Prof. Dr. Virginia POPESCU: Despre „Dimitrie Cantemir și conștiința unității românilor”

MOTTO:

„Dimitrie Cantemir, erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academicean berlinez, prinț rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, un Lorenzo de Medici al nostru.” (George Călinescu)

Anul 2018, care a rotunjit un secol de la cel mai important eveniment istoric al românilor, de la formarea României Mari, a fost marcat de oamenii de cultură în multe şi variate moduri. Ca scriitor, am fost impresionată de studiile istorice şi de antologiile de proză şi poezie, apărute cu acest prilej la editurile din ţară. Ca fiică de veteran, cu profunde trăiri patriotice, cu străbunic căzut în „Şarja de la Prunaru”^[1], mi-am aplecat atenţia asupra studiilor istorice. Prin bunăvoinţa unei vechi cunoştinţe, un slujitor al Armatei Române, patriotul teleormănean, col.(r).Viorel Ciobanu, am intrat în posesia volumului „DIMITRIE CANTEMIR ȘI CONȘTIINȚA UNITĂȚII ROMÂNILOR. STUDII ȘI ARTICOLE DEDICATE CENTENARULUI MARII UNIRI”, apărut la editura „Universul Academic”, 2018. Coordonatorii lui au fost col. (r). dr. Mircea Dogaru şi col. (r). Viorel Ciobanu, secretarul general al Asociaţiei Europene „Dimitrie Cantemir”, sub egida căreia a apărut cartea.

Am fost pusă în faţa unei complexe culegeri de cercetări istorice tematice, realizate de specialişti, care, fiecare sau împreună cu grupul de lucru, şi-au adus rezultatul muncii de luni şi ani, condensat în paginile de excepţie ale lucrărilor ştiinţifice publicate aici.

O carte care te trece, ca cititor, cu fiecare filă prin istoria neamului tău este interesantă şi impresionantă. Interesantă pentru că face referire la etapele fundamentale ale istoriei şi impresionantă prin faptul că scrierile sunt ale specialiştilor, ale cercetătorilor din domeniu, sunt asumate, justificate, critice, sunt conform documentelor. Personalitatea centrală a volumului este cea a cărturarului Dimitrie Cantemir.

În realizarea valoroasei culegeri de date istorice, şi-au adus contribuția membrii Asociaţiei Europene „Dimitrie Cantemir”, „O Asociație care grupează în primul rând cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar, care își desfăşoară activitatea în instituții ce poartă numele marelui savant român, dar și studenți și absolvenți ai acestor instituții, muzeografi, cercetători științifici militari și civili, clerici, oameni de cultură pasionați de istorie și care consideră că, prin Dimitrie Cantemir, românii și-au afirmat la cumpăna veacurilor XVII și XVIII, dreptul de a fi considerați ctitori de cultură și civilizație, egali între egalii popoarelor Europei și lumii, care și-au adus contribuția notabilă la evoluția umanității.” (Col. ( r). dr. Mircea Dogaru – „Cuvânt către cititori”).

Cartea este o „carte a cărţilor”, fiecare capitol fiind denumit „carte”, astfel:

CARTEA ÎNTÂI – ”DESPRE UNITATEA ROMÂNILOR”;

CARTEA A DOUA – ”NOI CONTRIBUŢII LA CUNOAŞTEREA EPOCII „DIMITRIE CANTEMIR” ŞI A ROLULUI SĂU ÎN CTITORIREA UNITĂŢII ROMÂNEŞTI”;

CARTEA A TREIA – ”„POHTA CE-AM POHTIT!” MAREA UNIRE A ROMÂNILOR. TREPTE ALE ÎMPLINIRII”;

ÎN LOC DE ÎNCHEIERE – „DIMITRIE CANTEMIR ŞI ŢARA ROMÂNILOR LA CEAS ANIVERSAR”;

ANEXE.

După „Cuvântul către cititori”, în pagina intitulată „Spre luare aminte”, apar înţelepciunile lui Dimitrie Cantemir din „Descrierea Moldovei”: „Iubirea de patrie insistă şi porunceşte să încărcăm cu laude acel popor, în care ne-am născut şi să recomendăm pe locuitorii unei ţări care ne-a dat viaţă. Se opune însă spiritul de adevăr şi ne opreşte să afirmăm cele ce dreapta judecată ne stăruieşte că sînt de reprobat. În adevăr va fi mai folositor pentru patrie, ca să se puie sincer sub ochii locuitorilor ei acele defecte de care sunt plini, decît să fie înşelaţi cu o linguşire măgulitoare şi cu o scuză dibace, încît să creadă că sînt împlinite de dînşii corect cele ce toată lumea de pe glob, crescută în moravuri mai fine, condamnă”.

Am citit şi recitit frazele autorilor, notându-mi spre păstrare lucruri care reprezintă informaţii ştiinţifice de excepţie, pentru mine. Fiecare dintre ei, spre înlesnirea parcurgerii cu înţelegere deplină a conţinuturilor prezentate în lucrarea sa, îi prezintă rezumatul. Fără pretenţia specialistului în domeniu, ca scriitor şi mai ales ca cititor fidel al acestui tip de scrieri, mi-am umplut inima şi mintea cu faptele prezentate, pe care le-am filtrat, inevitabil, prin propriile trăiri, devenind astfel, datorită măreţiei lor, mai mândră de locul binecuvântat al naşterii mele, de pământul românesc şi de cei pe care-i considerăm cu drag, fiecare dintre noi, proprii înaintaşi.

Am hotărât să pun pe hârtie o parte din aceste gânduri şi să vin, în acest fel, în întâmpinarea celor care vor să ştie câte ceva despre evenimentele prezentate. Să scrii despre această carte fără să cuprinzi toţi autorii, toate temele şi fără să utilizezi rezumatele lor, ar însemna să renunţi la esenţa lucrurilor.

Volumul este publicat sub un „Motto” care sintetizează gândirea unei epoci cu politicieni români patrioţi şi devotaţi: „În chestiunile cele mari, în acele de ordin moral care stăpânesc viitorul unui neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare și de naționalitate, nu pot fi motive de oportunitate ca să te hotărească a le compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt și sigur al principiilor. Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora răsplătirii”. (I. I. C. Brătianu).

CARTEA ÎNTÂI – ”DESPRE UNITATEA ROMÂNILOR” este o culegere formată din nouă lucrări.

Colonelul în rezervă, doctor în istorie militară, specialitatea „Istorie militară antică, medievală şi arheologie”, membru în Consiliul Director al Asociaţiei Europene „Dimitrie Cantemir”, fost cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Teorie Militară, Mircea Dogaru, aduce aici două lucrări: „Spaţiul românesc şi Europa” şi „Europa şi bătălia pentru România 1601-1861”.

Cu viziune asupra întregului fenomen istoric, autorul specifică: „Privilegiul istoriei ca ştiinţă a evoluţiei societăţii umane, abordată sine ira et studio, este acela de a opera cu date exacte, independente de realităţile politice ale prezentului, date care pot fi ignorate de factorii politici conjuncturali o perioadă de timp oarecare, dar nu eludate.” Legat de prima lucrare, Mircea Dogaru rezumă: „Studiul prezintă – folosind date statistice – teritoriul de stat și național al României, arealul și spațiul spiritual românesc, precum și drama poporului nostru care „a trăit asediat” (Simion Mehedinți) și „în calea răotăților” (Grigore Ureche) sute de ani.”( pag. 17).

Al doilea studiu „relevă cu argumente istorice lupta pentru unitatea politică a românilor, declanșată în secolul XVI, al Renașterii Românești, dar nefinalizată in integrum nici astăzi, evidențiind Planul Unirii, elaborat de generația lui Mihai Viteazul și apoi de generația domnilor moldo-munteni și a principilor transilvăneni. Se evidențiază constituirea Partidei Naționale și lupta dârză a românilor la 1848, 1859 și 1918 pentru întregirea României „hotărâți și uniți sub marele și nobilul steag al Unirii.” (pag.62).

Trei lucrări din această parte a cărţii abordează „unitatea, comuniunea, comunicarea, conştiinţa unităţii româneşti”, făcând trimitere la Dimitrie Cantemir. Acestea sunt :

– „Matricea de unitate a românilor la Dimitrie Cantemir”, de prof. univ. dr. Octavia Costea^[2] şi Conf. univ. dr. Conona Petrescu^[3], „Lucrarea abordează viziunea lui Cantemir asupra unității romano-moldo-vlahilor, argumentând cu instrumente științifice formarea conștiinței colective de sine a locuitorilor din spațiul carpato-danubiano-pontic și responsabilitatea față de viitorime a acestora.

Această unitate istorică, de conștiință de neam, având ca vectori: jertfa pentru apărarea gliei străbune, legea şi norma de vieţuire, limba, cultura, obiceiurile şi tradiţiile constituie Matricea unității românilor.” (pag.24). – „Unitatea, comuniunea şi comunicarea la Dimitrie Cantemir” de Marius Resceanu^[4].

Studiul ne propune o fascinantă călătorie în universul personalităţii enciclopedice Dimitrie Cantemir, autorul unei opere de excepţie, elaborate în cei 50 de ani de viaţă. Cantemir este definit sintetic de autor prin şase caracteristici esenţiale: „poliglot, istoric, scriitor, orientalist, filosof, om politic.” „Unitatea, comuniunea şi comunicarea la Dimitrie Cantemir gravitează în jurul aspiraţiilor sale pentru libertate a tuturor românilor, cea care oferă unitate şi bună comunicare. Un erudit ca Dimitrie Cantemir nu poate să nu înţeleagă forţa unirii dintre neamuri, el ca fiu al poporului român cel greu încercat de vremuri.” (pag.24).

– „Dimitrie Cantemir şi conștiința unității românești” de Valentin- Stelian Bădescu^[5].

Cercetătorul Valentin-Stelian Bădescu îşi deschide opera cu nemuritoarele cuvinte ale lui Max Planck puse în Motto-ul: „Oricine este implicat serios în munca ştiinţifică de orice fel, realizează că, deasupra porţilor de intrare în templul ştiinţei, sunt scrise cuvintele: trebuie să ai credinţă. Este o calitate de care un om de ştiinţă nu se poate dispensa.”

Ideile lucrării apar astfel: „În contextul denigrării istoriei și vieții românilor, aniversările cu sens înalt simbolic solicită mai intens atenţia istoriografiei, disciplină mereu sensibilă la schimbările socio-politice, la idei şi mentalităţi. Ca un Ianus bifrons din mitologie, scrutând concomitent trecutul şi viitorul, ele obligă la o reflecţie continuă, aşa cum ne sfătuia la vremea sa Dimitrie Cantemir, unul dintre ctitorii culturii noastre moderne. Există momente când un popor nu poate să tacă. Există momente când un popor nu poate să tacă. Există momente în Istorie când conştiinţa naţională a celor care conduc vremelnic destinele unei naţiuni scade sub cota de alarmă. Sunt acele momente în care totul pare de vânzare, totul se negociază, totul se relativizează, tot ce e sfânt şi intangibil devine simplă marfă pe taraba politică. În aceste momente, este datoria tuturor celor care trebuie să vorbească, să iasă în faţă şi să spună lucrurilor pe nume. Conştiinţa naţională a unui popor are nevoie să se exprime prin instituţiile sale. Acesta este sentimentul istoriei cantemirene!” (pag. 34). Lucrarea se încheie cu „Concluzii” deosebit de valoroase.

Continue reading „Prof. Dr. Virginia POPESCU: Despre „Dimitrie Cantemir și conștiința unității românilor”” →

Cezarina ADAMESCU: O simfonie de cuvinte

Prefață la volumul ,,Glasul amintirilor de-o vară” de Dan Obogeanu Gheorghe . Versuri, Editura Stef, Iași, 2019

Toamnă, vară, iarnă, primăvară, glasul poetului redă, notă cu notă, simfonia fiecărui anotimp, împodobită cu bijuteriile metaforice specifice genului liric. Adept al poeziei clasice, Dan Obogeanu Gheorghe demonstrează, cu fiecare nou volum, apetența pentru Frumos, căruia îi schimbă îmbrăcămintea conform simțămintelor proprii. Și când aceste simțăminte dau în clocot, răsar versurile, supuse unor rigori prozodice și stiliste, care le conferă valoare și intensitate. Adâncit în muzica suavă rezultată din sunetele naturii dar și ale inimii care aleargă fără ostoi, poetul devine supus cuvintelor, nu le mai scapă din ochi, urmându-le, pe drumurile de taină pe unde colindă fecioarele iubirii desculțe.

Toate acestea îi dobândesc poetului bucuria esenței de a iubi și a-și declara în vers toată dragostea. Luându-ne martori discreți, ne permite să aruncăm un ochi peste mirajul trăirilor sale poetice. Pentru aceasta, un întreg arsenal de mijloace artistice îi stau la dispoziție: epitete, comparații, metafore, personificări.

Sintagme remarcabile: ”roșu sânge de lumină”;”seara cu suspin de flori”;”în Cerul, de albastru mozaic”;”cer cu nori fierbinți”; ”viu de noapte”, ș.a.

Personificări:”un ochi de nor”; ”iubirea mea cu ochi ca luna”;”Eu sunt pământ cu ochi de lună!”

Comparații:”Ca o pasăre pe cuib”;”Ca o stea pe vârful muntelui…”;”ca porumbița serii”, etc.

Idealurile sale sunt înalte, aproape de neatins, dar în poezie, totul e posibil:”Îmi iese luna în cărare, / În seara cu suspin de flori, / Şi mă grăbesc s-ajung în zori / Spre Infinit cu mări şi Soare”(Netulburare).

Și ca un veritabil visător romantic, poetul își închipuie corăbii conduse de vechi mateloți, vânturând mările și oceanele: ”Un cântec viu din depărtare, / Adus de vechi corăbieri, / Pirați cu solde şi boieri / Şi mii de păsări călătoare // Cutreieră prin visul nopții, / Şi mă trezesc c-o floare-n glastră, / Privesc doar luna prin fereastră… / Pe Calea mea se joacă sorții!” (Netulburare).

Poetul alcătuiește din cuvinte, mici fragmente de viață, povești romantice, duioase, din care nu lipsesc chemările de iubire, cu verbe de mișcare: Vino! ”Ești luntrea mea / Care îmi duce gândurile / Prea departe de uitare / Și prea aproape de inimă”. Și nu o dată, autorul încropește un ”Dans sentimental” aproape grăitor, la care sunt invitați Pământul, Luna și stelele: ”Între Pământ şi Lună / Dansăm desculți în noaptea albă, / Cerul peste frunte-ţi stă cunună / Și stelele îţi prind în salbă // Ochii se-mpreună pe geana moale, / Buzele citesc în paşi amorul, / Trupurile se unduiesc domoale / Şi inimile îşi ascultă dorul…. // Şi ce muzică …ce melodie! / Talpa goală calcă prin frunze / Roua din seara cea târzie… / Iubirii să nu îi cauți scuze… // Ce dans minunat…ce seară! / Sărutul dintre Cer și Pământ, / Clipa de vis din astă primăvară / Se face îmbrățișare de Cuvânt!”

Îndrăgostit de natură, de soare și de toate elementele și fenomenele care o alcătuiesc, poetul vrea să le dedice tuturor versurile sale, izvorâte din inimă:”Dacă n-ar fi primăvară / Aş mai scrie vreun cuvânt, / N-ar fi inima amară / Ca şi fierea din pământ?! // Cum să nu iubeşti albastrul / Cerului din seri cu lună, / Sau chiar vântul cel sihastru / Când prin bradul verde sună?! // Primăveri cu albe zâne, / Cu manta din ghiocei, / Peste vreme n-ar apune / Soarele în flori de tei. // Iar salcâmul cel din vale, / Îmbrăcat în straie vii, / Păsările-l văd în cale / Ca să-şi pună colivii…// Vraja verdelui din munte / Printre fagii cei tăcuţi / Se întinde ca o punte / Lângă râul cu peşti muţi // În covor cu iţe albe, / Cu fir viu de tămâioară, / Prinse stau narcise-n salbă / Ca un nor pe inimioară…// Dacă n-ar fi primăvară / Cu biserica-n răscruce / Paştele s-ar face seară / Peste o Lumină-n Cruce” (Ţarina cu vers şi flori).

Și tot din iubire izvorăște și dimensiunea spirituală:

”Azimă şi Vin pe masă / La Altare şi pe Cruce, / Primăvara e ACASĂ / În poiana din răscruce….” (Ţarina cu vers şi flori).

În raport cu iubirea lui, poetul mărturisește despre sine: ”Rândunică într-un zbor înalt, / Sunt copacul ce te-a alintat,/ Cuib îţi faci pe braţ de rămurea / Şi culcuşul în inima mea” (Alături de o Stea).

Relația cu Timpul devine și ea specială din momentul când autorul se decide să-l convingă să treacă de partea sa:”Din timpul care îmi rămâne / Voi împleti cunună de luceferi / Ca veacurile ce-au trecut s-aline / Oglinda Infinitului cu nuferi // Şi din secundele brodate, /Din roua din petalele cu ochi, / Doar vântul peste luciu bate / Ca un descântec rece de deochi. // La ţărmul dintre vechile poveşti / Făcute doar istorii între file / Am sa te chem, pe Tine, să trăieşti, / C-ai fost aceeaşi zâna-ntre copile. // Şi Timp îţi dau cât să trăieşti pe lume, / Uitate amintiri în sticla de clepsidră, / Te voi chema pe tine, fără Nume…/ Eşti printre nuferi o sirenă sau o vidră…// Din timpul care îmi va trece / Voi împleti cunună de nuntire, / În veacurile-n care vei petrece / Să laşi pe Cer o Stea ca amintire!”(Un altfel de timp…)

În viziunea lui Dan Obogeanu Gheorghe sufletul e verde, amintirile sunt albastre, albastre inimioarele , țărmul este albastru, există și timp albastru, soarele e alb, rupt din ispită, gândurile sunt albastre, sufletul e rupt în două, luntrea e în țărmuri adormită, secundele sunt rupte dintr-o lună, numai dorul e alb, cu chipul mut: ”Luminând albastre gânduri / În doiniri cu flori de vers, / Se aştern în rânduri, rânduri, / Cărărui spre Univers….”(Cât ești de frumoasă!)

Cuvinte rare: piastru; mirindă; undrele; etc.

Rime facile: dor-ușor; zăvorul-dorul; ș.a.

Că sunt vise de noapte, că sunt vise diurne, cu ochii deschiși, autorul se simte fascinat de ele și intră în jocul lor, cu savoare. Visele au culoare, aromă și pot fi transformate în realitate, unele au umor, poezie și muzică, dorințe, iubiri veline. Destul să crezi în ele. De multe ori, iubirea este livrescă, legată de lecturi și de închipuiri, aduse în realitate:”Te voi citi adesea printre gânduri / Cu dorul meu făcut privighetori, / În umbra codrului și ramu-n rânduri/ Și-n poenița verde cu viori. // Și cântec de albastre inimioare / Legate-n lațul de tăceri furate / Răsună-n veacul care te mai doare / Ca un chimval cu notele mirate. // Te voi citi adesea printre stele / Cu dorul meu făcut un colț de lună, / În umbra cerului cu vechi castele / Aștept privirea ta de zână bună. // Te odihnești la margine de mare/ Pe valul timpului pierdut în infinit, / Corăbier cu pânzele de soare / Mă regăsește-n zori sau asfințit…// Venit din nori cu versul în condeie / Rescrise-n ploile cu picuri reci / Grădină-mi ești, Mireasă și Femeie…/ Iar eu rămân doar Vântul din poteci! // (…)// Te voi citi în albe foi veline / Cu ploi de vers în nopțile senine!”(Lectură).

Poetul strălucește prin imaginile de pastel pe care le strecoară în poezie. Iar sentimentalismul lui este molipsitor:”Cerul meu cu galbeni nori / Adunat-a toamna-n poală. / Pân’ la revărsat de zori / Versuri picură pe coală.// Dintr-o călimară rece, / Dintr-o noapte făurită, / Stropul ploii care-mi trece / Prin inima cea trezită. // Și tot plouă, plouă, plouă / Cu mărgele de cristal / Peste-un vis cu lună nouă / Într-un ceas sentimental….// Câmpul meu cu galbeni vișini / Adunat-a toamna-n zare / Și îmi picură prin streșini / Brumă albă dintr-o floare. // Dintr-o călimară caldă, / Dintr-un suflet meșterită, / Un ocean de vers îmi scaldă / Ceasul verii de ursită. // Și tot plouă, plouă, plouă / Cu ani mulți din calendar / Socotind la viață nouă / Timpul scurs tot în zadar…// (….) // Și tot ploaia îmi inundă / Toamna mea de o secundă!” (Ploaia).

Uneori, iese la iveală un filon folcloric, concretizat în expresii de genul: ”Frunză verde de gutui”; ”Frunză verde sălcioară”; ”Foaie verde de manea”. Ca și apelativele: mândro, mândruțe, ciobani, bade. Până și începuturile sunt în același stil folcloric: ”Foaie verde de mărar”, etc.

Dar și în cadență, ritm, repetiție, asonanțe, refren, eufonie, elemente specifice acestui gen de poezie:”Dă-mi o inimă de rouă / Ca s-o fac o pâine nouă, / Și mai dă-mi un gând curat / Să-l fac dorul minunat… // Frunză verde de gutui / Umbră albă-n cărărui, / Casă pentru amintiri / Și loc bun pentru iubiri! // Dă-mi o minte cu noroc / Să-mi pun gândul iar la loc, / Suflet nobil într-un os / Vinul roșu și spumos… // Frunză verde-n vârf de nuc / Vârf de Cer și cuib de cuc, / Umbră-n zori și pe-nserat / Pentru dorul ne-mpăcat! // Dă-mi un ochi de răsărit / Celălalt de asfințit, / Continue reading „Cezarina ADAMESCU: O simfonie de cuvinte” →

Olimpia MUREȘAN: „Amintiri din copilăria cuvintelor” de Iacob Oniga – note de lectură

Cartea „Amintiri din copilăria cuvintelor” scrisă de Iacob Oniga a apărut la editura Eurotip din Baia Mare în anul 2018 cu ocazia centenarului Marii Uniri-1918-2018. Cu această ocazie scriitorul vrea să se redescopere ca identitate pe el însuși- dar și satul românesc de odinioară.

Cu un patriotism desăvârșit chiar din prima pagină autorul ne asigură că-și iubește țara și poporul. Prin anii 60 un copil se reinventează prin amintire, subconștientul autorului Oniga scoate la iveală lumea satului Lăpuș-localitate pe care dorește s-o numească și Românesc-deci „Lăpușul Românesc” în condițiile în care mai există o localitate Târgu Lăpuș. Ca o pictură nostalgică sau ca „Un car cu boi” al lui Grigorescu se înfățișează viața grea a țăranului văzută prin ochii unui copil isteț: o caracteristică a satului din vremea aceea era sărăcia materială, oamenii lucrau la câmp cu animalele pentru arat, semănat etc. Viața omului era strâns legată de cea a animalelor pe care familia din centrul povestirilor(de fapt familia scriitorului) le îngrijește cu mult drag ca pe niște membri de familie.

Legătura omului cu pământul moștenit de la străbuni, cu natura, cu animalele domestice cu vecinii, cu neamurile, cu obiceiurile și datinile satului creează o lume de vis, bună, statornică, e lumea satului lăpușnean din nordul țării; imaginea reală a acestuia va dăinui peste veacuri-deoarece amintirile autentice ale unui autor ca și Oniga sunt de fapt amintirile unei colectivități de oameni și în ultimă instanță ale unui popor român ce-și ducea traiul mai mult la țară- muncind pământul care era unica sursă de existență, de aceea marele Blaga zicea că „veșnicia s-a născut la sat”; acolo ne avem originile, acolo era viața noastră adevărată de români harnici primitori și cu bun simț înnăscut.

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: „Amintiri din copilăria cuvintelor” de Iacob Oniga – note de lectură” →

Anca SÎRGHIE: Bucuria de a trăi în proza recentă a Veronicăi Pavel Lerner

Noua carte a Veronicăi Pavel Lerner, intitulată Disonanțe de bon-ton, apărută la Coresi Publishing House, 2019, îmi face cu ochiul irezistibil, așa cum stă așezată pe masa mea de scris, ademenindu-mă cu coperta hazlie și cu strașnica idee de a fi solicitat colaborarea graficienei Adelaida Mateescu, artistă care a ilustrat pe un ton comic situațiile dezvăluite de autoare în textele sale. La modul mărturisit, Veronica Pavel Lerner îndrăgește genul prozei umoristice, dacă ar fi să reținem din schița Dintr-una-ntr-alta, cu sonor că, aflată într-o sală de așteptare la medic, ea scoate din poșetă volumul Ioanei Pârvulescu Întoarcere în secolul 21. “Scrise alert și cu un umor de bună calitate,-se confesează scriitoare canadiană- textele m-au scos din frica provocată de orice vizită la doctor. Îmi place s-o citesc pe Ioana Pârvulescu, mă regăsesc în paginile ei”(p.113) Nu altceva își propune autoarea volumului Disonanțe de bon-ton, decât să consoneze cu cititorii ei, care să se regăsească în năstrușnicele ei relatări. Ca și mine, nu mă îndoiesc că mulți dintre lectorii volumului își vor reaminti textele citite în „Observatorul” de la Toronto sau în revista literară online “LaPunkt”. Dar tentația de a le reciti așa cum ele se află așezate cu o logică tematică ce le potențează sensul este un izvor de încântare. Așa le-am reluat eu, cu bucuria de a nu putea să mai las cartea din mână, ispitită de observațiile percutante și de inteligența unor remarci, prea numeroase ca să le dezvăluim aici. Lăsăm cititorilor satisfacția de a le întâlni și savura în paginile noului volum al scriitoarei. Nu rămâne decât să-l asigurăm că genul prozei subtil umoristice este între cele foarte dificil de realizat, iar cartea de față este o izbândă în acest sens. Deși le citisem rând pe rând în pagini de revistă, schițele Veronicăi Lerner m-au impresionat mult mai puternic atunci când le-am reluat în buchet. Impactul lor a fost mult mai puternic, iar ideea autoarei de a le așeza în volum o socotesc excelentă.

Față de cărțile anterioare Miniaturi de dincolo de Ocean, 2000, Gânduri printre rânduri, 2001, Binecuvântatul prezent 2006, Oameni pe care i-am cunoscut 2015 și Oameni-Repere-Mărturii, 2018, apariții care atestă în sine o prolificitate remarcabilă fie că autoarea scrie poezie sau creează proză, Veronica Pavel Lerner nu se dezminte, literatura Domniei Sale pivotează pe realitatea trăită direct. De aici și valoarea autobiografică-memorialistic a prozei sale. Continue reading „Anca SÎRGHIE: Bucuria de a trăi în proza recentă a Veronicăi Pavel Lerner” →

Vasile FILIP: Ispita zborului

De cum a apărut el în peisajul viu al Pământului, omul a ridicat ochii spre Cer. Și a văzut Nesfârșitul, limitat de jur-împrejurul cuprins de privirile lui ce nu puteau sări peste linia Orizontului. La început, s-a mulțumit cu atât omul. Încet-încet, însă, tot scrutând el Înaltul – și pe senin și pe înnourat – locuitorul Pământului a prins a prinde cum ceva îi dă ghes. Să afle mai multe decât vedeau ochii lui și decât putea pătrunde mintea lui. Un fel de ispită, pe care, la începuturi, el nici nu a știut cum să o numească.

Pe măsura curgerii timpului și a evoluției omului, tentația de a descoperi Cerul a căpătat două dimensiuni, care s-au alăturat celorlalte caracteristici ce particularizau portretul – încă neterminat – al ființei superioare, care singur s-a categorisit. Una mai concretă, numită mai apoi științifică: cercetarea și cunoașterea Universului. La început de pe Pământ, după aceea suindu-se el însuși la Cer. Alta, mult metaforică, exprimată la modul liric, în cântec, în poezie, în pictură. Astfel, tentația a devenit ispită: ,,Un cer de stele dedesubt, / Deasupra cer de stele”…

Deși nu i-am citit pe toți, eu am credința că nu există poet pe lumea aceasta care să nu fi visat că zboară, chiar dacă unii au făcut-o cu aripi căzătoare. Doar ei, poeții, l-au inventat pe Icar… Și doar ei văd îngeri zburând…

,,Zbor despletit” se numește proaspătul volum de poezie (și acesta bilingv– în română și engleză) semnat de Vavila Popovici. O metaforă care te duce cu gândul la imaterialitatea fenomenului în sine, dar, mai cu seamă, la valențele poetice ale acestuia. Fără zbor, poezia lumii ar fi mai săracă, cu toate că vrăjitorii cuvintelor ar fi născocit alte mijloace de… deplasare, în timp și în spațiu. Cartea, cu o copertă nu numai sugestivă, ci și elegantă, realizată de Teodora Stoica, nepoata autoarei volumului, dovedește că și aceasta este cucerită de tainele zborului.

Poeziile, variate tematic, arată ca un stol de păsări / gânduri / trăiri ce survolează un spațiu al ideilor și simțămintelor. Un zbor stimulat de dorința cunoașterii și redimensionării a două componente ale unui singur Univers: realul și imaginarul metamorfozate în strai poetic. ,,Întindere infinită – ,,revelație a eternității” –/ și pescăruși cu aripi grațioase / vestind bucuria dimineții”. Chiar cum poeta Vavila Popovici se destăinuie, ,,Trăind mai mult în vis decât în realitate, / poetul e un ,,hidalgo” sărac”... Și tot autoarea zicerii de mai sus lămurește ce și cum este cu sărăcia / bogăția poeților: ,,Luna strălucește, glisând pe cer, / își caută poeții / să le mângâie fruntea cu razele sale”. Iar poeții îi sunt recunoscători astrului ceresc: ,,Versuri de iubire poeții-i dăruiesc…”

Pe seama zborului – ,,această mirabilă amăgire”, cum mi se pare că am citit cândva, undeva – s-au scris biblioteci întregi. S-au făcut și glume. S-au compus și ziceri înțelepte: ,,Nu tot ce zboară se mănâncă”, de pildă. Continue reading „Vasile FILIP: Ispita zborului” →

Al. Florin ŢENE: Poetul Teofil Mândruțiu “Pe drumuri pe sub mare “ cu un “ Pumn de praf și pământ“

Un poet al căutărilor pentru înțelegerea misterului divinității este poetul Teofil Mândruțiu, autor a mai multor volume de poezie. După ce a debutat la vârsta de 16 ani, autorul, fost cadru militar, își exersează harul talentului în înțelegerea zilei “când o să vină poruncind a fi lumină “ (Drumuri pe sub mare ) Domnul Dumnezeu.

Cele trei cărți de care facem vorbire, “Drumuri pe sub ușe “, “ Pumn de praf și pământ“ și “Cusături în torente “ , apărute la cunoscuta Editură “Napoca Nova “, 2019, ne descoperă un poet sensibil, ce-și pune numeroase întrebări despre existența noastră, la ceea ce e, în obiect, este ireductibil la subiect, dar și ce este în subiect , este ireductibil la el însuși, la conceptele și formulele care-l descoperă ca poet, și cu ajutorul cărora el se analizeasă pe sine, prin credința în Dumnezeu: “Eu te-am făcut liber, omule,/ da rai ajuns pribeag./ Când te vei întâlni cu Fiul Meu,/ te vei întâlni cu Mine. “ ( Drumuri pe sub mare- Dealoguri de la Dumnezeu la om).

Pe cât de impresionantă este apariția omului pe pământ, stranie și dramatică,, pe atât de uluitoare este implicarea poetului în destinul propriei opere. Este în Teofil Mândruțiu ceva din sublimitatea poeților pentru care poezia e un moment divin consumat în secret până la capăt și a cărui divulgare ar fi preferabil să se producă: “Așa se face că îmbătrânim și aflăm că trăim/ Atât de puțin și cu atâta nonsense,/ În lumi de condens/Sau în lumi uscate,/ Perete-n perete cu lumile moarte. “ ( Ce facem cu viața noastră?). “Moartea oricariu om este mai mult treaba supraviețuitorilor, decât a lui, medita Thomas Mann

În poezia lui Teofil Mândruțiu divinitatea a câștigat un glas esential, poetul își vede viața ca o trecere spre vămile umbrelor: “nu am făcut pe pământ multe lucruri,/ dar am biruit lumea alături de Hristos/ și îmi ajunge cerul, unde El m-a așezat/ pe scaunul Lui de domnie. “( Vămile umbrelor).

Dacă în poezia “Chemare “ din volumul “Drumuri pe sub mare “ are credință în Înviere și “Va învia,/ Ne cheamă Domnul, din durere,/ La nunta Sa. “, în poezia “Scrisoare “ pe care o găsim în volumul “Pumn de praf și pământ “ poetul mărturisește că poartă în inimă și în suflet pe toți acei ce“poate mâine nu veți fi“ și la toți le spune”Și vă mai rog, pe fiecare-n parte,/ Primiți-mi inima și dați-o mai departe, / Căci dragostea întreagă în inimă s-a copt,/ Vă binecuvântez, mă rog și-n inimă vă port. “,în timp ce în volumul “Cusături în torente “ decoperim un îndemn creștinesc: “Călătoriți pe urma lacrimii,/ pentru că, după ea, rămâne drumul purificat/ de bluestem și păcat. “ Lacrimile izvorăsc mai mult la durere. Balzac spunea că “Durerea este flacăra care ne luminează viaţa”.

Concepția lui Teofil Mândruțiu despre divinitate este izbitoare: poetul vede și trăiește în toate ipostazele spiritul religios, activ, tragic și cu speranță în Fiul Domnului:“-Spune-mi, nădejde,/ dacă pleci de la om, te mai întorci?/ -Mă întorc, ori de câte ori/ mă trimite Dumnezeu.“( CUSĂTURI ÎN TORENTE- Leacul iertării)

La un poet transilvănean cum este Teofil Mândruțiu spritul religios în paradigma lui Radu Gyr pare a crește explicabil către un activism evlavios, dar și teluric, de felul lui Aron Cotruș, ori către o sublimare oraculară sau metafizică în gustul lui Traian Dorz: “Dumnezeu ne-a dat cuget și gând/ apoi trece pe la fiecare, pe rând,/ să adune roade, ca vierul din vie,/ să ude inima cu apa Lui vie“( Pumn de praf și pământ-Păziri.)

În cele trei cărți poetul cântă pumnul de praf care trece prin clepsidra vieții, dar și acel bulgăre de pământ care face să vibreze “ Țărâna( care) nu se scurge în țărână./ Țărâna se-mparte cum s-ar ține de mână. Nici trupul ce se trage prin rădăcină din lut/ Nu a avut viață `nainte de-nceput.”(Pumn de praf și pământ- Țărâna ).Dumnezeu urcă, spune Teofil Mândruțiu, pe om la Cer și pe Fiul Său pe cruce. Ca o mântuire a omenirii Poetul observă mai acut și cu un sentiment pricepător fenomenele universale, văzute prin teologie, apropierea spiritului de Cartea Cărților, înclinat esteticește tot mai des să proiecteze în simbol ceea ce i se pare că ar avea, din imediat, durabilitate morală.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Poetul Teofil Mândruțiu “Pe drumuri pe sub mare “ cu un “ Pumn de praf și pământ“” →

Magdalena BRĂTESCU: Să descifrezi taina tainelor

În lumea noastră dezlănțuită și-n „cercul nostru strâmt în care/ norocul ne petrece”, fenomenul George Roca, planeta George Roca, reprezintă o oază de idealism și esența bunătății. Scrie și declamă poezii, e prozator și editor, migălește creația lui și a celor două mii cinci sute de colaboratori îndrumați, lansați, făcuți cunoscuți pe tot mapamondul, oameni care, majoritatea i-au devenit prieteni, nu numai de condei, ci și de suflet.

La „Forumul românilor de pretutindeni” a dăruit toate cărțile proaspăt ieșite de sub tipar „Taina scrisului”. Trăim vremuri în care scriitorii se înmulțesc și, simultan, numărul cititorilor scade. Dar totuși, „carte frumoasă, cinste cui te-a scris” și cui te-a editat, primele două volume „Taina scrisului” interesează, pasionează aidoma unui roman de suspans. Antologia, după cum precizează însuși George Roca pe coperta I, cuprinde „eseuri de motivație literară”. O sută de prozatori și poeți, aleși aleatoriu, ghidați de autor prin câteva sugestii inițiale, se confesează fără a lăsa însă impresia de interviu, cum se transformă azi „memoriile” în răspunsuri la care se adaugă ulterior întrebările!

Fără fasoane, unii mai pe scurt, alții în detaliu, prin simple CV-uri sau biografii cvasiliterare, ori gândire abscons-pompoasă, dar toți cu sinceritate deplină și emoție lăuntrică.

De ce scriu? Ca să nu li se șteargă numele fără urmă, pentru că au talent și inspirație? Pentru că primesc semnale din eter, pentru că au trecut printr-o traumă și simt nevoia defulării? Într-o stare de grație decodificată prin cuvinte meșteșugite, din dorința profund omenească de muritor ce se vrea nemuritor? Poate câte ceva din toate acestea împreună… Sau poate „ce-a fost/ ce-am vrut să fie/ noi n-o vom ști poate niciodată!” Și poate tocmai în acest mister cvasi dezlegat rezidă frumusețea cărții.

Superbele coperți în albastrul cernelii cu albul modest al colii de hârtie și roșul sângelui cu care fiecare creator adevărat își scrie gândurile au fost create tot de George Roca. Semnul „&” din dreapta, semn al egalității „et comp” e înnobilat de toca academică și de arhaicele, uitatele călimară plus toc! Ca omagiu delicat…

Continue reading „Magdalena BRĂTESCU: Să descifrezi taina tainelor” →

Gheorghe APETROAE: Irina Lucia Mihalca – Fata din Vis

Cunoscută pentru prezența sa constantă în lirica contemporană, pentru frecvența apariției poemelor sale în mediile literare, succesul în concursuri literare naționale și pentru abordarea facilă a postmodernismului literar, Irina Lucia Mihalca, după apariția creației sale poetice, atât în volumele de versuri colective, cât și în cele trei volume de versuri personale, intitulate „Aliterația timpului”, Editura Însemne culturale, 2012, „Dincolo de luntrea visului”, Editura Mușatinia, Roman, 2016 și „Cerul din inima mea”, apărut la Editura Euroastampa din Timișoara, 2017, se remarcă acum cu cele cincisprezece elegii ce constituie un poem faustian de lung metraj în care se îmbină genul liric cu cel epic, înserate în volumul „Fata din vis”. Abordarea textuală este una gnomic-reflexivă și ontologică, și nu sugerează neapărat sentimente elegiace, înscrise într-un registru elegiac.

Volumul a fost realizat în cadrul proiectului Concursul Național de Literatură „Eminescu la Oravița”, fondat în 1989, manuscris premiat la ediția 2018 și apărut cu sprijinul CLUBUL MITTELEUROPA VIENA / ORAVIȚA, fotografia coperților fiind realizată de autoare.

Vorbind de Irina Lucia Mihalca, palmaresul ei literar este impresionant, de aceea se cuvine a releva câteva date care reușesc să o repereze pe aceasta în axisul social și literar.

S-a născut la data de 05 mai 1967, în municipiul Piatra Neamț. După studiile generale și liceale a urmat cursurile Facultății de Chimie – specializarea Tehnologia Chimiei Anorganice din cadrul Institutului Politehnic din Iași și, ulterior, cursurile Academiei de Studii Economice București, specializarea Gestiune Economica-Finanțe-Bănci, precum și cursuri post-universitare în domeniul managementului și afacerilor.

Activitatea literară a Irinei Lucia Mihalca este marcată de o experiență redacțională îndelungată, de publicarea volumelor de poezii colective și personale și de apariția scrierilor sale în numeroase antologii literare, în multitudinea de reviste literare din țară și străinătate, impresionantă fiind și participarea poetei la numeroase concursuri literare de poezie și proză organizate de diferite instituții culturale și de reviste literare din țară și din străinătate.

Experiența sa redacțională începe din anii 2002 – 2005, periodă în care o găsim redactor – editor la revista IT „Era Comunicațiilor”, unde manageriază rubrica „Software de la A la Z” și este, probabil, locul din care și perioada în care Irina Lucia Mihalca își descoperă calitatea de arhitect al cuvântului, unde începe să cocheteze serios cu literatura și să-și certifice valențele literare, să participe la concursuri literare și să-și expună din creațiile sale în presa literară din țară și din străinătate. Așa se face că în anul 2009, I.L.M. participă la concursul literar organizat de revista literară „Esențe”, finalizat cu publicarea textelor valide într-un volum colectiv. În anul 2010, o aflăm participantă la concursul literar „Poezie și suflet”, organizat de publicația „Algoritm literar”, unde i se atribuie „Mențiune”. Tot în anul 2010, participă la Concursul național de poezie, proză și scenarii, intitulat „Incubatorul de condeie” – IDC 2010, ediția I, secțiunea poezie romantică și suflet, este declarată finalistă unde i se decernează Premiul I. În anul 2011 participă la concursul „Pașii profetului”, ediția a II-a, organizat de Cenaclul literar „Lucian Blaga” din Sebeș-Alba, organizat de publicația „Algoritm literar”,și i se atribuie Premiul II. În aceeași perioadă, a anilor 2010–2011, o găsim pe Irina Lucia Mihalca, secretar de redacție la „Cititorul de proză” și redactor colaborator la revista virtual-literară „Faleze de piatră”. În anul 2013, participantă la Festivalul de poezie și muzică aromânească „Lumina Maicii Domnului” și „Constantin Belimace” și în concursul literar organizat de Ministerul Afacerilor Externe la Scopie din Macedonia, pentru românii de pretudindeni, aceasta având origine aromână, este declarată finalistă și i se decernează Premiul I. În anul următor, 2014, Irina Lucia Mihalca o aflăm participantă la trei concursuri literare, respectiv la: Concursul Național de Poezie organizat de Asociația Culturală „Vatra Dudeșteană” și revista „Sintagme literare”, unde prestația sa literară este apreciată cu Mențiune, apoi, participantă la a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul”, în același an, primește Premiul I, la secțiunea manuscrise, acordat de Editura Vinea, și, tot în același an, participă la Concursul Internațional–The Internațional Contest „Art &Life”, Japan, din Tokio, o manifestare literară internațională în care i se decernează Marele premiu la secțiunea poezie. În anul 2016 participă la Concursul Internațional de Poezie „Călător prin stele”, ediția I, Onești-Bacău unde i se decernează Premiul „Nomen Artis”. În perioada 2012 – 2016, poeta activează ca redactor la departamentul cultură la revista „Actualitatea Irl” – Dublin – Irlanda. În anul 2017 i se decernează de către „Centrul Cultural și Complexul Muzeal Teatru Vechi „Mihai Eminescu” și de Clubul Mitteleuropa Viena / Oravița, „Premiul de excelență” pentru un volum de poezie în manuscris și i se atribuie titlul de „Laureat în Litere și Arte”. Și, tot în anul 2017 i se decernează Premiul special – The International Poetry Prize – English (Franga Bardhi – 2017). În sfârșit, în anul 2018, participantă la Concursul Internațional de Publicații ”Expresia ideii”, i se decernează poetei Irina Lucia Mihalca „Premiul Special al Juriului” pentru volumul de poezii ”Cerul din inima mea”, apărut la Editura Eurostampa din Timișoara, 2017.

Începând cu anul 2010, creația sa poetică apare în numeroase antologii literare, dintre care amintim: „Antologia de poezie tipărită a finaliștilor concursului național literar ”Incubatorul de condeie”, 2010; Antologia de poezii ”Însemne”, Editura Docucenter, Bacău, 2010; Antologia de versuri ”Lanțul Prieteniei”, Editura Contrafort, Craiova, 2011; Antologia de poezie ”Arta sfâșiată” – 73 poeți contemporani”, coordonată de Valentina Becart, Editura ARHIP ART din Sibiu; Antologia de poezie și proză ”Confluențe lirice”- Editura Pim, Iași, 2012; Antologia de poezii ”Amprente temporare”, volum 2, Editura Doducocenter Bacău, 2012, coordonator Cronopedia; Antologia ”O zi ca un poem”– dedicată zilei internaționale a poeziei, Editura Armonii Culturale, 2013; Antologia poeziei românești contemporane „Însemne culturale”, Editura Armonii culturale, Adjud, 2013; Antologia Poeziei Românești Contemporane „Meridiane lirice (Aripi de vis)”, Editura Armonii Culturale, Adjud, 2013; Antologia de poezie „Roșu mocnit” sub egida „Casa gândului – Cleopatra”, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2014; Antologia de poezie feminină „Vina zilnică a frumuseții” îngrijită de Daniela Toma, Editura ArtCreativ, București, 2018 ș. a. De asemenea, îi găsim creația sa poetică deseminată într-o multitudine de reviste de cultură și literare din țară și din străinătate, dintre care amintim revistele: „Agora”, Cluj-Napoca; „13 Plus”, Iași; „Absolut”, București; „Actualitatea literară, Lugoj; „Apostrof”, Cluj; „Ateneu”, Bacău; „Bucovina literară”, Suceava; „Caiete silvane, Zalău; „Citadela”, Satu Mare; „Cronica”, Iași; „Destine literare”, Montreal – Canada; „Familia”, Oradea; „Feed Back”, Iași; „Familia noastră”, Tel Aviv- Israel; „Hyperion”, Botoșani, „Luceafărul”, Botoșani; „LitArt”, Târgu Mureș; „Levure litteraire”, Paris-Franța; „Oglinda literară”, Focșani; „Onyx”, Dublin – Irlanda; „Ardealul”, Deva; „Arumunet” Albania; „Actualitatea irl”, Dublin – Irlanda; „Algoritm literar”, Hunedoara; „The Alternative”, Toronto – Canada; „Alternanțe”, Munchen – Germania; „Sintagme Literare”, Dudeștii Noi–Timiș ș.a, precum și în almanahul „Sintagme Literare”, editia din 2016/ 2017/ 2018, Editura Eurostampa, Timișoara.

Din anul 2016, Irina Lucia Mihalca devine membră a Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova.

Volumul, intitulat ”Fata din Vis”, despre care vom vorbi în continuare, abordează teme meditative cu seriile de principii categorial-filosofice, expuse într-un mixaj de scenarii, în proză și în versuri, scrise cu simțire, cu fascinantă imaginație și erudiție, toate în registrul onirismului generalizat și accentuat reflexiv, al cunoașterii în timp – în fond, al cuvântării ideatice a efebului în transă, fascinat de toate trăirile sale, în reamintirea, de nesfârșitele interogații ale intensei perioade existențiale, declanșată de visul comun prin care pășește, însoțit de iubita sa în Templul de Aur, în imperiul dialogului ideatic-platonician, „El”, confundat cu sufletul liniștit – Chanchala Sarvaga, „Ea”, confundată cu sufletul neliniștit – Shanti Ramya, și, uneori, cu ”Fata din vis”– Catrinel. Pentru reușita călătoriei în vis are loc dedublarea apolinică și chiar tanathică a sufletului liniștit și transfigurat – Chanchala,care poate al înțeletului sau chiar al poetei Irina Lucia Mihalca – autoarea acestei cavalcade de teme – scenarii meditative interesante.

Temele-meditații sunt parcurse în visul lor comun, numai pentru a deveni realitate, structurate în cincisprezece elegii, realizate cu recuzita și consecvența-i caracteristică discursului propensiv și auctorial al Irinei Lucia Mihalca, expuse cu lejeritate și cu multă siguranță în cadrele articulate ale genului liric și epic, condiție care îi aparține de mai mult timp și o particularizează pe autoare în literatura română contemporană.

Pentru relevarea ipostazelor existențiale în teme de meditație, aduse din vis, din mediul de transă într-un registru al realității, ale efebului și ale Fetei din vis, într-un vis comun, autoarea îi înobilează pe amândoi cu principiile genezei, ale permanenței iubirii, ființării duale și antinomice și ale eternității, întâlnirea celor două suflete în planul ficțiunii, fiind redată, astfel: „Ca în transă, începu să coboare treptele ce duceau spre adâncul fântânii. Păşi prin oglinda apei, trecând printr-un tunel la capătul căruia printr-o lumină albastră se deschise Poarta Stelară spre o lume paralelă, scăldată într-o lumină neobişnuită, intensă şi pură.”, iar: „Fata cu trăsături asiatice îl luă de mână, îl privi adânc. Zâmbindu-i, îi spuse: – De când te-aştept, Chanchala Sarvaga, tu ştii asta, priveşte şi-ncet vei recunoaşte totul de când ai plecat de Acasă. Bucură-te de această călătorie prin timp!” (…) „O senzaţie de linişte, un sentiment de pace interioară şi încetinire a curgerii timpului. Ce ciudat, îşi aminti numele fetei, Shanti Ramya!”

Discursul celor doi, „El” și „Ea”, are loc în ținutul Soarelui-Răsare al Templului de Aur, aduși aici și lăsați de Pasărea Phoenix într-un zbor elegiac, pe firul gândului călător. Este un discurs mixat lyric și epic, consistent reflexiv și dual, „El” și „Ea”, presărat de principii filosofice categoriale și de efuziunile adolescenței, caracteristici temperamentale și reflexive ale spiritelor celor doi nominali: „El” și „Ea”, exprimate de ambii „pe firul gândului călător” comun, elegiac, de-a lungul întregii lor călotorii în vis. La intrarea în templu, amândoi „… simțiră pacea și albul liniștii, făcură câțiva pași în față și îngenunchiară, ținându-se de mână. Privind în ochii ei, se derula trecutul unei povești, povestea vieții lor. Știa că a mai fost aici, o recunoștea ca fiind sufletul-pereche, știa aceste locuri și viața prin care a mai trecut cândva”, (…), „… lacrimile îi inundară ochii, își revedea întreaga acea viață, totul, inclusiv despărțirea care le-a fost dat să fie, ruptura firului lor de teama lui în fața iubirii, de oscilația și neîncrederea lui. La ieșirea lor din templu, care corespunde cu sfârșitul reveriei, al transei: „Cu lacrimi în ochi, Shanti Ramaya îl îmbrățișă strâns, îi mângâie chipul și-l sărută, redându-i gustul tuturor primăverilor, acel dor nedeslușit după care tânjea.”, reamintindu-i de motivul despărțirii anterioare și de siguranța reîntâlnirii conditionate: „Ea: – Ne vom reîntâlni, nu plânge, nu te-ntrista, hai, zâmbește, Chanchala Sarvaga! Știi că ți-am înțeles frica, te-am înțeles și iertat. Trebuie să te ierți, să fii liber! Singur va trebui să descoperi pașii pierduți. Ai repetat lecția prin atâtea vieți și-o vei tot repeta până o vei parcurge. Te voi aștepta, voi avea răbdare. Nu plânge, ne vom reîntâlni!”.

Abia, atunci, când el este asigurat de o nouă revenire în timp și de o nouă reîntâlnire cu fata din vis are loc coborârea în lumina sufletului comun, în duhul liniștii, motivul regăsirii și al ieșirii din vis, la realitate: „Tânărul trecu prin oglinda apei fântânii și, fără să-și dea seama, se trezi la masa de lucru, în camera lui”.

Pe această călătorie realizată de cei doi în mirific, prin timp, într-un cadru ontogenetic și cu origini temporal-ancestrale, scriitoarea reușește să o expună cu rafinament și să o redea în formule de dialog presărate cu metaforele genuine ale reîntâlnirii în templul din care cândva amândoi plecaseră, să o condenseze cu migală și succes într-un excurs aparținător celor doi, „El” și „Ea”, în acest fascinant dialog dual și reflexiv antinomic care se constituie principiu sentențial al unei instanțe competentă în abordarea și soluționarea întregii problematici existențiale, expusă imnic în cele cincisprezece elegii, și cuprinse în acest volum, într-un mixaj savuros de proză și poezie și care ne introduce, din aproape în aproape, cu onirismul și transa, conservate pe întreg parcursul acestei ficțiuni captivante, în real.

Dialogul dintre cei doi culisează constant în complexul transcendental al rațiunii din câmpul cunoașterii metafizice generalizate, fiecare având un discurs doct și metaforic, expus în cele cincisprezece elegii, fiecare dintre acestea, abordând ca temă principială, viața, adusă de efebi din vis, expusă și trăită de „El” și de „Ea”, într-o realitate obiectivată în mediul transei, de un determinism frecvent declarat.

Începutul călătoriei mirifice, prin vis și prin oglinda apei spre deschiderea porții stelare, spre o lume paralelă nu ar fi avut loc dacă acest adolescent „El” nu ar fi fost abstras din cotidian și transferat în vis, în mediul de transă, condus de o parteneră „Ea” – pereche a vieții sale, a sufletului său neliniștit, o fată interesată de destinul efebului pe întreg parcursul călătoriei elegiace, călătoria devenind comună prin timp, apariția acesteia fiind solemnă și excepțional relevată în textul: „Fata îi făcu un semn cu mâna, îl chemă încă o dată. Pâlpâiri de lumină irizau prin pletele ei, pe chipul ei frumos. I se părea cunoscută, nu-şi amintea cum şi de unde. O mai văzuse, era sigur, simţea asta intens, dar unde şi cum, căci totul părea un vis real, încă neînţeles.”

„Sunt gândurile unui tânăr pierdut în propriu-i trecut imaginar, care-și regăsea o plimbare uitată pe străduțe magice, lângă o fată care, cândva, era sensul și esența lui.”(…) „În călătoria imaginară asistăm la trei ipostazieri ale cadrului, la trei timpi schimbători și materiali ale fetei din vis, percepuți de efebul în transă, de revenire din alt timp, cu schimbări care: „depind de intensitatea focului care poate purifica sau doar incendiază totul în scrum.”.

Sunt transfigurările lăuntricului fetei din vis pe care le recunoaște elegiac și le expune în ultimul capitol al poemului: Continue reading „Gheorghe APETROAE: Irina Lucia Mihalca – Fata din Vis” →

Paul LEIBOVICI: Benjamin Fundoianu Fondane

,,Eu vorbesc de la om la om”

Două evenimente a căror date sunt apropiate determină îndreptarea gîndurilor noastre spre cel care deschide porțile unei noi concepții ziaristice, poetice, teatrale și mai cu seamă ca scriitor și teoretician a unor curente literare precum DADA, Simbolismul, Surrealismul. Aparținînd unei familii de intelectuali ieșeni precum B.Schwartzfeld Moses, ziarist din grupul socialist și A.S.Rodion. Lectura beletristică la modă constau în scrierile lui Ion Neculce, Miron Costin, Dosoftei și Vasile Alecsandri și nu mai puțin aveau răspândire romanele franțuzești.

Deasemeni , intelectualitatea –în mod special tineretul recita versurile poetului idișist GROPER și în aceeași măsură lecturau articolele lui ZISSU-fruntaș al mișcărei sioniste. Atras de ziaristică, își face debutul –fiind încă elev la liceu-la vîrsta de 14 ani, în revista simbolistă a Constanței Hodu ,,REVISTA NOASTRĂ,, apoi ,,VALURI,, și paralel în,,TRIBUNA,, .Dorința de afirmare îl îndemnă să-și expedieze articolele la București unde sunt publicate la ,,Dimineața,,; Revista Critică,,.Aici va semna cu pseudonimul Alecs Vilra. Succeele obținute îl vor determina să-și publice scrierile (proză și versuri) către ziarul ,,CRONICA,, unde publica Tudor Arghezi și preotul Gala Galaction. Dar și aici va avea un nou pseudonim:Eglogă Marin.

Provenind dintr-un cerc de idișiști ai Iașului va traduce din versurile lui H.N.Bialic,S.Frug,Reizen-lucrări care vor apare la ziarele și revistele vremii precum ,,HAȘMONEEA,,. –ziar în limba romînă. Atras de scenele dramatice ale vremii,va frecventa spectacolele Teatrului ieșean și apoi va semna numeroase cronici în ,,RAMPA,, din București. Atras de spectacolul naturii,îl vom găsi mai întâi pe cărările Moldovei, în munții Bicazului, pe volburoasa Bistriță, și poposind prin satele moldovenești. Toate impresiile sale le va publica în cartea sa de reportaje ,,PE DRUMURI DE MUNTE,, .

În acele vremuri își făcea loc printre scriitorii și jurnaliști vremii, curentul literar ,,SIMBOLISMUL,, a căror fruntași erau G.Bacovia,Ion Minulescu, Claudia Milian. Și iată apărându-i atât poezii cît și proză în magazinul ,,PRIVELIȘTI,, cât și în ; ,,CHEMAREA,,-Iași Articolele lui B.Fundoianu apar alături de cele ale maeștrilor condeieri Ilarie VORONCA, Ion CĂLUGĂRU, Sașa PANĂ.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Benjamin Fundoianu Fondane” →

Manuela CALAFETEANU: A apărut cartea “Sens și Contrasens în înțelepciunile pentru ziariști “ de cunoscutul jurnalist și scriitor Al.Florin Țene

Noua apariție editorială a scriitorului Al.Florin Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor Români, membru al Uniuni Ziariștilor Profesioniști, este o” bornă” care marchiază teritoriul înțelepciunilor unei experiențe de-o viață al jurnalistului ce a dat culturii române peste 80 de cărți din toate domenile literaturi.

Cartea ”Sens și Contrasens în înțelepciunile pentru ziariști „ , apărută la Editura Napoca Star, 2019, cuprinde 39 de decaloguri, și așa cum spune autorul, oprindu-se la această cifră care reprezintă vârsta la care Mihai Eminescu a ”trecut în nemurire”. Cartea se deschide cu o „Schiță de autoportret„ în care autorul își relatează secvențe din viața sa din timpul perioadei drăgășenene, pe când era elev la Liceul Teoretic, povestind cum a înființat Cenaclul literar “Gib I. Mihăescu“, pe când era elev în clasa a X-a. La ședințele acestuia au participat viitorii scriitori, Virgil Mazilescu, Radu Vasile, viitorul Prim Ministru, Dumitru Velea, Nicolae Cochinescu, viitorul Procuror general al României, Ilie Vulpe, Nicolae Bărbulescu, Emil Banță și mulți alții.Interesantă este relatarea despre Gazeta Literară drăgășeneană pe care a expus-o pe gardul liceului, ce cuprindea patru rubrici, una de poezie, celelate de articole și cronica ultimei ședințe a cenaclului literar, confiscată în aceași zi de director și securitate.

În această scurtă autobiografie, autorul povestește evenimente din perioada studenției de la Baia Mare când a înființat Cenaclul “Nord” împreună cu scriitorii Vasile Radu Ghenceanu și Ion Ghiu Pauleana.

Sunt relatate momente din viața sa în tangență cu mari scriitori, prieteni, jurnaliști,oameni de artă și cultură, inclusiv personalități care au avut o contribuție în promovarea culturii române.

Partea consistenă a cărții sunt cele 39 de decalogurile cuprinzând 390 de texte pline de înțelepciune, filozofie și sfaturi pentru ziariști, provenind din experiența de-o viață a talentatului jurnalist și scriitor Al.Florin Țene, dar și din înțelepciunea marilor personalități de pe mapamond din toate timpurile. Autorul acestei interesante cărți este un Om de mare cultură, promotor și manager cultural, fiu al meleagurile vâlcene, care toată viața și-a dedicate-o culturii, literaturii naționale, și nu numai.

Prin cenaclurile și Liga Scriitorilor Români, pe care le-a înființat, Al.Florin Țene a atras în jurul său un numeros public iubitor de literatură, fiind un adevărat pedagog, însuflând publicului dragostea de cultură, dar și bunătate pe măsura sufletului său mare.

Subliniez, apreciind una din zecile de adevăruri ale lui Al.Florin Țene, care spune : “ Momentele constitutive ale culturii ca process istoric complex, sunt următoarela:1-Cunoașterea, moment cognitive- ce reflect legile faptelor sau proceselor din mediul natural sau social, de ordin material sau spiritual, de natură obiectivă sau subiectivă; 2-Valoarea, fiind momentul axiologic, adică raportarea rezultatelor cunoașterii la nevoile, trebuințele sau aspirațiile omului, aprecierea lor critică în funcție de interesele sociale umane.3- Creația. Momentul creator, ca Continue reading „Manuela CALAFETEANU: A apărut cartea “Sens și Contrasens în înțelepciunile pentru ziariști “ de cunoscutul jurnalist și scriitor Al.Florin Țene” →