O carte trebuie să fie un pericol pentru cititor, aproape un dezechilibru, generând efectul unei stări interioare explozive, străbătută de febră ori de mirare, dacă nu de o binecuvântată suferință. Căci, a scrie se constituie în provocare, în întrecere cu un Goliat care intimidează întotdeauna prin așteptări neștiute. De aceea, scriitorul este cel care îl înfruntă, cu destinul lui de luptător cu propria-i dramă, aspirant la unicitate, posedat de ritmurile tumultuoase ale iubirii sale.
M-au tulburat profund itinerariile spirituale ale Gabrielei Sonnenberg, relatate în cartea Bolero, considerații și reflecții ce ne amintesc de sensibilitatea unui poet adevărat, dar și de profunzimea ideilor unui gânditor cu o cultură vastă.
Este o radiografie sentimentală a Spaniei, cea de-a doua patrie a autoarei, țară de care și Cioran a fost fascinat: „Rând pe rând, am adorat și am urât numeroase popoare; dar niciodată nu mi-a trecut prin gând să reneg spaniolul, pe care mi-ar fi plăcut să-l fiu“. El, nihilistul de serviciu al lumii, a știut să descifreze sufletul spaniol, melancolia lui permanentă, rafinata suferință exprimată prin cunoscutul flamenco, măreția și decadența unui mare imperiu.
Aceleași gânduri și simțăminte nobile irigă volumul Gabrielei Sonnenberg, care ne dezvăluie o Spanie fascinantă, încărcată de istorie, de personaje celebre, de procesiuni religioase spumoase, de contrarii nebănuite, dar și de un spațiu spectaculos, cu peisaje frumoase și incitante.
De multă vreme n-am citit o carte atât de bine scrisă, cu penița unui Rafael Alberti și pensula lui Dali, volum generator de emoție și frumos, de dorința de a te identifica cu personajele acestor povești, care amintesc parcă de copilăria lumii. Continue reading „Ion DEACONESCU: Bolero – în loc de prefață”
La împlinirea celor 85 de ani, este firesc să-mi pun întrebarea:cum aș dori să răman pentru posteritate? În largul fluviu al anonimatului şi din rostogolirea neîndurătoare a timpului, mi-aş dori, ca din tot ce am fost şi am scris, să dăinuie ceva pentru posteritate, sa raman macar atata cat spunea Nicolae Titulescu:”Chiar de nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge…Chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge, afiindcă m-am strduit să o aprind”
Trist, Dumnezeu se uita la maldărul de hârtii de la picioarele tronului său, semn că muritorii încă n-aveau încredere în forţa cuvântului sau a gândului. Degeaba se străduiseră slujitorii de pe pământ să-i convingă că El le percepea şi gândurile nu numai faptele. Se pare că muritorii aveau nevoie de o dovadă scrisă. Unii ceruseră şi o ştampilă de la heruvimii ce-l slujeau cu credinţă. Numai că aceştia o rătăceau mai tot timpul.
Recent am citit o carte de satiră și umor cu caracter special. Motivul acestui caracter special este că autorul, medic de profesie, vrea să fie chemat de pacienți pentru a-i vindeca probabil de depresiune sufletească. Dar cartea este serioasă, privitoare la problemele reale ale vieții cotidiene, deși scrisă într-o formă satirică, incluzând 101 schițe umoristice. Umor zilnic, fără a prezenta o deformație profesională a autorului. Este cartea „CHEMAȚI DOCTORUL”, al cărei autor e medicul Dorel Schor, cunoscut cititorilor și după numele Dorel Șora, dar mai simplu cu titlul de… doctor în umor.
Stimați colegi, dragi prieteni,
Deplângeam, într-unul din editorialele recente, ceea ce nu poate fi calificat decât o depopulare a ţării noastre. Circa 4.000.000 de români au fost forţaţi să plece „afară”, în căutarea unei vieţi la standardele celorlalţi cetăţeni din UE; peste 35 la sută aparţin vârstei şi populaţiei active.
Nu în fiecare zi ţi-e dat ca Dumnezeu să-şi întoarcă faţa către tine şi să-ţi dăruiască bucuria de a te răsfăţa în leagănul cuvintelor cu cărţi pe care n-ai visat vreodată că o să le poţi ţine în mână, şi, mai ales, să te înfrupţi pe săturate din frumuseţea miezului lor artistic! Vă mărturisesc cu toată sinceritatea că se pot întâmpla astfel de miracole, chiar dacă trăim într-o lume mizeră şi ignorantă, în care strălucirea aurului şi goana după avuţie au suprimat, în mare parte, grăuntele de frumos din care ar trebui să se hrănească sufletul pentru a putea supravieţui departe de orgolii, prefăcătorie, ură şi minciună. Ce poate fi mai frumos decât să te trezeşti cu poştaşul la uşă, aducându-ţi un colet cu cărţi?! „Aş vrea să vă dăruiesc cărţile mele, dacă acceptaţi şi-mi daţi o adresă” îmi spunea domnul Anatol Covali cu puţin timp în urmă şi n-a pregetat, distinsul poet, să-mi trimită nu mai puţin de 24 de volume de poezie sub semnătura Domniei Sale.