Vasilica GRIGORAȘ: Zâmbetul și zbuciumul zborului în zigzag

Mă număr printre cei care au avut bucuria de a-l cunoaște îndeaproape, fie și numai virtual pe scriitorul, eseistul, cineastul, jurnalistul și promotorul cultural, Ben Todică, colaborând timp de peste 12 ani pe plan cultural și literar. În această colaborare i-am admirat și prețuit realizările și împlinirile pe plan scriitoricesc (a înzestrat universul literar în limba română cu volume de autor și colective), jurnalistic (contribuții esențiale la radio 3zzz din Melbourne și emisiuni de radio și televiziune realizate în România și Australia) și artistic, (un cineast cu sute de filme, variind ca durată între un minut și nouă ore, cel mai lung, fiind intitulat „Valentin și Adela”).

La Editura PIM din Iași, a văzut lumina tiparului o nouă carte a moldoveanului-bănățean din România, adoptat de Țara cangurilor, Australia. Întrebându-l cum se va numi cartea, mi-a răspuns foarte repede: „Cu brațele aripi”, motivând că de mai mult timp are această fierbinte dorință să publice o carte cu acest titlu, pentru că a trăit și a simțit viața ca un zbor spre înălțimi cu brațele întinse precum păsările cerului.

Încercând să scriu câteva impresii despre această minunată carte de eseuri, m-am tot gândit, cum aș putea să intitulez materialul meu. Răspunsul mi-a venit din lectura textelor incluse, și i-am spus „Zâmbetul și zbuciumul zborului în zigzag”; o aglomerare, o înșiruire de cuvinte care încep cu litera „Z”, gândindu-mă că sunetul „z” inspiră istețime și inteligență, gentilețe și generozitate, hărnicie și altruism, încredere și speranță… Întreaga sa viață, în tot ceea ce a întreprins, autorul a avut ca fond muzical zumzetul harnicelor albine în zborul lor spre a culege nectarul florilor pentru a-l transforma în dulcea miere, plăcută nouă, tuturor. În acest drum „Toată viața mi-am văzut-o filmic, chiar și atunci când visez.”, ne mărturisește autorul, lucru confirmat prin conținutul eseurilor incluse în carte.

Aparent, construită eclectic, lucrarea „Cu brațele aripi” este puternic ancorată în realitatea obiectivă și urmărește câteva probleme majore ale omului și societății actuale. Fiecare om percepe călătoria pe acest pământ în mod individual. Unii simt că se târăsc sau merg agale, alții în pas vioi, forțat și chiar la trap, sau, de ce nu, înotând în ape line ori învolburate, sau chiar zburând în direcții și cu viteze diferite, atingând înălțimi particulare. Ben Todică simte că viața-i zbor plin de mireasma florilor de câmp, dar și zbuciumat de turbulențe de toate soiurile, astfel încât atât omul, cât și societatea umană au un parcurs șerpuit.

Autorul, un rafinat analist, „s-a sondat” în ființa sa intimă pentru a dezvălui cu onestitate gândurile și trăirile sale în această lume. Pornește de la premiza că „Universul este în perfectă armonie şi echilibru. A fost creat pentru noi, pentru a ne inspira şi-a ne ajuta să înţelegem viaţa. Am fost plămădiţi şi dăruiţi cu suflet.” Poporul român a fost hărăzit cu „O limbă cu o dinamică largă, de calibrul unei simfonii Enesciene”. Gândind și simțind-o în această cheie, autorul îl consideră pe Mihai Eminescu, „Hristosul Limbii Române”, și pentru tot ceea ce a făcut și reprezintă pe cerul cultural, literar, spiritual al neamului românesc, Ben Todică propune și susține cu argumente forte, canonizarea poetul național.

Senin la chip și adânc de tulburător în scriitura eseistică, în zborul său existențial, uneori labirintic, forează asemenea unui alchimist în pleava vremii și încearcă să scoată la iveală mărăcinii care înțeapă fără milă pe cei mai mulți din populația lumii, oameni muncitori, cinstiți și cu credință. Îngrijorat de sălbatica dramă a existenței acestora, datorată prostiei și răutății nestăvilite a celor cu averi nemuncite, dar cu blazoane închipuite a fi nobiliare doar prin averile nerușinat de mari acumulate prin munca celor mulți, a popoarelor și neamurilor. Autorul aduce argumente indubitabile în condamnarea celor care au adus România și omenirea la marginea prăpastiei. „Alergăm continuu. Nu avem timp să ne dezmeticim. Suntem bombardați permanent cu idei și filozofii noi, suntem demolați, destructurați ca personalitate de nu mai știm ce suntem, suflet sau mașină. Programați, deprogramați, generație după generație cu forme noi de îndoire după calapodul exploatatorului invizibil.”

Astăzi fenomenul emigrării românilor este din ce în ce mai pronunțat, iar traumele sale tot mai accentuate în ultimul timp. Emigrarea este, în fapt o dezrădăcinare fără perspectiva de a prinde rădăcini puternice în sol străin. Este  frământare lăuntrică brutală, dar legalizată, în care cei care iau drumul pribegiei poartă cu ei tot ceea ce are pecete românească. Pentru a-și păstra ființa nealterată de influențe străine, sunt nevoiți să păstreze „Spaţiul mioritic… în fiecare cuvânt românesc pe care, când îl rostește, se simte ocrotit, este legătura dintre cer şi pământ.” Aceasta este doar una dintre căile de calmare și diminuare a durerii din suflet, la care se adaugă multe altele.

Credința strămoșească este suportul cel mai puternic al păstrării verticalității spiritului, sufletului și trupului: „Când gândeşti, te reabilitezi, când crezi, exişti, când îţi foloseşti harul şi talentul spre realizare şi împlinire, atunci Dumnezeieşti. Te apropii de casă. Te întregeşti.” Ben Todică înțelege limpede că, din păcate omul nu rămâne în acest perimetru divin, ci treptat, pe parcursul trecerii timpului, lumea este din ce în ce mai pestriță, mai nebună, mai sălbatică și înstrăinată de valorile umane adevărate. Aceasta, pentru că sporește procesul de „schimbare a conștiinței și subconștientului prin sfărâmarea raționalului și eului din noi tocmai prin procesul exploziv al ideilor iregulare care ne bombardează zilnic logica binară în care trăim.” Pe cale de consecință, eseistul ne spune că „Societatea de azi este foarte bolnavă spiritual, sufleteşte şi nu vrea să se salveze, nu crede în rugăciune şi salvare.” Și ceea ce este mai grav, este faptul că „Înaintea legăturilor sociale sacre pun profitul. Comunicarea şi conexiunea între oameni e distrusă, sfărâmată este şi legătura cu societatea.”

Dacă în prezent s-au acutizat multe probleme, omul poartă poveri din primii ani de viață. Experiențe care l-au marcat încă din copilărie, stocate în pliurile creierului său în formare și dezvoltare precoce au răbufnit mult mai târziu. Dacă în copilărie și-a dorit din toată inima să aibă o anume jucărie doar a lui, acest lucru nu a fost posibil. În postura de tată, îi oferă fiului său cu mult mai multe lucruri, jucării decât și-a dorit acesta, împlinindu-i doleanțe cu toptanul. Prin acest fapt, Ben Todică este purtătorul de cuvânt al multora dintre noi.  Cine nu a trăit asemenea frustrări în copilărie și, câți din copiii lumii de azi nu trăiesc asemenea drame sufletești. Câți dintre părinții de astăzi nu fac eforturi uriașe pentru a împlini dorințele copiilor lor.

Ben Todică, nu numai că ironizează manifestările obscure și triviale ale lumii contemporane, dar condamnă cu vehemență conducătorii din umbră, oculta mondială…, acuzându-i cu virulență de dezmățul și imoralitatea pe toate planurile vieții. Nu-i scapă nici incendiile prelungite din Australia, arătând că atunci „Când se ridică această problemă în parlament, toți fug, nu găsești unul prezent să asculte. Australia arde și ei sunt prin insulele tropicale la chef. Asta, da, trădare!! Tipul ăsta de trădare e la modă în democrație.” În aceeași idee a fărădelegilor existente pe plan mondial, regăsim în carte un grupaj de patru eseuri, intitulate „Celula SF”, numerotate, având fiecare un subtitlu.  De la începutul primului eseu, ne spune clar: „Acest virus, această armă naturală sau artificială, reală sau imaginară m-a făcut să înțeleg că nicio țară din lume nu este liberă și suverană, că toți plătim tributuri, fiind în robia aceluiași clan care ne conduce, ne exploatează și face experimente pe noi ca pe niște șoareci.” Pentru că nimeni nu se grăbește să dea un răspuns cinstit și corect unor întrebări coerente despre ceea ce se întâmplă astăzi, autorul formulează și întrebări retorice: „Voi, americanii, dacă tot tipăriți dolari cu nemiluita, de ce vă mai trebuie armată și bombe?” Dar, tot domnia sa vine cu răspunsul: <Azi, pericolul umanității este terorismul corporatist și lacomia „zombilor” financiari.> Lupta financiară și economică dintre SUA și China distruge echilibrul lumii de azi sub toate aspectele…: „Americanii sunt conștienți că asiaticii au ca avantaj câteva goluri marcate și, dacă nu trag tare ca să câștige lupta tehnologică vor rămâne în urmă, pe locul doi pentru totdeauna. Chinezii au devenit rapizi și ieftini și vor acapara întreaga piață mondială. Vor accepta oare americanii?”

Așa cum fiecare știință își construiește și își „șlefuiește, adică își „curăță” și își îmbogățește conceptele prin eliminarea prejudecăților și a erorilor acumulate, tot astfel, societatea ar trebui să aibă raționalitatea ei de construire și evoluție în, și spre beneficiul omului. Să stabilească scopuri și obiective prin care să sporească nivelul de trai al tuturor ființelor umane, apoi să identifice pârghiile care să conducă la împlinirea acestora. Acest lucru este posibil, atât teoretic, cât și practic pentru că omul are privilegiul de a raționa, de a ști și tria lucrurile bune de cele rele. Poate beneficia de complexitatea experiențială a omenirii în timp. Din păcate, timpul nu se cumpără, dar ca mod de manifestare se repetă, și de multe ori la scară alarmant de nefavorabilă pentru om. Trăim într-o realitate imediată conjuncturală, devenită demoniacă deoarece stâlpii moralei sociale s-au cariat în așa măsură, încât niciun tratament nu mai are efect, dar nici nu există o intenție clară, bună în a schimba lucrurile.

Ben Todică nu putea să rămână mut în fața apariției și răspândirii covidului 19. „Pandemia generată pe tot pământul, se spune/presupune de către specialiști că nu poate fi indentificată precis, că ar fi diferită în diverse zone și explicația unora este că ea s-a transformat în altă formă de virus, că evoluează rapid. Se mai presupune de unii specialiști că acest virus a fost injectat în laborator cu un mecanism, nanotehnologie, care poate fi comandată prin remote control dinafară și agravată la comandă în corpul infectaților. Dacă aceste tehnologii se dovedesc eficiente, vor aduce profit mare celor ce le vor cumpăra. Și acum, cu această ocazie pandemică, a apărut posibilitatea experimentării cu tot felul de tehnologii; demult așteptau un astfel de moment – ca să fie mulse de acest mic grup de miliardari care visează să aibă sub control întreaga omenire. Vând în fiecare zi prin știri numere crescânde de morți și ne țin închiși. Ei au media sub control și vând continuu frica. Vom avea și un al doilea val de coronavirus, în care vor avea posibilitatea să ne sufoce pe noi criticii, să distrugă viața și munca a miliarde de oameni, credința și agoniseala lor și nu se vor lăsa până când nu vor implementa tirania lor atotstăpânitoare. Mi s-a spus că alarmez. Nu încerc să alarmez, ci să atenționez.” Un tablou sinistru de fluidizare și lichefiere a gândirii, de nivelare și ștergere a memoriei curente, recente a omului și omenirii. Asistăm la o impostură umană, prin care un monstru cu multe capete, dorește cu orice preț distrugerea esenței ființei umane.

În asemenea condiții, fără precedent, omul acestui secolul a devenit „sclavul tehnologiei și al dormirii”, simțindu-se mai rob decât oricând pe pământ. Militează cu aprigă vehemență pentru „ieșirea din sclavie prin trezirea conștiinței individuale și colective, suferinde de o degradare împinsă până la coborârea la nivelul instinctelor.” Acesta este un joc foarte periculos, care se desfășoară în spațiul social, fără reguli și fără limite, ceea ce dă impresia de haos și lipsă totală de orice perspectivă.

Martor a tot ceea ce se întâmplă în lume, în pieptul său de bun român, inima-i pulsează de bucurie cu ocazia unor evenimente importante pentru patria sa. Punctează în mai multe eseuri sărbătorirea Centenarului Marii Uniri (2018), întregirea neamului și a teritoriilor sale: „Povestea neamului nostru a fost dintotdeauna nemurirea, iar azi mai mult ca niciodată avem nevoie să reînnodăm NEMURIREA, povestea de care avem nevoie azi.” Persoană deosebit de sensibilă, suflet de artist și minte luminată de scriitor apreciază importanța culturii și literaturii în evoluția civilizației unui popor și militează pentru dezvoltarea acestora. Pentru a se regăsi calea cea bună în acest demers, Ben Todică crede cu tărie în eficiența „Armelor culturale”, în nevinovăția, curățenia și inteligența copiilor lumii. „Fiecare poet încearcă să ne dăruiască o cheie. Eu consider Poezia o cheie de deschis un drum, o odaie, un loc misterios, o enigmă, un mod inteligent şi sensibil de a răspunde la o întrebare.”

Ochiul atent al lui Ben Todică distinge câteva dominante ale globalizării omenirii. În mod paradoxal are loc un proces de fărâmițare și pulverizare a solidarității sociale și a intereselor naționale, ele fiind înlocuite cu lupta acerbă, stradală și de multe ori sângeroasă pentru accederea la frâiele și ciolanele puterii. Asistăm la un film real al confruntărilor primitive între forțe tribale, în care nimeni nu are cea mai mică intenție și nici timp pentru a legifera normalitatea umană socială, ci se merge cu viteză spre distrugere, diminuarea drepturilor și libertăților oamenilor, cu falsa intenție declarată de democrație.

Cu vădită inteligență și luciditate, atunci când vremea existenței sale și a familiei este una senină, Ben Todică întreprinde, fie o vizită în Grădinile Naționale Rhododendron din Munții Dandenongului cu ocazia Festivalului cireșilor înfloriți, fie o croazieră în Oceanul Pacific. Bucurii pentru suflet, cunoștințe și informații noi acumulate de mintea sa iscoditoare.

Chiar și așa, în viziunea autorului, este limpede că puterea banului este mobilul actului criminal de sufocare, de distrugere a economiilor țărilor, de exploatare până la epuizare a omului, de extindere și împânzire a maladiei hoției, trădării, beției și ghiftuielii. Pentru împlinirea acestora, „criminalii îmbuibați de averi” acționează doar din întuneric precum liliecii în peșterile reci și umede, departe de ochii lumii.

Facilitățile tehnologice, poleite până în dinți cu aur de 24 de karate au orbit omul, indiferent de vârstă (de la copii la seniori).  Astfel, i-au îndepărtat pe unii de alții; de exemplu, membrii unei familie se întâlnesc cu diferite ocazii și fiecare (mic sau mare) stă cu ochii în telefon, fără a comunica între ei: „Internetul, presupus un instrument de înnobilare s-a transformat într-o caracatiţă de înrobire şi control al planetei.”

Ben Todică, un spirit lucid și demitizat încearcă să rămână optimist și încrezător într-un parcurs mai bun al omenirii, „privesc înainte și sper”. Dorința este una, iar realitatea este cu totul altceva. Un spectacol cu fața hâdă și întunecată este întotdeauna îngrijorător; referindu-se la ororile războiul Israel – Gaza, afirmă: „De aceea sunt supărat, omule, căci ştiindu-te capabil de măreţie, îţi baţi joc, distrugi, calci totul în picioare. Război, genocid, minciună…, distrugerea bunăstării, a mediului, a planetei, toate acestea, și pentru ce?”

În ciuda a tot și a toate, se poate afirma fără teama de a greși că Ben Todică este un OM împlinit din toate punctele de vedere. Cu iubire și respectul cuvenit își amintește cu admirație de profesorii Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Zâmbetul și zbuciumul zborului în zigzag”

Grațiela POPESCU- GIUVARA: IT ANALYTICS IN ACTION – CONCRET ȘI CONCEPTUAL ÎN CULTURAL INTELLIGENCE

***Sever Spânulescu, ARM Microcontrollers Programming for Embedded Systems: STM32F4-Discovery CMSIS and HAL-API in IAR-EWARM or Keil-MDK Kindle Edition

Sever Spânulescu, ESP32 programming for the Internet of Things: HTML, JavaScript, MQTT and WebSockets solutions (Microcontrollers and IT Book 1) Kindle Edition

ACTUAL MIND, POSSIBLE WORLDS

În imaginarul colectiv al atâtor lumi posibile, second life-ul digital a impregnat societatea contemporană, până la transfer personal în virtual. Oculta acestui teritoriu devine din ce în ce mai puternică, creând teorii ale conspirației, (fals-pozitiv) neverosimile. Este cunoscută și considerată distopică teoria fostului NYPD Marc Goodman, din Future Crimes/ în română tradusă de editura RAO: X-Cyber. Viitorul începe azi/ future-crimes-inside-the-digital-underground-and-the-battle-for-our-connected-world, prezentând apocaliptic viziunea autorului (mai degrabă realitatea constatabilă) a pericolului transferului vieții reale în virtual. Considerată utopică, ipoteza cărții aparține unui picaro digital ce pare actor science fiction, dar în lumea digitală imposibilul nu există, pe axa bine-rău, imaginația având ambele conotații, de la furtul de identități, threaturi diverse, perfidele atacuri DDOS (atacuri de rețea, greu depistabile), un thriller nu doar al “simplelor” clone de carduri bancare. În care răul, organizat subtil pe un teritoriu subteran numit Deep Net, Silk Road, Dark Web, se extinde până la terorism cybernetic: Cyber War.

Pro și contra acestor trenduri, unul al societății informaționale, altul al întoarcerii la natură, spre o viață simplă, atribuită deja personajelor excentrice, ce preferă patriarhalul (“Cosmopolitan”), versus direcția facilizării vieții prin progres tehnic – toate acestea nu-și mai găsesc echilibrul în prezent. În mod natural, civilizația progresează, schimbându–și variabilele. În plină epocă postmodernistă, românii, sincronic locuitorilor unor New York, Sydney, Londra sau Hong Kong, nu au rămas cantonați în categoria societate rurală.

În avangarda ciberneticii economice, studiile profesorului Sever Spânulescu proiectează conceptul Cultural Intelligence într-o semiotică a discursului hi-tech. Internetul obiectelor sau IoT, cu cea mai simplă definiție  reprezintă un concept ce presupune folosirea internetului pentru a conecta între ele diferite dispozitive, servicii și sisteme automate, formând astfel o rețea.

Studiile rectorului Universității Hyperion, prof.univ.dr. Sever Spânulescu, intră în topul mondial al inovației IT.  Book Authority a plasat pe primul loc în Top 10 al celor  mai bune cărți despre microcontrolere, în 2019, cartea  ARM Microcontrollers Programming for Embedded Systems, În același top mondial al cărților intră și studiul despre Internet of Things al universitarului român.

Continue reading „Grațiela POPESCU- GIUVARA: IT ANALYTICS IN ACTION – CONCRET ȘI CONCEPTUAL ÎN CULTURAL INTELLIGENCE”

Al. Florin ŢENE: Coordonate prezente, între “ Retranslatio“ și “Replicatio“ cu Herta Muler și Ahgustin Ostace

        Primind de la dr.Augustin Ostace, scriitor, poet și filozof, două cărți esențiale despe Herta Muller și întâlnirea acestuia cu scriitoarea româncă, deținătoarea Premiului Nobel, despre care Uniunea Scriitorilor nu a zis nimic, încerc să deslușesc în discuțiile acestora  cele două direcții ale aceluiași drum spre sursa valorilor literare: una reprezintă apropierea de opera literară dinspre istoria prozei autoarei, cealaltă o ridicare generalizatoare spre ansamblul literaturii din preajma operei scrise în limba germană; pe de o parte întâlnim demersul lucidității analitice, pe de alta proiectări intuitive la dimensiunile unei biblioteci imaginare ce tinde să cuprindă tezaurul literar al umanității. Iată coordonatele desemnării actului critic și expozițional al lui Augustin Ostace cu ocazia participării în data de 20 ianuarie 2020 la întâlnirea cu Herta Muler  în imensa Aula II a Universității din Koln, unde a avut loc o discuție despre alinierea principalelor modalități contemporane ale abordării artei cuvântului în fața a sute de participanți.

            Primul volum intitulat „Herta Muller-Retranslatio „, tipărit la Revox Internaționel, Bistrița, 2020, este structurat în cinci capitole și se deschide cu un “Cuvânt de binecuvântare “ semnat de Poetofilozoful, sub care se ascunde, probabil,  autorul, urmând, apoi, o prefață intitulată “Aera sistemelor filozofice “, în care autorul “oferă și conferă” cele 12 sisteme filozofice   propriul arpegiu “poli-simfonic” în care fixează, printre altele și sistemul filozofic al literaturii” Retranslatio Herta Muller.“

            În primul capitol filozoful Augustin Ostace fixează locul și timpul când și unde s-a desfășurat întâlnirea  celor doi români din diaspora. Astfel, că această memorabilă întâlnire s-a petrecut la Koln, Germania, marele oraș de pe fluvial Rhein. Numele Rinului are o proveniență veche antică asemănătoare Ronului și denumirii antice de Rhaina a fluviului Volga. Numele provine probabil din limba indoeuropeană comună, verbul re sau ri însemnând „a curge”. Din acest radical provine verbul german rinnen; de asemenea, în greaca veche rhëin înseamnă tot „a curge”, iar în spaniolă rio înseamnă „râu”. Denumirea celtică a Rinului era Rhenos, iar cea latină Rhenus. Până și în zilele de azi Rinul mai este numit în germană și Vater Rhein („tatăl Rin”), care are o conotație mitologică.

Numele fluviului este de origine celtică rēnos „râu”, „fluviu”, cu semnificația originară „care curge”, „val”, „undă”. Cuvântul celtic este continuat de vechiul irlandez rían „ocean”, „mare”, dar și „Rin” Numele latin al fluviului, Rhēnus, este o latinizare a cuvântului celtic amintit, cu un „h” intercalat, neetimologic, și o desinență -us latină.

Numele Rinului este Rhein în germană (Rhīn în germana veche), Rijn în neerlandezăRain în retoromană.

            Era în săptămâna 20-25 ianuarie 2020 în care s-a desfășurat Festivalul Mondial de literatură POETICĂ, ediția a șasea, în care s-a discutat despre arta împotriva sistemelor totalitar, fiind vorba de sisteme politice de dreapata sau de stânga care au aprins focurile morții în secolul XX.

            În seara zilei de 20 ianuarie 2020 pe marea scenă a Amfiteatrului din Aula a Universității din Koln-Lindenthal cu 800 de locuri a apărut scriitoarea germană-română, deținătoarea Premiului Nobel Herta Muller, născută în Banatul Românesc, care și-a prezentat cărțile și ideile despre tema propusă a festivalului. ”…Mai ireală mi se pare Herta Muller, cu fizicul ei fragil și inocent, copilăros și emoțional, la finalul programului poeto-simfonic, din Aula 2 a Universității Albertus Magnus, când solicitându-i un autograf pe cartea sa, “Mein Vaterland war ein Apfelkern-Țara mea a fost un sâmbure de măr “îmi mulțumește tresărind. “ Scrie Augustin Ostace despre prima întâlnire cu celebra Herta Muller. Îți mulțumesc foarte mult pentru asta…I-a răspuns în germană autoarea.

            În continuare discuția dintre cei doi, în germană, engleză și română, se constituie într- o sclipire a spiritului.

            În capitolul doi autorul, de formație filozof, analizează din punct de vedere poetico-filozofic discuția cu Harta Muller adusă pe pământ românesc de un înger luciferic.Autorul concluzionează că scriitoarea deținătoare a Premiului Nobel este în Pantheonul mondial din care fac parte: începând cu Sully-Preudhomme și terminând cu Albert Camus sau Samuel Beckett…

            În capitolul trei autorul dezbate fenomenul literar și cultural în contextual operei lui Herta Muller,și al plecării legale a acesteia din România în anul 1987, asemuind plecarea acesteia cu fuga ilegală din țară în Iugoslavia și apoi în Statele Unite a autorului cărții.În discuțiile pe care le-a avut este criticată Uniunea Scriitorilor care este o organizație stalinistă și uneori România  conservatoare care, încă, are apucături și mentalitate comunistă.

            În discuțiile din capitolul trei și auto analiza din capitolul patru se desprind idei  și analize poetico-filozofice și politice unde aceste încercări de seientizare a discursului filozofic și, uneori, critic, se întrezăresc metodologiile desprinse din cărțile de filozofie ale lui Augustin Ostace cu ilustrările concrete ale noilor orientări ce sunt suficient de convingătoare pentru ca analiza discuțiilor Continue reading „Al. Florin ŢENE: Coordonate prezente, între “ Retranslatio“ și “Replicatio“ cu Herta Muler și Ahgustin Ostace”

Eleonora SCHIPOR: Continuitatea neamului

     

        Sub acest generic zilele trecute am participat la o prezentare de carte ce a avut loc  în încinta Centrului Turismului din orășelul Hliboca. E vorbade  recent apăruta carte a regretatului ziarist, poet, publicist, folclorist, fostul redactor al ziarului raional  Hliboca, Ivan Semeniuk.

         Inițiatoarea și prezentatoarea acestei manifestări literar-cultural-muzicale a fost chiar fiica ziaristului, compozitoarea, autoarea de versuri, pedagogul Galina Semeniuk-Sâsoletina.

         Cartea care a văzut lumina tiparului nu demult, a apărut grație efortului depus de doamna Galina, care cu multă pricepere, grijă, atenție a selectat și prelucrat materiale incluse în noua culegere. La apariția ei a fost ajutată și de membri familiei sale, cât și de câțiva oameni de bună credință, care au acordat un ajutor financiar binevenit.

          La prezentarea cărții recent apărute au fost prezenți foști colegi de serviciu al regretatului Ivan Semeniuk, cei care l-au cunoscut, membri cenaclurilor noastre literare „Familia” și „Izvoraș”, membri familiei, prieteni.

         După o scurtă întroducere făcută de inimoasa doamnă Galina Sâsoletina, momentul de reculegere păstrat în memoria celui care a fost Ivan Semeniuk, au urmat luările de cuvânt ale celor prezenți. Fiecare vorbitor s-a referit la calitățile profesionale, la talentul (a fost și un bun muzicant), omenia, corectitudinea, înțelegerea, bunătatea de care a dat dovadă pe parcursul vieții cel care a fost Ivan Semeniuk. Unii dintre vorbitori au citit câteva versuri în limba ucraineană din volumul respectiv. Iar fiica lui  a înterpretat și câteva cântece pe versurile tatălui ei. Versurile au fost puse pe note muzicale de mai mulți compozitori bucovineni, printre care și doamna Galina.

          Împreună cu colega sa Natalia Cernuhina, cu care  alcătuiesc duetul „Melos”, participând la multe manifestări culturale din ținutul nostru și nu numai, au interpretat pentru toți cei prezenți mai multe cântece  pe diferite teme.

         Fiecare dintre cei prezenți la manifestarea comemorativă a primit în dar câte un exemplar al cărții „Continuitatea mea…”.

         Aș vrea în rândurile următoare să vorbesc despre conținuti volumului apărut recent.

         Așadar „Continuitatea mea…” începe cu o prefață semnată de poetul bucovinean Vasile Vascan. Urmează cele 7 capitole ale cărții date, care cuprind versurile devenite cântece, fiind puse pe note muzicale de compozitorii: Mâkola Novițchi, Kuzima Smali, Gheorghii Rusnak, Galina Sâsoletina. Un întreg capitol  cuprinde versurile autorului cu tematică diferită. Sunt poezii dedicate Bucovinei, meleagului natal, membrilor familiei – soției, ficei, fiului, nepoților, prietenilor, celor 4 anotimuri, naturii… Sunt și câteva versuri satirice. Următorul capitol cuprinde publistica ziaristului. Vor urma capitolele ce cuprind felicitările de rigoare în proză și versuri dedicate autorului cărții, dar și un capitol mai trist care cuprinde materialele, condoleanțele, versuri dedicate celui care a fost și a rămas în inimile noastre neuitatul Ivan Semeniuk. La paginile 177-178 cititorii vor găsi și materialul meu propriu, scris cu ocazia celor 80 de ani pe care iar fi împlinit în 2017, deoarece când am început cariera mea pedagogică la ș.m. Cupca (azi CIE), dar și colaboraea mea cu noul ziar raional din Hliboca, redactor-șef al acestul ziar era regretatul Ivan Semeniuk.

         Ultimul capitol este prezentat prin fotografiile ce cuprind copilăria, adolescența, tinerețea, maturitatea, drumurile vieții parcurse cu demnitate de cel care a fost Ivan Semeniuk. Soarta i-a hărăzit doar 62 de ani de viață, dar amintirea rămâne veșnică.. Iar această veșnicie se datorează în mare parte eforturilor depuse de urmași.

         Doamna Galina Sâsoletina, împreună cu familia sa merită în această privință toată stima și respectul nostru, or, prin comemorările, cărțile, versurile, cântecele și memoria păstrată cu drag a tatălui ei, denotă în primul rând că este o fiică, o urmașă vrednică, dar și o femeie curajoasă, deșteaptă, bună la suflet, de mare omenie și devotament față de adevăratele valori ale sufletului.

———————————————

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

6 august 2020

Ely-Grațiela POPESCU: IT Analytics in Action (concret și conceptual în Cultural Intelligence)

***Sever Spânulescu, ARM Microcontrollers Programming for Embedded Systems: STM32F4-Discovery CMSIS and HAL-API in IAR-EWARM or Keil-MDK Kindle Edition

Sever Spânulescu, ESP32 programming for the Internet of Things: HTML, JavaScript, MQTT and WebSockets solutions (Microcontrollers and IT Book 1) Kindle Edition

 

            Actual mind, possible worlds                   

            În imaginarul colectiv al atâtor lumi posibile, second life-ul digital a impregnat societatea contemporană, până la transfer personal în virtual.

           Oculta acestui teritoriu devine din ce în ce mai puternică, creând teorii ale conspirației, (fals-pozitiv) neverosimile. Este cunoscută și considerată distopică teoria fostului NYPD Marc Goodman, din Future Crimes/ în română tradusă de editura RAO: X-Cyber. Viitorul începe azi/ future-crimes-inside-the-digital-underground-and-the-battle-for-our-connected-world, prezentând apocaliptic viziunea autorului (mai degrabă realitatea constatabilă) a pericolului transferului vieții reale în virtual. Considerată utopică, ipoteza cărții aparține unui picaro digital ce pare actor science fiction, dar în lumea digitală imposibilul nu există, pe axa bine-rău, imaginația având ambele conotații, de la furtul de identități, threaturi diverse, perfidele atacuri DDOS (atacuri de rețea, greu depistabile), un thriller nu doar al “simplelor” clone de carduri bancare. În care răul, organizat subtil pe un teritoriu subteran numit Deep Net, Silk Road, Dark Web, se extinde până la terorism cybernetic: Cyber War.

            Pro și contra acestor trenduri, unul al societății informaționale, altul al întoarcerii la natură, spre o viață simplă, atribuită deja personajelor excentrice, ce preferă patriarhalul (“Cosmopolitan”), versus direcția facilizării vieții prin progres tehnic – toate acestea nu-și mai găsesc echilibrul în prezent. În mod natural, civilizația progresează, schimbându–și variabilele. În plină epocă postmodernistă, românii, sincronic locuitorilor unor New York, Sydney, Londra sau Hong Kong, nu au rămas cantonați în categoria societate rurală.

            În avangarda ciberneticii economice, studiile profesorului Sever Spânulescu proiectează conceptul Cultural Intelligence într-o semiotică a discursului hi-tech. Internetul obiectelor sau IoT, cu cea mai simplă definiție  reprezintă un concept ce presupune folosirea internetului pentru a conecta între ele diferite dispozitive, servicii și sisteme automate, formând astfel o rețea.

            Studiile rectorului Universității Hyperion, prof.univ.dr. Sever Spânulescu, intră în topul mondial al inovației IT.  Book Authority a plasat pe primul loc în Top 10 al celor  mai bune cărți despre microcontrolere, în 2019, cartea  ARM Microcontrollers Programming for Embedded Systems, În același top mondial al cărților intră și studiul despre Internet of Things al universitarului român. Continue reading „Ely-Grațiela POPESCU: IT Analytics in Action (concret și conceptual în Cultural Intelligence)”

Al. Florin ŢENE: Academician prof.univ.dr.Ștefania Kory Calomfirescu – o viață de om în slujba sănătății omului

          La începutul anului acesta am primit, printr-un comisionar,  de la doamna academician cartea “Ștefania Kory Calomfirescu- O viață pentru medicină și beletristică medicală “ semnată de Rodica Jeican și Liviu Matcău, volum apărut la Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2020, având ca dedicație olografă”Domnului Al.Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor, cu stimă, recunoștință și cu drag rămâneți în sufletul meu. ss. Ștefania Kory Calomfirescu, 26 feb.2020” .

          Citind cartea despre doamna profesor, mi-am adus aminte de aforismul lui Ion Biberi, care spunea:”Spitalul este locul unde unii oamenii încep să moară încă din timpul vieţii”. Însă cunoacând viața doamnei Ștefania Kory Calomfirescu dedicată sănătății omului, mi-am dat seama că aforismul este doar o glumă proastă.

            Cartea se deschide cu” Prefața” semnată de prof.dr.Dafin F. Mureșanu, având un “Cuvânt înainte” de dr.Rodica Jeican, medic primar psihiatru, doctor în Științe Medicale, și o “Introducere” de prof.univ.dr.Liviu Matcău, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale, acestea formând o paletă policromă ce exprimă aprecierile față de întreaga viață și activitate a doamnei academician Ștefania Kory Calomfirescu, membră a multor organizații științifice și culturale din țară și străinătate, inclusiv fiind membră în Liga Scriitorilor Români. După aceste pagini introductive, în care se stipulează că printre multiplele premii primite se află și medalia “Virtutea literară “și Trofeul “Gib I. Mihăescu “, acordate de Liga Scriitorilor Români, se află motto-ul semnat de Ștefania Kory Calomfirescu”Medicina nu este o profesie, fiindcă ea este o nobilă misiune de a ajuta oamenii în suferință “, cuvinte ce exprimă întreaga sa dăruire, de-o viață, sănătății oamenilor.

            Volumul, semnat de cele două personalități medicale, ce cuprinde în cele 428 de pagini, 4 capitole, se deschide cu un amplu capitol”O viață pentru medicină și beletristică medicală “ care înserează, încă de la primele rânduri, frazele scriitorului și jurnalistului Al.Florin Țene care spunea: “…doamna Profesoară Ștefania  Kory Calomfirescu a fost sărbătorită în data de 19 februarie 2011 ca “Senior al Cetății Clujului, într-un cadru festiv al Balului Operei Române din Cluj-Napoca, sub genericul “Paris, mon amour. “ La aceea data doamna academician avea 72 de ani și era răsplătită spiritual pentru o muncă plină de dăruire, talent și pasiune în strădania domniei sale în slujba sănătății omului, și a culturii naționale.

            Din paginile autobiografice ce cuprind mărturisirile sincere ale doamnei doctor, aflăm că s-a născut în 31 iulie 1938 în orașul Drobeta-Turnu Severin din județul Mehedinți, având părinți, tată-l cu origini în Rm.Vâlcea și mama Karolina, născută în  Viena, capitala Austriei, În mărturisirea sa aceasta spune că mai are un frate Nicolae, profesor de limba română, membru în Uniunea Scriitorilor din România. Descoperim în descrierea orașului natal cuvinte încărcate cu mierea duioșiei, ce exprimă dragostea față de locurile unde a văzut lumina zilei.Am spus-o de mai multe ori, că omul, indiferent la ce vârstă se află, se întoarce la origini datorită primei înghițituri de aer pe care o inspiră la naștere.Datorită acestui fapt, Ștefania Korii Calomfirescu se întoarce fizic și spiritual la locurile natale.

            Profesoara dr.Ștefania Kory Calomfirescu este, neîndoielnic, o personalitate luminată a Școlii Medicale Clujene și a Neorologiei românești. Pot să subliniez că numele domniei sale stă alături de marile nume ale medicine naționale, ca: Profesor Iuliu Hațieganu, Valeriu Bologa, Victor Papilian, Ion Goia, prof.dr.Crișan Mircioiu, Florea Marin. Gheorghe Marinescu, prof. Ion Minea,  Constantin Bălăceanu-Stolnici, Constantin Popa etc, despre care a  scris studii ample, numărându-se în mii de pagini.

            La pensionare, în 1 octombrie 2003, doamna prof.dr.Ștefania Kory Calomfirescu a primit atât “Diploma de excelență pentru întreaga activitate didactică și științifică “, cât și medalia “Iuliu Hațieganu “ din partea Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu “ din Cluj-Napoca.

            Făcând o scurtă retrospectivă a activității acestei personalități pot să scriu că doamna profesoară, după absolvirea Facultății de Medicină Generală a Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca , a luat doctoratul cu specialitatea în Neurologie în 1974, iar în 1996 a obținut, prin concurs, titlul de profesor universitar și șef de Clinică și de Catedră, iar din anul 2003, după pensionare, a rămas profesor universitar consultant, conducător de doctorate în cadrul Universității pe care a absolvit-o cu mulți ani în urmă. Dânsa deține două certificate de inovator referitoare la terapia afazei, adaptând pentru limba română textul WAB la bolnavii cu afazie, în cadrul AVC.

            Profesor dr.Ștefania Kory Calomfirescu este membră în Academia de Științe din România, membru fondator și redactor șef al revistei ACTA NEUROLOGICA TRANSILVANIAE, membru în fundația OCTAVIAN FODOR; membru în colegiul de redacție al revistei CLUJUL MEDICAL, al JURNALULUI DE AFAZIOLOGIE, membru peer rew INFORMATICA, membru al Association of Awerican Publishers, membru al international Biographical Center Cambridge,este vice-președinte al Comitetului de Istorie și Filozofie în Știință și Tehnică, filiala Cluj, de pe lângă Academie Română.Datorită activității sale doamna doctor este prezentă în zeci de dicționare din țară și străinătate.

            A publicat numeroase cărți despre viața și activitatea distinșilor medici celebri din țara noastră, fiind unul din puținii istoriografi care s-a aplecat cu acribie asupra medicinei naționale.Sunt pagini întregi, în cartea de care facem vorbire, cu relatări despre aceste cărți, găsindu-se reproduse și coperțile acestora. “Cartea trebuie să fie un spărgator de gheață care distruge marile înghețate dinăuntrul sufletelor noastre”,spunea Franz Kafka, înțelepciune ce se poate aplica numeroaselor cărți semnate de Ștefania Kory Calomfirescu.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Academician prof.univ.dr.Ștefania Kory Calomfirescu – o viață de om în slujba sănătății omului”

Ecaterina CHIFU: Prietenii mei scriitorii – Elena Armenescu, ,,Joc tainic” (versuri)

„Scriitorii sunt fericirea popoarele” scria d-l Iulian Bunilă.

D-na Elena Armenescu, membră în U.S.R şi în M.M.P. (World Poethy Movement – Mişcarea Mondială pentru Poezie) ne oferă în versurile din poezia „Joc tainic” care dă titlul volumului de versuri publicat în anul 2011, crezul său artistic, dar şi sfaturi pentru un „modus vivendi” sub taina Marelui Demiurg.

Dumneaei a publicat multe volume de poezie şi proză,  a coordonat realizarea mai multor antologii. Am participat la Muzeul Literaturii la lansarea antologiei „Unirea face puterea” în care am şi eu câteva poezii. D-na Elena Armenescu a spus atunci: „Am aranjat în ordine alfabetică scriitorii, căci nu se ştie peste ani care va fi mai valoros”.

Iată că, peste ani, un poem de-al dumneaei devine foarte important şi chiar necesar, într-o perioadă de grea încercare pentru omenire. Toţi ar trebui să-i urmăm îndemnul:

„Închide ochii şi deschideţi inima,

Lasă-te flămând, năvălit de clipă

Arzi, pârjolit de pr,opria-ţi flacără eşti

Sub freamătul chemărilor îngereşti!”

Sufletul nostru ar trebui să trăiască plenar, să simtă incandescenţa clipei, să ardă de propriile idei şi sentimente, sub  „ freamătul chemărilor îngereşti”. Orice fiinţă ar trebui să-şi deschidă inima şi să se integreze în marele univers, să devină parte din veşnicie, acordându-şi ritmul interior cu harpa ei, ce aduce cântecul „vechi”  „adânc simţit” în misterul nopţilor „cu lună plină”.

„Închide ochii şi deschideţi inima,

Ascultă ritmul veşniciei, te poţi acorda

Cu ascunsa ei harpă, cântec vechi, auzit

În nopţile cu lună plină, adânc simţit!”

Poemul este şi un îndemn la iubire „pe culmile scăldate în lumină”, când doreşte aproape fiinţa dragă:

„Apropie-te, învăluieşte-mă stăpânitor,

Răpeşte-mă-n galopul alb al norilor!”

Continue reading „Ecaterina CHIFU: Prietenii mei scriitorii – Elena Armenescu, ,,Joc tainic” (versuri)”

Dumitru MNERIE: Impresii și păreri la o carte

La Steaua Polară

Autori: Marta-Polixenia & Marin BEȘCUCĂ,

Editura „Hoffman”, 2020

            Într-una din primele zile de iulie 2020 curierul mi-a adus un colet de care știam că va veni, dar care se lăsa parcă prea mult așteptat. În interior – într-o simplă exprimare publicistică: un nou volum de poezii, apărut în Editura Hoffman, semnat de Marta-Polixenia & Marin BEȘCUCĂ – „La Steaua Polară”. Deși am citit periodic timp de mai bine de 2 ani versuri care au format această carte, am fost foarte plăcut surprins, poate chiar șocat, nu doar de dimensiunile acesteia, (1027 pagini format A4) ci și de emoția care m-a copleșit. Starea s-a amplificat văzând imaginea de pe copertă, accentuându-se mai apoi citind cuvintele adresate de către autori, cu dedicație specială familiei mele: „Dragilor, când vă e dor să vă fie dor, desfaceți filele acestei cărți, este suflet cât cuprinde!” … „ne-am promis-o iar Dumnezeu, când nu ne mai așteptam … ” Citind prima pagină a scrierii m-am închinat, pentru că, în loc de Introducere/Cuvânt înainte/Prefață, era un motto simplu și esențial: „NIMIC ȘI NICIODATĂ FĂRĂ DUMNEZEU!!!”

            Zile în șir am tot citit îmbucurat de binele pe care-l transmiteau versurile rezultate din simbioza simțirilor nobile a două suflete îndrăgostite, dar care nu-și etalează pierduți prin scris minunăția unei iubiri de vis, sau a unor suferințe zădărnicite. Ca cititor, cu fiecare pagină m-am simțit parcă-ntr-o barcă plutind pe apele fluviului-POEM al unei frumoase povestirii de iubire, totuși, petrecută în zilele noastre. Excepționalul constă și din modul ascendent de construcție al unui edificiu botezat „UNULne”, iluminat de iubire, fără o tencuială bazată pe împliniri materiale nemaisperate, ci doar pe trăirile proprii, puternice, realiste, pământene, cu zbuciumul de fiecare zi, influențat inevitabil de mediul cotidian colorat/spoit de … prieteni/dușmani.

            Poemul-fluviu are 4 părți – RĂSPÂNTII, FASCINAȚII, INCANTAȚII, ORATORIUM și un EPILOG, cartea închizându-se ca un pentagon ale iubirii dintre doi autori miluiți de forța divină ca să-l nască pe UNULne, jinduit în esență de cupluri, fără vârstă. Figurile de stil folosite, plac cititorului provocat de imaginația abundentă a autorilor, atât de greu de identificat separat printre rândurile scrise: „Sufletul cânta Odă bucuriei” …, „… am scoborât IUBIREA-IUBIRE,/adusă dinspre DUMNEZEU! / și DUMNEZEU s-a bucurat …”, „mi te-am iubesc!

            Alergând ușor în poem m-am simțit invitat să fiu complice la mersul evenimentelor, … autorii atenționându-mă: „… vă amintiți”. După o ezitare vinovată, mi-am răspuns: ”-Da, desigur!”. Ca oricare dintre cititori, nu mi-este greu să-mi amintesc de volumul „ODISEIC – TRUP din NETRUP”, (Marin Beșcucă, 2016), care începea pe prima pagină cu:   „NIHIL SINE DEO!”. Atunci am simțit, mai pe la-nceputul cărții o îndoială a poetului privind împlinirea iubirii: „ … de-aia ziceam , la o adică, TE VEI RĂMÂNE ÎN MINE RANA CARE NE SE MAI VINDECĂ!/ am vorbit cu Dumnezeu, nu-mi mai e frică!”. Dar, în final am fost pus să înțeleg două aspecte semnificative: pasul spre împlinire – „cea mai frumoasă poveste de iubire se-nsăvârșea!!/ eram doar noi doi, / eu, OMUL,/tu FEMEIA!!”… dar și despre conștientizarea poetului de „harul” de a scrie poeme – „în mine prezent și din mine izvor,/ și se curge poemul … NIHIL SINE DEO”. După ODISEIC mi-am amintit cu drag și de urmarea: „ALBIILE DORULUI – doi într-un poem”, cu 2 autori Marta Polixenia MATEI – Mărțișor, Marin BEȘCUCĂ, (Editura Aureo, Oradea, 2018). „ALBIILE …” începeau cu  recunoașterea, (acum laolaltă), a înzestrării dumnezeiești „NIHIL SINE DEO!” spre creația și iubirea lor, condusă spre împlinire prin vers. Aici, cei 2 autori de poem și-l întrevedeau pe UNULne, cândva-undeva sprijinit pe-o stea anume. Așa s-a pornit drumul spre „La Steaua Polară”, ce s-a lăsat să vie, cu „karmice legături”. Citind-o am găsit o „liniște în planeta iubirii”  unde „lacul strevede prin gheață edificiul tăcerii/și-n liniștea din mormânt/stelele-au căzut în ațipit …/numai STEAUA POLARĂ nu!”. Ploaia de metafore din întinsa lucrare se poate asemăna cu ploaia de meteoriți, spectacolul, emoția creată, fiind asemănătoare în modul poate cel mai firesc – venind dinspre același cer.

            În aceste vremuri, starea pandemică m-a vrut parcă mai îndepărtat de încrederea în șansa lucrului pur, original, de autentică valoare. Așa că, aflând de titlul stelar, de Marin Beșcucă, (care m-a invitat, ș-apoi m-am alăturat acum câteva luni în „Oastea lui Eminescu”), apoi de tema aparentă a cărții – iubiriea de vis, eu – un cititor (inginer și economist …) nu destul de avizat, m-am dus cu gândul „La steaua care-a răsărit/E-o cale-atât de lungă,/Că mii de ani … ”, sau, de ce nu la „Luceafărul” aceluiași genial „Domnitor” al poeziei românești.

            Încercând să mă dumiresc asupra oricărei urme de plagiarism, influențe, determinări, am căutat explicațiile mele la alegerea acestui titlu de carte-poem. Ca orice om înregimentat academic, m-am documentat … științific, nu doar din asocierile sau explicațiile găsite în poem. Astfel, am constatat că noi românii, ca toți locuitorii așezați în emisfera Nordică, distingem ușor Steaua Polară – Alpha Ursae Minoris aparent imobilă pe cer, dar cea mai strălucitoare din constelația Ursa Mică, în jurul căreia se rotesc și alte 3 constelații Carul Mare, Orion și CasiopeeaEa Continue reading „Dumitru MNERIE: Impresii și păreri la o carte”

Vasilica GRIGORAȘ: Tresăriri la „Ecoul strigătului mut”

Activă în mediul online, poeta Dorina Carp Nenici a publicat în anul 2019 volumul „Cu timpul de mână” la Editura Scripta manent, din Napier, Noua Zeelandă și tipărit la Editura PIM, Iași. Acum, trudește la alcătuirea unui nou volum de poeme, inspirat intitulat „Ecoul strigătului mut”, al cărui manuscris l-am primit de curând. Prin titlul celui de-al doilea volum se situează cu ușurință în spiritul epocii actuale. Implicată emoțional în contemporaneitate, poemele sale sunt proiecții ale trăirilor omului zilelor noastre. Întâlnim la Dorina Nenici o poezie cu evidente derapaje spre tristețe și neliniște. Textul multor poeme evocă o stare de spirit încețoșată, iar lirica sa poate fi considerată povestea unei vieți tulburate de timpul probabil, incert. Trecerea timpului prin vene, asemenea sevei prin trunchiuri și ramuri verzi, dă naștere la așteptări, la bună rodire din zori până în asfințit. Însă, în tot acest timp alternează stările de discreție, de tăcere și de răbufniri zgomotoase, care se propagă în timp și spațiu cu mare viteză și intensitate: „Eu mă ascund de mine mult,/ și-n văzul lumii adormite/ mă strig, cât pot de tare, s-aud măcar șoptit/ ecoul strigătului… mut!” (Ecoul strigătului mut)

Titlul acestui poem care dă titlul cărții conține un paradox tridimensional. Cele trei cuvinte formează un triumvirat cu mână forte în prezentarea unor pestrițe stări sufletești. Prin tot ceea ce trăiește astăzi, omul este redus de cele mai multe ori la tăcere, rămâne fără voce, devine „mut”.

Apăsat, strâmtorat de mult prea multe neajunsuri, neîmpliniri, nemaiavând puterea de a mai răbda, în răstimpuri, omul simte nevoia să se elibereze printr-un „strigăt” atât de puternic, încât „ecoul” acestuia se propagă aievea, cu intensitate din ce în ce mai sporită, manifestându-se ca o stare de fapt perpetuă, asemănătoare cu nebunia. Rătăcirea este și mai mare atunci când: „Suntem niște nebuni gândind/ că pe pământ e-a noastră veșnicie,/ de-aceea n-avem somn/ și noaptea ne cunună-n taină/ cu-a noastră nebunie.” (În ceața nopții) Este imposibil să nu „tresari” auzind asemenea avertizare, prin care autoarea leagănă cuvintele în balansoarul fluviului învolburat, a cărui apă se dezlănțuie în aprige tulburări interioare. Conturarea acestui tablou dovedește o înclinație spre îngrijorare și spaimă, care vin din adâncurile eului liric.

Poeta este atom în componența materiei care alcătuiește lumea și se erijează în purtător de cuvânt al semenilor. În fața întâmplărilor încâlcite și dezordonate este îngrijorată, ajungând să aibă insomnii, adevărate coșmaruri în care se interoghează: „Îmi pun atâtea întrebări/ și-ncerc să descâlcesc/ adesea, ce-am încâlcit din neștiință,/ nedeslușite întâmplări.”… „M-am tulburat cu ape limpezi/ fără a înțelege cum…/ M-am limpezit cu ape tulburi/ și-am înțeles de ce, acum.” (Răspunsuri)

În starea de fapt a lumii, pe autoare o încearcă neputința de a se auto-cunoaște și de a se recunoaște. Are loc o dedublare a ființei sale. Eul interior prinde aripi atunci când „O baghetă nevăzută m-atinge ușor/ și-ncep să mă nasc și eu/ ca un înger,/ plutind printre liniști și zbor/ în tot universul ce-mi curge/ prin vene…./ Și nu mai vreau să cobor!” (Cine ești tu)  Omul pământean și ființa angelică din firea sa nu se recunosc și curg întrebări de tot felul, dar prin voite și nenumărate căutări se trezește dorința de a viețui împreună: „Haide Tu-Eu,/ ia-mă de mână, iartă-mi durerea/ și dorul tăcut,/ înalță-mă la tine, acolo./ Sau dă-mi roua tandră a dimineții/ să-mi spăl chipul de noapte/ pentru un nou
început!„ (Cine ești tu) Numai prin înălțare în spirit, omul se împlinește și se definește ca ființă după chipul și asemănarea Creatorului: „Sunt seară sau noapte,/ sunt stea în pustiu/ sunt dor, sau uitare…/ Cine sunt eu ca să știu?/ sunt plecare devreme/ sau plecare târziu…/ Cine sunt eu?” (Cine sunt eu)

Dorina încearcă să înțeleagă dorința sa de a scrie, impulsul de a așeza cuvintele în stihuri și acestea în poeme, neștiind de unde-i vin: „Și iar mă-ntreb, din întâmplare/ cuvinte inventez?/ Și tot din întâmplare, pe rând…/ de ce le-așez?” (O fi din întâmplare) Găsește singură răspunsul; scrie pentru că așa simte și cu buna intenție ca poemele sale „…în pace/ să se așeze-n suflet/ și la tine”, cititorule. Poate harul de a scrie vine și de la poetul Ion Minulescu, cel care a dat numele străzii pe care locuiește de-o vreme. (Poveste adevărată) De fapt și celelalte nume ale străzilor pe care a locuit i-au influențat punctual starea de spirit, iar acest impact se regăsește abundent în versurile sale.

Lirica poetei hușene este pătrunsă de fiorul religios, efemerul se înfrățește cu harul divin. Poeta este permanent în căutarea epifaniei, a revelației divine, considerând că ispășirea omului de păcat poate fi atinsă doar prin credință, iar în credință, iubirea este totul, este leac: „să punem lesne dragoste-n ură” prin „Împărtășanie”. Cu timp și fără timp, autoarea își îndreaptă cu pioșenie gândul la răstignirea și învierea Domnului, la Divinul trăitor printre oameni, cu dorința derodire a sufletului omului, de sporire în iertare și iubire.

Cerul, Înaltul a coborât pe pământ cu dorința de ridicare din păcat a pământeanului, de apropiere și înțelegere deplină a Divinului. Jertfa Mântuitorului n-a fost în zadar, ne-a dat nădejdea întru Înviere. Și totuși, prin neascultare, distanța dintre sacru și profan rămâne ca cea dintre Cer și Pământ. „pe un lemn, în cruce,/ în chinuri, cu dureri și-n sânge,/ s-a stins Lumina Vie,/ ce va aprinde-n fiecare om,/ izvor de veșnicie./.…Adânc privește gândul/ Și-n Mare Taină e Cuvântul…/ Adânc și înțeleg acum,/ cum lemnul, într-o sfântă cruce/ a-mpreunat și cerul și pământul/ și-apoi îmi pare atât de rău/ că toate-mi ies pe dos,/ de-aceea nu mă mai întreb,/ că-mi este de prisos…/ deși aș vrea să știu…/ de ce e ceru-atât de Sus/… de ce pământul e atât de jos?!” (Răstignire)

Tema timpului este abordată pe larg și profund în cartea „Cu timpul de mână”, reluată și în acest volum. Despre primul volum de versuri, spuneam: „Firul timpului este tors de poetă cu abilă îndemânare și colorat într-o gamă largă de nuanțe, fiecare exprimând și transmițând o anume stare sufletească”. În acest volum, autoarea reduce timpul infinit, concentrându-l în momente: „Moment I”: „Clepsidra, amenințată de timp/ își cerne nisipul/ și mâna ce-o- ntoarce,/ nici nu vrea să știe de ceas.” În opinia autoarei, în fiecare anotimp este o primăvară „Trăiesc în prea multe vieți de-odată/ și-mi risipesc primăvara mea, din fiecare anotimp/ cu inima învelită în aura emoțiilor ancestrale,/ cu tic-tac de roșu-cernit.” (Moment II), Vine și un moment al înserării, întomnării vieții „Zarea tremură când își împarte infinitul/ deasupra privirilor înfipte la sânge,/ într-un moment de-apus, plin de umbre/ și se varsă alene, pe liniștea orizontului.” (Moment III)

Trecem prin timp, din zorii ivirii până în abisul asfințitului, aplecați de gânduri și însetați de iubire, până în momentul în care constatăm că timpul este o minciună, și singurul lucru pe care-l putem face este acela de a ne întoarce fața către Dumnezeu pentru a ne ruga: „O, Doamne, primește-mă/ în ceasul tău veșnic, să vin cu irișii înrâurați,/ la Tine în brațe, să mă ascund/ de minciuna timpului meu…” (Minciuna timpului) Nimic pe lumea asta fără rugăciune. Doar astfel ne putem construi scara spre înălțimi, spre cer „Privesc prin ochi de zări/ și cad pe gândurile/ care mi se împletesc/ în rugă-nflăcărată,/ iar focul se- avântă/ cutezant ca un zbicer,/ croind în taină o scară/ din suflet, pân’la cer.”(Ruga dimineții)

Dragostea pentru ființa care i-a dat naștere este nemărginită, însă suferința pricinuită de pierderea acesteia îi provoacă frică: „Și de atunci, eu uneori, mă tem de zorii/ care trâmbițează din roz, din violet/ din galben cald și însorit,/ de dimineți așa frumoase, când mama… a murit.” (De-atunci mă tem)

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Tresăriri la „Ecoul strigătului mut””

Nicolae DINA: Elogiul dragostei ca sentiment înălțător

Iubirea, ca sentiment înălțător și atotcuprinzător („Dacă dragoste nu e, nimic nu e.”), se află la originea vieții devenind diriguitorul fiecărui om în tot ceea ce face și se manifestă în cele mai diverse ipostaze și nuanțe, de la dragostea reciprocă dintre părinți și urmașii lor, la dragostea erotică iscată de ghidușul Amor între doi tineri, de la dragostea pentru Dumnezeu și Fiul său, la cea pentru locurile natale și, implicit, pentru patria între granițele căreia trăiești fie că ești geniu, fie un simplu om, și, nu în ultimul rând, la dragostea pentru prieteni și pentru semenii noștri. Ca să nu mai vorbim despre dragostea, devenită pasiune, pentru învățătură, pentru muncă,  pentru creație artistică fie ea literară, fie plastică.

Această din urmă ipostază constituie temelia activității complexe a poetului, prozatorului, publicistului, pictorului GHEORGHE A. STROIA, cel care are un adevărat cult pentru tot ce înseamnă literatură și artă, al căror promotor fervent este de aproape un deceniu în calitate de exeget literar și de artă, editor, fondator de reviste, autor a peste 50 de volume publicate de-a lungul anilor, creațiile sale literare și plastice, ca rod al harului artistic dăruit de Dumnezeu, evidențiindu-se printr-o spiritualitate aflată la cele mai înalte cote de manifestare a cucerniciei.

Într-un comentariu despre volumul anterior de versuri („Restul la 30 de arginți”, 2018), menționam faptul că Dumnezeu este cel căruia îi închină „un adevărat imn de proslăvire”, este „cel către care își îndreaptă gândul în zorii dimineții”, este cel care „înseamnă Lumina, Calea, Viața” și către care își îndreaptă ruga de a-i dărui o „fărâmă/ din raiul tău cu heruvimi și sfinți”.

De această dată, noul volum, „Rai cu fluturi” (Editura Armonii culturale, 2020), aflat sub semnul dragostei în toate ipostazele ei, poetul acordă atenție deosebită lui Dumnezeu, rugându-l ca, prin grația și prin bunătatea Sa, să-i îmbrățișeze cu dragoste pe toți cei care formează universul lui existențial („Ai grijă, Doamne, de ai noștri frați,/ de mame, de bunici și de copii”) și să le arate celor „rămași de Tine agățați”, ca întotdeauna, „Calea,/ Credința, Dragostea, Curajul”, toate sub semnul Adevărului credinței („De tine agățați…”).

Pornind de la titlul volumului, se știe că în mitologia greco-romană există credința că fluturii sunt sufletele care au părăsit trupurile celor trecuți în neființă, iar, în mitologia persană, fluturii de noapte sunt simbolul nu numai al sufletelor care speră să acceadă în lumea divină, ci și al iubirii pentru Divinitatea pe care nu o pot găsi decât în Rai, devenind, astfel, îngerii lui Dumnezeu. Fluturii-îngeri devin mesagerii Cuvântului lui Dumnezeu, care aduc oamenilor mântuirea, acest lucru fiind o posibilă interpretare a semnificației titlului cărții și evidențiind faptul că autorul, fără a fi un poet religios prin excelență, este unul care cultivă, fără ostentație, dar cu convingere, valorile morale creștine promovate de învățăturile divine.

Volumul este structurat în trei cicluri, titlurile acestora cuprinzând denumirea insectelor, metafore ale îngerilor care ne conduc pe calea virtuții și a credinței în Dumnezeu („Rai cu fluturi”, „Pictați-vă, fluturi”, „Să nu uitați, fluturi!”), toate poemele componente având ca temă dragostea.

Revenind la învățătura apostolului Pavel din „Epistola către Corintieni, 13:4”, trebuie să remarcăm că ipostaza esențială a sentimentului de dragoste este cea legată de convingerea în existența lui Dumnezeu care, în viziunea poetului, capătă chipul naturii ce ne înconjoară „în culorile câmpului,/ în petalele florilor,/ în ramuri de verde,/ în coroane de păpădii/ […]/ în arome de cetini,/ în zboruri de paseri,/ […]/ în luciul de rouă”, adică în tot ce firea are mai delicat, mai atrăgător, mai semnificativ, devenind, astfel, „Vitraliul/ ce-mi colorează viața,/ în picuri de frumos/ și de lumină”, prin Vitraliu înțelegând imaginea sfântă a ceea ce ne aduce fericire, frumusețe și lumină în viață („Vitraliu”).

Evlavia poetului se îndreaptă cu aceeași admirație și încredere și către Iisus Hristos, „Fiul Preaiubit” al lui Dumnezeu, al cărui „Duh cel Preasfânt,/ plutind chiar peste El,/ s-a arătat întregii lumi/ în chip de Porumbel”, anunțând că „pe pământ veni-va/ Mântuitor Iisusul”, împărțind tuturor pacea, lumina, înțelegerea și credința. Alături de El se află Preasfântul Ioan Botezătorul, invocat pentru a aduce tuturor „Pace și Lumină” în vecii-vecilor („Te roagă, Preasfânt Botezător!…”). Arhanghelului Gavriil i se adresează rugămintea de a se îngriji „de suferinzi,/ de părinții/ și frații noștri,/ de bunicii dragi,/ de copiii noștri” cărora numai el le poate asigura căldura familială și „răbdarea/ iubirii tale/ față de lume” („Vestitorul”), iar Maica Domnului este rugată să aibă sub ocrotirea sa pe toți credincioșii, fie ei bătrâni, tineri sau copii, „pe cei/ ce păstrează azi/ ordinea/ […]/ pe cei care ne conduc,/ pe cei ce se roagă/ […]/ pe cei ce ajută,/ pe cei ce cântă,/ slăvind numele tău” („Nu ne lăsa, Maică!…”). În cucernicia sa, un asemenea creator cu suflet mare pentru tot ce înseamnă sacru își îndreaptă sentimentul sincer și firesc de dragoste către patria sa, pe care o iubește admirând din suflet minunățiile naturii cu „câmpul/ plin de floare,/ ce-și sărută macii/ […]/ pe miriștea plină/ de iarbă stelară”, mai ales natura din mediul rural, frumusețe egalată doar în tradiția populară reprezentată de „mirese înveșmântate/ în ii, țesute/ cu raze de soare”, căci „pe capetele lor,/ rotunde cum luna,/ florile câmpului devin/ mai frumoase,/ aromele lor îmbată/ flăcăii cu vinul dorului” („Veșnicia”), țară în a cărei glie își dorm somnul de veci miile de martiri care s-au jertfit în numele ei, poetul patriot simțind că îi aparține întrutotul și astfel se confundă cu ea când „mi-am înmuiat/ rădăcinile / în martirica glie”, versurile sale, „lacrimi de înger”, fiind un elogiu adus acelora care nu și-au precupețit viețile luptând pentru libertatea ei („N-am rod!?”).

Atașamentul, înțelegerea, respectul, toate pornind de la sentimentul de dragoste nețărmurită pentru toți cei aparținând familiei poetului, sunt trăsături morale indeniabile ale fiului, fratelui, soțului și tatălui care este Gheorghe A. Stroia. Sentimentele filiale, fraterne, erotice și paterne au fost dintotdeauna și au rămas la fel de puternice, evocarea lor fiind făcută fie cu tristețea și durerea pierderii celor trecuți în neființă, cum sunt mama, tată, surorile, fie cu fericirea de a trăi alături de soția iubită și iubitoare și de cei doi fii crescuți în spiritul muncii și al credinței în Dumnezeu.

Indiferent „câți ani și/ câte zile-veacuri/ vor trece peste/ noi – fragile vreascuri”, nimeni nu-l va reține pe fiul iubitor să-și exprime durerea pierderii celor doi părinți „cu lacrimi fără nimb”, trecerea în neființă a celor doi aflându-se numai în puterea Domnului, singurul care „cunoaște al vieții tainic Har”, fiindcă „asta-I e menirea”. În inima caldă a fiului „în veci/  va rămâne IUBIREA” pentru cei care i-au dat viață și l-au crescut depășind greutățile pe care le presupune o familie cu mulți copii („Cât dor?…”). Aceeași durere îi provoacă și evocarea surorilor, cea dintâi fiind o „floare / secerată-n vânt”, pentru a cărei pierdere și „în cer norii/ se frământ/ […]/ aud ploile/ plângând” și „floarea verii/ lăcrimând”, împărtășind suferința fratelui, împăcat doar de gândul că trecerea timpului i-a adus mântuirea știindu-le  drept îngerii care „se văd/ zburând” („Floarea verii…”). Amintirea ochilor luminoși ai altei surori în care se oglindea Lumina credinței, „un licăr strălucind din zări”, și „în care se găsesc strămoșii,/ veniți pe stelele cărări” exprimă aceeași dragoste fraternă atunci când „în suflet paște-o pace-adâncă,/ un murmur sfânt e cerul mare” („Iarba verde de acasă”).

Astăzi, poetul se află sub imperiul dragostei pentru cei ce alcătuiesc căminul propriu, familia, în inima sa trăind iubirea pasională pentru cea care îi stă alături și cu care împarte bucuriile și supărările inerente vieții, precum și cea paternă, pentru fiii lor, un sentiment care îi aduce fericire, liniște sufletească statornicie. Impresionant este portretul femeii care i-a devenit soție în urmă cu mai mult de două decenii, realizat printr-un șir de metafore și comparații subînțelese cu elementele fascinante ale naturii. Astfel, la început, fiind „visul meu de zi și de noapte”, în ciuda trecerii timpului, soția a rămas „cerul meu blând/ […]/ primăvara mea dulce,/ vara mea strălucitoare,/ toamna mea de aur,/ iarna mea cu povești”,  fiecare anotimp cu minunățiile sale amintindu-i Continue reading „Nicolae DINA: Elogiul dragostei ca sentiment înălțător”