și care, prin aportul lor, duc mai departe dulcele grai românesc și frumoasele tradiții românești.
Evenimentul a beneficiat, printre altele, de încântătorul decor al Domeniului Roman, de la Berthieville, unde patronul locului, Mihai Roman, s-a dovedit a fi o gazdă desăvârșită în acest „colț de rai românesc”, după cum foarte inspirat l-au numit Mihaela CD și Johnny Ceatlos Deak, amfitrionii întâlnirii.Artiștii invitați la Gala artelor au primit premii și diplome de excelență pentru eforturile lor de a pune în valoare talentul românilor pe parcursul anului trecut, într-o perioadă extrem de dificilă și de restrictivă. Și totuși, românii nu au abandonat. Cei mai mulți dintre ei au încercat și reușit, chiar și în vremuri de pandemie, să țină treaz spiritul românesc, în cele mai frumoase ipostaze ale sale: prin muzică, pictură, poezie.Pe parcursul a aproape 5 ore, am asistat la un adevărat regal cultural, unde cei prezenți s-au bucurat, au aplaudat, au dansat și într-un final au petrecut într-un stil autentic, românesc, de neuitat.
Cu aceeași ocazie, autoarea Mihaela CD a lansat 2 cărți de poezie, iar editorul Johnny Ceatlos Deak a propus cititorilor o antologie ce reunește peste 200 de autori, poeți și scriitori români din diaspora, în 5 volume, ediție de lux, tipărită în condiții grafice deosebite.
Felicitări, așadar, gazdelor, pentru efortul gigantesc de a organiza un eveniment de o asemenea amploare, pentru reușita de excepție de a reuni, pe aceeași scenă, 3 generații de artiști minunați, de români care fac cinste comunității noastre, dar și pentru dorința de a pune la locul binemeritat, în ciuda dificultăților, limba și cultura română, chiar și la mii de kilometri distanță de țară.
Așteptăm cu drag și cu mare interes ediția a III-a, deja în pregătire!
Cu ocazia împlinirii a 15 ani de la înființarea Ligii Scriitorilor Români, scriitorul Gavril Moisa a publicat cartea cu titllul „LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI – 15 ani în slujba culturii române”, volum apărut la Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2021, având ca motto: ,,Cultura semper in virtute Dei.“ Carte care a fost lansătă în cadrul manifestărilor organizate de filialele Ligii Scriitorilor Români sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști.
Liga Scriitorilor români a luat ființă la propunerea scriitorului Al.Florin Țene, cu scopul democratizării mișcării scriitoricești din țară, luând exemplu din Belgia, după o bursă în structurile Uniunii Europene, și așa cum au procedat fostele țări socialiste,.Membrii fondatori a acestei organbizații profesionale sunt: Ionuț Țene, Gavril Moisa, Iulian Patca, Ion Constantinescu, Radu Vida, Ioan Benche, Dana Deac, Ion Ghercioiu, Iustian Zegreanu, Titina Nica Țene și Monica Angela Spiridon.
În acest volum sunt înserate cele 39 de filiale ale Ligii Scriitorilor din țară și străinătate, numele organelor de conducere, numele președinților filialelor, cele 18 reviste pe care le editează, printre care: Agora Literară, Heliopolis, Cetatea lui Bucur, Constelații Diamantine, Ritmuri Brașovene, Nord-Est Cultural din Iași, inclusiv zecile de antologii publicate de filiale, și televiziunea “Porțile Nordului” care emite prin internet, având ca director pe dr.Mihai Ganea.etc
Volumul cuprinde Imnul Ligii Scriitorilor, versurile și portativul cu elementele morfologice ale graiului muzical, compus de dr.Mihai Ganea, inclusiv stema și sigla Ligii Scriitorilor.
Liga Scriitorilor din România premiază anual cele mai bune produse editoriale care au văzut lumina tiparului în anul editorial precedent.Pentru aceasta ia în considerare toate cărţile sosite pe adresa LIGII SCRIITORILOR ROMÂNI pentru jurizare, până la finele anului încheiat, făcându-se câte trei nominalizări pentru fiecare gen literar, şi în final, stabilindu-se titlurile câştigătoare.
Având în vedere că aceste cărţi sunt scrise în interiorul Literaturii Române, premiile se acordă doar pe criteriul valorii, indiferent din ce organizaţie profesională fac parte autorii. Liga Scriitorilor Români, militează consecvent pentru promovarea spiritului democratic în lumea scriitorilor și a adoptat acest principiu încă de la înfiinţare, în urmă cu cinsprezece ani, prin Statut.
Juriul este format din scriitorii: Iulian Patca (preşedinte), Antonia Bodea, Ion Constantinescu, Voichiţa Pălăcean-Vereş, Ionuț Țene şi Gavril Moisa.
Conform Ordonanței 26/2000, completată de Legea145/2012, statutul de Organizație Neguvernamentală de Utilitate Publică, se acordă asociațiilor, fundațiilor sau altor etități similare care întrunesc cumulul următoarelor condiții(art.38, aliniat 1 și literele d, e și f.); fac dovada unor contracte de colaborare și parteneriat cu instituțiile publice, asociații, fundații etc; fac dovada obținerii unor rezultate semnificative în ceea ce privește scopurile propuse, sau prezintă în acest sens recomandări din partea unor autorități competente; dețin un patrimoniu, logistică, membrii și personal angajat corespunzător scopului propus.
Întrucât la baza activității unei organizații neguvernamentale stă principiul voluntariatului, prevederea privind deținerea unui număr de angajați contravine scopului urmărit prin organizarea O.N.
Deși nu deține niciun salariat, LIGA SCRIIRORILOR ROMÂNI, de exemplu, asociație națională a scriitorilor din România, care are un număr de peste 1000 de membrii, organizați în 38 de filiale, din care 12 în străinătate( Franța, Anglia, Australia, Israiel, Ungaria, Canada, Serbia, Italia, S.U.A. Moldova, etc) desfășoară o vastă activitate, numai pe bază de voluntariat.
Concret, aceasta editează 18 publicații (pe suport de hârtie și onlaine), desfășoară activității culturale prin intermediul a 13 cenacluri, inițiază întâlniri cu cititorii, organizează concursuri și șezători literare, lansări de carte etc.
Sub egida LIGII SCRIITORILOR ROMÂNI, anul se publică peste 100 de cărți. Liga este coorganizator sau participant la aproape toate manifestările cultural-artistice principale, desfășurate în localitățile și țările în care are filiale. Neavând însă personal salariat, solicitarea acesteia de a primii statutul de Organizație Neguvernamentală de Utilitate Publică, a fost respinsă de instituțiile în drept, respectiv Ministerul Culturii. Deoarece în situația Ligii Scriitorilor se mai află și alte asociații similare, considerăm justificat ca din lege să se elimine prevederea:,, dețin un patrimoniu, logistică și personal angajat”, pentru că e vorba despre o activitate ce prioritar se sprijină pe voluntariat, iar cei implicați uzează de logistica proprie, lucru firesc, specific unor activități de această natură. De fapt acesta este și menirea Organizațiilor Nonguvernamentale, scopul urmărit prin crearea acestora.
În cadrul activităților organizate de Liga Scriitorilor Români în colaborare cu filialele UZPR au prticipat numeroși ziariști de la cotidienele din țară care au consemnat în publicațiile lor aceste acțiuni în slujba culturii noastre.
Cartea are numeroase fotografii, care prin memoria clipei imortalizează activități culturale și cu cartea desfășurate de filialele Ligii Scriitorilor atât în țară, cât și pe meridianele lumii.
Cu treizeci de ani în urmă poporul român basarabean și-a dorit foarte mult să instaureze în cadrul propriei țări fenomenul democrației și al unei conviețuiri civilizate. Cu treizeci de ani în urmă poporul român basarabean a avut deplina încredere în faptul că în sfârșit este obținută acea libertate socială de care are nevoie fiecare om din astă lume. S-a dorit, s-a crezut, s-a obținut acea libertate și suveranitate, însă, în timp, realitatea s-a dovedit a fi cu totul alta, de altă natură – fiind nespus de dură, dureroasă și nefericită. În cele din urmă, s-a dovedit că fenomenul democrației este oformă de organizare și de conducere greu de realizat în societatea moldavă.
Dacă unele țări din fostul lagăr comunist, precum țările baltice și prin inteligența lor, au reușit pe parcursul acestor trei decenii să obțină ceea ce și-au dorit și ceea ce și-au propus din start după destrămarea imperiului sovietic, atunci R.Moldova (stat independent de după anii’ 91) nu a izbutit nici pe aproape să se încadreze în limitele obiectivelor dorite de către popor. De-a lungul timpului s-a promovat o cultura politică de tip haotic și nespus de incompetentă în administrare, într-un final instaurându-se în cadrul țării o stare reală de dezordine totală, de haos și, nemijlocit, de atitudine nesatisfăcătoare a individului față de propria colectivitate. Însă ca să nu generalizăm, această nepăsare cu accent pe „atitudinea nesatisfăcătoare și intolerabilă a individului față de propria colectivitate” a fost specifică pentru clasa de guvernare și politică. Prin respectiva stare de dezorganizare și ignoranță din partea clasei politice și de guvernare, în cele din urmă țara s-a pomenit în pragul unei crize sociale fără precedent. Cu precădere, după anii 2000 în societatea moldavă a fost neglijată în cel mai real mod libertatea de voință a concetățeanului, drepturile civile umilite, egalitatea omului în fața legii a lipsit integral, fiind imuni la ilegalități și infracțiuni doar cei din clasa politică și de guvernare. Iar dacă să ne referim la componenta democrație, atunci noțiunea respectivă este lipsită complet de valori fundamentale. Drept constatare, în modelul de democrație moldovenească, realizat pe parcursul celor treizeci de ani de independență, a lipsit esențialul și anume: fenomenul de conștiință națională, de conștiință politică și de moralitate umană din partea clasei politice și de guvernare, respectivele reliefând vizibil mentalitatea primitivă și comportamentul dominant al omului putere. Prin acțiunea comportamentului dominant și nespus de obraznic al clasei politice s-au produs acele procese care au motivat constant nelegiuirile și crimele la nivel de stat, firește, prin nerespectarea obligațiunilor morale și funcționale, acestea însumând în sine fenomenul corupției, manifestare care s-a răsfrânt numai și numai în detrimentul întregii societăți. Nelegiuirile provocate de către clasa politică și de guvernare au cuprins în sine fapte ce contravin legilor juridice, astfel dându-se naștere unui proces de „corupție imună/legală”, inechitate și injustiție socială, dar cel mai grav, inegalitatea cetățenilor în fața legii. Deci, dacă să privim lucrurile cu atenție, atunci se înțelege de la sine cât de grav a fost afectat și umilit cetățeanul acestei comunități timp de trei decenii de la independență, iar dacă să ne referim la dreptul civil atunci lucrurile devin și mai tragice. În prim plan a fost ignorat dreptul civil al omului la o jurisprudență democratică, organele de drept fiind cel mai nesigur domeniu al societății. Realitatea și faptele respective demonstrează în nenumărate rânduri că deciziile judecătorești au fost realizate în baza veniturilor bănești, adică cine oferă mai mulți bani în formă de mită acela și câștigă procesul. După o astfel de abordare a lucrurilor, în consecință a suferit o armată întreagă de oameni care a fost implicată în procese de judecată civilă, penală etc; evident că în acest joc au fost prezenți cetățeni cu deplină dreptate, însă fără bani și fără ocrotire judiciară și socială corectă, rezultatele pozitive fiind în majoritatea cazurilor de partea celor cu bani – faptele reale de-a lungul anilor au demonstrat acest lucru. În așa mod, statul moldav a existat și, din păcate, mai continuă să existe încă în baza unei democrații nespus de fragile și, respectiv, a unui sistem judiciar destul de corupt, deoarece sindromul în cauză este înzestrat cu o mare și adâncă putere de rezistență.
Societatea moldavă a fost și este încă foarte bine cunoscută în plan mondial la capitolul „statul cu o democrație fragilă”, nemijlocit, „țara cu cea mai înaltă rată a corupției, nedreptăților și inechităților sociale”. Sunt cunoscute acțiunile din acești ani, cel mai vizibil la capitolele violență și crime, trafic de ființe umane, sărăcie și degradare socială la nivel înspăimântător, democrație imitată etc.; însă nu au fost evidente acele lucruri care ar fi trebuit să contribuie pozitiv la înlăturarea tuturor nelegiuirilor instaurate în cadrul țării și anume: punerea pe picioare a unui model de existență civilizată, în mod aparte, instituirea un sistem democratic și transparent în administrare și coabitare socială. La ziua de azi speranța pentru o viață mai bună se întrevede odată cu venirea la putere a noului președinte de țară Maia Sandu (alegerile prezidențiale din 15 noiembrie 2020), personalitate pro-europeană care pledează pentru corectitudine, bunăstare socială, egalitate între cetățeni, stat incoruptibil și democratic. Însă, ca dovadă, pagina tristă a acestor treizeci de ani de independență va rămâne în istorie, iar cele mai problematice aspecte vizând: libertatea de exprimare, de insecuritate și neprotecție socială a cetățeanului; modelul de comunicare din partea clasei politice în scopul de a intimida și dezinforma constant masele, acestea existând cu sentimentul de frică și supunere, lipsa curajului de a protesta împotriva nedreptăților sociale sau contra procesului populist nedemocratic; migrațiunea forțată în afara țării din cauza lipsei locurilor de muncă și a veniturilor financiare foarte mici, cetățenii apți de muncă emigrând în masă; corupția și hoția care a distrus, sărăcit și vandalizat statul până în talpă; cât și despre multe altele. Ca urmare, totul denotă faptul cât de nedemocratică a fost societatea moldavă în toți acești treizeci de ani de independență statală.
La ziua de azi poporul îndură consecințele dezastruoase ale acestor treizeci de ani – poziție economică, socială și politică catastrofală; existența cetățenilor împânzită în totalitate de o sărăcie și degradare socială halucinantă, cuprinsă în plasele corupției și a celor grupări criminale care au dezvoltat și instaurat în stat o putere dominantă ce au pus stăpânire pe sistemul financiar (urmează de a obține reîntoarcerea miliardului de dolari furat și nu numai), cât și o influență specială exercitată asupra întregii societăți; puterea politică și socială deținută încă de persoane care știu cum să manipuleze societatea prin cele mai murdare, populiste și periculoase mijloace de propagandă, scopul principal fiind de a influența cât mai negativ opinia publică prin mass-media sau prin diverse metode persuasive; societatea arhiplină de oamenii puterii din modelul oligarhiei, a corupției, a crimei organizate, a intransparenței, a unei lumi frauduloase unde totul se bazează pe rea-credință și înșelăciune; sistem judiciar nespus de coruptibil; etc. Însă un lucru este pozitiv, lumea începe să înțeleagă cu mult mai bine procesele ce decurg în societate, reapare încrederea în clasa de guvernare, schimbarea având o altă direcție, românii basarabeni sperând cu adevărat la o nouă viață și un nou început pentru a restabili demnitatea poporului, pentru a contura o cultură decentă în dezvoltarea zilei de azi și de mâine. Ca urmare, numai prin asemenea deziderate va funcționa și fenomenul democrației, care, cu certitudine, se va încadra în cel mai decent mod în valorificarea identitară a poporului român basarabean și a societății moldave, în conviețuirea și relația umană dintre puterea statală, om, societate. Deci, cum s-a pronunțat președinta Maia Sandu, la festivitatea de aniversare a treizeci de ani de la independență, 27 august 2021: „schimbarea în bine este posibilă”, iar guvernanții trebuie să fie „în slujba poporului”… „statul „trebuie reconstruit pe baze democratice și incluzive”.